Pentru a marca un secol de existență a Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”, instituție de interes strategic în domeniul asigurării stării de sănătate, Romfilatelia introduce în circulație vineri, 5 noiembrie a.c., emisiunea de mărci poștale 100 de ani, Institutul „Cantacuzino”.
Emisiunea este alcătuită dintr-un timbru cu valoarea nominală de 9 lei, pe care este redat portretul profesorului Ion Cantacuzino, un aspect al muncii sale, un microscop și un detaliu al fațadei clădirii Institutului Cantacuzino.
Emisiunea este completată de un plic prima zi, care conține timbrul și o vignetă în care sunt ilustrați Regina Maria a României, alături de profesorul Ion Cantacuzino și Generalul Henri Berthelot, în timpul unei vizite la un spital, în anul Marii Uniri, 1918. Ilustrația tematică a plicului prima zi prezintă în facsimil Decretul semnat de Regele Ferdinand I la 1 aprilie 1921, prin care se înființa Institutul de Seruri și Vaccinuri „Dr. I. Cantacuzino”.
Fondatorul Institutului, Profesorul Ion Cantacuzino, personalitate de excepție a istoriei României și științei medicale mondiale, a fost unul dintre creatorii școlii naționale de microbiologie, imunologie și medicină experimentală. Și-a adus contribuția la modernizarea României prin participarea la elaborarea Legii Sanitare din anul 1910 și a Constituției din 1923.
Deosebit de importantă este participarea sa, ca medic militar, în al doilea Război Balcanic contribuind la lichidarea focarelor de holeră ce decimase Armata Română și populația civilă.
În calitate de Director General al Serviciilor sanitare, civile și militare a coordonat acțiunile pentru combaterea tifosului exantematic și a holerei în Primul Război Mondial, primind, în anul 1928, gradul de medic general de brigadă.
În plan diplomatic, a semnat Tratatul de Pace de la Trianon, act ce consfințește Marea Unire de la 1918.
Pentru importanța lucrărilor sale științifice a fost nominalizat la Premiul Nobel și ales membru al Academiei Române, primind titlul de Doctor Honoris Causa din partea mai multor academii și universități europene.
În cei 100 de ani de existență, școala științifică ce s-a format în Institutul Cantacuzino, a concentrat eforturile de cercetare în microbiologie și patologie experimentală favorizând dezvoltarea lor în România, devenind unul din cele mai importante centre în domeniile științelor biomedicale, epidemiologie, patologie comparată și infecțioasă, biochimie, enzimologie, imunologie etc.
Pe lângă activitatea științifică, în Institut, se desfășoară o importantă activitate de sănătate publică, concentrată în Centrele naționale de referință, precum și o activitate de învățământ, în cadrul catedrei de Microbiologie și Epidemiologie a Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila”.
De activitatea institutului se leagă realizări remarcabile ale medicinei românești, precum: eradicarea malariei și a variolei, crearea Polidinului și a seriei de imunomodulatori, a vaccinurilor poliomielitic, gripal, rujeolic și rabic, eliminarea poliomielitei și reducerea, până la pragul de eliminare, a incidenței unor maladii ca: febra tifoidă, difteria, gripa și tetanosul.
La 1 aprilie 2021, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino” a fost decorat, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la înființare, pentru rezultatele importante obținute în domeniul sănătății publice, prin cercetare de înaltă calitate interdisciplinară şi prin activități de prevenire şi control al bolilor transmisibile, cu Ordinul „Meritul Sanitar” în grad de Mare Ofițer.
Romfilatelia mulțumește reprezentanților Institutului Național de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino” pentru sprijinul documentar acordat la realizarea acestei emisiuni de mărci poștale.