Romfilatelia, societatea specializatã în editarea şi comercializarea mãrcilor poştale româneşti, introduce în circulaţie emisiunea filatelicã AVIAȚIE – 100 de ani de la primul zbor pe distanţa de peste 1000 m în circuit închis.
În urmã cu o sutã de ani, pilotul Henri Farman a reuşit sã acopere, în zbor, un circuit închis cu puţin peste o milã lungime.
Henri Farman (1874-1958), a fost un aviator, proiectant şi fabricant de avioane francez de origine englezã. Era fiul unui jurnalist englez care lucra în calitate de corespondent al unui ziar englez în Franţa.
Dupã ce a studiat artele la faimoasa École des Beaux Arts, s-a simţit atras de numeroasele invenţii mecanice ce apãreau la sfârşitul secolului al XIX-lea, cum erau bicicleta şi automobilul. Astfel, devine campion de ciclism, dar participã şi la competiţii automobilistice pentru Renault. Dupã o lungã perioadã de refacere, ca urmare a unui accident auto, renunţã la competiţiile de pe şosea, alegând noua realizare a tehnicii şi anume, avionul. Cumpãrã un avion biplan, cu elice propulsoare, realizat de Gabriel Voisin pe care-l va denumi Voisin-Farman I, cu care efectueazã un prim zbor în 1907. Chiar dacã va sta în aer mai mult decât era prevãzut de cãtre constructorul avionului, el va aduce modificãri acestuia (Voisin-Farman I bis) pentru ca, în ianuarie 1908, sã realizeze un zbor de peste un kilometru, performanţã nerealizatã pânã atunci. În acelaşi an, Farman este şi autorul primului zbor cu pasager din Europa.
În 1909 înfiinţeazã, lângã Versailles, propria fabricã de avioane, unde primul avion construit va purta numele de Type III.
În 1914 începe producerea faimoaselor Farman F-40 „Horace“, un biplan cu elice propulsoare care s-a aflat în dotarea mai multor armate, printre care şi cea a României. Un alt avion, modelul Goliath din seria avioanelor Farman, a fost primul avion de pasageri din lume de distanţã lungã care a zburat regulat pe ruta Paris – Londra începând cu luna februarie a anului 1919.
Ca o recunoaştere a meritelor sale excepţionale, în 1919, Henri Farman a devenit cavaler al Legiunii de Onoare.
Data Aparitie:2008-01-25