Printre primele animale domesticite și preţuite de om, oaia ocupă un loc special.
Încă din cele mai vechi timpuri, creșterea ovinelor a ocupat un loc important datând încă de la începuturile formării poporului nostru. Prin domesticire, ca urmare a intervenţiei omului și a condiţiilor de mediu, la oi s-au produs diferenţieri majore, comparativ cu formele sălbatice din care provin.
În tradiţia și mitologia populară română oaia a căpătat valenţe sacre. Sacralitatea acestui animal derivă din utilitatea lui: oaia produce lapte, carne, lână și piei.
Pentru a se atinge diverse scopuri, în decursul timpului au fost create peste 400 de rase care au fost adaptate necesităţilor actuale. Astfel, există rase specializate pentru lână, altele pentru laptele utilizat la prepararea brânzeturilor, altele pentru carne. De asemenea, există și multe rase mixte și rase de pielicele (Karakul).
Prin emisiunea de mărci poștale „Rase de oi din România”, Romfilatelia readuce în prim plan bogăţia patrimoniului natural al României, ca parte a unei tematici numită ovicultură. Aceasta reprezintă o ramură principală a zootehniei care a avut o contribuţie deosebită la dezvoltarea economică, participând astfel în mod direct la îmbunătăţirea nivelului de trai al oamenilor.
Pe timbrul cu valoarea nominală de 3,50 lei, este ilustrată rasa Merinos de Palas, care este cea mai perfecţionată rasă de oi din România, fiind competitivă pe plan naţional și internaţional cu alte rase de tip merinos.
Aceasta a fost creată și dezvoltată de cercetătorii români, care și-au dorit să obţină o oaie productivă, atât pentru lână, cât și pentru carne. Este o oaie de talie mijlocie, cu o conformaţie corporală masivă, cu un corp lung, acoperit de blană deasă, de culoare alb-crem.
Berbecii au coarnele puternice și spiralate, gâtul scurt și gros, prezintă o salbă de mărime mijlocie și 2-3 cravate mediu dezvoltate. Oile au 1-2 cravate și o salbă mediu dezvoltată.
Merinosul de Palas s-a răspândit iniţial în Dobrogea, apoi în Câmpia Dunării, iar mai târziu și în partea de est a ţării, în judeţele Galaţi și Iași precum și în unele localităţi din vestul ţării.
La maturitate, oile din rasa Merinos de Palas ajung la o greutate de 60-65 de kilograme, iar berbecii la 99-105 kilograme.
Ţigaia este o rasă de oi de podiș, dezvoltată și crescută pentru producţiile de lapte, carne și lână. Rasa Ţigaie are o constituţie robustă spre fină și este ilustrată pe timbrul cu valoarea nominală de 4 lei.
Originară din sud-estul Mării Caspice, aceasta s-a răspândit și în Europa. Deoarece se adaptează ușor tuturor condiţiilor de creștere la deal, această rasă este răspândită în ţări precum România, Bulgaria și Serbia. La noi în ţară, până în anul 1950, rasa Ţigaie se creștea în grupuri mari în sudul Moldovei, Transilvania și în Dobrogea. Este ușor de crescut și întreţinut.
Diversitatea culorilor la oi este dată de caracterul diferit al pigmentaţiei lânii și a jarului de pe extremităţi. În cadrul rasei Ţigaie există patru varietăţi ce se deosebesc prin culoarea lânii: albă (bela), bucălaie, ruginie și neagră.
Cap Negru de Teleorman denumită popular și „Carabașa”este o rasă de oi cu o greutate corporală mare. Este o rasă de lapte – carne și este ilustrată pe timbrul cu valoarea nominală de 4,50 lei.
Termenul de „Carabașa” vine din limba turcă și înseamnă „cap negru”. Această rasă de oi a fost dezvoltată de crescătorii din zona Teleorman, care au creat o populaţie de oi adaptabilă
la condiţiile de șes din această zonă. Este de menţionat că în zonele de deal şi cele montane nu s-a putut adapta la fel de bine ca în cele de câmpie.
Direcţia principală de exploatare a acestei populaţii de ovine este orientată spre producţia de lapte-carne și lână semi-fină, de culoare albă, cu fibre negre în cojoc.
Pe timbrul cu valoarea nominală de 16 lei, este prezentată rasa de oi Ţurcană, una dintre cele mai populare rase de oi din România. Denumită și „Regina Munţilor” este rezistentă și oferă producţii mixte de lapte, carne și lână. Lâna este groasă, formată din două feluri de fibre.
Berbecii, ca și oile, sunt foarte activi, vioi și rapizi și se pot căţăra cu ușurinţă pe stânci, în regiunile muntoase. Unele oi din această rasă nu prezintă coarne. Berbecii au coarnele puternice, în formă de spirală, cu vârful orientat în afară.
Ţurcana este crescută în ţara noastră încă din cele mai vechi timpuri, fiind cunoscută și sub denumirea de Bârsană. În cadrul rasei există trei varietăţi de culoare: albă, brumărie, neagră.
Cea mai valoroasă este varietatea albă, deoarece dă o cantitate mai mare de lână faţă de celelalte. Varietatea brumărie este răspândită, cu precădere, în nordul Moldovei, iar pielicica acestei varietăţi este foarte căutată. La Ţurcana neagră, culoarea se întâlnește la miel, iar pe măsură ce acesta înaintează în vârstă, blana devine roșcată sau seină, iar la vârsta adultă aceasta devine cenușie.
Romfilatelia mulţumește dlui. dr. ing. Ilie Voicu de la Laboratorul de Fiziologia Nutriţiei din cadrul Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Biologie şi Nutriţie Animală (IBNA Baloteşti) și Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Creșterea Ovinelor și Caprinelor Palas, Constanţa, pentru sprijinul documentar acordat la realizarea acestei emisiuni de mărci poștale.
