LinksLinks2

Animale preistorice

27.40 lei65.60 lei

Descriere

Anim_preistoric_MÎn urmă cu 70 de milioane de ani, teritoriul de azi al Ţării Haţegului era parte dintr-o insulă tropicală din Oceanul Tethys, ocean ce separă Eurasia de Gondwana, în urma fragmentării continentului unic, Pangeea. Insula era populată de o exotică asociaţie de animale preistorice, ale căror resturi se găsesc azi conservate în rocile din zona Ţării Haţegului. Aici, s-au descoperit numeroase situri cu oase de crocodili, broaşte ţestoase, mamifere, reptile zburătoare, păsări, precum şi un număr mare de fosile de dinozauri pitici, ierbivori şi carnivori, unici în lume, alături de cuiburi cu ouă de dinozauri. 
Lipsa unor legături permanente ale insulei cu zonele continentale a determinat, în timp, adaptarea taliei dinozaurilor la un spaţiu restrâns şi cu hrană în cantităţi mai mici. Astfel, dinozaurii ce au trăit aici aveau dimensiuni mai mici decât cei de pe continent, fiind cunoscuţi, în lumea ştiinţifică, drept dinozaurii pitici din Transilvania. Acest fenomen a fostdenumit de specialişti nanism insular şi a putut fi observat şi la alte tipuri de animale. 
Geoparcul Dinozaurilor Ţara Haţegului este un teritoriu de cercetare, educaţie şi dezvoltare durabilă, dedicat conservării patrimoniului geologic, natural şi cultural şi întăririi identităţii comunităţilor locale. Este un parc natural şi Geoparc Global UNESCO, administrat de Universitatea din Bucureşti, şi membru în Reţeaua Europeană şi în Reţeaua Globală a Geoparcurilor, susţinute de UNESCO. 
Emisiunea de mărci poştale prezintă animale preistorice ale căror fosile au fost descoperite în Ţara Haţegului şi care reprezintă elemente importante în constituirea unui Muzeu al Dinozaurilor din Transilvania, dar şi a dezvoltării geoparcului. 
Balaur bondoc, ilustrat pe timbrul cu valoarea nominală de 2,00 lei, era un dinozaur prădător, având corpul cu o lungime de 1,80 – 2 m, acoperit cu pene. Acest prădător a avut un bust puternic şi membre posterioare foarte solide cu două gheare în formă de seceră, în timp ce membrele anterioare erau mult alungite şi prevăzute doar cu două degete funcţionale. 
Theriosuchus sympiestodon era un crocodil primitiv, care trăia în Haţeg în urmă cu aproximativ 70 de milioane de ani. Theriosuchus era o adevărată „fosilă vie”, făcea parte dintr-o familie ai cărei membri dispăruseră deja din alte părţi ale Europei, cu milioane de ani mai devreme. Acesta este ilustrat pe timbrul cu valoarea nominală de 3,00 lei. 
Magyarosaurus dacus, ilustrat pe timbrul cu valoarea nominală de 3,30 lei, era un dinozaur ierbivor, cu o lungimede 7 m şi înălţime de 3 – 4 m, unul dintre cele mai mari animale preistorice din zona Haţegului. Avea o greutate de 800 – 900 kg. Mergea pe patru picioare, iar gâtul şi coada erau foarte lungi. 
Kogaionon ungureanui este ilustrat pe timbrul cu valoarea nominală de 14,50 lei. Acesta era un mamifer mic, descris şi cunoscut doar în Ţara Haţegului. De la el s-a păstrat un craniu complet, lucru extrem de rar în cazul mamiferelor din timpul Cretacicului târziu. 

Romfilatelia mulţumeşte Geoparcului Dinozaurilor Ţara Haţegului – Universitatea din Bucureşti (reproduceri după reconstrucţiile grafice realizate de Jakub Kowalski pentru Muzeul Dinozaurilor din Transilvania) şi Dino Parc Râşnov pentru sprijinul documentar acordat în realizarea acestei emisiuni de mărci poştale. 

Data de aparitie: 2016-01-20

Anim_preistoric_box