Sari la conținut
slide 1
slide 1
Image Slide 1
Image Slide 3
Image Slide 3
Image Slide 3
Image Slide 3
previous arrowprevious arrow
next arrownext arrow

SPORTIVI DE AUR. GABRIELA SZABÓ

25.00 lei800.00 lei

25.00 lei

Stoc disponibil

800.00 lei

Stoc disponibil

30.00 lei

Stoc disponibil

169.00 lei

Stoc disponibil

66.00 lei

Stoc disponibil

65.00 lei

Stoc disponibil

Categorii: ,

Romfilatelia și Poșta Română introduc în circulație vineri, 14 noiembrie a.c. o emisiune de mărci poștale dedicată unei sportive de valoare mondială.

Sub titlul Sportivi de aur. Gabriela Szabó, emisiunea are în componență un timbru (cu valoarea nominală de 25 Lei), o coliță filatelică dantelată (cu valoarea nominală de 30 Lei), un plic „prima zi”, o carte maximă pentru pasionații de maximafilie și o mapă filatelică cu produs special în tiraj limitat.

Marea sportivă s-a născut la 14 noiembrie 1975, la Bistrița. Calitățile sportive pentru atletism au fost descoperite întâmplător, la vârsta de 12 ani, cu ocazia unui cros școlar.

Licențiată a Facultății de Educație fizică și Sport din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, Cluj-Napoca, a avut un singur antrenor, Zsolt Gyöngyössy, care i-a devenit soț în anul 2004.

Gabriela Szabó, cea care a strălucit la intensitate maximă ca sportivă, din 1994 până în 2002, a obținut aproape în fiecare an cel puțin o medalie la competițiile de marcă. Este cunoscută ca prima și singura atletă din România, deținătoare a medaliilor olimpice de toate culorile: aur (5000 metri la Sydney 2000), argint (1500 metri la Atlanta 1996), bronz (1500 metri la Sydney 2000). După Lia Manoliu, este a doua atletă care a urcat de trei ori pe podiumul olimpic.

La Mondialele de atletism din 1997, a devenit prima româncă medaliată cu aur la o competiție de acest nivel, iar în 1998 a devenit prima sportivă din lume care, într-un singur an, a obținut cea mai bună performanță mondială la cinci probe: 1500 metri, o milă, 2000 metri, 3000 metri, 5000 metri.

În anul 1999, câștigătoare a trei titluri mondiale la trei probe diferite, (5000 metri în aer liber, la Sevilla, 1500 metri și 3000 metri în sală, la Maebashi) a fost desemnată „Atleta Anului” de IAAF (în prezent World Athletics) și „Sportiva Anului în lume” (Asociația Presei Sportive Mondiale).

Cea mai bună atletă a lumii și-a confirmat valoarea prin performanța de la J.O. Sydney 2000 când a câștigat cursa de 5000 metri, cu un record olimpic de 14:40.79 minute, care nu a fost doborât timp de 16 ani.

Reamintim că Gabriela Szabó, a devenit la doar 19 ani, la Barcelona (1995), cea mai tânără campioană mondială de sală, disciplină la care ulterior a doborât trei recorduri mondiale: 2000 metri (1998), 5000 metri (1999), 3000 metri (2001), adăugând la acestea și proba de 3000 metri în aer liber (2002).

În 1999, Gabriela Szabó, câștigătoare alături de Wilson Kipketer, a turneului Golden League, a împărțit cu acesta premiul cel mare: 50 kg de aur.

În lumea sportului autohton, de zece ori consecutiv, a fost desemnată cea mai bună atletă din România.

Retrasă din activitate din anul 2004, Gabriela Szabó a activat ca secretar federal pe probleme de marketing și dezvoltare în cadrul Federației Române de Atletism și ca vicepreședinte al aceluiași for. Apoi, în anul 2014, a fost numită ministru al Tineretului și Sportului.

Orașele Bistrița, Cluj-Napoca și București, i-au conferit titlul de „Cetățean de Onoare”.

La distincția primită din partea Comitetului Olimpic și Sportiv Român „Colanul Olimpic” s-au mai adăugat titlul de „Maestru Emerit al Sportului” și ordinul național „Serviciul credincios”, în grad de comandor.

În prezent „atleta de aur” face parte din Comitetul executiv al Federației de Canotaj, în calitate de membră aleasă pentru un mandat de patru ani, având ca responsabilitate conducerea Comisiei pentru medii de Informare și Marketing.

Mulțumim Doamnei Gabriela Szabó și reprezentanților Comitetului Olimpic și Sportiv Român pentru sprijinul documentar acordat la realizarea acestei emisiuni de mărci poștale.

Mapa filatelică este realizată în tiraj limitat de 213 exemplare și este echipată cu blocul filatelic special al emisiunii ce conține 2 timbre nedantelate și o medalie de aur încadrată într-un cerc perforat. Blocul filatelic special este numerotat de la 001 la 213.

 

Contul meu
Colectii
Cauta
Facebook