„… prietenul câine, mereu alături de noi
cu sincera lui coadă care e a inimii,
și transparenții lui ochi în care e pruncia sufletului.”
Ionel Teodoreanu
Nicio legătură dintre om și o altă specie nu a fost atât de mult omagiată, studiată, comentată precum cea dintre om și câine. Primul animal domesticit, câinele și-a legat soarta de cea a omului în asemenea măsură, încât comportamentul și chiar fiziologia sa s-au modificat semnificativ, ca urmare a îndelungii sale evoluții alături de specia umană.
De-a lungul timpului, câinii au luat parte la numeroase evenimente notabile. Operațiuni de salvare, misiuni în spațiu, dovezi de curaj au avut ca protagoniști câinii.
Romfilatelia introduce în circulație, vineri, 11 iunie 2021, emisiunea de mărci poștale Câinele, prieten al omului, alcătuită din patru timbre și un plic „prima zi”. Cele patru timbre ale seriei, având valorile nominale de 2 lei, 2,20 lei, 5,50 lei și 19,50 lei, prezintă aspecte ale interacțiunii dintre om și câine, acesta din urmă apărând în ipostaze diferite: ajutor practic al omului (ca însoțitor al nevăzătorilor sau al persoanelor cu dizabilități motorii), dar și simplu prieten afectuos al copiilor.
Domesticirea câinelui a avut loc în urmă cu cel puțin 15.000 de ani, înainte de apariția agriculturii, când oamenii încă trăiau ca vânători-culegători. Câinii descind din lupi, dar nu din lupii actuali, cum se crede adesea. Istoria evoluției câinelui este lungă și complicată, necesitând cercetări laborioase, inclusiv analize moleculare și genetice, pentru elucidarea unor aspecte. Ca în orice situație de acest gen, există opinii științifice diferite, dar o teorie larg acceptată susține că ruda cea mai apropiată a câinelui este lupul cenușiu care trăiește în Eurasia și America de Nord (specia de lup care există și la noi în țară), cele două specii descinzând dintr-un strămoș comun. Câinele (Canis familiaris) și lupul cenușiu (Canis lupus) s-au desprins din acest strămoș în urmă cu aproximativ 30.000 de ani, pornind pe căi evolutive diferite, și continuă să evolueze divergent și în ziua de azi.
Din multe puncte de vedere, câinele este o specie ieșită din comun. Una dintre cele mai interesante trăsături ale sale este variabilitatea foarte mare, manifestată prin existența a circa 450 de rase. La prima vedere, un bichon maltez nu prea seamănă cu un ogar italian și totuși ambele rase provin din același strămoș care, acum 30 de milenii, s-a desprins de lup, pornind pe un drum evolutiv propriu. Remarcabil este și faptul că majoritatea raselor actuale au apărut într-un timp scurt, în ultimele două secole, prin selecție artificială, ca urmare a strădaniei omului de a obține anumite trăsături.
Relația dintre om și câine este complexă și îmbracă aspecte multiple. Câinii pot fi antrenați să îndeplinească o varietate de roluri: însoțirea și ajutarea persoanelor cu dizabilități, salvarea victimelor unor catastrofe naturale, detectarea explozibililor, a drogurilor și a altor substanțe periculoase, urmărirea și prinderea infractorilor, paza și adunarea turmelor de animale, ajutarea oamenilor la vânătoare și pescuit, tracțiunea unor vehicule etc. În lunga sa evoluție alături de om, câinele a căpătat o sensibilitate particulară față de emoțiile și comportamentul acestuia, ceea ce face posibilă o comunicare eficientă între cele două specii, iar această comunicare, la rândul ei, facilitează dresajul și explică performanțele uneori uimitoare ale câinilor în aceste activități.
Dar, dincolo de aceste aspecte practice, câinele rămâne, în primul rând, un prieten al omului, iar atașamentul lui față de om rămâne cea mai pură expresie a fidelității, afecțiunii și devotamentului.