160 de ani de la fondarea Casei Regale a României și 90 de ani de la înființarea Muzeul National al Satului „Dimitrie Gusti”

O alăturare care înseamnă mai mult decât simplă vecinătate în inima Capitalei: două simboluri dragi românilor, celebrate împreună — 160 de ani de la fondarea Casei Regale a României și 90 de ani de la înființarea Muzeul National al Satului „Dimitrie Gusti”.

Ziua de 10 Mai a adus împreună sute de români pentru a sărbători istoria, tradiția și valorile care ne definesc identitatea. Tot pe 10 Mai marcăm și Ziua Națională a Portului Tradițional din România, sărbătorită anual din 2017 — un omagiu adus autenticității și patrimoniului cultural românesc.

Ministerul Culturii, prin dedicarea neobosită a echipei Muzeul National al Satului „Dimitrie Gusti”, mulțumește tuturor celor care au fost alături de gazde și invitați în spațiul viu al acestei ctitorii culturale care pășește spre ultimul deceniu al propriului centenar.

La mulți ani, cu respect pentru trecut și încredere în păstrarea valorilor românești pentru generațiile viitoare!

Acasa
Colecții
Evenimente
Magazin
Search