Datoritã poziţionãrii geografice, a variatelor forme de relief existente şi a influenţelor climatice din zonã, România beneficiazã de o mare biodiversitate de specii animale şi vegetale.
Habitatele naturale ale ţãrii reprezintã rezervaţii recunoscute în teritoriul european, adãpostind în densitãţi considerabile specii de prãdãtori de talie mare şi mijlocie, specii acvatice, precum şi numeroase specii de pãsãri migratoare, care în alte locuri se întâlnesc rar sau sunt ameninţate cu dispariţia.
Conservarea biodiversitãţii faunistice şi perpetuarea unui echilibru sãnãtos între specii diferite, precum şi între acestea şi mediul lor de viaţã, constituie obiectul şi scopul a numeroase şi diverse profesiuni, specialitãţi şi activitãţi, printre care şi vânãtoarea sportivã. Aceasta se defineşte ca o acţiune raţionalã, desfãşuratã în scopul menţinerii echilibrului în naturã, exploatând durabil o resursã naturalã regenerabilã.Vânãtoarea sportivã, desfãşuratã pentru menţinerea echilibrului agro-silvo-cinegetic, în limitele sporului populaţional, durabil, este supusã aprobãrii şi controlului autoritãţilor publice centrale care rãspund de vânãtoare şi de mediu. Vânãtoarea presupune cunoştinţe multiple despre naturã, vânat şi tehnica vânãtorii, dar şi calitãţi precum raţiune şi inspiraţie, înzestrare fizicã şi pasiune, autoeducare şi autocontrol, talent şi experienţã.
Pescuitul, practicat ca formã organizatã de procurare a hranei sau a produselor de schimb comercial, a constituit întotdeauna una dintre ocupaţiile importante ale populaţiei în România. Pescuitul, alãturi de o activitate complexã, este şi un mod de relaxare şi o pasiune. Acum aproape un secol, marele savant Grigore Antipa, descria pescuitul astfel:
„… una din îndeletnicirile cele mai favorite ale poporului nostru. El a inventat pentru aceasta tot felul de instrumente – de la cele mai naive la cele mai rafinate – pentru a prinde peşte; deşi desigur o fãcea nu atât pentru a-şi procura hrana zilnicã, ci mai mult fiindcã aceasta era distracţia sa favoritã… Ce rol însemnat educativ şi ce importanţã mare pentru un stat este de a gãsi şi cultiva asemenea mijloace de distracţiune morale cari leagã pe om mai strâns de naturã şi-l face sã-şi iubeascã ţara tot mai mult, cred cã nu mai am nevoie s-o dovedesc”.
Romfilatelia introduce în circulaţie emisiunea Vânatul şi pescuitul sportiv formatã din 4 timbre care reprezintã imagini ale urmãtoarelor specii: capra neagrã, iepurele, muflonul şi pãstrãvul.
Capra neagrã este întâlnitã cu predilecţie în regiunile stâncoase şi în golurile alpine din Munţii Carpaţi, iarna coborând şi spre zone împãdurite. Este foarte sensibilã la schimbãrile de temperaturã şi obişnuieşte sã îşi aleagã locul de trai dupã mersul vremii. Capra neagrã este un animal vigilent, înzestrat cu miros şi auz foarte dezvoltate, fiind totodatã capabilã sã distingã mişcarea la distanţe mari. Are activitate exclusiv diurnã. Când este în pericol sau este avertizatã de alţi semeni, capra neagrã se retrage cu repeziciune în locurile cel mai puţin accesibile, executând salturi de pânã la 2 metri înãlţime şi 6 metri lungime.
Iepurele trãieşte pe tot teritoriul ţãrii, preferând câmpiile întinse, fertile, cultivate alternativ, astfel încât sã aibã la dispoziţieşi parcele de mãrãcinişuri ori mici desişuri. Iepurele este un animal singuratic, ataşat locurilor de trai, neîndepãrtându-se foarte mult de locul naşterii. Are activitate preponderent nocturnã. Ziua se odihneşte în adâncituri sãpate în pãmânt, la rãdãcina copacilor ori mãrãcinilor, în arãturi, în locuri în general ferite de vânt.
Muflonul este singurul reprezentant al oilor sãlbatice din Europa, în România fiind introdus din perioada interbelicã. Muflonul preferã zonele de deal cu o altitudine între 300 şi 500 m, unde în apropierea pãdurilor existã şi pãşuni. Cu picioarele sale scurte, iarna nu se poate deplasa prin zãpadã mare şi, de aceea, se retrage de-a lungul vãilor şi pe versanţii sudici, mai puţin înzãpeziţi.
Pãstrãvul este rãspândit în apele de munte, fiind pretenţios faţã de condiţiile de mediu şi având nevoie de ape limpezi, reci şi bogate în oxigen, a cãror temperaturã sã nu depãşeascã 17-18 grade Celsius. Locurile preferate de pãstrãv pentru odihnã şi pândã sunt cotloanele din maluri, golurile dintre stânci şi pietre, şi pe sub rãdãcinile arborilor de pe malurile râurilor.
Aducem mulţumiri conducerii Muzeului Naţional de Istorie Naturalã „Grigore Antipa” şi Asociaţiei Generale a Vânãtorilor şi Pescarilor Sportivi din România (AGVPS) pentru consultanţa documentarã acordatã la realizarea acestei emisiuni de mãrci poştale.
Data Aparitie:2013-07-09
