În rândul celor înscrişi în galeria marilor personalitãţi din România secolului al XX-lea, desigur, Regina Maria alãturi de Ferdinand I, rãmâne personalitatea care a influenţat direct crearea şi recunoaşterea internaţionalã a României Mari şi a dat adevãratã strãlucire monarhiei româneşti…
Dar oare câţi tineri, şi nu numai, din ziua de astãzi, îşi mai aduc aminte de „Regina Soldat“ şi „Mama Rãniţilor“ sau de Regina Marii Unirii?
O lunã de toamnã, tipic britanicã, în comitatul Kent… La Eastwell Park, pe 29 octombrie 1875, în plinã epocã victorianã, se nãştea Maria Alexandra Victoria, al doilea copil al lui Alfred, duce de Edinburgh, conte de Kent şi Ulster, fiul Reginei Victoria a Marii Britanii şi Irlandei şi al ducesei Maria Alexandrovna Romanov, fiica Țarului Alexandru al II-lea al Rusiei.
Viitoare reginã a unei viitoare ţãri suverane, Maria, nãscutã în Casa domnitoare a Imperiului Britanic, cu doi iluştri
bunici, unul cârmuind Marea Britanie iar celãlalt Marea Rusie şi cu mãtuşa, împãrãteasã a Germaniei, a vãzut lumina zilei cu trei ani înainte de recunoaşterea independenţei ţãrii cãreia îi va deveni Reginã: România.
La doar 17 ani, Maria (Missy, dupã cum îi spunea Regina Victoria a Angliei), se va mãrita cu succesorul tronului României, Prinţul Ferdinand de Hohenzollern, ocazie cu care municipalitea Capitalei i-a oferit în dar o cupã de argint pe care era gravat: „Bine ai venit mireasã de Dumnezeu aleasã spre a patriei cinstire“ (1893).
Alãturi de Ferdinand, Prinţul moştenitor al României, pânã la moartea regelui Carol I ce va surveni în 1914, prinţesa Maria va fi şi mamã şi politician, şi gazdã pentru prinţi şi regi ai Europei care vor fi oaspeţi ai familiei regale a României, dar şi emisar şi invitat de seamã la curţile regale de pe bãtrânul continent. Va fi iubitã şi îndrãgostitã, dar va lega şi mari prietenii care vor ţine o viaţã…
Perioada Primului Rãzboi Mondial a fost, pentru România dar şi pentru Regina Maria, o trecere de la extaz la agonie, dar mai apoi credinţa şi lupta pânã la sacrificiu au reaprins lumina speranţei unui popor greu încercat.
„Cu adevãrat, ah Românie, mai mult ca niciodatã am fost mama ta în acele clipe, suflet din sufletul tãu, inima ta bãtea în a mea, sângele tãu era sângele meu. Îţi trãiam speranţele, îţi simţeam temerile, îţi sufeream suferinţele, plângând
lacrimile tale şi sângerând prin rãnile tale. Te-am vãzut distrusã, sfâşiatã, apoi, vai!, trãdatã şi abandonatã destinului tãu. Te-am vãzut scufundându-te în beznã pentru a te reîntoarce cu lumina zorilor…“ (Regina Maria: „Povestea vieţii mele“).
Atât în perioada Rãzboaielor Balcanice cât şi a primei conflagraţii mondiale, Regina s-a aflat în mijlocul bravilor soldaţi români rãniţi şi muribunzi. Și-a riscat viaţa pentru a fi alãturi de ei. „Oricât de groaznice au fost acele zile ale nenorocirii, le binecuvântez, cãci m-au apropiat de sufletul poporului meu…“ (Regina Maria: „Povestea vieţii mele“).
Atitudinea nehotãrâtã a României, între 1914 şi 1916, privitor la intrarea în rãzboi, dar şi imensele rezerve de petrol pe care ţara noastrã le avea la acea datã, l-au fãcut pe mareşalul Hindenburg al Germaniei sã explice: „Dacã, din nenorocire, România trece în tabãra Antantei s-a zis cu aprovizionarea noastrã cu carburanţi. România trebuie ocupatã preventiv. Nici o ţarã aşa de micã precum România n-a avut ocazia sã joace un rol atât de hotãrâtor în istoria lumii într-un moment atât de favorabil.“ (Guy Gauthier: „Missy, Regina României“).
Intrarea în Primul Rãzboi Mondial a ţãrii noastre, ocuparea unei mari pãrţi a României şi a Bucureştiului de cãtre
armata germanã, retragerea la Iaşi a armatei şi evacuarea familiei regale, memorabilele lupte de la Oituz, Mãrãşti şi Mãrãşeşti, revoluţia bolşevicã din Rusia şi armistiţiul României cu Germania din 1917, au fãcut ca Regina Maria sã fie aproape singura care, în ciuda atâtor necazuri şi dureri, a crezut în victoria aliaţilor şi în visul ei mãreţ şi anume: România Reîntregitã.
Pentru acest deziderat, pentru ţara ei, Regina Maria, prin curajul şi abnegaţia de care a dat dovadã, a fost neîndoielnic, personalitatea marcantã a Conferinţei de Pace de la Paris.
Parisul a aşteptat-o, în primãvara anului 1919, ca pe o adevãratã Mare Reginã, unde va trece în revistã Garda republicanã de la Palatul Elysée, în prezenţa preşedintelui Franţei, Raymond Poincaré. Va fi primitã ca membru corespondent al Academiei de Belle-Arte, Regina Maria fiind prima femeie cãreia, de la înfiinţarea Academiei de cãtre Napoleon, i s-a conferit asemenea onoare.
Memorabilã rãmâne însã întâlnirea Reginei Maria cu primul ministru al Franţei, Georges Clemenceau poreclit Tigrul. România Mare se realizase la 1 decembrie 1918, dar Marile Puteri încã nu începuserã Conferinţa de Pace şi Marea Unire nu era, deocamdatã, consfinţitã de aceasta. Pentru aceasta Maria trebuia sã lupte:
„… – Doamnã, dumnevaostrã cereţi partea leului!
– De aceea, domnule prim-ministru, Leoaica se adreseazã Tigrului…!“ (Regina Maria: „Povestea vieţii mele“)
În luna octombrie a anului 1920, Conferinţa de la Paris parafeazã actul de legitimare a frontierelor României Mari. Aşa cum a visat întotdeauna Regina Maria, unitatea provinciilor româneşti era complet realizatã.
Dupã doi ani, în octombrie 1922, va avea loc, la Alba Iulia, Încoronarea Regelui Ferdinand şi a Reginei Maria, ca suverani ai României Întregite. Coroana Regelui Ferdinand era cea a lui Carol I, fãuritã din oţelul unui tun capturat la Plevna, iar cea a Elisabetei era din aur realizatã la Paris, în 1920, bãtutã cu pietre scumpe, având pe laterale câte un pandantiv cu câte un disc pe care sunt reprezentate stemele României şi ale Marii Britanii, aceasta ca un omagiu adus originii Reginei Maria.
„…Luminatã de razele frumosului nostru soare din România pe care l-am iubit întotdeauna, am îngenuncheat în faţa soţului meu pentru a-mi pune pe cap coroana de aur…Mantia regalã auritã avea culorile soarelui în amurg… Se vedeau şi broderiile, embleme ale tuturor provinciilor care formau tânãra Românie. Fiecare din aceste embleme era separatã de celelalte prin spice de grâu, principala bogãţie a ţãrii…!“ (Regina Maria: „Povestea vieţii mele“).
În anii ce au urmat, Regina Maria va întreprinde, împreunã cu regele Ferdinand, turnee în Europa, iar mai apoi, singurã, va face un lung turneu în Statele Unite ale Americii. Va reuşi ca, prin cãsãtoriile copiilor sãi, sã lege Casa Regalã a României cu celelalte Case domnitoare din Balcani…
O lunã cãlduroasã de varã bucureşteanã… 24 iulie 1938… Capitala, ţara întreagã este în mov… culoarea ei… Trecutã la cele veşnice, Regina Maria, pusã pe un afet de tun, traverseazã oraşul într-o linişte apãsãtoare…
„…În spatele sicriului, calul sãu în ale cãrui scãri se aflau cizmele întoarse. Funeralii de soldat. De fapt, aceasta a fost Regina Maria: ultimul soldat luptând pe ultima bucatã de pãmânt românesc liber.“ (Guy Gauthier: „Missy, Regina României“).
Iubitã de popor, apreciatã de monarhiile din Europa şi respectatã de oamenii politici ai primelor patru decenii ai
secolului trecut, Regina Maria rãmâne, pentru România, Icoana de aur a „Grãdinii Maicii Domnului“.
Mulţumim Casei Regale a României pentru sprijinul acordat la realizarea acestei emisiuni de mãrci poştale.
Adresãm de asemenea, mulţumiri doamnei dr. Diana Mandache pentru materialul documentar pus la dispoziţie.
Data Aparitie:2008-07-15
