În anul Centenar al Marii Uniri din 1918, Romfilatelia introduce în circulație emisiunea de mărci poștale Ia românească, unitate în spirit, dedicată celei mai importante piese a costumului tradițional românesc.
Timbrele emisiunii de mărci poștale ilustrează ii din regiunile României, astfel:
Iile caracteristice Crișanei (Bihor), respectiv Maramureșului (Oaș) sunt reprezentate pe timbrul cu valoarea nominală de 3 lei.
Alte piese tradiţionale, aparţinând regiunilor Bucovina (Suceava) și Moldova (Vrancea) sunt ilustrate pe timbrul cu valoarea nominală de 5 lei.
Iile specifice regiunilor Banat (Lugoj) și Transilvania (Pădureni, jud. Hunedoara) sunt redate pe timbrul cu valoarea nominală de 7 lei.
Cel de-al patrulea timbru al emisiunii de mărci poștale, cu valoarea nominală de 11,50 lei, ilustrează iile caracteristice regiunilor Oltenia (Mehedinţi) și Muntenia (Râmnicu Sărat).
Pe plicul „prima zi” a emisiunii este reprezentată ia din regiunea Dobrogea.
Născut în vechea vatră a civilizaţiei geto-dace, portul românesc și-a continuat parcursul până în zilele noastre, prezentând două caracteristici esenţiale: unitatea și continuitatea sa. După Marea Unire din 1918, ia, piesa de bază a costumului popular feminin, a fost promovată ca un simbol unitar al românilor.
Ia autentică era creată din pânză potrivit de rară, așa-numita pânză de casă sau pânză nălbită, din in, cânepă sau lână, ţesută la războiul cu două iţe. Mai târziu, ia sau cămașa cu altiţă, s-a realizat și din bumbac tors la fuior. Pe lângă culoare și ţesătură, caracteristicile iei sunt date și de cusături, încreţ, altiţă, râuri și cheiţe.
În portul vechi de pe Crișuri (Bihor), cămașa femeiască, numită spătoi românesc, respectă croiul tradiţional, cu toate lăţimile de pânză încreţite sub un guler, iar poalele sunt prinse de ciupag. Mânecile acestui tip de cămașa, terminate cu fodră/volan, se strâng cu scăfătură (cusătură pe muchia creţurilor), iar decorul este ordonat în două variante: în trei benzi orizontale – cu braţe sau jure – pe umăr, cot și sub cot sau pe brâncă-n jos (șir vertical de motive, de la umăr la fodră).
Singulară ca tip de croi și expresie artistică în ansamblul costumului popular românesc, cămașa femeiască cu cheptar din Oaș, Maramureș este o creaţie cu statut de unicat. Cheptarul este o platcă dreptunghiulară, în care s-a decupat deschiderea din jurul gâtului; gura cămășii este la spate. De această platcă se prind încreţite foile de pânză care formează faţa, spatele și mânecile.
Ia din Bucovina, Suceava se remarcă printr-o mare diversitate decorativă a compoziţiilor ce împodobesc pieptul și mâneca, rezultată din combinarea unei palete cromatice restrânse.
În Moldova, decorul iei din Vrancea este pus în relaţie cu statutul economic prosper și un rafinament deosebit. Utilizarea firului metalic înnobilează broderiile somptuoase de pe mâneci, piept, spate și guler.
Iile din bogata Câmpie a Banatului au ca elemente caracteristice fastul și strălucirea broderiei lucrate cu fir de aur, în punct turcesc. Puternic reliefat, acest tip de broderie este cunoscut și sub numele de broderie grasă pe scris.
În Pădurenii Hunedoarei din Transilvania se poartă o cămașă arhaică din cânepă, integrată tipului carpatic, cu toate lăţimile de pânză încreţite în jurul gâtului și cu poalele cusute de ciupag. Ceea ce individualizează acest tip de cămașă este compoziţia decorativă a mânecilor. Altiţa pădurenească este alcătuită dintr-un registru de motive poziţionate longitudinal, de-a lungul tablei, spre piept.
Cămașa încreţită pe lângă gât purtată în Mehedinţi, Oltenia, atinge nivele de performanţă artistică cu totul remarcabile, impresionând prin fineţea punctelor de broderie extrem de migăloase (la un fir) și spectaculoasele combinaţii de motive geometrice, folosite la împodobitul mânecilor, pieptului și poalelor.
În cadrul costumului din Muntenia (Ramnicu Sărat, jud. Buzău) se remarcă compoziţia decorativă a iei, în special a mânecii lungi cu altiţă îngustă, încreţ alb și râuri. Punctul de broderie utilizat este cel buclat („bătrânesc”), realizat cu lână vișinie.
În Dobrogea cămașa este dreaptă, croită din pânză albă de bumbac, simplă sau din pânză chirachie/cu chenar, cu dungi în contextură. În funcţie de croi, decorul se repartizează, fie respectând structura tradiţională – piept, mâneci, pe lângă gura cămășii și poale – fie se concentrează pe marginile plătcii, pe lângă deschiderea de la piept și pe marginea inferioară a mânecilor. Cromatica se reduce la alternanţa dintre roșu și negru.
Prin motivele și simbolurile brodate, ia românească este mai mult decât un obiect vestimentar, este un simbol naţional, care reușește, prin perfecţiunea și echilibrul său, să menţină constantă ideea unităţii poporului român.
Romfilatelia mulțumește Muzeului Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” pentru sprijinul documentar și fotografic acordat la realizarea acestei emisiuni de mărci poștale.
