Viața lui Amerigo Vespucci este învăluită într-un oarecare mister și informațiile rămase peste trecerea veacurilor sunt puține. Se pare că s-a născut în 1454 la Florența (Italia) și a primit o educație umanistă. A lucrat o perioadă pentru Lorenzo și Giovanni de Medici care l-au trimis la Sevilla unde a intrat în contact cu lumea navigației.
Numărul voiajelor pe mare și perioadele în care au avut loc acestea sunt încă dezbătute de istorici, dar călătoria care se presupune că a avut loc în perioada 1501-1502, sub auspicii portugheze, este de o importanță fundamentală pentru istoria descoperirilor geografice. Atât Vespucci cât și ceilalți savanți au căpătat convingerea că ținuturile străbătute nu făceau parte din Asia, după cum se credea în acea vreme, ci constituia o “Nouă Lume”, care a fost denumită, “America”după numele exploratorului.
Spre sfârșitul vieții Amerigo Vespucci a fost numit “navigator șef” în Spania, funcție de mare răspundere pe care o va avea până la moarte. A murit la Sevilla (Spania) în 1512.
Personalitate controversată, Amerigo Vespucci este considerat de unii savanți un ignorant uzurpator al meritelor altora, dar faptul că spaniolii au avut încredere în el, un străin, numindu-l în acea funcție importantă, dovedește că stăpânea totuși excepționale cunoștințe în domeniul navigației.
Cele două mărci poștale au valori nominale de 16.000 lei și 31.000 lei.
Data Aparitie:2004-01-31