Ştefan cel Mare şi Sfânt a fost domn al Moldovei între anii 1457 şi 1504. A purtat numeroase războaie de apărare a ţării şi a creştinătăţii întregi, fapt pentru care a fost numit Atletul lui Hristos.
Binecredinciosul Voievod Ştefan a zidit peste 40 de mănăstiri şi biserici, a construit şi a ajutat multe mănăstiri din Sfântul Munte Athos şi din diverse ţări, fiind cel mai mare ctitor de locaşuri sfinte din Moldova. Printre realizările sale de referinţă se numără mănăstirile Putna (1470), Voroneţ (1488), Războieni (1496), Neamţ (1497), Dobrovăţ (1504).
Folosind cu egală măiestrie armele diplomatice, ca şi pe cele ale războiului, Ştefan cel Mare a marcat locul Moldovei în istoria politică şi spirituală a Europei veacului al XV-lea.
Ştefan cel Mare şi Sfânt a avut una dintre cele mai îndelungate domnii din istoria evului mediu, timp de 47 de ani, în care a purtat numeroase războaie. La adăpostul bătăliilor şi victoriilor sale, Europa a putut să-şi construiască în tihnă catedralele, universităţile şi celelalte bunuri materiale şi spirituale, cu care se mândreşte astăzi.
Binecredinciosul Voievod Ştefan a fost iubit de popor şi respectat de străini. Mult timp după moartea domnitorului, atât prietenii cât şi duşmanii aveau cuvinte de laudă la adresa sa. Faima de care s-a bucurat Ştefan cel Mare şi Sfânt a fost atât de mare încât numele lui a intrat în balade, legende şi cântece populare transmise din generaţie în generaţie.
A trecut la viaţa veşnică în ziua de 2 iulie 1504, fiind înmormântat la Mănăstirea Putna. Pentru toate aceste fapte, curând după moartea sa, poporul l-a numit cel Mare şi Sfânt, cum relatează cronicarul Grigore Ureche. Pentru râvna sa faţă de credinţa creştină şi pentru evlavia sa faţă de biserici şi mănăstiri, Voievodul Ştefan cel Mare a fost canonizat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în 1992, ziua de pomenire fiind 2 iulie.
În acest an, când se împlinesc 500 de ani de la trecerea la cele veşnice a Binecredinciosului Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt, Romfilatelia aduce un omagiu marelui voievod, prin emiterea unei emisiuni poştale formată din două blocuri.
Data de aparitie: 2004-06-16