Sari la conținut
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
PLIANT ABONAMENT

Excelenţa în comunicare. De la tăbliţe la tabletă

13.00 lei

Vezi13.00 lei

Stoc epuizat

Cod Produs: 2064 Categorii: ,

Excelenta_Comunicare_MIstoria comunicării este la fel de veche ca istoria omenirii. Cele mai vechi izvoare istorice care consemnează apariţia scrisului datează din perioada cuprinsă între 6000 şi 3200 î.Hr. Printre acestea se află celebrele Tăbliţe de la Tărtăria, considerate de mulţi cercetători ca fiind cele mai vechi artefacte purtătoare de scris din lume. Celelalte candidate la titlul de cea mai veche scriere din lume şi anume, scrierile egipteană, Harappa şi cea sumeriană, datează din perioada 3500-3200 î.Hr. Tăbliţele de la Tărtăria ar fi însă mai vechi cu un mileniu decât monumentele scrierii sumeriene.
Un moment important în evoluţia mai recentă a comunicării l-a reprezentat apariţia unui nou tip de presă tipografică şi a unor cerneluri pe bază de uleiuri, descoperite şi oferite viitorului de către Johannes Gutenberg. Acesta a introdus procedeul de tipar, devenit ulterior clasic, care a permis realizarea cărţilor în cantităţi „de masă”.
Secolul trecut cunoaşte una dintre cele mai accelerate etape în revoluţia comunicării, a informaticii. Apariţia radioului, a televiziunii, a internetului, a telefoniei mobile a schimbat în mod radical eco-sistemul social. Mai mult, s-a născut şi extins universul cibernetic care ne-a învăluit existenţa şi ne poartă către o altă dimensiune.
Excelenţa în activitatea profesională de comunicare poartă, în România, semnătura memorabilă The Group – o companie ai cărei profesionişti au împletit, timp de un deceniu, pasiunea lor pentru artă şi inovaţie cu ştiinţa de a promova inteligent branduri.
Emisiunea de mărci poştale Excelenţa în comunicare. De la tăbliţe la tabletă, dedicată aniversării celor 10 ani de activitate The Group, omagiază performanţa, viziunea, inovaţia profesională pe care au oferit-o continuu fondatorii The Group, şi în egală măsură evoluţia unui întreg domeniu al ştiinţelor sociale.
În cei zece ani de la înfiinţare, agenţia de comunicare The Group a contribuit la destinul de succes a sute de branduri, a conceput şi implementat campanii complexe de publicitate, a dezvoltat programe sofisticate de relaţii publice, a tipărit povestea pe care o spun mărci remarcabile, a creat şi produs reclame savuroase, a gestionat investiţii substanţiale în mass-media, a asistat proiecte ingenioase de marketing şi mai ales, a semnat multe dintre inovaţiile industriei de marketing-comunicare în România.
Timbrul emisiunii cu valoarea nominală de 4,70 lei transmite mesajul evoluţiei comunicării de-a lungul timpului, într-o lume transformată de fluxul rapid de informaţii, dar şi de noile tehnologii. Dorinţa de a transmite peste milenii idei şi informaţii prin scrierea lor, a marcat prima revoluţie informaţională. Aceasta şi revoluţiile care au urmat, cea pe care o parcurgem acum, au modelat umanitatea mai mult decât orice cruciadă, război sau lider al istoriei.
Imaginea timbrului ne transmite faptul că în paşii istoriei am asistat la o trecere fluidă de la mediul offline la mediul online, cele două ipostaze cadru ale comunicării fiind reprezentate simultan: pe de o parte, avem reprezentarea grafică a unei tăbliţe pergament alături de o pană, iar pe de altă parte, a unei tablete digitale pe care alunecă un index prin mişcarea touch. Inventat în jurul anului 2700 î.Hr., pergamentul îşi revendică numele de la oraşul Pergamon, care a fost un centru prosper de producţie de pergament în timpul perioadei elenistice. Introdusă în jurulanului 700 î.Hr., pana a fost instrumentul de scris care a dominat cea mai lungă perioadă din istorie (mai mult de o mie de ani). Creată progresiv în mijlocul secolului al XX-lea şi dezvoltată în ultimele două decenii, prima tabletă digitală modernă a fost lansată în 2010.
Tabletele digitale reprezintă unul din accesoriile cele mai populare ale tehnologiei, un simbol al felului în care tehnologia poate genera ataşament ce depăşeşte geografia, poate comprima lumea într-un cadran care încape în palmele unui copil şi poate îmbogăţi cunoaşterea aprofundată în nanosecunde.
Pe manşeta minicolii apare portretul lui Johannes Gutenberg alături de o imagine a presei lui tipografice, figura lui Alexander Graham Bell împreună cu telefonul pe care l-a inventat, precum şi tăbliţele de la Tărtăria (5500-5300 î.Hr.) ce au fost descoperite de arheologul clujean Nicolae Vlassa în 1961, la Tărtăria, jud. Alba. Acestea fac parte din patrimoniul Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei, iar imaginile lor sunt reprezentări simbolice ale evoluţiei comunicării.
Un timbru înnobilează prin sine comunicarea dintre oameni, o ajută să se împlinească. Un timbru însoţeşte stări şi împărtăşeşte emoţii, construieşte punţi şi comprimă distanţe; îi îmbie pe colecţionari să adune poveşti serioase în preocupări cu parfum ludic şi clasoare păstrate în secretul pasiunii de a consemna istorie; traversează timpul semnalând repere notabile şi conferă valoare de simbol celor pe care îi omagiază.

Romfilatelia mulţumeşte Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei pentru sprijinul documentar acordat în realizarea acestei emisiuni de mărci poştale.

Data de aparitie: 2015-04-30

Excelenta_Comunicare_box

Contul meu
Colectii
Cauta
Facebook