Sari la conținut
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
PLIANT ABONAMENT

TURNURILE TIMPULUI, TURNURI CU CEAS

38.60 lei79.40 lei

79.40 lei

Stoc disponibil

38.60 lei

Stoc disponibil

Cod Produs: 2041 Categorii: ,

Turnuri_ceas_MÎncã din antichitate, mãsurarea timpului a constituit o preocupare pentru oameni, aceştia folosindu-se întâi de mişcarea aparentã a soarelui şi stelelor, ulterior inventând primele mecanisme de mãsurare mai precisã a trecerii timpului – clepsidrele pe bazã de nisip şi mecanismele hidraulice. Primul ceas mecanic cunoscut este construit în China, în anul 725 e.n. În Anglia secolului al XIII-lea apar primele turnuri cu orologiu mecanic, de la 1386 datând şi cel mai vechi orologiu existent,cel al Catedralei din Salisbury. Cel mai vechi ceas de pe teritoriul ţãrii noastre este cel din Cisnãdie, de lângã Sibiu, pus în funcţiune în preajma anului 1425.

Recunoscând valoarea istoricã şi arhitecturalã a ceasurilor şi a turnurilor cu ceas, Romfilatelia dedicã emisiunea de 6 timbre Turnurile Timpului, Turnuri cu Ceas câtorva dintre cele mai reprezentative ansambluri de acest fel construite de-a lungul timpului în România.

Turnul Primãriei din Oradea, reprezentat pe timbrul cu valoarea nominalã de 3,00 lei, a fost construit între 1902 şi 1903. Are o înãlţime de 50 m, fiind structurat pe 4 niveluri. La primul nivel se aflã mecanismul orologiului; de la cota cea mai înaltã se aude la ore fixe „Marşul lui Iancu”. Orologiul a fost construit în 1904, fiind alcãtuit din patru cadrane, situate pe fiecare parte a Turnului. Supravieţuind celor douã Rãzboaie Mondiale, cadranul sãu mai pãstreazã urmele gloanţelor din timpul luptelor pentru eliberarea Transilvaniei din 1944.

Pe timbrul cu valoarea nominalã de 3,10 lei este ilustrat Turnul trompeţilor din Mediaş. Acesta a fost construit în douã etape: în prima, etajele inferioare (zidite în acelaşi timp cu Biserica Sf. Margareta),iar în a doua etapã, etajele superioare care au fost finalizate în 1551.

Turnul are o înãlţime de 68 m şi o înclinaţie faţã de axa verticalã de 2,28 m. Înclinarea s-a produs ca urmare a greutãţii suplimentare datoratã supraînãlţãrii sale cu etajele superioare. De altfel, Turnul Trompeţilor se aflã în topul primelor zece clãdiri înclinate din lume.

În epoca medievalã, trompetistul locuia într-unul din cele patru turnuleţe ale construcţiei principale şi dãdea de ştire, prin trâmbiţare, despre izbucnirea incendiilor, venirea duşmanilor sau apropierea unor convoaie de demnitari. Conform legendei, dacã alarmele trompetistului erau false, acesta era aruncat din turn.

În cei peste 500 de ani de la construirea sa, turnul a suferit de multe ori datoritã furtunilor şi fulgerelor care au distrus acoperişul şi, uneori, interiorul. Încã de la început, turnul a avut cadrane de ceas pe toate cele patru feţe ale sale, iar în 1880 a fost montat ceasul actual care indicã şi fazele lunii.

Timbrul cu valoarea nominalã de 3,30 lei, reprezintã Turnul cu ceas al Palatului Culturii din Iaşi. Construcţia sa durând din 1906 pânã în 1925 a fost întreruptã în timpul Primului Rãzboi Mondial. Pentru acest opus în stil neogotic flamboaiant, arhitectul I. D. Berindei s-a inspirat din stilul Palatului de Justiţie din Paris. Turnul Palatului dispune de un ceas cu trei cadrane cu diametrul de 3,25 m, decorate cu vitralii reprezentând cele 12 zodii. Cele opt clopote din Turn reproduc, la ora exactã, melodia „Hora Unirii”. În noaptea inaugurãrii turnului cu ceas, arhitectul Berindei, împreunã cu cei doi fii ai sãi, au reglat ceasul astfel încât timp de mai multe ore „Hora Unirii” s-a auzit în întregul oraş.

Turnul Palatului Comunal din Buzãu este ilustrat pe timbrul cu valoarea nominalã de 3,60 lei.

Clãdirea, care încorporezã şi turnul, a fost construitã între anii 1899 şi 1903 dupã proiectul arhitectului Alexandru Sãvulescu şi a fost inauguratã în prezenţa Regelui Carol I, în 1904. Stilul arhitectonic este o îmbinare între gotic, bizantin, baroc şi brâncovenesc. Coloanele de la parter sunt corintice, dupã capiteluri, şi ionice dupã masivitatea lor. Coloanele etajului amintesc de marile palate veneţiene. Turnul are o înãlţime de 20 m, orologiul fiind instalat în 1903.

Turnul Casei Sfatului din Braşov este ilustrat pe timbrul cu valoarea nominalã de 4,70 lei. Iniţial, Casa Sfatului din centrul oraşului Braşov a fost doar un turn de supraveghere, dar în 1420 breasla blãnarilor a îngãduit celor nouã comune ce alcãtuiau Țara Bârsei sã construiascã acest locaş pentru şedinţele sfatului orãşenesc. În timp, clãdirii i s-au adãugat noi încãperi şi turnul, în care a fost instalat un ceas cu cadrane pe toate cele patru feţe. Ceasul bãtea orele zilei împreunã cu clopotul, care, din 1690, era acţionat de mecanismul orologiului. Arhitectural, clãdirea Sfatului îmbinã stilurile gotic, baroc şi renascentist.

Castelul Peleş, construit între anii 1875 şi 1883, a fost reşedinţa oficialã de varã a Casei Regale a României. Socotit ca fiind unul dintre cele mai frumoase castele ale Europei, acesta este şi primul electrificat de pe continent. În 1906 este înãlţat turnul central al castelului, cu o înãlţime de 66 m, unde, un an mai târziu, a fost montat ceasul, creaţie a fabricii de ceasuri de turn „Johann Mannhardt” a Curţii Regale din Bavaria. Pe timbrul cu valoarea nominalã de 14,50 lei este ilustrat Turnul central al Castelului Peleş. Cele trei cadrane ale ceasului principal al castelului sunt decorate cu simbolurile astrale principale, cadranele fiind orientate cãtre punctele cardinale sud, est şi vest.

 

Romfilatelia aduce mulţumiri domnilor Cornel Constantin Ilie, istoric, George Avanu, Cãlin Leucuţa şi Silviu Matei, fotografi, pentru suportul documentar şi fotografic acordat în realizarea acestei emisiuni de mãrci poştale.

 

Data Aparitie:2014-10-03

Turnuri_ceas_box

Contul meu
Colectii
Cauta
Facebook