Cãlãtorule, dacã vrei sã devii, pentru o clipã, un personaj din vechile poveşti ale României, vino în Maramureş şi petrece câteva zile pe plaiurile unde frumuseţea lemnului lucrat artistic, peisajele pitoreşti şi folclorul se îmbinã cu simplitatea şi bunãtatea oamenilor.
Situat în nord-vestul României, Maramureşul, regiune geograficã şi etno-culturalã, se întinde pe o suprafaţã de 6.304 km2 şi se învecineazã cu judeţele Satu Mare la vest, Sãlaj, Cluj şi Bistriţa Nãsãud la sud, Suceava la est, iar în partea de nord are graniţa de stat cu Ucraina.
Maramureşul este o destinaţie unicã, situatã în inima Europei, care a pãstrat cu mare grijã cultura, tradiţiile şi stilul de viaţã al ţãranului din vremuri trecute. Puţine obiceiuri s-au schimbat de-a lungul secolelor. Meşteşugurile şi tradiţiile sunt transmise din generaţie în generaţie, îmbrãcãmintea ţesutã manual este încã purtatã cu mândrie, iar biserica este în continuare sufletul satului.
În Maramureş a înflorit, mai mult decât în alte regiuni ale ţãrii, arta prelucrãrii lemnului. Pentru aceastã zonã, lemnul a însemnat dintotdeauna cãldurã, locuinţã şi unelte. El a fost şi încã este suportul ideal pentru manifestarea geniului artistic al oamenilor de aici.
Una dintre primele manifestãri artistice ale maramureşenilor, care au avut ca suport lemnul, a fost sculptura. Pentru mulţi strãinã, civilizaţia lemnului din Maramureş se reduce la câteva elemente de bazã: biserica, locuinţa de lemn şi anexele ei, instalaţiile tehnice populare, poarta şi troiţa.
Unul dintre importantele simboluri nãscute în aria Tradiţiei Primordiale, pãstrate în Maramureş, este Nodul dacic, sub toate formele lui exprimate în diverse materiale şi reprezentãri în spaţiu, în relief sau în plan, pe covoare, pe lemn sau ceramicã.
Continuând seria filatelicã Descoperiţi România, Romfilatelia introduce în circulaţie prezenta emisiune de mãrci poştale dedicatã Maramureşului, care, asemeni unei comori ascunse, aşteaptã clipã de clipã sã fie descoperit.
Turnul Ștefan, ilustrat pe marca poştalã cu valoarea nominalã de 2,00 lei, reprezintã turnul-clopotniţã al fostei biserici cu hramul “Sfântul Ștefan” din Baia Mare. Prima atestare documentarã a bisericii dateazã din 1347, însã construcţia este inauguratã oficial abia în 1387. Turnul, construit din piatrã masivã, a fost ridicat la iniţiativa principelui Iancu de Hunedoara, pentru a marca victoria de la Ialomiţa (1442) împotriva otomanilor. Construcţia turnului începe dupã anul 1446, însã este finalizatã abia în 1468, sub domnia lui Matei Corvin.
În 1619 se reface partea superioarã, având forma unei piramide cu baza pãtratã, cu patru turnuleţe şi clopote. Nouã ani mai târziu se monteazã un ceas cu lunã. Afectate în repetate rânduri de furtuni şi incendii, cele douã clãdiri suferã mai multe reparaţii capitale, însã în 1763 se reface numai turnul. Cu acest prilej, se construieşte pridvorul de la partea superioarã.
Troiţa din Berbeşti, ilustratã pe marca poştalã cu valoarea nominalã de 3,30 lei, este datatã din sec. al XVIII-lea şi este cea mai veche troiţã de hotar din Maramureş. Aceasta a fost ridicatã pe cheltuiala familiei nobile Rednic din Berbeşti în prima parte a secolului al XVIII-lea, iar elementele ce o compun şi tratarea lor sculpturalã înscriu acest monument unic în stilul gotic.
Dupã cum spunea marele istoric Nicolae Iorga, Troiţa Rednicenilor a fost „construitã de un ocnaş, în vremuri demult apuse” şi aşezatã în aşa fel încât, prin ea, Dumnezeu sã vegheze şi sã binecuvânteze întregul sat.
Troiţele de hotar, pe lângã însemnul lor de facturã religioasã, aveau semnificaţii raportate la credinţe şi superstiţii mult mai vechi şi înrãdãcinate în subconştientul românilor. Acestea erau amplasate de obicei în bifurcaţii şi intersecţii de drumuri, unde se credea cã spiritele malefice au puteri sporite şi pot pune stãpânire pe drumeţi.
„Când treci pe lângã o troiţã şi te închini înaintea ei parcã simţi cã te apropie ceva de ea, parcã o energie te atrage, îţi dã mângâiere, linişte.” (Arhim. Ioachim Pârvulescu, 2004). În opinia altor cercetãtori, troiţele maramureşene ar fi ultimele relicve ale crucilor dacice.
Pe marca poştalã cu valoarea nominalã de 8,10 lei este ilustratã Biserica de lemn din Sat Șugatag, comuna Ocna Șugatag. Biserica dateazã din anul 1642 şi are hramul „Cuvioasa Paraschiva”. A fost construitã din lemn de stejar, pe temelia unei alte vechi biserici, însã a fost pictatã mult mai târziu, probabil în anul 1753, an însemnat în pronaos.
Lãcaşul se încadreazã în tipologia bisericilor de lemn maramureşene, prezentând elementele sale caracteristice: streaşina dublã în dreptul naosului şi pronaosului, turnul cu foişorul scos în afara profilului de bazã şi un coif prelungit în opt ape. Motivul torsadei „funia rãsucitã”, ce încinge mijlocul pereţilor bisericii la exterior, se regãseşte şi la ancadramentul uşii.
Fragmente ale picturii interioare se pãstreazã în naos, respectiv în altar. Icoana hramului „Cuvioasa Paraschiva” este una dintre icoanele pãstrate, aceasta fiind realizatã, semnatã şi datatã de cãtre zugravul Vişovan Gheorghe în anul 1785. Între anii 1969-1970, monumentul a fost reparat prin grija Direcţiei monumentelor istorice, iar în anul 1994 a fost reacoperit cu draniţã de stejar, de cãtre o echipã de meşteri locali.
Marca poştalã cu valoarea nominalã de 14,50 lei este dedicatã Cimitirului Vesel din Sãpânţa, adevãrat muzeu în aer liber şi o arhivã, cu totul aparte, care pãstreazã încrustate în lemn poveştile vieţii sãpânţenilor.
Legenda spune cã atitudinea veselã în faţa morţii este un obicei al dacilor care credeau în viaţa veşnicã, iar moartea pentru ei era doar trecerea spre o altã lume.
Undeva prin 1935, Stan Ion Pãtraş, pe atunci un anonim sculptor în lemn, având şi harul poeziei, a cioplit primul vers al unui epitaf pe o cruce din Sãpânţa. Din acel moment viaţa sãpânţenilor a intrat în nemurire, fiind imortalizatã cu dalta pe lemnul crucilor din cimitir.
Materialul folosit pentru cruci este lemnul de stejar sculptat manual, dupã ce a fost tãiat şi uscat. În partea de sus a fiecãrei cruci existã un basorelief cu o scenã din viaţa celui decedat. Scenele sunt simple, naive, dar aduc din trecut viaţa locuitorilor satului, prezentând un aspect relevant din viaţa fiecãruia.
Dupã ce crucea este sculptatã, ea este pictatã de obicei cu un fundal albastru, aşa numitul albastru de Sãpânţa. Și ca sã fie vesel, acest loc trebuia sã fie un spectacol de culoare. Scenele sunt pictate folosind culori vibrante: galben, roşu,alb şi verde.
Romfilatelia aduce mulţumiri Direcţiei Judeţene pentru Culturã, Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional, Maramureş şi Muzeului Satului Maramureşean din Sighetu Marmaţiei pentru sprijinul documentar acordat la realizarea acestei emisiuni de mãrci poştale. De asemenea, aducem mulţumiri meşterului Dumitru Pop-Tincu, urmaşul lui Stan Ion Pãtraş, fondatorul Cimitirului Vesel din Sãpânţa.
Foto: Ioan Teglaş şi Nicoarã Mihali.
Data Aparitie:2014-07-04
