Fii inteligent și spune NU drogurilor!

Romfilatelia și Compania Naţională Poşta Română au onoarea de a aduce în atenția publicului emisiunea filatelică „Fii inteligent și spune NU drogurilor!”, un proiect realizat împreună cu Poliția Română, cu contribuția artistică a lui Dan Perjovschi și cu sprijinul ARCUB.

Dan Perjovschi este unul dintre cei mai apreciați artiști români contemporani pe plan internațional. Stilul său inconfundabil, construit din desen minimalist și mesaj puternic, transformă teme sociale de actualitate în imagini care provoacă reflecție și dialog.

De peste 35 de ani, lucrările sale au fost expuse pe pereții unor instituții de prestigiu precum MoMA, Tate, Centre Pompidou, Documenta sau în cadrul Bienalelor de la Veneția, Sydney și São Paulo. Astăzi, prin intermediul timbrului, creația sa ajunge într-un format accesibil tuturor, purtând un mesaj de responsabilitate și conștientizare.

Pentru Romfilatelia, această colaborare reprezintă mai mult decât o premieră artistică. Este o dovadă că filatelia poate deveni un mijloc autentic de comunicare publică, educație și implicare civică.

Ne bucurăm să colaborăm cu Dan Perjovschi și sperăm ca această întâlnire dintre artă și filatelie să fie începutul unor noi proiecte care să aducă mesajele importante mai aproape de oameni.

Acasa
Colecții
Evenimente
Magazin
Search
mrkingjojobetMarsbahismeritkingjojobetbetciojojobet girişgrand pasha betjojobetPokerklasjojobetcasibomdeneme bonusu veren sitelerdeneme bonusu veren sitelerdeneme bonusu veren sitelerdeneme bonusu veren sitelerjojobetgrandpashabetcasibombetwoonCratosroyalbetHoliganbet girişgrandpashabetvaycasinoHoliganbetjojobetjojobetavvabetbullbahismeritkingjojobetjojobetUltrabet Girişsetrabet girişjojobetGrandpashabetjojobetMarsbahisMarsbahis GirişMarsbahisMarsbahiselektronik sigaracasibombetkomjojobetjojobet giriş