Câinele, primul animal domesticit de om, este un mamifer carnivor din familia canidelor.
Până de curând se credea că domesticirea acestui animal a avut loc în urmă cu 14–15.000 de ani. Descoperirile recente ale unor cranii de canide de la Goyet (Belgia) şi din Peştera Razboinichya (Siberia) atestă însă domesticirea câinilor în urmă cu peste 33.000 de ani.
Cercetătorii de la Universitatea din Arizona, după stabilirea datării acestora cu carbon radioactiv, au ajuns la concluzia că aceste cranii sunt aproape identice cu cele ale unor câini domestici descoperiţi în Groenlanda şi având o vechime de doar 1.000 de ani.
Caracteristicile dinţilor şi fălcilor craniilor din Siberia şi Belgia indică domesticirea câinilor şi devenirea lor în ceea ce numim azi Canis familiaris.
Romfilatelia introduce în circulaţie emisiunea de mărci poştale „Rase de câini“, aceasta înscriindu-se în lista celor mai apreciate tematici filatelice, dedicată celor mai îndrăgite animale.
Pe timbrul cu valoarea nominală de 4,50 lei este ilustrat un Teckel cu păr scurt, cunoscut încă din Evul Mediu ca fiind un câine de vânătoare. Acesta are o greutate medie sub 9 kg, iar raportul lungime/lăţime de 1 la 1,8. Blana sa are diverse culori: negru, roşu, combinaţii de negru cu roşu, gri cu argintiu sau alte combinaţii între 3 dintre culorile menţionate. Există 3 rase de Teckel, în funcţie de lungimea şi textura părului (cu păr scurt, cu păr aspru sau sârmos şi cu păr lung).
Este un câine perseverent, cu multă energie şi foarte afectuos, apreciat ca o companie deosebită, atât pentru copii, cât şi pentru vânători.
Pe timbrul cu valoarea nominală de 5,00 lei este ilustrat un câine din rasa Golden Retriever, devenită foarte populară în ultimii ani datorită calităţilor sale deosebite de câine de companie şi de vânătoare. Este plin de viaţă, inteligent şi un foarte bun înotător.
Talia lui este medie (sub 61 cm la masculi şi 56 cm la femele), iar greutatea optimă este de maxim 34 kg. Culorile părului variază, acoperind toate nuanţele de auriu şi crem.
Ciobănescul Românesc Mioritic, ilustrat pe timbrul cu valoarea nominală de 8,10 lei, aparţine unei rase care a evoluat în mod natural, fără intervenţia omului, până în anul 1985, an în care s-a stabilit primul standard chinologic al rasei. Talia lui este de minim 60 cm, iar greutatea de minim 55 kg. Părul său poate avea culoarea albă, albă cu pete gri sau negre şi gri cu pete albe sau negre. Caracteristic părului său lung (până la 20 cm) sunt firele moarte care, prin împâslire cu celelalte, formează un adevărat scut de protecţie în timpul luptelor cu animalele sălbatice (urşii sau lupii). De altfel, este singurul câine care se poate lupta cu ursul brun carpatin, având şanse reale de supravieţuire.
Pe timbrul cu valoarea nominală de 9,10 lei este ilustrat Ciobănescul Românesc Carpatin. Acesta aparţine de asemenea unei rase care a evoluat în mod natural, fără intervenţia omului, până în anul 1985, an în care s-a stabilit primul standard chinologic al rasei. Talia lui este de minim 60 cm, iar greutatea de minim 55 kg. Părul său are culoarea lupie cu pete albe, gri sau maron închis, fiind scurt şi aspru.
Este un câine care iubeşte copiii, un paznic de nădejde şi poate fi uşor dresat.
Astăzi, există o populaţie de peste 4.500 de ciobăneşti româneşti mioritici şi peste 3.000 de ciobăneşti româneşti carpatini înregistraţi chinologic, dezvoltarea controlată a rasei fiind asigurată prin intermediul Clubului Naţional de Câini Ciobăneşti Româneşti (CNCCR), club care a omologat internaţional rasele în anul 2005.
Aceste două rase de câini ciobăneşti sunt singurele rase de câini româneşti omologate şi recunoscute la nivel internaţional.
Aducem mulţumiri Clubului Naţional de Câini Ciobăneşti Româneşti şi Muzeului Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa“ pentru consultanţa documentară acordată la realizarea acestei emisiuni filatelice.
Data de aparitie: 2012-08-10