„Un oraş şi o lume aflatã la graniţa a douã universuri atât de diferite: cel al Imperiului Otoman şi cel al Europei.” (Nicolae Ariton)
„(…) Tulcea. Aici Dunãrea face o curbã largã spre miazãzi şi-mpinge oraşul între douã dealuri uscate, pietroase, pe spinarea cãrora morile de vânt, puse la rând, se aratã în zarea albastrã a cerului ca nişte cerşetori gârboviţi, cu braţele-ntinse”; astfel prezenta Alexandru Vlahuţã oraşul dunãrean în descrierea României Pitoreşti.
În perioada romanã (sec. I-VII p.Chr.) se consemneazã existenţa aşezãrii dunãrene, atunci denumitã cetatea Aegyssus, menţionatã în Epistulae ex Ponto („Ponticele”) ale poetului roman Ovidius. Informaţii preţioase asupra perioadei medio-bizantine aparţin lui Constantin Porfirogenetul, sec. X p.Chr. Cea mai timpurie menţiune cunoscutã despre Tulcea se regãseşte în documentele de cancelarie otomane, datând din primii ani ai secolului al XVI-lea. Într-un registru din anul 1502 este consemnat ca satul Tulcea, hass al sangeacbeiului (Silistra). Mãrturiile cãlãtorilor strãini din sec. XVI-XVII includ Tulcea printre cele mai importante localitãţi din zona Dunãrii de Jos.
Romfilatelia dedicã oraşului dobrogean emisiunea de mãrci poştale Oraşe dunãrene, Tulcea, prin ilustrarea a patru obiective turistice incluse în patrimoniul cultural al locului.
Timbrul cu valoarea nominalã de 3,00 lei înfãţişeazã Monumentul Independenţei, monument ce face trimitere la eroii cãzuţi în Rãzboiul de Independenţã (1877-1878), aici gãsindu-se de asemenea ruinele cetãţii Aegyssus.
Execuţia monumentului a fost încredinţatã sculptorului Giorgio Vasilescu, iar dupã moartea acestuia, sculptorului Constantin Bãlãcescu. Ansamblul a fost finalizat în 1899, dar a fost inaugurat pe 2 mai 1904, în prezenţa Regelui Carol I. La baza obeliscului, se aflau 2 elemente sculpturale: un dorobanţ cu arma pe umãr şi o goarnã în mânã, respectiv un vultur uriaş cu aripile deschise. Monumentul Independenţei a fost refãcut în 1932, dupã distrugerea sa în perioada 1916-1918, însã abia în 1977 avea sã-şi recapete forma iniţialã, cu statuia dorobanţului şi a vulturului, graţie contribuţiei sculptorului Cristea Grosu.
Pe faţada principalã a piedestalului era montatã o placã cu textul: „Ridicatu-sa acest monument de cetãţenii tulceni ai ţãrii, în anul MDCCCXCIX spre vecinica amintire a readucerii Dobrogei la cãminul strãmoşesc prin vitejia armatei române sub conducerea Regelui Carol I”. (MDCCCXCIX = 1899)
Pe timbrul cu valoarea nominalã de 3,30 lei este ilustrat Colegiul Dobrogean „Spiru Haret”, cea mai veche instituţie de învãţãmânt liceal din judeţ, înfiinţat în 1883 sub forma Gimnaziului Real de Bãieţi şi transformat în liceu în 1897. Un sprijin deosebit l-a acordat şcolii în acea perioadã omul de ştiinţã şi pedagogul Spiru Haret, pe atunci ministru al Instrucţiunii Publice. În 1903 se dã liceului numele de Principele Carol, iar la 1 decembrie 1916 liceul se închide în timpul regimului de ocupaţie militarã bulgarã-germanã-turcã, reluându-şi activitatea în 1918. Pânã în 1928, liceul a funcţionat în fosta proprietate a Paşei Ahmed Resim, care va fi demolatã pentru a face loc actualului sediu al instituţiei de învãţãmânt.
Pe timbrul cu valoarea nominalã de 4,30 lei este ilustratã imaginea Geamiei Aziziye (cunoscutã sub numele de Geamia Sultanului Abdul Aziz), lãcaş de cult şi monument istoric, inaugurat în 1863.
Lãcaşul a fost ridicat în stilul geamiei vechi, în timpul domniei sultanului Abdul Aziz, al cãrui nume îl şi poartã. Construcţia din piatrã, cãrãmidã şi lemn, adãposteşte o camerã cu destinaţia de salã de rugãciuni pentru persoanele de rit musulman. Lângã clãdire se înalţã un minaret de 25 de metri, cu un diametru de 3,55 de metri, fiind refãcut în 1897.
Monumentul se caracterizeazã prin simplitate, fiind construit în stil maur, cu sanctuarul în formã pãtratã, interiorul pãstrând aceleaşi caracteristici ale ornamentaţiei orientale (în încãpere pot fi gãsite inscripţii dãltuite, cu litere arabe).
Pe timbrul cu valoarea nominalã de 14,50 lei este ilustratã Catedrala Episcopalã Sfântul Nicolae.
Catedrala a fost construitã pe locul unde românii din satul Beştepe ridicaserã o bisericuţã de lemn. Piatra de temelie a actualei biserici a fost pusã în 1862 de cãtre Mitropolitul Dionisie al Durostorului, pisania de la intrare stând drept mãrturie: „Acest sfânt lãcaş cu patronul Sf. Ierarh Nicolae, din oraşul Tulcea, s-a clãdit în anul 1865, în timpul stãpânirii turceşti, alãturi de vechea bisericuţã”. Catedrala are o înãlţimede aproximativ 30 m, fiind în formã de cruce şi urmând stilul bizantin cu trei turle. Este construitã din piatrã şi cãrãmidã şi pictatã în interior în ulei. Tavanul este format din 15 bolţi, sprijinite pe 8 stâlpi masivi. Pictura în stil renascentist a fost executatã în 1905-1906, de pictor-profesor D. Marinescu, de la şcoala de Arte Frumoase din Bucureşti.
În anul 1867, mergând spre Constantinopol, cu vaporul pe Dunãre, pentru investiturã, Regele Carol I s-a oprit la Tulcea, în urma invitaţiei fãcute de cãtre Matesatiful de atunci al Dobrogei, Ismail Paşa. Carol I a vizitat Biserica Sf. Nicolae, care era încã în construcţie la acea vreme, donând bisericii un potir din metal comun, alb, o steluţã şi un disc, precum şi 100 de galbeni. Astfel, Biserica Sf. Nicolae dispune în prezent de un important numãr de obiecte din metale preţioase, printre care şi o Sf. Evanghelie, ediţie 1888, îmbrãcatã în argint. Aceasta a devenit în 2008 Catedrala Episcopalã a nou înfiinţatei Eparhii a Tulcei.
Romfilatelia mulţumeşte Primãriei Municipiului Tulcea pentru sprijinul documentar şi fotografic oferit la realizarea emisiunii de mãrci poştale.
Data Aparitie:2014-10-31
