Într-o clipă a destinului, o uriaşă flacără a izbucnit din tenebrele neantului, semănând suferinţă şi moarte.
Ultimele note ale unei melodii antrenante care pluteau peste o scenă şi figuri optimiste s-au stins într-un cuptor de foc, în care fiinţe neajutorate se străduiau să găsească ieşirea spre viaţă.
În răcoarea de dincolo de zidurile incintei în care ploaia de foc îşi număra victimele, semeni împietriţi de durere se vor strădui din răsputeri să aducă alinare şi speranţă celor ieşiţi din iadul pământesc.
O nemărginită compasiune şi o dinamică a solidarităţii rar întâlnite într-o lume stăpânită de o evidentă apatie şi blazare, au apărut brusc după aflarea ştirilor care aminteau cu tragism vârstele tinere ale celor dispăruţi sau grav răniţi.
Chiar dacă, acceptând fatalismul, se poate considera că viaţa fiecăruia atârnă de un fir de nisip, se impune ca noi, semenii trăitori lângă cei în pericol de moarte, să facem tot ce este omeneşte posibil ca acel fir să nu se rupă.
Sufletele desprinse de trupuri au căpătat plutirile îngerilor spre înalturile veşniciei şi au lăsat în inimile celor care i-au îndrăgit, alături de durere, legături puternice cu o sfântă dăinuire.
Lacrimile şi durerea au însoţit tragismul dispariţiei unor fiinţe dragi, dar flăcările care au purtat sufletele lor la ceruri au reaprins în inimi iubirea de oameni, IUBIRE care rămâne de-a pururi o FLACĂRĂ A VIEŢII.
Prin introducerea în circulaţie a emisiunii LACRIMILE îNGERILOR, în data de 20 noiembrie a.c., Romfilatelia îşi arată compasiunea faţă de suferinţa unei întregi naţiuni şi doreşte să contribuie, prin specificul activităţii sale, la conştientizarea şi încurajarea celor mai sincere sentimente şi acte de iubire faţă de aproapele aflat la mare nevoie.
Fii şi tu alături de noi susţinând această campanie filatelică caritabilă, care se va desfăşura în perioada 20 noiembrie – 31 decembrie a.c. Fondurile provenite din vânzarea tirajului filatelic vor sprijini procesul medical de recuperare a victimelor tragediei, din clubul Colectiv (30 octombrie 2015).
Data de aparitie: 2015-11-19