În anul Centenarului Marii Uniri, Romfilatelia cinstește memoria eroilor care au luptat în Primul Război Mondial pe frontul invizibil al informațiilor, prin introducerea în circulație a emisiunii de mărci poștale Eroii invizibili din spatele frontului.

Când a intrat în Marele Război, armata română nu avea o tradiție îndelungată și constantă a serviciilor de informații militare, neajuns care a contat destul de mult în campania dezastruoasă din anul 1916. Ofițerii și trupa nu erau pregătiți să facă față războiului nevăzut, iar multe informații cu caracter strategic au fost divulgate din neglijență spionilor inamici care acționau în România.

Mult mai bine organizate erau structurile Ministerului de Interne, care au contribuit, de asemenea, la eforturile de război.
În perioada 1914-1919, a funcționat Direcțiunea Poliției și Siguranței Generale, care avea în subordine Direcțiunea Siguranței Generale și Inspectoratul General al Polițiilor.

În perioada neutralității (1914-1916), serviciile de spionaj străine au profitat de disponibilitatea românilor de a furniza informații,
în schimbul banilor. Însuși Nicolae Iorga, care deținea ziarul Neamul Românesc, s-a revoltat public față de această situație și a scris articolul „Cum de luptăm cu spionii”, publicat în iunie 1915. Cărturarul aprecia că serviciile se spionaj străine au mizat pe predispoziția generală pentru mită, întrucât: „Nu suntem o țară unde se poate jena cineva”.

Un agent austriac arestat de Direcțiunea Poliției și Siguranței Generale a mărturisit că discuții cu caracter secret se iscau în tramvaie, trenuri, localuri publice, pe stradă, în familie. Se strigau în gura mare, în fața oricui, secrete despre armată, armament, dotării, iar spionii străini nu aveau decât să asculte și să culeagă aceste informații.

În august 1916, când România a intrat în război, Marele Stat Major a fost reorganizat pentru a face față noii situații. Pentru partea operativă a fost activat Marele Cartier General, iar pentru partea sedentară funcționa tot Marele Stat Major. Ambele structuri aveau în componență birouri de informații, specializate în culegerea de informații și supravegherea știrilor.

Totuși, Direcțiunea Poliției și Siguranței Generale a desfășurat acțiuni contrainformative menite să împiedice serviciile de spionaj străine să acționeze pe teritoriul românesc, iar la nevoie, să le intoxice cu informații false.

A înființat un serviciu de culegere de informații în diferite localități din jurul României, format din agenți permanenți și ficși, cu reședința în orașele Odessa, Chișinău, Ungheni, Șumla, Timișoara, Sibiu, Cernăuți, Belgrad, Brașov și Rusciuk. Agenții erau recrutați, în mare parte, dintre etnicii români din zonă, care erau selectați pe baza sentimentelor patriotice.

După retragerea în Moldova, la sfârșitul anului 1916, s-au întreprins acțiuni de consolidare în domeniul informațiilor și contrainformațiilor, în sensul eficientizării. Au fost formulate proceduri clare privind modul de desfășurare a activității informative și a manipulării informațiilor, atribuțiile personalului însărcinat cu misiuni informative, stabilirea misiunilor aviației de recunoaștere și a modului de executare a cercetării aeriene, coordonarea activității agenților secreți etc.

Pe colița dantelată a emisiunii filatelice, cu valoarea nominală de 28,50 lei, sunt reprezentate trei dintre personalitățile care s-au remarcat pe frontul invizibil al informațiilor în anii Primului Război Mondial, respectiv col. Nicolae Condeescu, Ion Panaitescu și Romulus P. Voinescu. Alături de portretele acestora, pe coliță regăsim o mașină de scris, o cască din Primul Război Mondial și un dispozitiv de transmisiuni în codul Morse.

Colonelul Nicolae Condeescu (1876-1936) – a condus Biroul Informații din Marele Cartier General (1916-1918) și Secția Informații din Marele Stat Major (1918-1919). A conlucrat cu reprezentanții aliați englezi, francezi și ruși pentru reorganizarea domeniului de informații militare, a elaborat instrucțiuni informative și contrainformative. S-a preocupat de înființarea unor cursuri de informații pentru ofițeri și a gestionat culegerea, analiza și transmiterea informațiilor care au contribuit la câștigarea bătăliilor de la Mărăști, Mărășești și Oituz.

Ion Panaitescu (1875-1929) – a înființat și condus Direcțiunea Poliției și Siguranței Generale (1908-1919), fiind cel care a introdus
în activitatea profesională compartimentarea și conspirativitatea muncii. A gestionat culegerea de informații externe, anihilarea agenților inamici, monitorizarea surselor publice și a întocmit analize de securitate pentru decidenții politici. În perioada când guvernul s-a aflat la Iași, a fost numit șef al Secției Siguranței din Marele Cartier General.

Romulus P. Voinescu (1867-1936) – a fost delegat al Direcțiunii Poliției și Siguranței Generale pe lângă Cartierul General al armatelor ruse din România, șef al Serviciului de Contrainformații româno-rus (noiembrie 1916 – martie 1918) și șeful Directoratului de Interne din Basarabia (1918-1919). A acționat cu succes în domeniul contrainformativ și a făcut dovada unui management de calitate în fruntea structurilor pe care le-a condus.

Romfilatelia mulțumește domnului prof. Corneliu Andonie, din cadrul Muzeului Militar Național „Ferdinand I” și istoricului Alin Spânu,
pentru sprijinul documentar și fotografic acordat la realizarea acestei emisiuni de mărci poștale.

Iarna este anotimpul sărbătorilor, al colindelor, al cadourilor și al mirosului de brad, care abundă în evenimente religioase de mare însemnătate pentru creștini, de datini și obiceiuri păstrate din vechime, preluate ca atare sau adaptate vremurilor moderne pe care trăim.

Calendaristic, sărbătorile se desfășoară între 24 decembrie și 7 ianuarie, începând cu Nașterea Domnului Iisus Hristos și încheindu-se cu Sfântul Ioan.

Cu toate acestea, cei mici încep, cu mult timp înainte, să fie preocupați de ceea ce le va aduce în dar Moș Crăciun. De aceea, ei scriu Moșului scrisori lungi, în care aștern pe hârtie toate dorințelor lor, rugându-l să le aducă jucării, dulciuri și, mai nou, pentru că generațiile evoluează, gadget-uri. În aceeași perioadă, și cei mari, adulții, scriu scrisori celor dragi, deoarece Crăciunul este prilej de mare bucurie, fiind, prin tradiție, o sărbătoare a familiei, a bunătății, a iertării și a împăcării.

Nașterea Domnului Iisus Hristos este vestită încă din Ajun, când cete de colindători merg la casele oamenilor cântând Bună dimineața la Moș Ajun. Ei primesc de la gazdele colindate nuci, covrigi, colaci și mere. Un alt obicei cunoscut, care evocă momentul nașterii lui Iisus, este colindatul cu Steaua, cea care i-a călăuzit pe magi. Cele mai răspândite cântece de stea sunt Steaua sus răsare, Trei păstori se întâlniră, O, ce veste minunată!.

De asemenea, în noaptea de Ajun casele copiilor sunt vizitate, conform tradiției, de Moș Crăciun care le lasă sub bradul frumos împodobit daruri, acesta fiind cel mai așteptat moment al sărbătorilor.

Și noaptea Anului Nou are obiceiurile și tradițiile ei. Astfel, Sorcova, unul dintre  obiceiurile  românești care se practică imediat după trecerea dintre ani, este foarte îndrăgită de copii. Înclinată de mai multe ori în direcția unei anumite persoane, Sorcova joacă întrucâtva rolul unei baghete magice care transmite celui sorcovit puteri miraculoase prin cântecul său.

Emisiunea de mărci poștale Obiceiuri de iarnă este alcătuită din 4 timbre, care ilustrează într-o interpretare ludică, dar sugestivă, obiceiuri specifice sezonului, astfel:

Timbrul cu valoarea nominală de 2 lei prezintă, într-o manieră stilizată, momentul trimiterii scrisorilor către Moș Crăciun.

Pe timbrul cu valoarea nominală de 3 lei este ilustrată o scenă în care oamenii își fac daruri.

Timbrul cu valoarea nominală de 11,50 lei prezintă un grup de colindători, iar timbrul cu valoarea nominală de 12 lei sugerează obiceiul din noaptea Anului Nou, Sorcova.

Pe plicul prima zi a emisiunii este ilustrat Moș Crăciun, alături de un băiețel care îi înmânează o scrisoare.

Cu prilejul Sărbătorilor de iarnă, echipa Romfilatelia colindă din suflet pe toţi prietenii timbrelor şi le urează Sărbători fericite, alături de cei dragi. La mulți ani!

Pe timbrul emisiunii de mărci poștale, cu valoarea nominală de 5 lei, este ilustrată icoana Sfântului Apostol Andrei, cel întâi chemat, Ocrotitorul României, de pe catapeteasma Catedralei, alături de macheta lăcașului de cult.

Colița dantelată a emisiunii de mărci poștale ilustrează pe Sfântul Apostol Andrei, alături de sigla Patriarhiei și macheta Catedralei. Pe timbrul coliței dantelate, cu valoarea nominală de 28,50 lei, este reprezentată icoana Înălțarea Domnului, de asemenea de pe catapeteasma Catedralei Naționale.

Sfințirea Altarului și a Catapetesmei Catedralei Naționale – lăcaș de cult ridicat în memoria tuturor eroilor și martirilor români cărora le datorăm România modernă, dar și apărarea valorilor creștine ale acestei țări – , cu doar câteva zile înaintea sărbătoririi celor 100 de ani de la Marea Unire, la 1 Decembrie, Ziua Națională a tuturor românilor, reprezintă momentul care a marcat în modul cel mai vizibil, emoționant și luminos, Anul Centenar.

În ziua sfințirii, duminică, 25 noiembrie 2018, apoi în „zilele sfințirii”, așa cum sunt numite zilele premergătoare sărbătoririi primului hram al Catedralei, Sfântul Apostol Andrei (30 noiembrie), mii de credincioși și-au anunțat participarea la toate programele religioase legate de acest eveniment istoric spiritual al Ortodoxiei Neamului Românesc.

Slujba de sfințire a altarului și a catapetesmei noii Catedrale a avut loc în prezența tuturor ierarhilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, cărora li s-a alăturat Sanctitatea Sa Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I și Mitropolitul Hrisostom de Patras din Grecia, care a adus cu acest prilej, spre cinstire, Mâna Sfântului Apostol Andrei.

Ziua a început cu slujba de sfințire a Altarului Catedralei Naționale, care a fost urmată de Sfânta Liturghie. După citirea Sfintei Evanghelii, Sanctitatea Sa Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic, a rostit omilia (explicarea, pe înțelesul tuturor, a pasajelor Noului Testament), iar la sfârșitul Sfintei Liturghii Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a rostit un cuvânt de mulțumire și binecuvântare. Începând cu ora 18.00 a fost programată oficierea slujbei Privegherii închinată Sfântului Apostol Andrei.

Un eveniment foarte important îl constituie sărbătorirea primului hram al noii Catedrale, în data de 30 noiembrie 2018, ziua Sfântului Apostol Andrei, cel întâi chemat, Ocrotitorul României. Sfânta Liturghie din această zi va fi oficiată de Preafericitul Părinte Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului, împreună cu Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

„Împlinirea unui ideal al românilor, vechi de peste 130 de ani”, după cum spunea Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, adică ridicarea Catedralei (promulgată de Regele Carol I drept Biserică Catedrală Națională sau Patriarhală și considerată de Regele Ferdinand I drept „simbol al unității sufletești a întregului neam”) devine, pe măsură ce ne apropiesm de finalizare, un timp de puternică manifestare a spiritualității credinței neamului, păstrătoare de istorie și iubire de țară.

Zilele de sfințire a Catedralei Naționale închinate Sfântului Apostol Andrei și Eroilor români din toate timpurile vor rămâne în memorie și conștiință prin amploare și însemnătate, un eveniment de prim rang cu multe manifestări duhovnicești, liturgice și culturale, al căror punct culminant îl va reprezenta pelerinajul credincioșilor la moaștele Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României.

Romfilatelia mulțumește Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române pentru sprijinul documentar și fotografic acordat la realizarea acestei emisiuni de mărci poștale.

Generalul Henri Mathias Berthelot s-a născut la 7 decembrie 1861, în localitatea franceză Feurs. A urmat exemplar etapele carierei ostășești, fiind absolvent al Școlii Militare de la Saint-Cyr (1883) și al Școlii Superioare de Război din Paris (1890). Berthelot a făcut stagiul de pregătire militară în Algeria (1883), unde a activat ca ofițer subaltern. S-a perfecționat în arta războiului în teatrele de operațiuni din Vietnam, unde a participat la campaniile pentru cucerirea Tonkinului (1883-1885). După ce s-a întors în Franța, a ocupat funcții pe lângă Marele Stat Major. În preajma izbucnirii Primului Război Mondial s-a ocupat de trasarea planului de operații cu care Franța s-a angajat în conflagrație, alături de mareșalul Joseph Joffre. Generalul Berthelot a luptat pentru apărarea frontierelor nordice ale Franței, în bătăliile de la Marna 1, Verdun etc.

Relațiile cordiale dintre Henri Mathias Berthelot și România au început în 1916, când a fost numit șef al Misiunii Militare Franceze. Corpul expediționar avea ca obiectiv să refacă armata română, înfrântă și cu moralul căzut după campania din vara și toamna anului 1916. Generalul, împreună cu 1.500 soldați francezi, a ajuns în România în octombrie 1916. Traseul a fost anevoios, misiunea militară fiind nevoită să ajungă în Moldova, prin Rusia. În marșul său, generalul Berthelot s-a întâlnit cu țarul Nicolae al II-lea, care i-a spus că era dispus să sacrifice teritoriul României, în războiul cu germanii.

Odată ajuns la Iași, Henri Mathias Berthelot a început reorganizarea armatei române, fiind acceptat de regele Ferdinand I ca principal sfătuitor. Generalul a avut o relație excelentă cu Familia Regală, o prietenie care va ajuta România și după război, în timpul negocierilor de pace.

În primele luni la Iași, generalul Berthelot a studiat situația frontului. Instruirea efectivă a armatei române a început în ianuarie 1917, iar dăruirea manifestată i-a îmbărbătat pe ofițerii și soldații români. Ostașii țărani îl priveau cu simpatie, alintându-l „gheneralul Burtălău”, deoarece le era imposibil să pronunțe numele francezului.

Henri Mathias Berthelot s-a ocupat personal de instalarea legăturilor telefonice între punctele de comandă și unitățile de pe front, rețea care lipsea României când a intrat în război. Au fost organizate două armate române, cu câte 400.000 de oameni, care au fost intercalate cu armatele rusești. Într-un raport trimis superiorilor din Franța, generalul Berthelot aprecia că: „Soldatul este bun, foarte puternic, foarte rezistent, mărșăluitor, nu se plânge niciodată. Românului nu îi este frică de gloanțe. Atacă plin de vitejie în pofida mitralierelor și salvei de focuri a inamicului, cât despre ofițeri, cu câteva excepții, au dat dovadă de curaj și devotament, mai ales ofițerii militari”.

Drept recunoștință pentru eforturile sale, Parlamentul l-a desemnat pe generalul Berthelot, în data de 21 mai 1917, drept „cetățean de onoare al României”. Contribuția sa la refacerea armatei române s-a observat cu ocazia glorioaselor bătălii de la Mărăști, Mărășești și Oituz, din vara anului 1917. Revoluția bolșevică din Rusia a schimbat însă situația frontului, iar România a fost nevoită să negocieze pacea cu Puterile Centrale. Generalul Berthelot a părăsit Iașul în martie 1918.

În Franța a participat la bătăliile de la Marna 2, din iulie 1918, iar în toamnă a fost trimis în Balcani. A condus un marș triumfal, pornit de la Salonic și până la București, prin care generalul a eliberat regiunea de rămășițele armatelor Puterilor Centrale. La 1 decembrie 1918, Henri Mathias Berthelot a intrat în București împreună cu Familia Regală, într-un gest simbolic care consacra victoria României în Primul Război Mondial.

Generalul Berthelot le-a fost alături Regelui Ferdinand și Reginei Maria la Încoronarea de la Alba Iulia, din 15 octombrie 1922. Tot în octombrie 1922, printr-un gest de recunoștință, Parlamentul i-a oferit generalului un conac și un teren agricol în localitatea Fărcădinul de Jos, jud. Hunedoara. În anul următor, localitatea și-a schimbat denumirea, până astăzi, în comuna General Berthelot. Academia Română a recunoscut, de asemenea, contribuția lui Henri Mathias Berthelot la făurirea României Mari, generalul fiind ales membru de onoare, la data de 5 iunie 1926.

Generalul Berthelot a murit la Paris, la 28 ianuarie 1931. Prin testament a lăsat Academiei Române domeniul din jud. Hunedoara, împreună cu depozitele din băncile românești. Banii trebuiau folosiți „fie pentru studii și cercetări într-o universitate franceză, fie pentru cheltuieli de întreținere pentru completarea studiilor într-o mare școală franceză, civilă sau militară”.

Romfilatelia mulțumește Bibliotecii Academiei Române pentru suportul documentar și fotografic acordat la realizarea acestei emisiuni de mărci poștale.

PRODUSE SPECIALE:  

Albumul filatelic este realizat în tiraj limitat de 245 exemplare și este echipat cu blocul de 2 timbre nedantelate al emisiunii și plicul „prima zi”, ambele produse având ștampila „prima zi” aplicată în clar cu folio și fiind numerotate de la 001 la 245.

Pentru a celebra marile realizări istorice ale românilor din urmă cu 100 de ani, Romfilatelia introduce în circulație emisiunea de mărci poștale Centenarul Marii Uniri. Emisiunea filatelică este alcătuită dintr-o coliță dantelată cu valoarea nominală de 28,50 lei, ilustrată cu o fotografie a Regelui Ferdinand I și a Reginei Maria, aflați într-o postură familială, privind spre o vază de flori. Pe coliță mai sunt ilustrate două specii de flori apreciate de suveranii Marii Uniri, respectiv Polygala chamaebuxus, prețuită de Ferdinand I, care îi aducea aminte de copilărie, și Lilium candidum, o specie de crini iubită de Regina Maria, pe care a și pictat-o. Un alt element al coliței este stema de stat a României Întregite.

Marea Unire din 1918 a fost rezultatul unui proiect de țară la care a contribuit toată națiunea, de la oamenii politici și ofițerii care au gestionat situația creată de Primul Război Mondial, până la țăranii care s-au rupt de glie și au apărat patria cu arma în mână. Când a izbucnit războiul, românii se aflau răspândiți în trei state – Regatul României, Austro-Ungaria și Rusia țaristă. Conflagrația mondială a adus românilor de pretutindeni încercări grele: concentrarea pe front, internări în lagăre, refugii, boală, foamete etc. Însă, la sfârșitul războiului, situația s-a întors în favoarea lor și s-a creat posibilitatea unirii într-un singur stat.

Prima provincie care s-a unit cu Țara a fost Basarabia. Partea de răsărit a Moldovei istorice a ajuns în granițele Rusiei în 1812, după înfrângerea Imperiului Otoman într-un război cu trupele țarului. În februarie 1917, țarul a fost alungat de revoluționari, iar popoarele din imperiu au început să ceară drepturi naționale. În noiembrie 1917, Marele Congres al Ostașilor Moldoveni a decis convocarea unui Sfat al Țării, o adunare care trebuia să fie aleasă și reprezentativă pentru toate naționalitățile și straturile sociale. Sfatul Țării a proclamat mai întâi autonomia Basarabiei, iar mai apoi, independența. Copleșiți de dezordinile provocate de soldații ruși și germani, liderii basarabeni au cerut intervenția armatei române, care a trecut Prutul și a stabilizat regiunea.

Conștienți că singura soluție pentru Basarabia era unirea cu România, liderii Sfatului Țării au început negocieri cu guvernul de la Iași. Autoritățile române au propus dezbaterea chestiunii unirii în ședința Sfatului Țării din 27 martie 1918. În deschiderea lucrărilor au vorbit Ion Inculeț, președintele Sfatului, și Alexandru Marghiloman, prim-ministrul român. Unirea a fost aprobată cu majoritate de voturi, fiind acceptată imediat de Marghiloman, iar mai apoi de Regele Ferdinand I.

A doua regiune care a proclamat unirea cu Regatul României a fost Bucovina. Teritoriul fusese desprins din Moldova istorică în anul 1775, printr-o tranzacție dintre Imperiul Otoman și Imperiul Habsburgic. Înfrânți în Primul Război Mondial, austriecii au încercat să păstreze unitatea statului printr-o proclamație a împăratului, prin care propunea federalizarea. Pentru bucovineni nu avea însă nici un plan concret, drept pentru care ucrainenii au lansat mai multe proiecte de integrare a fostelor teritorii moldave în statul pe care și-l proiectau în regiune. Începând din luna octombrie 1918, Iancu Flondor, Sextil Pușcariu și alți patrioți bucovineni au inițiat organizarea politică a românilor și au cerut unirea cu Regatul României. Datorită dezordinilor provocate de naționaliștii ucraineni și bolșevici, Consiliul Național al românilor a cerut intervenția armatei române în Bucovina. Generalul Iacob Zadik și ostașii săi au intrat în Cernăuți la 11 noiembrie, restabilind ordinea în oraș. Naționalitățile din Bucovina au fost convocate, la 28 noiembrie, într-un Congres General, votând cu majoritate zdrobitoare unirea „pe vecie” cu România.

Desăvârșirea unității naționale a românilor s-a consacrat la Alba Iulia, la 1 decembrie 1918. Ca și bucovinenii, ardelenii au trecut la acțiuni concrete pentru viitorul lor după destrămarea Austro-Ungariei, în octombrie 1918. Întruniți la Oradea, patrioții transilvăneni au decis că națiunea română era „liberă de orice înrâurire străină”. Declarația a fost citită de Alexandru Vaida-Voevod în Parlamentul de la Budapesta, iar apoi românii au convocat o Mare Adunare Națională, care să decidă soarta Transilvaniei. O parte dintre delegați au fost aleși prin vot universal, iar restul au fost desemnați din rândul clerului și asociațiilor culturale. Adunarea s-a ținut la Casa Armatei din Alba Iulia, iar cei 1.288 de delegați au votat unirea teritoriilor locuite de românii din Ungaria cu Regatul României.

Mulțumim Arhivelor Naționale ale României pentru sprijinul acordat la realizarea acestei emisiuni de mărci poștale.

PRODUSE SPECIALE:  

Albumul filatelic este realizat în tiraj limitat de 387 de exemplare și este echipat cu colița nedantelată a emisiunii și cu plicul „prima zi” echipat cu colița dantelată a emisiunii având ștampila „prima zi” aplicată în clar, în folio aur, ambele produse fiind numerotate de la 001 la 387, alături de un CD care conține un film documentar dedicat Marii Uniri.

Paraclisul Sfântul Mare Mucenic Gheorghe este considerat giuvaerul ansamblului Patriarhiei, un excepțional monument arhitectonic care datează din prima jumătate a secolului al XVIII-lea, din vremea domnitorului Nicolae Mavrocordat, fiind restaurat în 2011. Deși de mici dimensiuni, este foarte valoros, la exterior remarcându-se prin rafinamentul elementelor arhitectonice și bogăția sculpturilor, iar la interior, prin conținutul multor comori ale artei religioase – fresce realizate pe la 1723 de meșterul Teodosie, aparținând școlii de pictură de la Hurezi; catapeteasma sculptată cu măiestrie și îmbrăcată în foiță de aur; mozaicuri cu Sfântul Gheorghe și Maica Domnului.

Icoana Buna-Vestire este închinată Maicii Domnului, pe care Arhanghelul Gavriil o înștiințează că va naște Pruncul Sfânt. Odată cu minunata veste, Fecioara Maria l-a primit pe Hristos, trup și suflet. Această icoană – parte componentă a iconostasului – este încadrată de colonete aurite sculptate și de alte elemente ornamentale.

Icoana praznicară a Nașterii Domnului, una dintre cele mai iubite și valoroase icoane creștine, este realizată recent, la Sfânta Mănăstire Putna, fiind așezată pe tetrapod la slujbele care au loc în Paraclisul Reședinței Patriarhale. Este o icoană plină de semnificații, îmbinând elemente cerești (îngerii din partea stângă și din partea dreaptă, steaua cu raza călăuzitoare), omenești (personajele reprezentate) și cele mijlocitoare – unind divinul și umanul (Maica Domnului cu Pruncul, păstorii, magii, peștera) – ca o dovadă că întreaga Creație a fost părtașă la acest eveniment major.

Nașterea Domnului, una dintre cele mai mari sărbători creștine, prăznuită pe 25 decembrie, celebrează evenimentul petrecut în urmă cu peste două mii de ani în Betleemul Iudeii, când Fecioara Maria a dat naștere Pruncului Sfânt, care avea să devină Mesia. Iisus a venit pe lume într-o peșteră, deoarece nimeni nu i-a oferit Mariei adăpost. Tradiția populară consemnează existența unui cuplu în vârstă, Crăciun și Crăciunoaie, care, totuși, s-a îndurat de Maria și a ajutat-o cu moșitul, deși, la început, nu a primit-o pe Fecioară.

Inițial, Nașterea Pruncului Sfânt nu a fost celebrată pe 25 decembrie, ci în 6 ianuarie, dar, în a doua jumătate a secolului al IV-lea, începe să fie sărbătorită la această dată.

În popor, Nașterea Domnului, numită Crăciun, este o sărbătoare a familiei, a îngăduinței, a bunătății, a iertării și a împăcării. Aceasta aduce bucurie în sufletele credincioșilor, care participă la sfintele slujbe ce au loc în toate lăcașurile de cult, pregătind, totodată, după o perioadă îndelungată de post, bucate specifice și asistând la obiceiuri de sezon – colindatul, primirea darurilor Moșului, împodobitul bradului, ornarea locuințelor cu ghirlande și luminițe – menite să marcheze, într-o atmosferă de optimism, speranță și bucurie, Nașterea lui Iisus.

Cu prilejul Crăciunului, echipa Romfilatelia colindă din suflet pe toți prietenii timbrelor și le urează Sărbători fericite alături de cei dragi. Să cinstim cu smerenie Sărbătoarea Nașterii Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos!

Romfilatelia mulțumește Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, și reprezentanților Paraclisului „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Reședinței Patriarhale din București pentru sprijinul documentar și fotografic acordat la realizarea acestei emisiuni de mărci poștale.

PRODUSE SPECIALE:  

Albumul filatelic este realizat în tiraj limitat de 367 de exemplare și este echipat cu blocul special al emisiunii (conținând două timbre dantelate), cu elemente grafice cu folio aur și manșetă ilustrată, precum și plicul „prima zi” având ștampila „prima zi” aplicată în clar, în folio aur, ambele produse fiind numerotate de la 001 la 367.  

Mini-albumul special, cu timbru de argint, reunește într-o prezentare originală un bloc filatelic de colecție (conținând două timbre nedantelate), realizat în tiraj limitat de 318 exemplare și numerotat, replica modelată în argint a mărcii poștale care ilustrează icoana Nașterea Domnului și Certificatul de Autenticitate eliberat de Monetăria Statului, înseriat (de la 001 la 318).

Dragomir Hurmuzescu (1928)

Romfilatelia celebrează prima emisie radiofonică românească, prin introducerea în circulație a emisiunii de mărci poștale Societatea Română de Radiodifuziune, 90 de ani de existență. Radioul este promotor și susținător al culturii și civilizației românești, vector important în formarea spiritului civic și al coeziunii comunitare. Colița nedantelată a emisiunii, cu valoarea nominală de 28,50 lei, este ilustrată cu portretele unor personalități care au contribuit la dezvoltarea radiofoniei naționale – Dragomir Hurmuzescu, Eugen Preda, Catinca Ralea, Paul Grigoriu, Mihail Jora, Alfred Alessandrescu și Florian Pittiș.

Dragomir Hurmuzescu (1865-1954), cu studii la Universitatea din București și licențiat în științe fizico-chimice al Facultății de Științe a Universității Sorbona din Paris, este ctitorul radiofoniei în România. În 1926 a realizat o stație experimentală de radiodifuziune la Institutul Electrotehnic din București. Pasionat de comunicarea pe calea undelor, fondase încă din 1924, alături de alți confrați, Asociația prietenilor radiofoniei, care avea să editeze și prima publicație românească de profil – revista Radiofonia. În București, la Ateneul Român, dar și în multe localități din țară (Timișoara, Brașov, Brăila, Constanța, Ploiești), Dragomir Hurmuzescu avea să conferențieze pe teme legate de noul mijloc de comunicare. Activitatea științifică și entuziasmul său au condus la alegerea sa, în 1928, ca președinte al primului Consiliu de Administrație al Societății Române de Radiodifuziune.

Meritele savantului Dragomir Hurmuzescu – membru al Academiei Române și membru corespondent al Societății Franceze de Fizică – în dezvoltarea radiofoniei naționale rămân memorabile.

Absolvent al Facultății de Comerț din cadrul Academiei de Studii Economice din București, doctor în istorie, Eugen Preda (1929-2000) a lucrat la Radiodifuziunea Română din 17 martie 1950, iar în decembrie 1989 a fost numit „împuternicit provizoriu pentru Radiodifuziune”. În perioada iunie 1990 – septembrie 1994 a deținut funcția de Director General al Radiodifuziunii Române, timp în care întreaga energie a jurnalistului Eugen Preda s-a concentrat asupra reorganizării instituției. S-a remarcat prin eforturile sale de a imprima o nouă vibrație publicistică, deschizând larg porțile Radioului unui impresionant număr de gazetari. Prestigiul dobândit de Radio România – în plan intern și extern – este indiscutabil legat de viziunea democratică a acestui lider de opinie.

Tot în această perioadă, Eugen Preda s-a aflat în mijlocul unor evenimente tensionate din Europa și din lume. Războaiele civile din Iugoslavia și din Republica Moldova (Transnistria), războiul din Golf și cel din Somalia l-au avut martor. El a transmis operativ de la fața locului reportaje care s-au bucurat de prețuirea ascultătorilor, primind și numeroase distincții, dar opera sa cea mai puternică a fost aceea de redefinire a Radiodifuziunii naționale.

Catinca Ralea (1929-1981), figură remarcabilă a Radioului românesc, a absolvit Facultatea de Limbi romanice și clasice, secția limba și literatura franceză (Universitatea București), și a fost inițial angajată crainică la Radiodifuziunea Română. În anul 1968 devine șefa serviciului englez de la Redacția Emisiunilor pentru Străinătate (actualmente Radio România Internațional), funcție deținută până la timpuria sa dispariție. Interviurile sale de la radio și televiziune cu William Saroyan, Yehudi Menuhin, Henry Moore, Paul Scofield și alți interlocutori de calibru rămân modele ale genului. Remarcabilă este și activitatea sa de traducător din literatura anglo-americană. Romanele Moara de pe Floss (George Eliot), Tess D’Urberville (Thomas Hardy) și De veghe în lanul de secară (J. D. Salinger) și-au găsit admirabile echivalări prin harul Catincăi Ralea.

Formată în atmosfera culturală a familiei, fiică a profesorului universitar Mihai Ralea, estetician și om politic binecunoscut, Catinca Ralea a fost un eminent om de radio, care și-a dăruit cei mai frumoși ani din viață acestei instituții.

Absolvent al Facultății de Limbi romanice, clasice și orientale (Universitatea București, secția franceză-spaniolă), Paul Grigoriu (1945-2015) a lucrat la Radiodifuziunea Română din 1969, inițial în Redacția Emisiunilor pentru Străinătate, secția franceză. În cadrul instituției a deținut mai multe funcții: redactor-șef al Programului III (Radio România Tineret) și, din 1992, director general adjunct al Radiodifuziunii Române, director general interimar al Societății Române de Radiodifuziune (octombrie 1994 – septembrie 1995), director general adjunct (șef al canalelor naționale) până în anul 2002.

A fost realizator de emisiuni, profesionist de excepție și moderator al rubricii „Sfertul academic”. Cariera jurnalistică a lui Paul Grigoriu a fost marcată de prestațiile estivale de la Radio Vacanța (până în 1989) și de radioprograme precum „Noapte albastră”. Succesul de public, nemaiîntâlnit până la el, i l-a adus populara emisiune „Matinal”, al cărei inițiator a fost după 1990.

Personalitate de prim-plan a Radiodifuziunii Române, Paul Grigoriu a marcat, prin prestația sa inspirată, perioada postdecembristă a radioului românesc.

Compozitor, dirijor și pianist, membru titular al Academiei Române (din 1955), fondator și președinte al Societății Compozitorilor Români, profesor și rector al Academiei Regale de Muzică din București, Mihail Jora (1891-1971) a fost primul director muzical al Societății Române de Radiodifuziune (1928-1933). În anii de început ai radioului românesc, muzica clasică a însemnat o componentă prioritară în programele sale, iar acest merit îi revine lui Mihail Jora, care a gândit totul, realizând ceva mai mult decât ceea ce se numește astăzi Stagiunea Muzicală Radio. Mihail Jora a susținut, între anii 1930-1932, de la microfonul radioului, peste 30 de conferințe pe teme de educație muzicală.

În semn de apreciere, Radiodifuziunea Română a acordat studioului său de concerte – cea mai mare sală de concerte simfonice și corale din România – numele marelui compozitor și dirijor. Studioul de concerte „Mihail Jora” al Radiodifuziunii, construit în 1959 și inaugurat în anul 1961, este singura sală de concerte din țară care oferă posibilitatea de a realiza înregistrări în direct, la calitate digitală.

Compozitor de poeme simfonice, piese pentru vioară, pian, cvartet de coarde, lieduri, traducător de librete și dirijor, Alfred Alessandrescu (1893-1959) i-a urmat lui Mihail Jora, în 1933, la directoratul programelor muzicale ale Radiodifuziunii Române, până în anul 1938, cu o revenire scurtă între anii 1945 și 1947. Va continua să fie dirijor al Orchestrei Radio pe tot parcursul activității sale, cu începere din 1933 și până în 1959.

Alfred Alessandrescu a făcut parte din seria muzicienilor care au înființat, în 1920, Societatea Compozitorilor Români. A militat pentru drepturile muzicienilor, dar și pentru crearea unei școli naționale viabile, valoroase, competitive în lume. Viața și creația sa au fost dominate de profesionalism, seriozitate și cunoaștere în profunzime a problemelor muzicale. A susținut numeroase emisiuni radiofonice, concerte-lecții, conferințe.

Florian Pittiș (1943-2007) a fost unul dintre cei mai îndrăgiți actori de teatru, dar și regizor, traducător, interpret de muzică folk și realizator de emisiuni radio.

Artistul a semnat cronici muzicale în diverse publicații și a adus o contribuție notabilă în promovarea muzicii pop-rock, prin realizarea unor emisiuni radiofonice în cadrul seriei Pittiș Show.

În 1999, a devenit directorul postului Radio România Tineret, care, în noiembrie 2004, s-a transformat, prin strădaniile sale, în Radio3Net, primul radio românesc care a emis exclusiv pe internet.

Actualitate, interactivitate, muzică, teatru, dosare tematice, documentare ample, prezentări de evenimente și de personalități, linkuri spre nenumărate alte surse de informare și de cultură de pe întreg mapamondul, plus cristalizarea unei echipe tinere, îndrăznețe și competente – iată principalele sale realizări ca om de radio, care s-a lăsat condus de dictonul său preferat: După mine, Progresul! Ca omagiu pentru tot ceea ce a însemnat Florian Pittiș, postul Radio3Net îi poartă numele.

Romfilatelia mulțumește Societății Române de Radiodifuziune pentru sprijinul documentar și fotografic acordat la realizarea acestei emisiuni de mărci poștale.

Timbrul cu valoarea nominală de 2,00 lei ilustrează portretul Prof. Dr. Nicolae Minovici, iar timbrul cu valoarea nominală de 12,00 lei reproduce imaginea Vilei cu clopoței, astăzi Muzeul de Artă Populară „Dr. Nicolae Minovici”, alături de un alt portret al fondatorului acestei instituții.

Familia Minovici a marcat istoria Bucureștilor, și nu numai, prin implicarea membrilor săi în știință, viața socială și cultură, realizările, ideile și ctitoriile lor aducând schimbări semnificative în societatea românească.

Nicolae Minovici (1868-1941), cel de-al șaptelea copil al familiei Ștefan Minovici, a fost pasionat de științe, dar și de artă. A urmat cursurile primare în Brăila, iar în 1891, după absolvirea Liceului Sf. Sava din București, se înscrie la Școala de Belle-Arte, unde a urmat cursuri timp de un an. La insistența fratelui său mai mare, Mina, se întoarce la științele exacte și se înscrie la Facultatea de Medicină. Cu toate acestea, atracția lui Nicolae pentru artă rămâne și îl definește ca un pasionat colecționar de obiecte de artă și, în mod special, de artă populară românească.

Între anii 1899-1901, Nicolae își continuă studiile la Berlin și lucrează la diverse instituții, unde cunoaște o serie de personalități din domeniul medicinei. Anul 1902 îl găsește pe Nicolae Minovici medic legist pe lângă parchetul Tribunalului Ilfov și subdirector al Institutului Medico-Legal, dar și profesor de medicină legală la Școala de Științe de Stat. În același an este însărcinat de Primărie să rezolve problema cerșetoriei și a vagabondajului în București.

În 1906, prin înființarea primei Societăți de Salvare din Balcani, care, timp de peste 30 de ani, a fost întreținută din veniturile proprii, marchează o nouă premieră. Societatea funcționa într-o clădire veche, situată pe cheiul Dâmboviței, în zona parcului Izvor de azi.

Din activitatea sa mai amintim: în 1909, șef de lucrări al Catedrei de Medicină Legală; în 1915 a fost abilitat docent în medicina legală și numit conferențiar pentru această disciplină la Facultatea de Medicină; în 1919 îl găsim la Universitatea din Cluj, la Catedra de Medicină Legală, unde a creat Institutul de Medicină Legală; din 1936 a fost președinte al Colegiului Medical Ilfov, iar din 1938, al Colegiului Medical pe țară.

În 1926, preia funcția de primar al Sectorului III Albastru, din București, care cuprindea cartierele Rahova, Grozăvești, Mandravela, Dealul Spirii, Cotroceni, 13 Septembrie, Șerban Vodă. Această parte a orașului, caracterizată de prezența maghernițelor insalubre, înconjurate de mormane de gunoaie, a beneficiat, în mandatul său, de multe realizări cum ar fi: străzi pavate, maidane transformate în parcuri, construcția primelor grupuri sanitare subterane din București, precum și un cămin pentru gunoierii sectorului.

Activitatea sa medicală a fost completată de pasiunea pentru artă. Astfel, în anul 1904 demarează proiectul său de suflet, ridicarea primei case în stil popular românesc, la bariera de nord a orașului. Clădirea, realizată de bunul său prieten, arhitectul Cristofi Cerchez, este considerată unul dintre monumentele arhitecturale remarcabile pentru stilul neoromânesc. A fost construită inițial pentru a deveni o vilă de odihnă și pentru a adăposti patrimoniul impresionant de artă națională, adunat deja de către Nicolae Minovici la data ridicării ei. Între anii 1919-1940, colecția a fost îmbogățită prin achiziții succesive.

În patrimoniul muzeului (inaugurat în 1906) predomină obiectele textile – cămăși, ii, fote, vâlnice, ștergare, scoarțe –, de ceramică, colecții reprezentative de icoane, ouă încondeiate, obiecte de lemn specifice gospodăriei țărănești autohtone.

Minovici donează colecția sa și proprietatea aferentă, în suprafață totală de 1,38 ha, Comunei Bucureștilor, vila urmând să fie „pentru totdeauna” un muzeu de artă națională cu denumirea Muzeul de Artă Națională Prof. Dr. Nicolae Minovici.

Bolnav, Nicolae Minovici a continuat să trăiască, chinuit de dureri, până la data de 26 iunie 1941, când s-a stins din viață.

Romfilatelia mulţumeşte Muzeului Municipiului Bucureşti pentru sprijinul documentar şi fotografic acordat la realizarea acestei emisiuni de mărci poştale.

Vladimir Ghika s-a născut pe 13/25 decembrie 1873, la Constantinopol, unde tatăl său se afla în misiune diplomatică. Familia Ghika avea origini aristocratice, Vladimir fiind nepot al principelui Grigore V. Ghika Vodă, ultimul domnitor al Moldovei. Tânărul principe a fost botezat și miruit în Biserica Ortodoxă, după tradiția familiei.

Fericitul Vladimir Ghika a trăit cea mai mare parte a vieții în afara României. S-a format intelectual în Franța, unde s-a stabilit în 1878, după ce tatăl, Ion Ghika, fusese numit ministru al României la Paris. Vladimir Ghika a absolvit liceul, Facultatea de Drept și Școala de Științe Politice la Toulouse. A fost foarte apropiat de fratele său Dimitrie, diplomat de carieră, pe care l-a urmat în toate misiunile diplomatice.

În 1898, Dimitrie a fost trimis de Ministerul de Externe la Roma, prilej pentru Vladimir de a se apropia de catolicism. A făcut profesiunea de credință catolică la Biserica „Sfânta Sabina” din Roma, pe 15 aprilie 1902. Ulterior a studiat la Colegiul „Sfântul Toma de Aquino”, obținând licență în filosofie scolastică și doctorat în Teologie. Vladimir Ghika a cercetat și în Arhivele Vaticanului și a transcris, la solicitarea guvernului de la București, documente care interesau România.

În 1906, Vladimir Ghika s-a întors în țară, contribuind la fondarea mai multor așezăminte caritabile în București, împreună cu Surorile din Congregația Fiicele Carității ale Sfântului Vicențiu de Paul: dispensarul gratuit „Bethleem Mariae” din Calea Griviței, Sanatoriul „Sfântul Vicențiu de Paul” etc. De asemenea, împreună cu Fiicele Carității a îngrijit, la Zimnicea, bolnavii de holeră. În perioada acestei șederi mai lungi în România, a avut și o bogată activitate intelectuală, publicând articole istorice, în baza arhivelor de familie, în publicațiile Convorbiri literare și Revista Catolică.

În timpul Primului Război Mondial, Vladimir Ghika s-a mutat la Roma, împreună cu fratele Dimitrie, care fusese numit ambasador. România nu avea o reprezentanță oficială pe lângă Sfântul Scaun, iar prin activitatea sa prolifică, Vladimir Ghika a fost un fel de ambasador la Vatican. Cei doi frați au constituit o dublă ambasadă a României: Dimitrie – trimisul Regelui, Vladimir – trimisul lui Dumnezeu.

Începând din 1917, Vladimir Ghika s-a implicat în constituirea unor regimente românești în Italia, formate din prizonieri de război ardeleni. În anul următor, Monseniorul a participat la activitățile de lobby inițiate de Consiliul Național al Unității Române, cu sediul la Paris. La 28 septembrie 1918, Vladimir Ghika a fost desemnat oficial de Consiliu să reprezinte România pe lângă Sfântul Scaun. În această calitate, a comunicat Sfântului Părinte vestea Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia, din 1 decembrie 1918. Aflat la Roma pentru a reprezenta interesele unioniste, Vladimir Ghika a realizat și câteva desene tematice, printre care proiecte de timbre care conțineau elementele heraldice ale regiunilor istorice românești, și o emblemă a Consiliului Național al Unității Române, care avea reprezentate simboluri ale noilor regiuni alipite Regatului României, respectiv Transilvania, Basarabia și Bucovina. Această emblemă se regăsește pe plicul „prima zi” a emisiunii de mărci poștale Vladimir Ghika, 5 ani de la beatificare.

După război, Vladimir Ghika și-a dedicat viața bisericii, având o bogată activitate misionară, în lumea întreagă. Chiar dacă oficial era trimisul Papei, localnicii știau că era prinț român, asociere care a contribuit la faima țării.

În 1939, după izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial, Vladimir Ghika a decis să rămână în România. Slujea zilnic liturghia în apartamentul său din Bd. Dacia din București, iar procesiunile au început să fie foarte populare, locuința devenind neîncăpătoare. Monseniorul obișnuia să viziteze bolnavii la domiciliu, unde ținea uneori liturghia și se ruga cu ei. Mergea adesea în spitale (Spitalul Central, Spitalul Filantropia, Spitalul de tuberculoși de la Pantelimon, Spitalul Colțea), dar și în orfelinate sau închisori. În timpul războiului i-a vizitat pe răniți și muribunzi la Sanatoriul „Sfântul Vicențiu de Paul”.

După război și-a continuat activitatea misionară, motiv pentru care a intrat în conflict cu autoritățile comuniste. În această perioadă a avut întâlniri și cu personalități din lumea ortodoxă, printre care Dumitru Stăniloae, Sandu Tudor, Ernest Bernea etc.

În ianuarie 1948, Vladimir Ghika a refuzat să plece cu trenul regal în exil, fiind nevoit să suporte represiunile regimului. Nu a mai avut voie să slujească în Biserica Franceză din București, i-au fost interzise vizitele la domiciliul credincioșilor, iar, în cele din urmă, a fost evacuat din locuința sa din Bd. Dacia. S-a mutat la Sanatoriul „Sfântul Vicențiu de Paul”, iar mai apoi la casa parohială a preoților lazariști.

La 18 noiembrie 1952, Vladimir Ghika a fost arestat pe stradă, fiind acuzat că nu a întrerupt legăturile cu Vaticanul. A refuzat avocatul din oficiu, preferând să se apere singur. În urma procesului a fost condamnat la trei ani de detenție, fiind închis la Jilava. După o viață în slujba lui Dumnezeu și a națiunii, Vladimir Ghika a trecut la Domnul în data de 16 mai 1954, la vârsta de 81 de ani, în infirmeria închisorii Jilava.

În noiembrie 1991, Î.P.S. Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de București, a înaintat la Roma documentul Nihil obstat, pentru începerea recunoașterii martiriului Monseniorului Ghika. Procedura s-a finalizat în martie 2013, când Sfântul Părinte a promulgat decretul de recunoaștere a martiriului, iar Vladimir Ghika a primit titlul de venerabil. În iulie același an, rămășițele pământești au fost reînhumate la Catedrala „Sfântul Iosif” din București. Beatificarea Fericitului Vladimir Ghika s-a încheiat la 31 august 2013, printr-o ceremonie impozantă, care a avut loc la București.

Pentru a omagia personalitatea complexă a Fericitului Vladimir Ghika, Academia Română l-a desemnat membru post-mortem, la data de 5 noiembrie 2013.

Romfilatelia mulțumește Monseniorului Miguel Maury Buendía, Nunțiu apostolic în România, Î.P.S. Dr. Ioan Robu și Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București, Arhivei Vladimir Ghika a Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București, doamnei Anna-Mária Orbán, de la Universitatea Națională de Arte București, și domnului Emanuel Cosmovici, din cadrul „Programelor Bunavestire” București, pentru suportul documentar și fotografic acordat la realizarea acestei emisiuni de mărci poștale.

Pe timbrul cu valoarea nominală de 1,40 lei este reprezentat Monumentul Eroilor C.F.R. Monumentul Eroilor Sanitari este ilustrat pe timbrul cu valoarea nominală de 1,60 lei. Pe timbrul cu valoarea nominală de 2 lei este reprezentat Mormântul Ostașului Necunoscut. Monumentul Eroilor Aerului este ilustrat pe timbrul cu valoarea nominală de 8,50 lei, iar timbrul cu valoarea nominală de 19 lei redă Monumentul Trupelor de Geniu – Leul.

Monumentul Eroilor C.F.R., situat în Piața Gării de Nord, din București, operă a renumiților sculptori Cornel Medrea și Ion Jalea, a fost inaugurat în luna mai a anului 1943, pentru a cinsti memoria eroilor ceferiști căzuți la datorie pe front, în Primul Război Mondial.

Grupul statuar, turnat în bronz, montat pe un piedestal din beton, placat cu granit, este compus din mai multe personaje. O femeie, care simbolizează Patria, ține o cunună de lauri deasupra capului unui muncitor feroviar. Lângă ea, de o parte a soclului, se află doi muncitori ceferiști, iar de cealaltă parte un soldat român, în ținută de campanie, care ocrotește o femeie și pe copilul acesteia.

Pe fațada principală a piedestalului este înscrisă inscripția „Eroilor CFR – 1916-1918”. Pe partea laterală a soclului este săpată în marmură albă următoarea inscripție: OMAGIU ȘI RECUNOȘTINȚĂ EROILOR MILITARI DE CĂI FERATE ȘI TRANSPORTURI DIN ARMATA ROMÂNĂ CARE S-AU JERTFIT PENTRU CAUZA NAȚIUNII.

Monumentul Eroilor Sanitari, situat în vecinătatea Facultății de Medicină din București, a fost ridicat în 1932, în memoria corpului medical românesc care a salvat vieți în Primul Război Mondial. Opera aparține sculptorului italian Raffaelo Romanelli. Pe un soclu din beton, placat cu travertin, se înalță un grup statuar realizat din bronz, în partea superioară a soclului fiind redate, într-un altorelief, scene din activitatea corpului sanitar în timpul războiului: brancardieri adunând răniții de pe câmpul de luptă, chirurgi militari operând, un spital de campanie, o soră de caritate care pansează un rănit etc. Pe unul dintre panourile-basorelief de pe monument este reprezentată Regina Maria, ca soră sanitară, alături de Prințul Nicolae al României, în uniformă de cadet, și Principesa Elisabeta de România, de asemenea în uniformă de soră sanitară. Pe fațada principală a piedestalului, pe o placă din travertin, este inscripționat, cu litere în relief, EROILOR SANITARI 1916-1920.

Construirea primului tronson al metroului bucureștean a necesitat demontarea monumentului, acesta fiind refăcut în anul 1981 și amplasat pe același loc.

Mormântul Ostașului Necunoscut, situat în Parcul „Carol I” din București, este o construcție funerar-comemorativă care simbolizează sacrificiul tuturor ostașilor anonimi care s-au jertfit în Primul Război Mondial, pentru Întregirea României.

Ceremonia depunerii osemintelor Ostașului Necunoscut a avut loc la Mărășești, în data de 14 mai 1923. Sarcofagul a ajuns în București la 17 mai 1923, ceremonia de înhumare desfășurându-se într-un cadru festiv, în prezența Familiei Regale, a membrilor guvernului și a unui numeros public, pe platoul din fața fostului sediu al Muzeului Militar, din Parcul „Carol I”.

În anul 1927 a fost realizat proiectul ansamblului funerar, după planurile sculptorului Emil Wilhelm Becker. Tot atunci, prin grija Asociației „Cultul Patriei”, a fost aprinsă o candelă a cărei flacără arde și în prezent, zi și noapte.

Mormântul Ostașului Necunoscut a fost demontat în noaptea de 22 spre 23 decembrie 1958 și strămutat la Mausoleul de la Mărășești, fiind readus în București în anul 1991 și mutat pe amplasamentul original din Parcul „Carol I”.

O altă operă bucureșteană, situată în Piața Aviatorilor, ridicată pentru a cinsti memoria aviatorilor români militari și civili, este Monumentul Eroilor Aerului. Statuia din bronz, realizată de Iosif Fekete, Lidia Kotzebue și Arnold Cencinschi (zis Borgo Prund), are o înălțime de 5 m și o greutate de 5 t.

Monumentul a fost construit între anii 1930-1935. Statuia ilustrează omul zburător, având aripile desfășurate, simbol al înfrângerii morții prin eroism, în jurul căruia se află trei aviatori căzuți. Pe soclu, cu o înălțime de 7 m, construit din piatră de Banpatock din Munții Apuseni, sunt prezente insignele, casca, aparatura aviatorilor, dar și numele celor 270 de aviatori români căzuți până la momentul inaugurării, sculptate în 13 plăci de bronz.

Monumentul Trupelor de Geniu – Leul din București, situat la intersecția bulevardelor Iuliu Maniu și Geniului, a fost ridicat, de asemenea, în amintirea eroilor căzuți în Primul Război Mondial. Monumentul a fost construit din inițiativa generalului Constantin Ștefănescu-Amza, comandant al Școalelor și Centrului de Instrucție al Geniului, care a lansat campania de colectare a fondurilor necesare, ocupându-se totodată și de concursul pentru stabilirea realizatorului, câștigat de către sculptorul Spiridon Georgescu. A fost inaugurat la data de 29 iunie 1929, în cadrul unei grandioase festivități, în prezența Alteței Sale Regale, Principele Nicolae, a reprezentanților guvernului etc.

Pe soclul monumentului sunt montate meplaturi din bronz care reproduc momente din activitatea militarilor geniști, precum și patru statui, de asemenea din bronz, înfățișând
ostași geniști. Piedestalul este surmontat de statuia unui leu din bronz, cu o lungime de 5,40 m, o înălțime de 4,40 m și cu o greutate de 6 t. Acesta este înfățișat stând pe o țeavă de tun și pe o cască, peste care este desfășurat un drapel de luptă, toate aparținând trupelor inamice, simbolizând rezistența, dârzenia și vitejia de care a dat dovadă armata română în Primul Război Mondial, în campaniile dintre anii 1916-1918, în special în luptele de la Oituz, Mărășești și Mărăști.

În cele patru colțuri ale ansamblului statuar sunt reprezentați patru soldați – un cercetaș, un ceferist, un pontonier și un telefonist – echipați adecvat misiunilor de luptă. De asemenea, pe laturile din stânga și din dreapta soclului principal, sunt montate două embleme reprezentând semnul de armă al geniului, la acea vreme.

Pe fața dinspre piață a soclului se găsește inscripția: SPUNEȚI GENERAȚIILOR VIITOARE CĂ NOI AM FĂCUT SUPREMA JERTFĂ PE CÂMPURILE DE BĂTAIE PENTRU ÎNTREGIREA NEAMULUI.

Pe plicul prima zi a emisiunii este ilustrat Arcul de Triumf, construit între 1921-1922, simbol al victoriei României în Primul Război Mondial.

Romfilatelia mulțumește Administrației Monumentelor și Patrimoniului Turistic București, Oficiului Național pentru Cultul Eroilor și domnului Francisc-Attila Vaida pentru sprijinul documentar și fotografic acordat la realizarea acestei emisiuni de mărci poștale.