Romfilatelia introduce în circulație miercuri, 15 decembrie 2021, emisiunea de mărci poștale Pasiunile regilor României (II), care explorează interesele particulare ale monarhilor României dincolo de ocupațiile lor oficiale, de implicarea în treburile statului, abordând o tematică incitantă – Vânătoarea.
Emisiunea este alcătuită din patru mărci poștale, două plicuri „prima zi” și un set de patru cărți poștale maxime, pentru pasionații de maximafilie și este completată de un bloc filatelic special de patru timbre nedantelate cu opt vignete perforate și un set de două plicuri „prima zi”, având ștampila „prima zi” aplicată în clar, în folio, ambele produse fiind numerotate și inserate într-un album filatelic realizat într-un concept grafic elegant.
Pasiunea pentru vânătoare a existat în rândul reprezentanților tuturor familiilor regale ale Europei.
În România, regăsim, firește, această pasiune, bine susținută de bogăția faunei care se constituie ca obiect al vânătorii.
De-a lungul vieții sale, pentru regele Carol I vânătoarea a fost percepută ca un mod civilizat de respectare a unei tradiții îndelungate, continuare a ars bellorum (arta războiului), Regele fiind educat și pregătit în cele mai bune școli militare ale Europei. În timpul său, pe plaiurile buzoiene unde acesta era prezent la vânătorile de urși, a fost ridicat conacul de la Rușețu, frecventat de toți regii României și ulterior, de reprezentanții nomenclaturii comuniste.
Vânătorile regale aveau loc cu participarea invitaților străini, membri ai caselor regale ale Europei, iar invitația la vânătoare era considerată un semn de înaltă prețuire din partea regelui. Alături de aceștia, la partidele organizate participau și membrii familiilor reprezentative ale aristocrației românești.
Considerate ca un ansamblu arhitectonic de excepție, Castelele Peleș și Foișor prezintă simbolurile care omagiază pasiunea vânătorii prin decorarea unor piese de mobilier și existența unor vitralii, basoreliefuri care înfățișează animale sau vânători, trofee ale animalelor vânate de familiile regale, embleme cinegetice sau colecții de arme vechi vânătorești.
Dacă adăugăm la acestea impresionantele tapiserii flamande, intitulate Vânătoare de mistreți și Vânătoare cu șoimi, reușim să ne convingem că vânătoarea a fost o pasiune a tuturor regilor României.
Nu trebuie să înțelegem că vânătoarea regală se desfășura oriunde și oricum. O descriere lămuritoare a legilor ce erau riguros respectate, o face Majestatea Sa Regele Mihai I: „Legile noastre de vânătoare erau foarte bine puse la punct, cu totul diferit de ce e acum. Erau perioade de timp admise pentru fiecare fel de vânat. Unele animale nu puteau fi vânate decât cu autorizație specială, erau protejate… urșii, de pildă. Cerbii lopătari nu existau decât în parcuri închise… era interzisă împușcarea păsărilor cântătoare. Pe urmă cerbii: mărimea și numărul lor erau reglementate la noi. Nu aveai voie să împuști orice și oricât… să bați recorduri mondiale”. (Interviu luat de Andrei Săvulescu în anul 1996).
Din toate păsările și animalele vânate, se reținea o parte pentru nevoile Palatului Regal iar restul era vândut pentru a se asigura finanțarea parțială a cheltuielilor ocazionate de întreținerea terenurilor de vânătoare.
Îndrăgostit de zona de vânătoare din Munții Gurghiului, Ferdinand I a construit o cabană de vânătoare la Lăpușna, cu o arhitectură asemănătoare Castelului Peleș. Este locul unde, mai târziu, Carol al II-lea organizează o vânătoare, având printre invitați pe Regele Alexandru al Iugoslaviei (căsătorit cu Principesa Mărioara a României). Fotografiile realizate prezintă ca trofee de excepție coarnele cerbilor vânați.
Cele mai multe prezențe la vânătorile regale le-au avut Carol al II-lea și fiul său Mihai. Regele era nu numai un pasionat al vânătorii, ci și al armelor de vânătoare. Între acestea se înscrie arma produsă de Holland &Holland, cu pat din os, lunetă Zeiss și ornamente ovale din aur, cu monograma regelui și coroana regală. Această armă a fost confiscată și modificată pentru dictatorul Nicolae Ceaușescu, care o folosea adeseori.
Regele Mihai I, a început să practice vânătoarea încă de la 11 ani. Un episod reținut în memoria participanților la o vânătoare de potârnichi în Sinaia-Livada (Timiș) este cel din septembrie 1936, când fiul regelui, „Mihăiță”, a stabilit recordul României de atunci, cu 89 de potârnichi vânate într-o singură zi.
Cu un umor fin, Regele Mihai I se confesează autorului cărții O domnie întreruptă (Philippe Viguié Desplaces): „Tatăl meu a încurajat foarte mult pasiunea mea pentru vânătoare. Până în clipa când am ajuns să trag aproape de bine ca și el, poate chiar mai bine… Ceea ce i-a plăcut mai puțin”.
Printre locurile frecvent întâlnite pentru organizarea vânătorilor regale s-au mai regăsit Valea Siretului (vânătoare de cerbi), Scroviștea, domeniu regal unde se găseau din belșug rațe, gâște și mistreți, Gheboaia, moșie a familiei Suțu, loc în care se întâlneau sitari. Pe terenurile de lângă Castelul Săvârșin s-au organizat vânători în timpul Regelui Mihai I. În pădurea tânără a zonei erau mulți mistreți și cerbi.
De menționat faptul că Regele Carol al II-lea și Mihai au participat și la vânători organizate în afara granițelor țării, în Cehoslovacia, Franța și Germania.
În exilul impus, Regele Mihai I a fost invitat la mai multe vânători ca oaspete al Reginei Angliei sau al familiei regale a Danemarcei.
Ca un fapt inedit merită menționată prezența regelui Mihai I la o vânătoare de elani în Suedia, în anul 1949, împreună cu Prințul Wilhelm al Suediei, Regele Frederic al Danemarcei și Prințul Axel al Danemarcei.
Mărcile poștale ale emisiunii cu valorile nominale de 3 lei, 6,50 lei, 10 lei și respectiv 10,50 lei, reproduc portretele regilor României Carol I, Ferdinand I, Carol al II-lea și Mihai I în ținută adecvată terenurilor de vânătoare, alături de scene simbolice ale vânătorilor regale regăsite în suita de vitralii a Castelului Peleș. De remarcat faptul că Regele Mihai I este prezentat drept copilul-vânător.
Romfilatelia mulțumește Domnului Narcis-Dorin Ion, Directorul General al Muzeului Național Peleș și echipei, precum și Domnului Dr. Cristian Anița, Directorul Arhivelor Naționale ale României și echipei, pentru sprijinul documentar și fotografic acordat la realizarea acestei emisiuni de mărci poștale.
Albumul filatelic este realizat în tiraj limitat de 241 exemplare și este echipat cu blocul filatelic special de patru timbre nedantelate al emisiunii Pasiunile regilor României (II) cu vignete perforate care reproduc imagini ale vitraliilor Castelului Peleș cu tematica „Vânătoare” și un set de două plicuri „prima zi”. Setul de două plicuri „prima zi” și blocul filatelic prezintă ștampila „prima zi”aplicată în clar, în folio și sunt numerotate de la 001 la 241.
]]>
Răspunzând pasionaților de colecții tematice filatelice și iubitorilor de animale, Romfilatelia introduce în circulație vineri, 3 Decembrie 2021, emisiunea de mărci poștale intitulată „Cai”. Cele patru timbre ale emisiunii, cărțile poștale și plicul „prima zi”, reproduc într-un concept grafic delicat, imagini ale familiilor de cabaline din care răzbate atitudinea calină și protectoare față de mânjii lor, energia vie a alergării, frumusețea statuară a membrelor speciei mult îndrăgite și ocrotite de oameni. Istoria societății umane, în evoluția ei, include încă din antichitatea timpurie, prezența cailor în viața curentă, fie că e vorba de ajutorul în transporturi și deplasări rapide, fie că e vorba de folosirea acestora în desele lupte în care regăsim încă din secolele V-VI î.e.n. pe asirieni și pe perși. Se pare însă că domesticirea cailor s-a petrecut cu cca. șase milenii în urmă, într-un vast teritoriu care include stepele ierboase ale Ucrainei, sud-estului Rusiei și Kazahstanului. Existent și în ținuturile americane, calul dispărut vremelnic, este readus în procesul de colonizare a Americii în secolul al XVI-lea. Trăind în sălbăticie, este îmblânzit de triburile indienilor americani și cunoscut sub numele de mustang. Folosit în primă fază pentru călărie și pentru supravegherea turmelor împrăștiate la distanțe mari pentru pășunat, calul a devenit un element important în revoluționarea mijloacelor de transport, odată cu apariția vehiculelor cu roți în jurul anului 3500 î.e.n. în Mesopotamia. Folosirea cailor a contribuit decisiv la dezvoltarea comerțului și la apariția primelor elemente de schimbare a vieții oamenilor prin amenajarea căilor de transport.
Începând cu anii 2000 î.e.n. au început să fie folosite carele de luptă, mijloace distructive, ușor deplasabile care au asigurat victorii facile pentru cotropitori. Ulterior, viteza trupelor de atac a crescut odată cu înființarea cavaleriei.
Revenind la Europa evului mediu, trebuie menționat faptul că transportul călătorilor, pe rute lungi, în trăsuri confortabile, au impus o preocupare susținută pentru creșterea cailor puternici și repezi. Pe parcursul amenajat, la distanțe gândite, au fost organizate locuri speciale pentru caii de schimb, ceea ce permitea o călătorie fără întreruperi impuse de obligativitatea odihnei cailor.
Pasiunile nobilimii au adaptat folosirea cailor la partidele de vânătoare și la organizarea curselor de cai.
Rasele de cai sunt divizate în trei categorii: cai cu „sânge fierbinte”, cu viteză și rezistență la oboseală; cu „sânge rece”, cai folosiți pentru muncă grea și anevoioasă și cu „sânge cald”, rezultați din încrucișări între cai cu sânge fierbinte și sânge rece, având drept scop crearea unor anumite rase pentru călărit, în special în Europa. În prezent se apreciază că mai mult de 300 de rase de cai în lume, sunt utilizate pentru diverse activități.
Pentru formarea unei noi rase, sunt necesare anumite criterii de selecție, de hrănire, ferme și creștere a animalelor tinere, urmărindu-se transmiterea trăsăturilor alese, realizarea unui număr semnificativ de cai asemănător ca aspect și caracter. O nouă rasă este recunoscută după înregistrarea documentației relevante, prezența a 1-2 ferme de reproducție și a mai multor ferme de creștere și pregătire pentru cerințele solicitatorilor.
Caii și-au pierdut importanța inițială, rolul lor fiind îndeplinit cu succes de utilaje agricole și mijloace de transport motorizate (automobile, autocamioane etc). Caii aparținând diverselor rase sunt crescuți pentru evenimente sportive, echitație, operațiuni de salvare, în patrule ale poliției. Ei sunt încă necesari în zone greu accesibile, unde nu există trasee adaptate transportului de mărfuri și oameni. Rasa, după proveniență, îngrijirea și mediul în care trăiește, determină speranța de viață a calului domestic cuprinsă între 25 și 30 de ani. Se afirmă că în secolul al XIX-lea, calul „Old Billy” a trăit 62 de ani. În era modernă, Sugar Puff, intrat în Guinness Book of World Records, fiind cel mai bătrân ponei, a murit în anul 2007 la vârsta de 56 de ani.
Valorile nominale ale timbrelor emisiunii sunt 2,60 lei, 4,50 lei, 6,50 lei și 16 lei.
Romfilatelia mulțumește Muzeului Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” pentru sprijinul documentar acordat la realizarea acestei emisiuni de mărci poștale.
Romfilatelia vine în întâmpinarea iubitorilor de sport, prin introducerea în circulație, Joi, 2 decembrie a.c., a emisiunii de mărci poștale „Centenarul Societăţii Sportive Politehnica Timişoara”.
Emisiunea de mărci poștale, ce conține 1 timbru și un plic „prima zi”, este dedicată sărbătoririi a o sută de ani de la înființarea Societății Sportive Politehnica Timișoara. Pe timbrul cu valoarea nominală de 10 lei, este redată silueta unui fotbalist alături de un detaliu architectonic al fațadei Universității Politehnice Timișoara și actuala siglă a Societății Sportive Politehnica Timișoara.
Înființată în anul 1921, Societatea Sportivă Politehnica Timișoara avea în coordonarea ei mai multe secții sportive considerate de iarnă (scrimă, gimnastică) sau de vară (tenis de câmp, atletism, rugby). La început culorile reprezentative ale clubului erau alb-negru, schimbate ulterior cu culorile emblematice alb-violet (începând cu anul 1966).
Echipa de fotbal a primei instituţii de învăţământ superior din Timişoara s-a constituit statutar la 4 decembrie 1921, la inițiativa primului rector, Traian Lalescu, un mare iubitor de sport. Dacă în perioada interbelică echipa de fotbal a fost în umbra concitadinelor Chinezul și Ripensia, în 1948 Poli promovează și participă în premieră în Divizia A. Din acel moment, Poli devine, pentru mult timp, stindardul fotbalului timișorean.
În 2012, după o perioadă tulbure în fotbalul timișorean, stindardul alb-violet este preluat de ASU Politehnica, echipa Universității Politehnica, sprijinită de Asociația Suporterilor Timișoreni Druckeria. Această echipă, singura care, la ora actuală poartă denumirea de Politehnica, a ajuns în doar patru ani din ultimul eșalon (L6) în L2 (unde se află și acum) și are deja un trofeu cucerit, titlul național la juniori U13 (2016).
După fotbal, sportul politehnist cu cea mai mare „audiență” este handbalul. Secția s-a înființat în 1947 și a pus, în câțiva ani, Timișoara pe harta localităților esențiale din handbalul masculin românesc. Știința (așa cum se numea clubul pe atunci) a devenit campioană națională la handbal în 11 (1956).
De-a lungul timpului, sportivii politehniști timișoreni au avut rezultate deosebite, pe plan național și internațional, inclusiv la Jocurile Olimpice, Campionate Mondiale sau Europene. În afara handbaliștilor, medalii olimpice au fost aduse sportului politehnist de către canotoare. La Jocurile Olimpice de la Los Angeles, din 1984, Aurora Pleșca, legitimată la CS Politehnica, a obținut medalia de argint în proba de 8 1. În 1996, la Jocurile Olimpice de la Atlanta, consemnăm primul (și ultimul, deocamdată) campion olimpic legitimat la un club din județul Timiș. Este vorba de Camelia Macoviciuc, în proba de dublu vâsle (alături de Constanța Burcică).
La ora actuală există cinci entități sportive sub „umbrela” UPT: clubul de fotbal SSU Politehnica (Liga a II-a), clubul polisportiv CSU Politehnica, secția de handbal masculin SCM Politehnica (din cadrul SCM Timișoara) (Liga Zimbrilor), clubul de fotbal feminin Politehnica (Liga I), asociația ASU Politehnica (pentru sportul universitar și sportul pentru toți).
Societatea Sportivă Politehnica Timișoara aniversează un veac de existență. Cu satisfacție și bucurie, Florin Drăgan Rectorul Universității Politehnica Timișoara, afirmă:
„Nu prea multe cluburi sportive din România se pot mândri cu asta. Acest veac a însemnat victorii, eșecuri, eforturi, pasiuni, oameni. Nu le putem mulțumi tuturor celor care și-au adus aportul la acest fenomen. E vorba de sportivi, studenți, profesori, oameni de sport, suporteri, rectori. La acest ceas aniversar suntem mândri și continuăm împreună această frumoasă poveste a sportului românesc: Politehnica Timișoara.
Un club sportiv, un oraș, o singură inimă: Politehnica Timișoara”.
Pe plicul „prima zi” a emisiunii sunt ilustrate imagini cu echipele clubului participând la diverse evenimente sportive de-a lungul anilor, grupate într-un montaj-simbol al istoriei clubului.
Romfilatelia aduce mulțumiri Universității Politehnica Timișoara și Societății Sportive Politehnica Timișoara pentru sprijinul documentar și fotografic acordat la realizarea acestei emisiuni de mărci poștale.
Cu ocazia Zilei Naționale a României, Romfilatelia va introduce în circulație miercuri, 1 Decembrie 2021, emisiunea de mărci poștale Arcul de Triumf, bornă a istoriei (1941-2021).
Alături de Catedrala Încoronării din Alba Iulia, Mausoleul de la Mărășești, Crucea Eroilor Neamului de pe muntele Caraiman și Mormântul Eroului Necunoscut din Parcul Carol I, Arcul de Triumf se înscrie în lista monumentelor care comemorează participarea României la Primul Război Mondial de partea Aliaților, la finalul căruia teritoriile locuite de români s-au regăsit în ceea ce reprezintă România Mare. În alte trei situații anterioare, mai multe construcții asemănătoare, având caracter provizoriu, au fost realizate pentru a marca victoria României în Războiul de Independență (1878), jubileul celor 40 de ani de domnie ai Regelui Carol I (1906) și revenirea familiei regale române din exilul de la Iași (1918). În anul 1922, în contextul încoronării Regelui Ferdinand I și a Reginei Maria ca suverani ai României Mari, comisia pentru organizarea serbărilor încoronării a apelat la serviciile arhitectului Petre Antonescu pentru realizarea unui impunător Arc de Triumf. Timpul scurt afectat construcției a permis doar turnarea din beton a scheletului monumentului și realizarea din ipsos a minunatelor basoreliefuri exterioare.
În 16 octombrie 1922, la festivitățile organizate în teritoriul Arcului de Triumf au participat reprezentanți din peste 20 de state europene, din Statele Unite ale Americii și Japonia, fapt ce a semnificat o largă recunoaștere internațională a Regatului României Mari. După un deceniu, construcția Arcului de Triumf începe să cunoască o nouă formă, în care basoreliefurile inițiale au fost realizate din piatră sau marmură de Rușchița. Printre artiștii care au fost prezenți la lucrări se numără Constantin Baraschi, Ion Jalea, Dimitrie Paciurea, Costin Petrescu. S-au realizat astfel simbolurile Victoriei și alegoriile Bărbăție și Credință (aparținând lui Ion Jalea și Constantin Baraschi). Definitivarea monumentului se înscrie în anul 1936, când forma actuală se realizează în stilul clasic, după modelul marelui Arc de Triumf de la Paris. Ceremonia inaugurării a avut loc la 1 decembrie 1936, când se împlineau 18 ani de la Unirea Transilvaniei cu România. Printre participanții la festivitate s-au aflat Regele Carol al II-lea, mama Regina Maria, prințul moștenitor Mihai, membri ai guvernului României și numeroși invitați de onoare din țară și din străinătate. De menționat că efigiile Regelui Ferdinand I și Reginei Maria, realizate de sculptorul Alexandru Călinescu au fost scoase și distruse de regimul comunist. După 1989 în locul lor au fost montate două medalioane din bronz, care înfățișează chipurile Regelui Ferdinand I și Reginei Maria.
În anul 1941, la 8 noiembrie, de sărbătoarea Sfinților Mihail și Gavril, ziua onomastică a regelui Mihai I, a fost organizată o paradă militară spre cinstirea eroilor căzuți în luptele pentru eliberarea Basarabiei și Bucovinei de Nord. Rând pe rând pe sub Arcul de Triumf, pe Calea Victoriei și prin Piața Palatului Regal, au defilat unități din Divizia de Gardă, Divizia de Grăniceri și Divizia Blindată. Ceremonialul a fost deschis prin oficierea unui serviciu religios în careul din fața Arcului de Triumf, după care s-a trecut la decorarea drapelelor și a ofițerilor cu Ordinul Militar de Război „Mihai Viteazul”. Ministrul Apărării Naționale a citit înaltul decret de decorare, după care Majestatea Sa Regele a procedat la decorarea fiecărui ofițer în parte. După încheierea paradei, Cavalerii Ordinului Militar de Război „Mihai Viteazul” au fost invitați la masa festivă dată în onoarea lor la Palatul Regal.
Emisiunea aniversară, alcătuită dintr-o marcă poștală cu valoarea nominală de 10 lei și un plic „prima zi” ilustrează sugestiv parada militară din 1941 (marca poștală) și o paradă militară actuală de 1 decembrie (plicul „prima zi”). Detaliul de arhitectură a Arcului de Triumf simbolizând Victoria și vignetele care reproduc efigiile Reginei Maria și Regelui Ferdinand I rezumă armonios ideea și semnificația evenimentului dedicat cinstirii eroilor și Regilor „Întregitori” ai României Mari.
La Mulți Ani, România!
La mulți ani, românilor de pretutindeni!
Romfilatelia mulțumește Ministerului Apărării Naționale și Arhivelor Militare Naționale Române pentru sprijinul documentar și fotografic acordat la realizarea acestei emisiuni de mărci poștale.
În data de 27 august 1991, Parlamentul Republicii Moldova, reunit într-o şedinţă extraordinară, a adoptat Declaraţia prin care a fost proclamată independenţa ţării, iar în data de 29 august 1991 au fost stabilite relaţiile diplomatice între România şi Republica Moldova, la nivel de ambasadă.
Pentru a marca împlinirea a 30 de ani de relaţii diplomatice, Romfilatelia introduce în circulaţie miercuri, 24 noiembrie a.c., emisiunea comună de mărci poştale România – Republica Moldova, Viticultură.
Cele două mărci poștale introduse în circulație vor ilustra urmatoarele repere:
Timbrul cu valoarea nominală de 2 lei reunește, într-o grafică unitară, imaginea unei Căni pictate, care a fost realizată de meșterul Colibaba Constantin, în Atelierul urban Rădăuți, județul Suceava și a unui ciorchine de struguri din soiul Zghihara, din zona Huși, România.
Această cană pictată face parte din patrimoniul Muzeului Național al Țăranului Român și are ca datare: 3/4 sec. XX, probabil anul achiziției 1974. Piesa este de formă înaltă, circulară, cu cioc și toartă. Decorul este dispus în trei registre ornamentale, la bază este un registru pictat cu un motiv geometric format din triunghiuri concentrice bicolore (galben muștar și verde) alternând cu grupe de linii și frunze, pe corpul cănii decorul este compus din trei zone cu motive naturaliste și anume: un cocoș cu o ramură cu frunze, central soarele și două semiluni cu câte o stea iar în cealaltă parte este dispus un cal cu călăreț care ține o sabie în mâna dreaptă, iar gâtul cănii este decorat cu cinci flori galbene iar deasupra lor un brâu cu semicercuri care sunt în alternanță cromatică (verde, maro și galben muștar).
Pe fundul cănii este grafitat numele meșterului „Colibaba”. Interiorul cănii este smălțuit cu smalț incolor.
Soiul de struguri Zghihara, este cunoscut cu multe secole înainte de a apărea inamicul distructiv al viței, filoxera. În vremea lui Ștefan cel Mare, era cunoscut ca sursa unui vin al omului de rând, un vin agreabil, des întâlnit la nunțile tradiționale ale moldovenilor. Astazi, soiul se regăsește doar in zona Hușilor. Numele de Zghihara este de origine turcească. Este considerat ca unul dintre cele mai productive soiuri autohtone. Pornind de la vinul de Zghihara, viticultorii Hușilor au creat un spumant care a obținut aprecieri foarte bune la concursurile internaționale. Alături de vinul spumant, podgoria Hușilor a lansat coniacul ce-i poartă numele. În literatura de specialitate soiul se mai întâlnește și sub denumirile sinonime: Zghihară galbenă, Zghihară verde bătută, Poamă zoșănească. Păreri laudative privind vinurile de Huși se regăsesc la Petru Rareș, Ioan Vodă cel Cumplit, Alexandru Lăpușneanu, Bogdan Petriceicu Hașdeu, Nicolae Iorga, Mihail Sadoveanu și alții.
Pe timbrul cu valoarea nominală de 9 lei este reprodusă o Ploscă realizată de meșterul popular din Republica Moldova, Victor Pelin și ciorchinele unui soi de struguri reprezentativ pentru Moldova, Rara Neagră. Este ciorchinele unui soi de struguri de vin, foarte vechi, cunoscut încă din perioada geto-dacilor. Vinul din acest soi de struguri era printre vinurile preferate ale lui Ștefan cel Mare. Se cultivă în România, Republica Moldova, Ucraina, Statele Unite ale Americii și este cunoscut sub aproximativ 80 de denumiri diferite. În Republica Moldova este cultivat în podgoriile de-a lungul râului Nistru, predominant în podgoria Purcari, și poartă titlul de „soi naţional”. Ocupă locul 4 între soiurile indigene după suprafață și constituie – 102.0 ha. Rara neagră ajunge la maturitate deplină în a doua jumătate a lunii septembrie. Are producții mari, de 20 t/ha și chiar mai mult, producția unui butuc variind între 3,5 – 9 kg. Datorită acidității ridicate Rara neagră se utilizează pentru obținerea unor vinuri spumante roze și roșii, unice ca gust și aromă. Este folosit foarte des la cupaje cu soiuri clasice, dar și cu soiuri autohtone precum Feteasca Neagră. În trecut, în Moldova, exista obiceiul de a umbla cu plosca cu vin prin sat pentru a invita oaspeții la nuntă. Dacă omul intenționa să vină, bea vin din ploscă. În prezent, plosca constituie adevărat obiect de mare valoare, cioplit în lemn, realizat artizanal de meșteri populari, utilizat, în mare parte, la decorarea locuințelor, localurilor, etc.
Romfilatelia mulțumește Î.S. „Poşta Moldovei”, Muzeului Național al Țăranului Român și Colegiului Agricol „Dimitrie Cantemir” Huși pentru sprijinul documentar și fotografic acordat la realizarea acestei emisiuni comune de mărci poștale.
Cu ocazia Sfintei Sărbători a Crăciunului, Romfilatelia introduce în circulație vineri, 19 noiembrie a.c., emisiunea de mărci poștale Crăciun 2021.
Emisiunea este formată dintr-un timbru, cu valoarea nominală de 2,60 lei, o coliță dantelată, cu valoarea timbrului de 31,50 lei, un plic „prima zi a emisiunii” și un bloc filatelic de colecție inserat într-o mapă filatelică specială.
Crăciunul marchează o mare sărbătoare a creștinătății. În această zi se prăznuiește nașterea Mântuitorului Iisus Hristos și împlinirea făgăduințelor pe care Dumnezeu, în grădina raiului, inițial, apoi prin proorocii și profeții Vechiului Testament, le-a făcut neamului omenesc – de a le trimite pe Mesia, cel Uns, care avea să mântuiască lumea din robia păcatului și a morții.
Emisiunea filatelică dedicată Crăciunului are ca sursă a imaginilor reproducerea unor icoane aflate în patrimoniul Bisericii Bucur Ciobanul din București: Nașterea Domnului și Maica Domnului, care au aparținut catapetesmei bisericii pictată în anii 1704 și 1705 de către un iconar pe nume Ioan.
Blocul de colecție, inserat în mapa filatelică, adaugă la grafica produsului a doua icoană a Maicii Domnului datând din anul 1704 și dăruită bisericii în anul 1938, cu ocazia redeschiderii și resfințirii bisericii la sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul.
Referitor la ctitoria bisericii, pisania, păstrată și astăzi, menționează: „Io, Mircea I Basarab, Domnul Țării Românești, Duce al Făgărașului și biruitor al ținutului Dobrogei de peste Dunăre, la anul 6924 (1416) am zidit biserica de zid, în locul celei de lemn a lui Bucur, în pădure, pe movila de lângă Dâmbovița, cu hramul Sf. Atanasie și Chiril, unde am pus oasele morților căzuți în tabăra ce am avut cu turcii, la Giurgiu, iulie, 12.”
Textul pisaniei confirmă astfel ceea ce se cunoaște despre istoricul bisericii și primul ei ctitor. Potrivit tradiției acesta a fost Bucur Ciobanul, legendarul întemeietor al Bucureștiului. Strămoșii noștri își ridicau sfinte locașuri de închinare atunci când începeau a-și întemeia așezările. Tot astfel
a procedat și ciobanul Bucur, despre care marele istoric Nicolae Iorga spunea: „Dacă legenda îi așază locuința pe dealul de la Radu-Vodă, numind Biserica lui Bucur paraclisul de cimitir al călugărilor mănăstirii lui Alexandru Vodă Mircea și a nepotului de fiu, Radu, aceasta înseamnă siguranța populară, păstrată prin viu grai, de la o generație la alta, că acolo e leagănul cetății”; iar un alt istoric, Ionnescu-Gion, în a sa Istorie a Bucureștilor, afirmă: „Bucur ciobanul – povesteau unii cu emoțiune – păscându-și oile, pe colinele păduroase ale Dâmboviței, a durat aici, în malul gârlei, o bisericuță de lemn, ca să-i fie sieși și moștenitorilor săi, un locaș de rugăciune către Bunul Dumnezeu”.
În jurul anului 1595, turcii conduși de Sinan Pașa, după ce au ocupat Bucureștiul, au incendiat biserica ce fusese construită din porunca domnitorului Mircea cel Bătrân în 1416 și au înălțat cu 2 metri de pământ colina acesteia, pentru a apăra mănăstirea Radu-Vodă, locul din care își conduceau oastea. Biserica a fost rezidită apoi de monahii mănăstirii Radu-Vodă în timpul unui egumen pe nume Atanasie (1626 și 1632-1645), pentru a fi gropniță (osuar) și capelă a cimitirului mănăstirii. A fost reconstruită pe fundațiile ei mai vechi, respectându-i-se dimensiunile anterioare, dar cu doi metri mai sus decât nivelul inițial. Astfel, în prezent, credincioșii care doresc să se roage în străvechea biserică a ciobanului Bucur, situată pe strada Radu-Vodă la numărul 33, trebuie să urce cele 33 de trepte care ne amintesc de cei tot atâția ani la care Mântuitorul Hristos a fost răstignit, a înviat și S-a înălțat la ceruri. De la începutul secolului al XIX-lea până la 24 iunie 1938, biserica, aflată într-o avansată stare de degradare, a fost închisă de Comisiunea Monumentelor Istorice. În anii 1909 și 1910, cu sprijinul arhitectului Grigore Cerchez, s-a restaurat pridvorul bisericii (renunțându-se la micul pridvor din lemn, ce servea și drept clopotniță), turla și bolta, păstrându-se însă stilul arhitectural brâncovenesc. Tot atunci a fost împodobită biserica prin adăugarea ancadramentelor din piatră sculptată de la ușă și de la ferestre și totodată a ușii din stejar sculptat de la intrare. Între anii 1931 și 1938 au fost efectuate reparații (cu sprijinul familiilor Ștefan Palaghiță și Ioan Udroiu) cu binecuvântarea primului patriarh al României dr. Miron Cristea și sub îngrijirea dr. I. Matei și a preotului dr. I. Felea. Cu sprijinul membrilor Frăției Patriarhului Miron, dar mai ales al domnului Octavian I. Dobrin, prim-epitrop și ctitor al bisericii, sfântul locaș de închinare a fost redeschis și redat cultului, slujba de resfințire fiind oficiată de Preasfințitul Veniamin Pocitan Ploieșteanul la sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul din anul 1938. Astfel, „străvechea biserică a lui Bucur, care a stat ani nenumărați pustie și ferecată pe delușorul înverzit din preajma Dâmboviței – după cum se relata în presa din vremea aceea –, printr-o fericită inițiativă de cucernicie, și-a redeschis porțile”. Din vara anului 2007 au fost începute ample lucrări de consolidare și restaurare
a bisericii și a colinei pe care biserica este amplasată. Întrucât colina, de aproape 7 metri înălțime se afla în pericolul de a se prăbuși spre răsărit (spre Splaiul Unirii), s-a impus consolidarea ei prin efectuarea a 160 de foraje, în care au fost turnați 150 de piloni de beton, restul forajelor fiind umplute cu pietre pentru drenarea apelor pluviale.
Cu prilejul împlinirii a 80 de ani de la precedenta resfințire, cu Înalta Binecuvântare a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, pe data de 24 iunie 2018, la sărbătoarea Nașterii Sfânului Ioan Botezătorul, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a oficiat, însoțit de un ales sobor de preoți și diaconi, slujba de târnosire a sfintei biserici despre care Johann Filstich în cartea Încercare de Istorie Românească, scrisă între anii 1728-1740 la îndemnul domnitorului Constantin-Vodă Mavrocordat, spunea: „Numele acestui oraș, București, cum i se zice în Țara Românească, se trage de la un schit așezat pe un muncel, spre Dunăre, ridicat de un cioban care hălăduia acolo și avea numele de Bucur, nume dat mai apoi întregului târg, care se umplu de locuitori, adică, București.”
De menționat este faptul că biserica, care aparține Protoieriei Sectorului IV Capitală, deține o impresionantă colecție muzeistică, având expuse icoane de la sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului XIX.
Romfilatelia aduce mulțumiri Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Arhiepiscopiei Bucureștilor, Mănăstirii Radu Vodă și Bisericii „Bucur Ciobanul” din București, pentru sprijinul documentar acordat la realizarea acestei emisiuni de mărci poștale.
]]>
S-a născut o stea! (Newsweek, 2 august 1976)
Pentru a onora pe marea campioană a gimnasticii mondiale și o frumoasă aniversare, Romfilatelia îi dedică Nadiei Comăneci emisiunea de mărci poștale
„La mulți ani, Nadia!”.
Emisiunea, alcătuită dintr-un timbru, cu valoarea de 9 lei, o coliță nedantelată, cu valoarea de 31,50 lei și un plic „prima zi”,
va intra în circulație vineri, 12 noiembrie a.c., ziua aniversării marii sportive.
Pe timbrul coliței emisiunii este redată o secvență dintr-un exercițiu la bârnă al Nadiei Comăneci, iar pe plicul „prima zi” sunt ilustrate timbre și colițe filatelice dedicate, de-a lungul timpului, renumitei sportive.
Acest proiect filatelic reprezintă un prilej pentru toți cei care o iubesc pe Nadia Comăneci de a retrăi emoția de la Jocurile Olimpice de Vară din 1976, de la Montreal, când o copilă a plaiurilor moldave devenea o stea internațională.
Relatările presei anului 1976 au explodat odată cu performața ei de la Jocurile Olimpice de Vară de la Montreal. Prima notă de zece din istoria gimnasticii mondiale îi era atribuită unei micuțe sportive de 14 ani din România.
După remarcabila sa evoluție de la Jocurile Olimpice, două dintre elementele prezentate în concurs, îi poartă și azi numele: „Coborâre Comăneci” și „Salt Comăneci”, fiind supranumită și „Zeița de la Montreal”. Considerată a fi una dintre cele mai bune sportive ale secolului XX, este și prima gimnastă româncă inclusă în International Gymnastics Hall of Fame in 1993.
Pentru România și românii de pretutindeni, Nadia aparține patrimoniului național, numele ei fiind asociat cu România mai mult decât oricare altul. Aprecierea și admirația pentru meritele deosebite avute de-a lungul carierei sportive au făcut înconjurul lumii, rămânând în sufletele tuturor românilor de pretutindeni.
Respect, admirație, recunoștință pentru steaua gimnasticii feminine mondiale!
Romfilatelia mulțumește Doamnei Nadia Comăneci și Fundației Nadia Comăneci din România pentru sprijinul documentar și fotografic acordat la realizarea acestei emisiuni de mărci poștale.
Pentru a marca un secol de existență a Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”, instituție de interes strategic în domeniul asigurării stării de sănătate, Romfilatelia introduce în circulație vineri, 5 noiembrie a.c., emisiunea de mărci poștale 100 de ani, Institutul „Cantacuzino”.
Emisiunea este alcătuită dintr-un timbru cu valoarea nominală de 9 lei, pe care este redat portretul profesorului Ion Cantacuzino, un aspect al muncii sale, un microscop și un detaliu al fațadei clădirii Institutului Cantacuzino.
Emisiunea este completată de un plic prima zi, care conține timbrul și o vignetă în care sunt ilustrați Regina Maria a României, alături de profesorul Ion Cantacuzino și Generalul Henri Berthelot, în timpul unei vizite la un spital, în anul Marii Uniri, 1918. Ilustrația tematică a plicului prima zi prezintă în facsimil Decretul semnat de Regele Ferdinand I la 1 aprilie 1921, prin care se înființa Institutul de Seruri și Vaccinuri „Dr. I. Cantacuzino”.
Fondatorul Institutului, Profesorul Ion Cantacuzino, personalitate de excepție a istoriei României și științei medicale mondiale, a fost unul dintre creatorii școlii naționale de microbiologie, imunologie și medicină experimentală. Și-a adus contribuția la modernizarea României prin participarea la elaborarea Legii Sanitare din anul 1910 și a Constituției din 1923.
Deosebit de importantă este participarea sa, ca medic militar, în al doilea Război Balcanic contribuind la lichidarea focarelor de holeră ce decimase Armata Română și populația civilă.
În calitate de Director General al Serviciilor sanitare, civile și militare a coordonat acțiunile pentru combaterea tifosului exantematic și a holerei în Primul Război Mondial, primind, în anul 1928, gradul de medic general de brigadă.
În plan diplomatic, a semnat Tratatul de Pace de la Trianon, act ce consfințește Marea Unire de la 1918.
Pentru importanța lucrărilor sale științifice a fost nominalizat la Premiul Nobel și ales membru al Academiei Române, primind titlul de Doctor Honoris Causa din partea mai multor academii și universități europene.
În cei 100 de ani de existență, școala științifică ce s-a format în Institutul Cantacuzino, a concentrat eforturile de cercetare în microbiologie și patologie experimentală favorizând dezvoltarea lor în România, devenind unul din cele mai importante centre în domeniile științelor biomedicale, epidemiologie, patologie comparată și infecțioasă, biochimie, enzimologie, imunologie etc.
Pe lângă activitatea științifică, în Institut, se desfășoară o importantă activitate de sănătate publică, concentrată în Centrele naționale de referință, precum și o activitate de învățământ, în cadrul catedrei de Microbiologie și Epidemiologie a Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila”.
De activitatea institutului se leagă realizări remarcabile ale medicinei românești, precum: eradicarea malariei și a variolei, crearea Polidinului și a seriei de imunomodulatori, a vaccinurilor poliomielitic, gripal, rujeolic și rabic, eliminarea poliomielitei și reducerea, până la pragul de eliminare, a incidenței unor maladii ca: febra tifoidă, difteria, gripa și tetanosul.
La 1 aprilie 2021, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino” a fost decorat, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la înființare, pentru rezultatele importante obținute în domeniul sănătății publice, prin cercetare de înaltă calitate interdisciplinară şi prin activități de prevenire şi control al bolilor transmisibile, cu Ordinul „Meritul Sanitar” în grad de Mare Ofițer.
Romfilatelia mulțumește reprezentanților Institutului Național de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino” pentru sprijinul documentar acordat la realizarea acestei emisiuni de mărci poștale.
În semn de profund respect faţă de ultimul Rege al României, Romfilatelia introduce în circulaţie luni, 25 octombrie, a. c., emisiunea de mărci poştale omagială Centenarul nașterii Regelui Mihai I.
Emisiunea este alcătuită din două mărci poștale, o coliță nedantelată, un bloc de două timbre dantelate cu două vignete, un plic „prima zi” și două cărți poștale maxime, pentru pasionații de maximafilie.
Cele două timbre, ambele cu valoarea de 9 lei, ilustrează portretele Regelui Mihai I din copilărie și tinerețe, iar pe fundal redau imaginea Castelului Peleș din Sinaia.
Colița nedantelată prezintă în centru timbrul cu valoarea nominală de 31,50 lei, care redă portretul Regelui Mihai I în uniformă de aviator, timbrul find încadrat de stema Regatului României și coroana regală.
Regele Mihai I a văzut lumina zilei la Castelul Foișor din Sinaia, în ziua de 25 octombrie 1921, ca Principe al României. Părinții Regelui Mihai au fost Principele Moștenitor Carol și Principesa Moștenitoare Elena a României, iar bunicii lui au fost Regele Ferdinand I și Regina Maria, Regele Constantin și Regina Sofia ai Greciei.
Copilăria Regelui Mihai I a înregistrat, în anul 1925, o situație neașteptată: Principele Carol a părăsit România, iar Consiliul de Coroană a aprobat renunțarea acestuia la Tronul României. Prin ceea ce denumim „Actul de la 4 ianuarie”, Prințul Mihai a fost recunoscut drept Principe Moștenitor.
În anul 1927, după moartea Regelui Ferdinand I, Mihai va fi întronat ca Rege având alături o Regență formată din Principele Nicolae, Patriarhul Miron Cristea și Gheorghe Buzdugan, președintele Înaltei Curți de Casație, înlocuit mai târziu de Constantin Sărățeanu, consilier al Curții de Casație. Jurământul a fost depus în fața Parlamentului de noul Rege și de Regență la 20 iulie 1927.
Principalele partide politice s-au poziționat diferit față de Regență. Partidul Național Liberal a susținut-o, urgentând depunerea jurământului militar către Rege pentru a preveni formarea unui curent pro Carol al II-lea în armată. Partidul Național Țărănesc manifesta însă o atitudine menită să-l aducă în țară pe Principele Carol.
Regele Mihai, fiind minor, favoriza o autoritate vizibilă a Regenței, care s-a dovedit însă că nu avea abilitatea menită să arbitreze viața politică a țării. În aceste condiții, întoarcerea neanunțată și ilegală a lui Carol în România, la data de 8 iunie 1930, acceptată de reprezentanții partidelor politice, se înscrie, de fapt, ca un act de detronare a lui Mihai I.
În septembrie 1939 a început al Doilea Război Mondial. La 6 septembrie 1940, Carol al II-lea a fost obligat să abdice și să părăsească țara, tronul revenindu-i pentru a doua oară lui Mihai.
Fără a mai enumera tragediile generate de starea de război, de luptele grele duse pe teritoriul Uniunii Sovietice, de distrugerile provocate de bombardamentele Aliaților, se impune să insistăm asupra rolului primordial pe care Regele Mihai I l-a jucat în scurtarea războiului și evitarea distrugerilor inestimabile pe care le-ar fi suferit România. Alăturându-se politicienilor favorabili Aliaților și inițiativei de ieșire din alianța cu Germania nazistă, Regele Mihai I a realizat lovitura de stat de la 23 august 1944: arestarea lui Antonescu și restaurarea Constituției din 1923.
Prezența trupelor sovietice pe teritoriul României și lipsa de acțiuni concrete ale Aliaților le-au permis comuniștilor să impună un regim de teroare, prezent în viața românilor până în decembrie 1989.
Încercările Regelui Mihai I pentru limitarea abuzurilor guvernului impus de Uniunea Sovietică, greva regală (refuzul de a semna unele acte care încălcau legile democrației), apelurile făcute către marile puteri occidentale nu au avut rezultatele scontate.
La 30 decembrie 1947, actul de abdicare impusă a Regelui redactat de reprezentanții guvernului comunist, a fost semnat, Regele părăsind țara pe 3 ianuarie 1948. Aprecierile unor pasionați de bibliografia Majestății Sale, Regele Mihai I scot în evidență faptul că a fost un rege bun, precum bunicul său Ferdinand I, o personalitate modestă cu simțul datoriei față de țară. A avut însă parte de vremuri tulburi în care forțele răului au impus constrângeri străine spiritului său constituțional și de asemenea, străine mentalității clasei politice care făcuse România Mare la 1918.
Este cunoscut că după abdicare, în iunie 1948, Mihai I s-a căsătorit cu Ana, Principesă de Bourbon-Parma cu care a avut cinci fiice. În același an, autoritățile comuniste i-au retras cetățenia română, pe care Regele a recăpătat-o, după ultimele zvârcoliri ale concepțiilor comuniste, în anul 1997.
În timpul exilului impus, familia regală a României și-a asigurat existența prin venituri obținute din activități proprii în Elveția și Marea Britanie.
După revenirea în țară, Regele Mihai I a efectuat chiar în primul an de stabilire în România un tur în Europa de Vest făcând lobby pentru admiterea României în NATO și Uniunea Europeană.
În toată viețuirea sa, regele a păstrat cu sfințenie simbolul de națiune și de țară: Coroana Regală.
Rămasă în custodia Principesei Margareta, ca simbol al Regalității și al Monarhiei, reprezintă un bun de mare preț al națiunii, poporului român și al istoriei unui neam care a intrat în rândul națiunilor lumii odată cu încoronarea primului Rege Carol I, a cărui coroană de oțel a fost purtată la încoronare și de regele Mihai I, ultimul rege al României și ultimul mare Om de Stat, pildă de devoțiune, loialitate, curaj modestie și demnitate, atribute definite de cuvintele rostite în ședința Parlamentului României din 25 octombrie, în urmă cu un deceniu.
„Am servit națiunea română de-a lungul unei vieți lungi și plină de evenimente, unele fericite și multe nefericite. După 84 de ani de când am devenit Rege, pot spune fără ezitare națiunii române: Cele mai importante lucruri de dobândit, după libertate și democrație, sunt identitatea și demnitatea.”
Romfilatelia mulţumeşte Casei Majestății Sale Custodele Coroanei pentru sprijinul documentar acordat la realizarea acestei emisiuni de mărci poştale.
Mapa filatelică, realizată în tiraj limitat de 521 exemplare, este echipată cu un bloc filatelic de colecție, înseriat de la 001 la 521, ce conține trei timbre (cele două timbre ale seriei, nedantelate, și timbrul coliței, dantelat).
]]>
Romfilatelia introduce în circulație, joi, 14 octombrie 2021, o nouă emisiune de mărci poștale dedicată faunei: Porumbei exotici.
Porumbeii sunt păsări ce aparțin familiei Columbidae. Una dintre speciile acestei familii, porumbelul de stâncă (Columba livia), a fost domesticită și este crescută de om de câteva mii de ani, având peste 1.000 de rase. În afara acestor porumbei domestici, există însă peste 300 de specii sălbatice, răspândite în numeroase medii de viață, de la deșerturi până la păduri dese, din regiunile temperate până în cele tropicale. Multe se remarcă prin penajul spectaculos, în culori vii, uneori cu pene lungi, ornamentale, pe cap și gât. Unele specii prezintă dimorfism sexual (diferențe de aspect între masculi și femele), masculii având, în general, penajul mai viu și mai divers colorat. Multe dintre speciile exotice de porumbei sălbatici sunt amenințate de schimbările survenite în mediile lor de viață, în special de distrugerea accelerată a pădurilor, și fac obiectul unor programe de protecție.
Cele patru timbre ale emisiunii prezintă specii de porumbei din Asia.
Pe timbrul cu valoarea nominală de 1,70 lei este ilustrată turturica jambu (Ptilinopus jambu). Trăiește în Thailanda, Malaysia, Brunei și câteva dintre insulele Arhipelagului Indonezian. Are 23-27 cm lungime. Este o pasăre sperioasă, greu de observat, stând ascunsă în frunzișul arborilor, unde culoarea sa predominant verde îi permite să se camufleze. Se hrănește în special cu fructe. Deoarece trăiește în păduri, este afectată de defrișările masive care au loc în arealul său și este considerată aproape periclitată.
Pe timbrul cu valoarea nominală de 2 Lei este reprezentat porumbelul cu coroană (Goura victoria). Trăiește pe insula Noua Guinee și insulele din jur, în păduri inundabile din zonele joase. Este un porumbel de talie mare, cu lungimea de 75-80 cm. Petrece o mare parte a timpului pe sol, hrănindu-se cu fructe căzute din copaci, uneori și cu semințe și mici nevertebrate. Este o specie aproape periclitată, principalele amenințări la adresa ei fiind defrișările (care duc la restrângerea pădurilor), vânătoarea (pentru carne și pene) și capturarea ei, pentru a fi ținută ca pasăre de ornament.
Pe timbrul cu valoarea nominală de 5,50 Lei este reprezentată turturica smarald (Chalcophaps indica),
o specie originară din regiunile tropicale și subtropicale ale Asiei de Sud-Est și ale subcontinentului Indian. Are 23-27 cm lungime. Se hrănește cu semințe și fructe provenite de la o gamă diversă de plante și este frecvent întâlnită în păduri, zone cu mangrove, precum și în grădini, ferme și plantații, în zonele de joasă altitudine.
Pe timbrul cu valoarea nominală de 19,50 Lei este ilustrat porumbelul de Nicobar (Caloenas nicobarica). Această specie trăiește pe numeroase insule din Oceanul Indian și Oceanul Pacific (între care Insulele Nicobar, aflate la est de India) și în zone de coastă din sud-estul Asiei. Este un porumbel de talie mare, măsurând 40 cm lungime. Aceste păsări trăiesc adesea în colonii; se hrănesc cu fructe, semințe și muguri, deplasându-se în zbor de la o insulă la alta, în căutarea hranei. Restrângerea habitatelor, vânarea și capturarea în vederea comerțului clandestin duc la scăderea efectivelor și specia este considerată aproape pericilitată.
Pe plicul „prima zi” a emisiunii este reprezentat porumbelul verde (Treron curvirostra), întâlnit în sud-estul
Asiei și subcontinentul indian. Are 25-27 cm lungime. Trăiește în păduri tropicale și subtropicale umede,
hrănindu-se predominant cu fructe.
Romfilatelia mulțumește Muzeului Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” pentru sprijinul documentar acordat la realizarea acestei emisiuni de mărci poștale.
