Romfilatelia a lansat întregul poștal omagial dedicat Venerabilului Martin Benedict, în cadrul unui eveniment desfășurat la Casa Memorială „Martin Benedict”, marcând astfel cinstirea memoriei medicului și preotului franciscan, recunoscut pentru viața sa de credință, compasiune și dăruire.
Prin această apariție editorială, filatelia românească contribuie la păstrarea vie a memoriei unei personalități care a lăsat o amprentă profundă asupra comunității, transformând întregul poștal într-un mesager al valorilor pe care Martin Benedict le-a întruchipat.
La eveniment a participat Luminița Toncu, Director de Promovare și Creație al Romfilatelia, care a prezentat semnificația lansării întregului poștal și contribuția acestuia la promovarea memoriei și valorilor reprezentate de Venerabilul Martin Benedict.
Romfilatelia mulțumește tuturor partenerilor și organizatorilor care au contribuit la realizarea acestui proiect memorial.










