Cu ocazia integrării în Uniunea Europeană a României şi Bulgariei, la 1 ianuarie 2007, Romfilatelia, societatea specializată în editarea şi comercializarea mărcilor poştale româneşti, introduce în circulaţie emisiunea comună de timbre România şi Bulgaria împreună în Uniunea Europeană.
Uniunea Europeană, instituită prin Tratatul de la Maastricht, la 7 februarie 1992, tratat care a intrat în vigoare la 1 noiembrie 1993, reuneşte astăzi în structura sa 25 de state.
Începuturile de constituire a Comunităţii Europene, care a evoluat până la formula de Uniune Europeană, sunt datate în anul 1950, când ministrul francez de externe, Robert Schuman, inspirat de un discurs al lui Jean Monnet, Comisarul planului de modernizare a Franţei de după război, a propus integrarea industriilor cărbunelui şi oţelului din Europa Occidentală.
Cele şase ţări fondatoare ale Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului (Belgia, Olanda, Luxemburg, Franţa, Italia şi Germania de Vest) au decis să extindă integrarea şi asupra altor sectoare economice. Ca urmare, în 1957, Tratatul semnat la Roma instituie Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (CEEA sau Euratom) şi Comunitatea Economică Europeană (CEE) care, desfiinţând barierele comerciale dintre ţările componente ale Comunităţii, au înfiinţat Piaţa Comună.
În 1967, instituţiile celor trei comunităţi europene au fuzionat şi începând din acel moment au apărut: o Comisie Unică, un Consiliu de Miniştri şi Parlamentul European.
La început, membrii Parlamentului European erau desemnaţi de parlamentele naţionale. În 1979 au avut loc primele alegeri directe care au permis cetăţenilor statelor membre să voteze pentru candidaţii lor proprii. De la această dată, alegerile sunt organizate la fiecare cinci ani.
Misiunea Uniunii Europene este de a organiza relaţiile dintre statele membre şi între popoarele acestora, într-o manieră coerentă, având drept suport solidaritatea.
Principalele obiective ale Uniunii Europene sunt:
– promovarea progresului economic şi social;
– afirmarea identităţii Uniunii Europene pe scena internaţională;
– instituirea cetăţeniei europene;
– dezvoltarea unei zone de libertate, securitate şi justiţie;
– să existe şi să se consolideze în baza dreptului comunitar;
România a fost prima ţară din Europa Centrală şi de Est care a stabilit relaţii cu Comunitatea Europeană, în anul 1974, prin semnarea unui tratat bilateral, urmat de un acord cu privire la produsele industriale, semnat în 1980.
În 1990 s-au stabilit, prin semnarea unui acord de Comerţ şi Cooperare, relaţii diplomatice cu Uniunea Europeană, iar în 1993 s-a semnat Acordul de Asociere a României la Uniunea Europeană.
În vara anului 1995 România a depus cererea de aderare la Uniune, care a fost urmată de decizia Consiliului European de la Helsinki, în 1999, pentru deschiderea negocierilor de aderare a României şi de lansare oficială, în februarie 2000, a procesului de negociere.
După parcurgerea a numeroase etape ale procesului de aderare, în luna decembrie a anului 2003, Consiliul European de la Bruxelles a stabilit calendarul de aderare a României şi Bulgariei astfel: finalizarea negocierilor în 2004 şi semnarea, în 2005, a Tratatului de Aderare, iar la 1 ianuarie 2007 să aibă loc aderarea efectivă.
La 25 aprilie 2005 a avut loc la Luxemburg semnarea Tratatului de Aderare a României şi Bulgariei la Uniunea Europeană.
Au urmat apoi ratificările Tratatului de către parlamentele celor 25 de ţări membre ale Uniunii Europene, până la sfârşitul lunii noiembrie 2006.
Începând cu 1 ianuarie 2007, în cel de-al şaselea val de extindere a Uniunii, România şi Bulgaria, două ţări vecine, dăinuind de milenii în acelaşi spaţiu istorico-geografic, vor deveni membri cu drepturi depline în cadrul Uniunii Europene.
Timbrele emisiunii reproduc două compoziţii grafice, una machetată de un grafician român şi cealaltă de un grafician bulgar. Ambele reunesc elemente figurative ce reproduc culorile drapelelor celor două ţări într-o armonizare cu simboluri ale Uniunii Europene, toate însoţite de genericul “România şi Bulgaria împreună în UE”.
Valorile nominale ale celor două timbre sunt 50 Bani, pentru timbrul al cărui desen a fost realizat de graficianul bulgar, Svetlin Balezdrov şi 2,10 Lei, pentru timbrul realizat de graficianul român, Sorin Târlea.
Data de aparitie: 2006-11-29