Sari la conținut
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
PLIANT ABONAMENT

Colecţii Româneşti: TIRBUŞOANE (I)

20.80 lei262.50 lei

262.50 lei

Stoc disponibil

59.80 lei

Stoc disponibil

20.80 lei

Stoc disponibil

27.20 lei

Stoc disponibil

Categorii: ,

tirbusoane_1_emis1 Evoluţia istorică a tirbuşonului poate fi observată în cea mai mare colecţie din lume, aflată în Bucureşti. Colecţia a fost certificată de către Guinness World Records în 2015, între timp, ajungând să depăşească 26,000 de piese diferite. Nu doar numărul este impresionant, ci şi calitatea pieselor.
Romfilatelia dedică acestei valoroase colecţii o nouă emisiune de mărci poştale din seria Colecţii româneşti: Tirbuşoane (I), alcătuită din şapte valori.
Tirbuşoanele sunt împărţite în categorii combinând principiul tehnic de scoatere a dopului cu aspectul estetic. Se regăsesc în colecţie, aşadar, tirbuşoane cu simplu levier, cu dublu levier sau cu multiplu levier, tirbuşoane mecanice, cu diferite mecanisme care asistă utilizatorul în desfacerea sticlei sau în scoaterea dopului de pe spiră, dar se regăsesc şi tirbuşoane fără mecanism, cu mânere frumos ornamentate, adevărate opere de artă.

 

tirbusoane_1_emis2
Este important de precizat şi faptul că materialele folosite variază de la banalul fier, trecând prin alamă sau bronz pentru a ajunge la tirbuşoanele lucrate în metale preţioase, precum aurul şi argintul, sau ale căror mânere sunt sculptate în fildeş sau os.
Se poate identifica foarte uşor primul tirbuşon din lume pentru care s-a emis un patent. În Marea Britanie, reverendul Samuel Henshall depunea şi obţinea în 1795 primul patent pentru un instrument folosit la desfacerea sticlelor de vin, produs în colaborare cu fabricile So-Ho din Birmingham. După acest moment, a avut loc o explozie de patente şi invenţii atât în Marea Britanie, cât şi în celelalte ţări europene. Ulterior, tirbuşonul a trecut oceanul şi a cunoscut o dezvoltare interesantă şi în Statele Unite ale Americii, iar această variaţie extraordinară a patentelor şi a design-ului poate fi observată în România.
Pe timbrul cu valoarea nominală de 1,80 lei este reprezentat un tirbuşon artistic de provenienţă italienească ce îl întruchipează pe zeul Bacchus în ipostază de copil, încălecând un butoi, bând vin şi petrecând împreună cu doi satiri. Se estimează că a fost creat în secolul XIX.
Pe timbrul cu valoarea nominală de 2,20 lei este reprezentat un tirbuşon colivie ce datează din a doua jumatate a secolului al XVIII-lea. Modelul este franţuzesc şi reprezintă unul din cele mai vechi tipuri de astfel de instrumente. Tirbuşoanele colivie sunt foarte rare şi sunt făcute din fildeş, lemn, fier sau argint. Piesa ilustrată este executată dintr-o foaie subţire de metal, rulată şi lipită prin alămire.
Pe timbrul cu valoarea nominală de 2,70 lei este reprezentat un tirbuşon mecanic a cărui valoare este dată, în mare parte, de provenienţa metalului din care a fost realizat. Acesta a fost făcut din piciorul de metal al vechiului pod al Londrei, construit în 1176 şi demolat la începutul anilor 1830.
Este inscripţionat: „Făcut din piciorul de fier ce a fost luat dintr-un stâlp ce a stat 656 de ani în fundaţia vechiului Pod Londonez, de către I. Ovenston, Strada Gt. Titchfield 72, Londra”.
Pe timbrul cu valoarea nominală de 3,50 lei este reprezentat un tirbuşon pliabil tip „picioare de damă”. Acest tip de tirbuşoane a început să fie produs în Germania încă din anul 1873 şi a cunoscut o mare varietate de materiale şi combinaţii de culori. Această versiune rară, cu cizmele întoarse spre interior, în sens opus pieselor obişnuite, a fost patentată în anul 1894 în Germania şi este inscripţionata pe tijă „D.R.G.M. 28284”.
Pe timbrul cu valoarea nominală de 4,50 lei este reprezentat un tirbuşon dublu levier, în formă de bufniţa, ce este printre cele mai căutate tirbuşoane americane ale secolului al XX-lea. A fost produs şi patentat în data de 26 aprilie 1938 de Richard G. Smythe. Pentru extragerea dopului de plută, este necesară apăsarea celor două braţe ale levierului până când acestea sunt lipite de corpul tirbuşonului.
Pe timbrul cu valoarea nominală de 8 lei este reprezentat un tirbuşon produs în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, în Olanda. Acesta este confecţionat din argint şi întruchipează un îngeraş sau heruvim.
Coliţa emisiunii ilustrează un tirbuşon tip chelner, ce este inscripţionat, devenind astfel un suport publicitar pentru un tip de apă minerală şi pentru fabrica lui Georg Fleischer din Braşov.

tirbusoane_1_caract

Contul meu
Colectii
Cauta
Facebook