Odinioară, luna decembrie era numită şi Undrea, dar şi Luna lui Cojoc, Ningău sau Luna lui Andrei.

În lumea satului românesc, tradiţiile, obiceiurile şi datinile păstrate reprezintă tezaurul naţional nescris şi înţelepciunea populară, în care se unesc practici precreştine şi creştine. Unele dintre acestea s-au uitat, altele însă continuă şi astăzi, iar originea lor o putem căuta în vremurile de demult, când, în general, un moment ce marca un început avea o încărcătură simbolică deosebită.

Lista tradiţiilor şi a obiceiurilor româneşti cuprinde pe lângă colinde, jocuri cu măşti, alaiuri, teatru popular şi dansuri specifice finalului de an. Dintre toate acestea, Romfilatelia prezintă în cadrul emisiunii Obiceiuri de Anul Nou, patru mărci poştale ce redau câteva dintre tradiţiile sfârşitului de an, esenţe ale bogăţiei noastre spirituale.

Pluguşorul este un obicei practicat de români, încă din cele mai vechi timpuri, de sărbătoarea Anului Nou. Această datină agrară, având la origine un ritual sacru de manifestare a dorinţelor unor recolte bogate, are ca subiect munca depusă pentru obţinerea pâinii.

Cunoscut şi sub alte denumiri ca „plugul”, „plugarii”, „uratul” sau „pluguşorul cel mic”, Pluguşorul are un caracter simbolic, având la origine o incantaţie magică.

Copiii sunt primii care pornesc Pluguşorul şi încep a umbla pe la case, primind în schimbul urărilor de an bun, colaci, fructe sau bani. Conducătorul cetei are ca semn distinctiv un baston îmbrăcat în alamă şi cositor, împodobit cu ciucuri coloraţi, reprezentând însemnul autorităţii.

Obicei agrar, structurat după modelul colindelor, Mersul cu Buhaiul este o datină păstrată de sute de ani în satele româneşti. Obiceiul Buhaiului, se practică în ajunul Anului Nou, între asfinţit şi miezul nopţii.

Obiectul în sine, buhaiul, este de fapt o bărbânţă (putină) cu unul din capete acoperit de o bucată de piele de oaie foarte bine întinsă, din centrul căreia atârnă o slimnă (coamă) din păr de cal, ce produce un sunet grav, ciudat şi nemuzical, care aminteşte de mugetul unui taur.

Uneori buhaiul este împodobit şi i se pun coarne de berbec învelite în hârtie colorată, şi ciucuri.

Grupurile de urători poartă costume tradiţionale, căciuli împodobite, bice şi clopoţei, fiind primiţi cu drag de gazde care îi răsplătesc cu mere, nuci, covrigi şi colăcei.

Un alt obicei arhaic care se petrece în Seara Anului Nou este Jocul Ursului, un joc popular cu măşti, cu caracter augural, format din urători deghizaţi.  Puternic, imprevizibil şi crud, ursul este un animal venerat din cele mai vechi timpuri. În folclorul românesc, ursul era împuternicit cu diverse aptitudini protectoare, terapeutice şi meteorologice.

Masca – costum este lucrată din blana unui animal întreg, şi este împodobită la cap cu doi canafi (ciucuri) de culoare roşie.

Jocul Ursului este aducător de fertilitate, iar sunetele fluierului, ale tobelor şi ale tălăngilor vor avea ca rezultat scoaterea căldurii din pământ şi astfel solul va fi mai productiv.

   Jocul Caprei este un obicei străvechi, ce se păstrează încă la români şi face parte din tradiţiile de iarnă. În ziua de Anul Nou, prin teatrul folcloric pe care Jocul Caprei îl prezintă trecând printr-un ciclu de „transformări” (moarte, înmormântare, bocete, înviere), participăm în fapt, la un ritual dramatic împletit cu elemente de cult.

Potrivit tradiţiilor româneşti, mersul cu Capra, cât şi primirea urătorilor în fiecare casă de creştini, aduce noroc şi belşug în gospodărie, fiind totodată un obicei important şi pentru agricultorii care considerau jocul Caprei o chemare a forţei divine pentru  atragerea roadelor bogate. Animal de cult, în vechime, capra a fost asociată cultului fertilităţii. Actul ritual al acestui joc simbolizează înmormântarea anului vechi şi renaşterea anului nou.

Obicei de Anul Nou, Umblatul cu Sorcova, este practicat mai cu seamă de copii. Etimologia cuvântului „sorcova”, vine din bulgară de la cuvantul „surov”, care înseamnă „verde crud” şi face referire la ramura verde îmbobocită pe care o foloseau urătorii în vechime.

Pentru urător, Sorcova ţine loc de baghetă magică şi are calitatea de a transmite sănătate şi tinereţe, celui colindat.

Aceste obiceiuri de Anul Nou se practică având convingerea că în anul ce vine, oamenii vor fi mai sănătoşi şi vor avea parte de belşug în hambare, de cirezi şi de livezi încărcate de roade.

Un An Nou cu sănătate, pace şi speranţă de mai bine!

Cu o viaţă dedicată scenei de teatru şi platourilor de filmare, pentru care au fost răsplătiţi cu aplauze, numeroase premii şi diplome, actorii români şi-au câştigat respectul şi atenţia publicului. De acum vor rămâne mereu în memoria celor care i-au apreciat pentru talentul şi dăruirea cu care îşi fac meseria.

În semn de respect şi preţuire pentru Maeştrii scenei româneşti, Romfilatelia continuă proiectul dedicat acestora, prin emisiunea Stele de aur ale scenei şi ecranului (II).

Adela Mărculescu, actriţă de teatru, film, radio şi televiziune, distinsă Doamnă a artei româneşti, iubitoare de poezie, dovedind credinţă şi credibilitate în fiecare rol interpretat, se poate lăuda cu sute de reprezentaţii în piese de teatru pe scenele cele mai importante din Bucureşti şi din lume, precum Brazilia, Italia, Austria, Israel, Las Vegas, California şi Canada.

S-a născut la Aiud în anul 1938, iar în anul 1959 a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” din Bucureşti, clasa profesorului Alexandru Finţi.

Este societar de onoare al Teatrului Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti, din 2002, Artistă de Onoare a filmului românesc, a participat la numeroase manifestări internaţionale, la recitaluri de poezie în Italia, Ungaria, Senegal, Rusia şi Germania. I-a fost acordat titlul de cetăţean de onoare al ­municipiului Bucureşti în anul 2001 şi al oraşului Aiud în anul 2006.

Este deţinătoarea a numeroase premii, distincţii şi decoraţii dintre care amintim: Medalia „Meritul Cultural”, premiată pentru spectacolul Teatrului Naţional „Poezie, Muzică şi Dans”, Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Ofiţer.

A fost răsplătită cu Premiul I şi titlul „Laureat” pentru rolul „Adela” din filmul „Un oaspete la cină”, premiul pentru rolul „Ioana Boiu”, premiul pentru ­valorificarea scenică a poeziei lui Lucian Blaga, premiul pentru Oscar românesc la Tel Aviv în anul 2000, încununând cariera sa cu Premiul special pentru întreaga activitate – BEST International Film Festival a cincea ediţie, România 2009.

La data de 4 martie 2016, Adela Mărculescu a primit o stea pe Aleea Celebrităţilor din Piaţa Timpului din Bucureşti.

Florina Cercel, apreciată actriţă de teatru şi film din România, s-a născut în anul 1943, la Piatra-Neamţ. Talentul exploziv, forţa dramatică şi maniera unică de interpretare au cucerit publicul cu fiecare rol atribuit. A terminat Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti la clasa profesorilor Jules Cazaban, Cornel Todea şi Victor Moldovan, promoţia 1964.

A debutat la Teatrul Dramatic de Stat din Galaţi, în anul 1964. Din 1965 a devenit actriţă de referinţă a Teatrului Naţional din Timişoara, unde va rămâne până în 1972.

Din 1973 devine actriţa Teatrului Naţional din Bucureşti, unde va cunoaşte consacrarea.

În cinematografie debutează în 1970, de atunci fiind o prezenţă constantă atât pe marile ecrane cât şi în televiziune.

Este deţinătoarea Premiului UNITER pentru cea mai bună interpretare feminină din 1990 în realizarea rolului Vassa Jeleznova din „Vassa Jeleznova” de M. Gorki, iar în 2002 primeşte Premiul Ministerului Culturii şi Cultelor pentru cea mai bună actriţă a anului în rolul Anna Andreevna din piesa „Revizorul” de N.V. Gogol.

În anul 2002 a fost decorată cu Ordinul Naţional Serviciul Credincios în grad de Cavaler şi devine societar de onoare al Teatrului Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti.

Anul acesta, doamna Florina Cercel a primit o stea pe Aleea Celebrităţilor din Piaţa Timpului.

Ilinca Tomoroveanu, o artistă iubită a ecranului şi teatrului românesc, este născută în anul 1941 la Bucureşti. A studiat la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti, promoţia 1964, la clasa profesorului Costache Antoniu.

Încă de pe băncile facultăţii debutează în filmul „Mândrie” în regia lui Marius Teodorescu.

În anul 1964, în ultimul an de studii, începe să joace la Teatrul Naţional Bucureşti unde îşi face debutul în spectacolul „Moartea unui artist”, de Horia Lovinescu, în regia lui Horea Popescu.

După debut are o bogată carieră actoricească, jucând atât pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, cât şi în piese de teatru la Televiziunea Română sau în filme. A interpretat de-a lungul carierei roluri importante din dramaturgia românească, în piese scrise de B. Şt. Delavrancea, H. Lovinescu dar şi din cea clasică şi modernă universală, în piese semnate de Lope de Vega, Victor Hugo, F. M. Dostoievski, Lev Tolstoi, Alfred de Musset, Jean Anouilh etc.

În 1990 a devenit membră a UNITER, iar din 1999 este membră în senatul UNITER. Din 1999 este preşedinte de onoare al Fundaţiei Culturale „Zilele Octavian Goga”.

Ilinca Tomoroveanu a fost distinsă pentru activitatea sa cu Medalia Comemorativă „Mihai Eminescu” în anul 2000 şi cu Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Comandor în anul 2004. În anul 2014, a primit din partea Republicii Franceze Ordinul Artelor şi Literelor în grad de Cavaler.

Din anul 2005 este Director Artistic la Teatrul Naţional din Bucureşti, unde îşi continuă şi cariera de actriţă.

Alexandru Arşinel, preţuit actor de comedie, a avut o contribuţie importantă în cadrul teatrului, televiziunii, radioului şi filmului din ţara noastră. Despre actor se vorbeşte întotdeauna la superlativ şi este văzut ca un maestru al scenei româneşti. A jucat în piese de teatru, emisiuni de divertisment şi teatru radiofonic.

Alexandru Arşinel s-a născut la Dolhasca, Suceava, în anul 1939. În anul 1962 a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale”, din Bucureşti.

Din 1999 este director al Teatrului de Revistă „Constantin Tănase”, unde a jucat în numeroase piese de teatru şi music-halluri, cu un succes extraordinar la public, cu sute de reprezentaţii.

Având o bogată activitate în teatru, film, televiziune şi teatru radiofonic, pentru întreaga activitate artistică în teatrul de revistă precum şi cea managerială, i s-au conferit numeroase premii, medalii şi ordine, dintre care menţionăm: Premiul Special „Ambasadorul Teatrului Românesc” la Gala Premiilor VIP pentru management de succes şi pentru activitatea desfăşurată la Teatrul de Revistă „Constantin Tănase”, de patru ori pe podium la Categoria „Cel mai bun actor” la Gala „Zece pentru România”.

A fost decorat cu Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Comandor, apreciat ca unul dintre cei mai de încredere români, fiind recompensat şi cu o stea pe Aleea Celebrităţilor.

Ion Caramitru s-a născut în 1942, la Bucureşti. A absolvit IATC-ul, clasa prof. Beate Fredanov, în 1964. A susţinut licenţa cu rolul Hamlet, personaj pe care îl va relua în regia lui Al. Tocilescu (1986) şi care îl va consacra în topul britanic al celor mai buni 10 interpreţi Hamlet din lume. A realizat peste 100 de roluri în teatru şi în filme, fiind distins cu numeroase premii, ordine şi decoraţii, printre care „Cel mai bun actor al anului” (1975, 1979, 1981, 1985), Premiul „Aristizza Romanescu” (Academia Română), Premiul Criticii (Asociaţia Internaţională a Criticilor de Teatru), Ambasador Shakespeare (British Council), Actor al Europei (Macedonia), „Nihil Sine Deo” (Casa Regală a României), Ofiţer de Onoare al Ordinului Imperiului Britanic OBE, Cavaler al Ordinului Literelor şi Artelor (Franţa), Ordinul pentru Merit al României şi al Franţei în grad de Mare Cruce.

A interpretat roluri memorabile în „Luchian”, „Porţile albastre ale oraşului”.

A colaborat cu regizorii Liviu Ciulei, Radu Penciulescu, Stere Gulea, Steven Soderbergh, Costa Gavras. A regizat spectacole de teatru şi operă, în ţară şi în străinătate, precum „A treia ţeapă” de Marin Sorescu, „Bastien şi Bastienne” de Mozart, „Neguţătorul din Veneţia” şi „Othello” de Shakespeare, „Macbett” de Eugen Ionescu, „Evgheni Oneghin” de Ceaikovski, „Tragedia lui Carmen”, adaptare de Peter Brook şi Marius Constant după Bizet.

A fost ministrul culturii (1996-2000), iar din 1990 este preşedinte fondator al UNITER. Începând cu 2005, este directorul Teatrului Naţional din Bucureşti.

Costel Constantin, îndrăgit actor de teatru, film şi televiziune, s-a născut la Galaţi în anul 1942. Este absolvent al Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti, clasa profesor Beate Fredanov promoţia 1964 şi a avut ca lucrare de licenţă personajul Laertes din „Hamlet”.

În anul 1965, debutează pe scena Teatrului Naţional din Iaşi în rolul tânărului călugar, din piesa „Becket” a lui Jean Anouilh.

Pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti se afirmă în anul 1970 cu rolul Nick din piesa „Cui i-e frică de Virginia Woolf?” de Edward Albee.

Nu este întâmplător faptul că, la apogeul talentului, toate datele aveau să-l recomande cel mai potrivit pentru rolul lui Ştefan din „Apus de soare”. Astfel, rolul voievodului a reprezentat pentru Costel Constantin triumful unei mari cariere.

Actor desăvârşit, îşi demonstrează adevăratul talent cu roluri remarcabile, jucate atât în filme cât şi în piese de teatru, ca cele din „Porţile albastre ale oraşului”, „Semnul şarpelui”, „Aşteptând un tren”, „Pepe şi Fifi”, „Nunta lui Crecinski” „Electra – O trilogie antică”, „Iubirile de-o viaţă”, „Zbor deasupra unui cuib de cuci” şi multe altele.

Societar de onoare al Teatrului Naţional din Bucureşti, Costel Constantin face parte din generaţia marilor maeştri ai scenei naţionale.

În anul 2003 a primit Premiul Naţional pentru cel mai bun actor în rolul Vulpenaru din „Crimă pentru pământ”, regia Grigore Gonţa.

Actorii prezentaţi au jucat în sute de spectacole, au fost aplaudaţi de mii de români, iar numele lor vor rămâne în istoria teatrului, a televiziunii şi cinematografiei din România fiind recunoscuţi ca înalţi reprezentanţi ai scenei, prezenţe de neuitat scăldate pentru totdeauna în lumina reflectoarelor.

    Mulţumim tuturor actorilor pentru sprijinul acordat la realizarea acestei emisiuni de mărci poştale.

    Suntem onoraţi să le transmitem sentimentele noastre de respect şi preţuire pentru tot ce au făcut în slujba teatrului şi a cinematografiei româneşti.

Biblia ne oferă numeroase informaţii despre alimente şi reguli de nutriţie sănătoase. Aceste alimente simple şi aparent modeste pot asigura o hrană completă, stau la baza unei alimentaţii sănătoase şi fac subiectul emisiunii de mărci poştale „Trăieşte sănătos!”.

Deoarece, în ultimii ani s-a acentuat tendinţa de întoarcere la natură şi, în general, la produsele naturale, se impune şi adoptarea unui regim alimentar care să asigure o hrană completă pentru menţinerea energiei organismului, fără să ducă la slăbiciunea trupului şi a sufletului.

Dumnezeu, adresându-se poporului ales îi spune: „Că Domnul Dumnezeul tău te va duce într-o ţară […] în care se află: grâu, orz, viţă de vie, smochine şi rodii; […] unde sunt măslini[…]” Deuteronom 8: 7-9

Folosirea cerealelor încă din cele mai vechi timpuri este amintită şi în Biblie. În credinţele străvechi, pâinea avea atributul unei fiinţe vii, fiind socotită uneori chiar întruchiparea lui Dumnezeu.

Grâul, făina, aluatul şi pâinea sunt încărcate de sensuri şi simboluri pe cât de vechi, pe atât de actuale, fiind, după caz, semn de bucurie şi belşug. În timpurile biblice pâinea era făcută din făină de grâu sau de orz. Ambele cereale, bogate în vitamine, în celuloză şi în fibre sunt simboluri ale vieţii şi ale renaşterii şi constituie hrana esenţială şi primordială, atât pentru oameni, cât şi pentru animale.

Smochinul este menţionat de mai multe ori în Noul Testament, dar şi în Vechiul Testament. Referirile biblice la smochin sunt simbolice şi subiect al multor interpretări.

Biblia atestă valoarea de aliment nutritiv a smochinelor, dar şi pe cea de remediu medical. Ele pot fi consumate atât proaspete cât şi uscate şi conţin un nivel foarte ridicat de potasiu.

Din cele mai vechi timpuri, rodia a fost folosită în scopuri medicinale datorită proprietăţilor sale uimitoare. Rodia a fost şi este socotită un simbol al sănatăţii, fertilităţii şi vieţii veşnice.

Bogate în antioxidanţi, aceste fructe, cărora li s-au atribuit calităţi curative încă din Antichitate, ajută la îmbunătăţirea circulaţiei sângelui şi la întărirea sistemului imunitar. Rodiile sunt folosite ca ingredient pentru băuturi sau mâncăruri în multe ţări şi florile rodiului se folosesc în medicina tradiţională pentru efectul lor astringent.

Populară în întreaga lume, viţa de vie este un simbol  al vieţii, al sănătăţii, dar mai ales al bucuriei. În Biblie întâlnim multe referiri la viţa de vie şi la vin, toate având înţelesuri adânci, încărcate de simboluri.

În cultul creştin, vinul din struguri, prefăcut la Sfânta Liturghie, în Sângele lui Hristos reprezintă izvorul vieţii.

Vinul, alături de pâine, miere şi ulei este considerat un aliment de bază, simbol al bogăţiei.

Pe lângă gustul foarte bun, strugurii sunt alimente minune pentru organism. Vitaminele şi mineralele fac din struguri o opţiune benefică sănătăţii şi, de aceea, este indicat să fie consumaţi cât mai des.

Măslinul este considerat „arborele veşnic roditor” fiind un arbore cu o durată de viaţă extraordinară, având o uimitoare putere de regenerare, rămânând de-a lungul timpului un simbol al păcii, al înţelepciunii şi al purităţii.

Considerate unele dintre cele mai nutritive fructe, măslinele sunt şi adevărate medicamente. Măslinele, fructe verzi, cărnoase, care devin negru-violet în momentul când sunt coapte, conţin puţine glucide, fiind o sursă excelentă de acizi graşi monosaturaţi. De aceea pot constitui o gustare uşoară şi delicioasă, dar pot fi folosite şi ca ingrediente pentru diferite mâncăruri.

Întrucât din fructele măslinului se produce un ulei bogat şi vâscos care poate fi ars în lămpi pentru ritualurile religioase, măslinul era socotit sacru. Folosit zilnic în alimentaţie, uleiul de măsline reduce riscul bolilor cardiace şi este recomandat şi în curele de slăbire.

Romfilatelia mulţumeşte Episcopiei Alexandriei şi Teleormanului şi dlui. fotograf George Avanu pentru sprijinul acordat în realizarea acestei emisiuni de mărci poştale.

Crăciunul este sărbătoarea care reprezintă Naşterea Mântuitorului Iisus Hristos, dar şi renaşterea sufletească a creştinilor din întreaga lume, fiind celebrată în fiecare an la 25 Decembrie.

Pentru a aniversa Naşterea Domnului aşa cum se cuvine, Romfilatelia a pregătit, ca în fiecare an, emisiunea „Crăciun”, alcătuită din două timbre şi o coliţă dantelată.

Unul dintre timbrele emisiunii reproduce imaginea unei icoane prăznicare Naşterea Domnului, ce aparţine patrimoniului Mănăstirii Putna, laitmotivul religios al emisiunilor acestui an, la împlinirea a 550 de ani de la punerea pietrei de temelie de către Sfântul Voievod Ştefan cel Mare.

Iconostasul mănăstirii, pictat în tempera şi sculptat în lemn de tei, datează din anul 1773. Realizarea lui se înscrie în activitatea de refacere a Putnei de către al doilea mare ctitor al mănăstirii, Sfântul Ierarh Iacob Putneanul (1719-1778). Alături de acesta, într-un inventar al mănăstirii se arată că au mai contribuit la realizarea iconostasului şi episcopii Antonie al Romanului şi Dositei Herescu al Rădăuţilor, ieromonahii Climent, Gheorghie şi Varlaam şi Gheorghie, starostele de Cernăuţi.

Icoana Naşterii Domnului se află în al doilea registru al iconostasului, cel al icoanelor prăznicare. Este vorba despre un set de 12 icoane, cu cele douăsprezece praznice împărăteşti, care au în mijlocul lor icoana cu Cina cea de taină. Icoanele prăznicare înfăţişează cele mai importante momente din viaţa pământească a Mântuitorului Iisus Hristos şi arată etapele operei de mântuire a oamenilor: Întruparea lui Dumnezeu Fiul, viaţa Sa pământească, Jertfa pe cruce, Învierea, Înălţarea şi Pogorârea Sfântului Duh.

Icoana Naşterii Domnului exprimă în culori ceea ce s-a petrecut în peştera săracă din Betleem cu 2.000 de ani în urmă, aşa cum este redat de către Sfântul Luca la începutul Evangheliei scrise de el. Atunci, toată creaţia a luat parte la Naşterea după trup a Fiului lui Dumnezeu din Fecioara Maria, prin cerul cu steaua care a călăuzit pe cei trei înţelepţi veniţi din alte ţări, îngerii şi păstorii care au adus slavă lui Dumnezeu, pământul care a oferit peştera în care s-a născut Mesia cel aşteptat.

Alături de icoana Naşterii Domnului, floarea Crăciunului vine să completeze tabloul vizual al acestei mult îndrăgite sărbători de iarnă.

Un cadou tradiţional, dăruit cu ocazia sărbătorilor de iarnă, este Poinsettia cunoscută şi ca „Steaua Crăciunului”, „Crăciuniţa” sau „Floarea Nopţii Sfinte”.

O legendă ne spune că o fată săracă, neavând ce să ducă la biserică pentru slujba de Crăciun, şi, fiind convinsă că orice dar oferit din inimă este bine primit de Dumnezeu, a cules de pe marginea drumului un mănunchi de plante verzi. Intrând în biserică, frunzele în formă de stea s-au colorat în roşu aprins, iar minunea din ziua de Crăciun a făcut ca această plantă să fie cunoscută sub denumirea de Floarea sau Steaua Crăciunului.

Imaginile ilustrate în timbrul şi pe manşeta coliţei dantelate a emisiunii reprezintă două versiuni ale icoanei Dulcea Sărutare, care sunt pictate în atelierele Sfintei Mănăstiri Putna.

Întreaga compoziţie picturală e concentrată asupra imaginii de ansamblu a Maicii Domnului cu Pruncul, care reprezintă cea mai înaltă, mai curată şi mai sfântă maternitate din toate timpurile.

Chipul Născătoarei nu apare niciodată ca o frumuseţe lumească, acesta fiind zugrăvit ca o frumuseţe mai presus de obişnuit, ce nu se vede altfel decât prin sfinţenie.

Dincolo de semnele, obiceiurile şi farmecul Sărbătorilor noastre creştine, ne regăsim fiecare bucuria şi liniştea sufletească.

Cu ocazia sărbătorilor de Crăciun, echipa Romfilatelia vă colindă din toată inima şi vă urează Sărbători Fericite alături de cei dragi!

Îngerii cu flori în mână

Împletesc mândră cunună

Pe cunună-i scris frumos

„Astăzi s-a născut Hristos!”

(„Deschide uşa creştine!” Colind Popular)

Romfilatelia mulţumeşte Sfintei Mănăstiri Putna pentru sprijinul documentar acordat în realizarea acestei emisiuni de mărci poştale.

Grupul Banca Mondială (GBM) este o organizaţie internaţională şi cel mai mare furnizor de asistenţă financiară şi tehnică pentru diverse ţări la nivel global. Misiunea sa instituţională este aceea de a eradica sărăcia extremă până în anul 2030 şi de a susţine prosperitatea partajată a celor mai sărace 40 de procente din populaţie.

Grupul Banca Mondială are în componenţa sa cinci instituţii: Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD), Asociaţia Internaţională de Dezvoltare (AID), Corporaţia Financiară Internaţională (CFI), Agenţia pentru Garantarea Investiţiilor Multilaterale (MIGA) şi Centrul Internaţional pentru Rezolvarea Litigiilor în Domeniul Investiţiilor (ICSID).

Parteneriatul dintre Grupul Banca Mondială şi România a început în anul 1972, atunci când ţara a devenit membră BIRD. România a devenit membră ICSID în anul 1974, CFI în 1991, MIGA în 1992 şi AID în 2014.

Timbrul ce marchează aniversarea a 25 de ani de parteneriat este realizat de Romfilatelia pentru a celebra deschiderea reprezentanţei oficiale a Grupului Banca Mondială la Bucureşti în anul 1991.

În ultimii 25 de ani Banca Mondială a avut un impact asupra fiecărui sector din România. Sprijinul lor a reprezentat un element cheie ce a contribuit la stabilizarea economiei la începutul anilor 1990, a pus bazele pentru aderarea României la UE în anul 2007 şi a promovat o convergenţă mai rapidă şi o creştere mai incluzivă în România. Investiţiile CFI au stimulat crearea de noi locuri de muncă pentru mii de români, au încurajat dezvoltarea sectorului privat şi creşterea încrederii investitorilor în economia românească.

Primul deceniu de tranziţie către o economie de piaţă a fost unul dificil pentru România. Primul împrumut, acordat după Revoluţia din 1989, a finanţat achiziţia de echipamente şi piese de schimb pentru sectorul de energie, telecomunicaţii, transport, în vederea asigurării continuităţii producţiei industriale şi a serviciilor sociale de bază.

Perioada cuprinsă între mijlocul anilor 1990 şi începutul anilor 2000 a definit obiectivul ţării de integrare Europeană şi a consolidat un rol important al Grupului Banca Mondială, acela de a sprijini restructurarea economiei, pentru ca România să fie pregătită pentru aderarea la UE.

Criza financiară globală din 2008 a expus multe dintre vulnerabilităţile ţării şi a sporit riscurile macroeconomice. Grupul Banca Mondială şi-a concentrat eforturile pe asigurarea faptului că cetăţenii români sunt protejaţi de riscurile sărăciei amplificate ca urmare a crizei, sprijinind în acelaşi timp ţara în a-şi relansa agenda de reformă structurală şi în a-şi redefini modelele instituţionale şi de politici menite să asigure servicii mai bune pentru cetăţeni şi mediul de afaceri.

Prioritatea actuală este aceea de a sprijini România în a-şi valorifica pe deplin potenţialul, în vederea asigurării unei dezvoltări durabile şi incluzive, susţinută de un sector privat dezvoltat şi axată pe bunăstarea oamenilor. Misiunea Băncii Mondiale este aceea de a combate sărăcia şi excluziunea socială, fenomene ce afectează în continuare 40% dintre români, cu precădere comunitatea Roma. Până în prezent Banca Mondială a asigurat o finanţare de peste 12,5 miliarde dolari SUA pentru peste 95 de proiecte, în timp ce investiţiile CFI au atins o valoare aproximativă de 2,5 miliarde dolari SUA sub formă de finanţări pe termen lung pentru peste 80 de proiecte.

Speranţa este ca România să continue să se dezvolte şi să conveargă mai rapid cu restul Europei, iar calitatea serviciilor publice şi climatul de investiţii pentru antreprenori să reprezinte un standard de aur demn de urmat de către alte ţări.

Obiectivul principal este acela ca România să devină un lider în rândul naţiunilor europene în ceea ce priveşte efortul continuu de a îmbunătăţi condiţiile socio-economice pentru cetăţeni şi de a construi o societate bazată pe inovaţie, dezvoltare dinamică a sectorului privat şi creştere economică durabilă.

Timbrul cu valoarea nominală de 12 lei reprezintă o alegorie, cu silueta României în centrul imaginii, înconjurată în mod simbolic de domeniile în care Grupul Banca Mondială a avut un impact semnificativ în ultimii 25 de ani: agricultură, mediu şi schimbări climatice, educaţie, sănătate, transport, dezvoltarea sectorului privat, reforma administraţiei publice, justiţie şi alte sectoare.

De-a lungul anilor, automobilele, motocicletele şi avioanele au fost pentru Regele Mihai I deopotrivă un hobby şi un fel de a se apăra de toate presiunile şi tensiunile vieţii, fapt pe care Romfilatelia îl aduce în atenţia publicului larg prin emisiunea „Motoarele, pasiune regală”.

Primul autovehicul condus de Majestatea Sa a fost în anul 1927, când la vârsta de 6 ani a primit o maşină electrică de fabricaţie englezească, numită Gândacul Roşu („Red Bug”).

Prima maşină adevărată, un Morris de producţie 1927, a primit-o în dar de la Principele Nicolae, unchiul său, la numai 8 ani. Pentru a învăţa să o conducă tânărul Principe Moştenitor se uita cu atenţie la şoferii Palatului Regal pentru a „fura” meseria, dar a avut şi un şofer dedicat, care l-a iniţiat în arta condusului şi câteva chestiuni importante despre mecanica motoarelor.

Până la vârsta de 15 ani condusese exact 44.415 km, conform notiţelor minuţios păstrate de-a lungul vieţii.

În urma studiului listelor de automobile (Regele a înregistrat fiecare kilometru parcurs cu automobilul sau avionul în carnete speciale), se poate constata că în tinereţe Majestatea Sa a avut două sau trei automobile în acelaşi timp, pe care le folosea într-o rotaţie săptămânală, şi pe care, după câţiva ani de condus, le înstrăina. Una din aceste maşini este automobilul Aero 30 Roadster pe care Regele l-a primit în 1937, de la Preşedintele Beneš al Cehoslovaciei, ilustrat pe timbrul cu valoarea nominală de 4 lei.

Regele nu a colecţionat însă niciodată maşini în calitate de trofee pe care să le expună în faţa altora. Maşinile sale au fost conduse, îngrijite, reparate, văzute ca un triumf al ingeniozităţii umane şi tratate ca o sursă de echilibru.

În total, Regele Mihai I, la venerabila vârstă de 95 ani deţine 38 de maşini, la care se adaugă cele patru jeepuri militare americane, toate originale, unele primite în dar, altele recondiţionate personal de Majestatea Sa.

Una din plăcerile şederilor de la Săvârşin era condusul jeepului prin pădure, un loc de tihnă şi armonie în mijlocul tumultului celui de-al Doilea Război Mondial. În colecţia actuală a Majestăţii Sale există trei jeepuri înmatriculate pentru circulaţie.

În cei peste 80 de ani de condus maşini, Regele a stat la volan de-a lungul a peste două milioane de kilometri. Cu modestie, Majestatea Sa a spus că „în zilele noastre, aceasta nu mai înseamnă mare lucru, fiindcă sunt oameni care conduc peste 100.000 de kilometri pe an”.

Deşi interesul său s-a concentrat asupra maşinilor, Majestatea Sa nu s-a limitat la aceste forme de vehicule, conducând motociclete, asemenea celei ilustrate pe timbrul cu valoarea nominală de 4,50 lei, şi pilotând avioane.

Pasiunea pentru condus şi pentru autovehicule a fost împărtăşită şi de Regina Ana, unul din momentele pe care cuplul regal le-a împărtăşit fiind ilustrat pe timbrul cu valoarea nominală de 8 lei.

Entuziasmul Regelui Mihai I s-a răsfrânt asupra avioanelor. Primul zbor în calitate de pasager a fost între Bucureşti şi Ploieşti, în 1934, când Regele avea 12 ani.

Multă vreme Regelui nu i s-a mai permis să se urce într-un avion, fiind considerat ca inadmisibil pentru Principele Moştenitor şi mai târziu pentru Rege să îşi rişte viaţa în acest fel.

Dar, cu ajutorul pilotului Traian Udrischi, Regele a învăţat să piloteze şi îşi aminteşte de primul avion pe care l-a pilotat singur, un Junkers JU 52, model de fabricaţie germană, „cu o greutate proprie de cinci tone ce se mişca diferit atunci când erau persoane la bord”.

În Europa, Regele a pilotat avioane îndeosebi pe ruta Băneasa – Londra şi Băneasa – Roma. În Statele Unite, a lucrat ca pilot de încercare pentru Lockheed Aircraft, vizita sa la fabrica companiei din SUA fiind ilustrată pe timbrul cu valoarea nominală de 15 lei.

Atunci când s-a oprit din a ţine evidenţa zborurilor, Majestatea Sa avea, la 31 august 1960, 955 de ore şi 55 de minute de zbor, acumulate cu 50 de avioane diferite, conform notiţelor pe care el însuşi le ţinea, pe un carnet special de 120 de pagini ce cuprinde cu minuţiozitate fiecare zbor între anii 1934-1961.

Pe domeniul regal de la Săvârşin s-a deschis, în ziua de 25 octombrie 2011, cu ocazia aniversării vârstei de 90 de ani a Majestăţii Sale, Muzeul Regal al Automobilului, ce găzduieşte colecţia actuală de maşini regale, noi şi vechi, precum şi o expoziţie de fotografii şi documente legate de pasiunea Familiei Regale a României, din 1866 până astăzi.

Romfilatelia mulţumeşte Casei Regale a României pentru sprijinul documentar acordat în realizarea acestei emisiuni de mărci poştale.

Evoluţia istorică a tirbuşonului poate fi observată în cea mai mare colecţie din lume, aflată în Bucureşti. Colecţia a fost certificată de către Guinness World Records în 2015, între timp, ajungând să depăşească 26,000 de piese diferite. Nu doar numărul este impresionant, ci şi calitatea pieselor.
Romfilatelia dedică acestei valoroase colecţii o nouă emisiune de mărci poştale din seria Colecţii româneşti: Tirbuşoane (I), alcătuită din şapte valori.
Tirbuşoanele sunt împărţite în categorii combinând principiul tehnic de scoatere a dopului cu aspectul estetic. Se regăsesc în colecţie, aşadar, tirbuşoane cu simplu levier, cu dublu levier sau cu multiplu levier, tirbuşoane mecanice, cu diferite mecanisme care asistă utilizatorul în desfacerea sticlei sau în scoaterea dopului de pe spiră, dar se regăsesc şi tirbuşoane fără mecanism, cu mânere frumos ornamentate, adevărate opere de artă.

Este important de precizat şi faptul că materialele folosite variază de la banalul fier, trecând prin alamă sau bronz pentru a ajunge la tirbuşoanele lucrate în metale preţioase, precum aurul şi argintul, sau ale căror mânere sunt sculptate în fildeş sau os.
Se poate identifica foarte uşor primul tirbuşon din lume pentru care s-a emis un patent. În Marea Britanie, reverendul Samuel Henshall depunea şi obţinea în 1795 primul patent pentru un instrument folosit la desfacerea sticlelor de vin, produs în colaborare cu fabricile So-Ho din Birmingham. După acest moment, a avut loc o explozie de patente şi invenţii atât în Marea Britanie, cât şi în celelalte ţări europene. Ulterior, tirbuşonul a trecut oceanul şi a cunoscut o dezvoltare interesantă şi în Statele Unite ale Americii, iar această variaţie extraordinară a patentelor şi a design-ului poate fi observată în România.
Pe timbrul cu valoarea nominală de 1,80 lei este reprezentat un tirbuşon artistic de provenienţă italienească ce îl întruchipează pe zeul Bacchus în ipostază de copil, încălecând un butoi, bând vin şi petrecând împreună cu doi satiri. Se estimează că a fost creat în secolul XIX.
Pe timbrul cu valoarea nominală de 2,20 lei este reprezentat un tirbuşon colivie ce datează din a doua jumatate a secolului al XVIII-lea. Modelul este franţuzesc şi reprezintă unul din cele mai vechi tipuri de astfel de instrumente. Tirbuşoanele colivie sunt foarte rare şi sunt făcute din fildeş, lemn, fier sau argint. Piesa ilustrată este executată dintr-o foaie subţire de metal, rulată şi lipită prin alămire.
Pe timbrul cu valoarea nominală de 2,70 lei este reprezentat un tirbuşon mecanic a cărui valoare este dată, în mare parte, de provenienţa metalului din care a fost realizat. Acesta a fost făcut din piciorul de metal al vechiului pod al Londrei, construit în 1176 şi demolat la începutul anilor 1830.
Este inscripţionat: „Făcut din piciorul de fier ce a fost luat dintr-un stâlp ce a stat 656 de ani în fundaţia vechiului Pod Londonez, de către I. Ovenston, Strada Gt. Titchfield 72, Londra”.
Pe timbrul cu valoarea nominală de 3,50 lei este reprezentat un tirbuşon pliabil tip „picioare de damă”. Acest tip de tirbuşoane a început să fie produs în Germania încă din anul 1873 şi a cunoscut o mare varietate de materiale şi combinaţii de culori. Această versiune rară, cu cizmele întoarse spre interior, în sens opus pieselor obişnuite, a fost patentată în anul 1894 în Germania şi este inscripţionata pe tijă „D.R.G.M. 28284”.
Pe timbrul cu valoarea nominală de 4,50 lei este reprezentat un tirbuşon dublu levier, în formă de bufniţa, ce este printre cele mai căutate tirbuşoane americane ale secolului al XX-lea. A fost produs şi patentat în data de 26 aprilie 1938 de Richard G. Smythe. Pentru extragerea dopului de plută, este necesară apăsarea celor două braţe ale levierului până când acestea sunt lipite de corpul tirbuşonului.
Pe timbrul cu valoarea nominală de 8 lei este reprezentat un tirbuşon produs în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, în Olanda. Acesta este confecţionat din argint şi întruchipează un îngeraş sau heruvim.
Coliţa emisiunii ilustrează un tirbuşon tip chelner, ce este inscripţionat, devenind astfel un suport publicitar pentru un tip de apă minerală şi pentru fabrica lui Georg Fleischer din Braşov.

Ţara Românescă este o regiune istorică a României alcătuită din Muntenia (cunoscută drept Marea Valahie) şi Oltenia (sau Mica Valahie).

Ţara Românească are ca act de naştere consemnarea unei bătălii decisive dintre domnitorul muntean Basarab I şi Regele Ungariei, Carol Robert, bătălie în care victoria revine muntenilor în confruntarea de la Posada. Anul înscris în filele istoriei: 1330.

Emisiunea filatelică din seria Descoperiţi România, dedicată anul acesta Munteniei, adună la un loc câteva comori istorice şi personalităţi reprezentative ale zonei.

Vă invităm să ne însoţiţi într-o călătorie înapoi în timp, aducând în prezent crâmpeie din istoria Munteniei!

Expansiunea otomană în Balcani, încheiată cu ocuparea Constantinopolului în anul 1453, pune Muntenia într-o situaţie nesigură. Din motive stategice, mai mulţi domnitori munteni preferă să-şi stabilească reşedinţa în aşezările subcarpatice Câmpulung, Curtea de Argeş sau Târgovişte, până pe la mijlocul secolului al XVII-lea.

Amintind de Curtea Domnească din Târgovişte, trebuie precizat că reprezintă cel mai bine păstrat ansamblu aulic medieval de pe teritoriul României. Nucleul Curţii Domneşti expus vederii vizitatorilor din zilele noastre, a fost construit în timpul voievodului Mircea cel Bătrân (1388-1418), destinat ca ansamblu de locuinţe pentru familia domnitoare, a demnitarilor curţii şi slujitorilor acestora.

Cel care avea să dispună ultimele lucrări semnificative de reparaţii şi extinderi ale Curţii Domneşti este cel care va încheia seria domniilor la Târgovişte, Constantin Brâncoveanu (1688 – 1714).

La iniţiativa sa, cei mai buni constructori şi decoratori îşi reunesc talentele pentru a defini şi materializa o artă de notorietate, arta brâncovenească, ansamblu înţelept închegat al mai multor stiluri. Mănăstirea Hurezi devine centrul unei şcoli vestite de pictură şi de sculptură brâncovenească.

Un viteaz şi cunoscut voievod, Vlad Ţepeş (1448, 1456-1462, 1475) îşi stabileşte la Bucureşti o curte voievodală care va cunoaşte o vizibilă şi durabilă dezvoltare în secolele următoare.

Bucureştiul păstrează din vremea domniei lui Constatin Brâncoveanu o serie de biserici la care se adaugă palatul princiar de la Mogoşoaia.

Istoria îşi urmează cursul şi la anul 1859 se realizează unirea Ţării Româneşti şi a Moldovei, prin alegerea aceluiaşi domnitor, Alexandru Ioan Cuza, la 24 ianuarie.

Din punct de vedere a guvernării noului stat, vechea provincie Muntenia îşi păstrează un rol principal, capitala fiind stabilită la Bucureşti.

Istoria scrisă a Munteniei, începută în timpul domniei lui Basarab I, avea în vedere un teritoriu înscris între Carpaţi, Dunăre, Siret şi Milcov. Domnitorul care l-a urmat după trei decenii, Mircea cel Bătrân, a reuşit să menţină un recunoscut statut de independenţă al teritoriului şi să beneficieze de cel mai întins teritoriu („până la Marea cea mare”).

Valoarea nominală de 2,50 lei scoate în evidenţă într-o sugestivă asociere silueta maiestuoasă a mănăstirii Curtea de Argeş şi a ctitorului ei, domnitorul Neagoe Basarab. Începând cu perioada primului cuplu de rege şi regină ai României, Carol I şi Elisabeta, şi până în prezent, impozanta construcţie a mănăstirii veghează criptele familiei regale.

Valoarea nominală de 3,50 lei aparţine timbrului care aminteşte de domnitorul Constantin Brâncoveanu, de stilul brâncovenesc prezent în ornamentele ctitoriilor sale.

Valoarea nominală de 8 lei reuneşte într-o compoziţie definitorie frumuseţea costumului popular al Munteniei, motive decorative ale covoarelor şi alesăturilor zonei, alături de decoraţiuni în piatră ale valoroaselor edificii mănăstireşti, prezenţe valoroase ale istoriei ţării.

Valoarea nominală de 15 lei ilustrează Bucureştiul într-un ansamblu de imagini reprezentativ pentru spiritualitate, cultură prin clădirea Ateneului Român, la care se adaugă imaginea statuară a marelui om politic, Ion. I.C. Brătianu.

Ilustraţia celor 4 timbre ale emisiunii este completată de heraldica zonei (stema Munteniei).

Manşeta blocului emisiunii prezintă Turnul Chindiei, din cadrul Complexului Muzeal Curtea Domnească, Târgovişte, într-un cadru nocturn.

Plicul “prima zi” a emisiunii ilustrează un mozaic de imagini, făcând trimitere către detalii arhitecturale specifice Mănăstirii Stavropoleos din Bucureşti şi detalii specifice portului tradiţional femeiesc din Muntenia.

Romfilatelia mulţumeşte Complexului Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte şi fotografului Valentin Grigore pentru sprijinul acordat în realizarea acestei emisiuni de mărci poştale.

„Cel mai bun mod în care putem prezice viitorul este să-l creăm.”

Preşedintele S.U.A. Abraham Lincoln

După unele mărturisiri ale localnicilor şi din unele documente aflate în Arhivele Statului, Măgurele a fost moşia de zestre a Doamnei Stanca, iar Mihai Viteazul a trecut-o ca moştenire unei nepoate de-a lor, Ilinca, fiica lui Nicolae Vodă Pătraşcu, care, la rândul ei, a lăsat-o fiului ei Ştefan Vodă Cantacuzino. Mai târziu, Măgurele devine proprietatea mai multor boieri descendenţi şi, în sfârşit, moşia familiei Oteteleşanu.

Tot ce a însemnat Conacul Oteteleşanu a reprezentat locul de pornire a Institutului de Fizică Atomică – IFA, conform înţelegerilor stabilite şi aprobărilor obţinute de Profesorul Horia Hulubei (1956). Sub directoratul Profesorului Horia Hulubei, IFA înscrie momente decisive nu doar în istoria ştiinţei şi tehnologiei din ţara noastră, ci în întreaga noastră istorie intelectuală: primul calculator electronic (1957), instalarea reactorului nuclear de cercetare şi a acceleratorului de particule – ciclotronul (1957 şi 1958), realizarea primului laser în România (1962).

Acest loc, încărcat de istorie şi cultură, şi-a deschis porţile către un nou viitor, dincolo de frontierele cunoaşterii, făcând ELI-NP cea mai avansată infrastructură de cercetare din lume care se axează pe studiul fizicii fotonucleare şi aplicaţii ale acesteia, beneficind de performanţele de excepţie ale unui laser de foarte mare intensitate.

Pentru a face cunoscut publicului larg, din ţară şi străinătate acest proiect ştiinţific de anvergură internaţională, Romfilatelia îi dedică prezenta emisiune de mărci poştale Dincolo de frontierele cunoaşterii, Laser Valley – Land of Lights, invitând colecţionarii la vizionarea unei lumi situată într-un viitor care trece dincolo de barierele cunoaşterii actuale.

Noua infrastructură Laser Valley – Land of Lights oferă activităţii de cercetare un laborator european cu o gamă vastă de domenii ale ştiinţei, de la fizică fundamentală de vârf, fizică nucleară inovativă şi astrofizică, la aplicaţii pentru materiale nucleare, managementul materialelor radioactive, ştiinţa materialelor şi ştiinţele vieţii.

Creator al şcolii româneşti de fizică atomică, Horia Hulubei (1896 – 1972) a desfăşurat activităţi de cercetare în Laboratorul de Chimie Fizică al Sorbonei. În anul 1933, îşi ia doctoratul în fizică la Paris, ajungând chiar director de cercetări la Universitatea din Paris. Horia Hulubei activează susţinut în ţară ca profesor la universităţile din Iaşi şi Bucureşti, unde, pe lângă intensa muncă de cercetare ştiinţifică, are o foarte bogată activitate de cercetare şi organizare a Institutului de Fizică, creat în 1948 şi pe care îl conduce până în anul 1956, când trece la conducerea noului Institut de Fizică Atomică.

Horia Hulubei are meritul de a fi format generaţii întregi de specialişti în fizica atomică şi nucleară, remarcându-se şi prin importante descoperiri ştiinţifice, în fizica neutronilor, în studiul elementelor transuraniene, în studiul reacţiilor nucleare şi în domeniul dezintegrării mezonilor.

Ca prim director al unor importante instituţii de cercetare, Horia Hulubei a avut un rol decisiv în punerea în funcţiune – pentru prima dată în ţară – a unui reactor nuclear (cel de-al doilea din Estul Europei) şi a unui ciclotron.

Ca o recunoaştere a autorităţii ştiinţifice a marelui fizician, astăzi, Institutul Naţional de Fizică şi Inginerie Nucleară îi poartă numele.

Un alt personaj de excepţie al lumii ştiinţifice, fizician de renume mondial Ion I. Agârbiceanu (1907 – 1971) a văzut lumina zilei în comuna Bucium, judeţul Alba.

După o perioada de specializare la Paris, obţine doctoratul în fizică cu teza intitulată Cercetări asupra spectrului de fluorescenţă şi de absorbţie al vaporilor de iod, considerat de fizicianul Pringstreim ca lucrare de referinţă în domeniu.

În paralel cu munca de cercetare, a desfăşurat o binecunoscută activitate didactică, mai întâi la Facultatea de Ştiinţe a Universităţii din Bucureşti şi la Institutul de Petrol şi Gaze, apoi ca profesor de fizică la Institutul Politehnic din Bucureşti.

Activitatea sa ştiinţifică a fost orientată spre cercetări de fizică atomică şi nucleară, executate prin metode optice. Lui îi revine meritul de a fi iniţiat primele cercetări româneşti în domeniul fizicii laserilor, reuşind să producă în 1962 primul laser cu gaz (de tip heliu – neon) de la noi, la doar o diferenţă de un an de la punerea lui în funcţiune în străinătate. Fără îndoială că laserul este o invenţie majoră a epocii noastre. Acesta s-a impus ca o descoperire de excepţie, permiţând prelucrări industriale care inainte nu se puteau imagina, intervenţii chirurgicale de mare fineţe, măsurători care ating precizii fără precedent.

Liliecii sunt mamifere din ordinul Chiroptera (denumire ce vine din limba greacă de la cuvintele cheir, „mână” şi pteron, „aripă”) ale căror mâini formează aripi, făcându-le singurele mamifere capabile în mod natural de zbor adevărat şi susţinut. Venind în întâmpinarea colecţionarilor şi iubitorilor acestei teme, Romfilatelia introduce în circulaţie emisiunea de mărci poştale Lilieci.

Cultura occidentală asociază multe mituri acestor mamifere, unele parţial adevărate, altele înrădăcinate numai în superstiţie.

Un prim mit este că liliecii sunt şoareci zburători, dar aceştia nu sunt înrudiţi cu rozătoarele, fiind un ordin separat. Rudele lor cele mai apropiate sunt lemurienii şi primatele.

Priviţi în cultura occidentală drept mesageri ai răului şi creaturi murdare prin natura lor, liliecii sunt în realitate capabili de altruism, ajutând cu mâncare membri ai coloniei care nu au fost capabili să vâneze. De asemenea, ei petrec mare parte din timpul lor de repaus curaţându-şi blana, asemenea pisicilor, pentru a asigura sănătatea lor şi a întregii colonii.

Emisiunea de mărci poştale dedicată acestor mamifere prezintă, în cadrul celor 4 timbre, specii de lilieci întâlnite în România şi protejate prin lege: Plecotus auritus (Linnaeus, 1758),  Pipistrellus pipistrellus (Schreber, 1774), Miniopterus schreibersii (Kuhl, 1819) şi Nyctalus noctula (Schreber, 1774).

Plecotus auritus (liliacul urecheat brun) este ilustrat pe timbrul cu valoarea nominală de 2,50 lei.

Este o specie de talie medie şi, aşa cum sugerează numele său, are urechi foarte mari faţă de dimensiunile corpului. Blana de pe partea dorsală este maro deschis, maro sau maro-roşiatic; pe partea ventrală mai deshisă, în general gălbui-maronie. Prezenţa acestei specii este asociată cu pădurile mature, în primul rând cele de foioase, fiind prezentă, însă, şi în păduri mixte sau, în zona montană, în cele de conifere. Vara, se adăposteşte în primul rând în scorburi sau clădiri.

Pipistrellus pipistrellus (liliacul pitic) este ilustrat pe timbrul cu valoarea nominală de 4,50 lei.

Specie de talie foarte mică, blana sa este de culoare maro închis pe spate, adesea ruginie, uneori de un maro mai deschis, pal. Urechile şi botul sunt de culoare negricioasă, dar unii adulţi prezintă o zonă palidă în jurul ochilor. Faţa şi urechile diferă clar de aspectul blănii, prin coloritul lor închis. Este o specie foarte răspândită şi frecvent întâlnită, adaptându-se bine şi mediului antropizat. Vara, coloniile pot fi găsite în scorburi de copaci, sub scoarţă, în clădiri, în poduri, în fisurile zidurilor. Hibernează în podurile sau pivniţele clădirilor, fisurile zidurilor, adăposturi subterane naturale şi artificiale.

   Miniopterus schreibersii (liliacul cu aripi lungi) este ilustrat pe timbrul cu valoarea nominală de 8 lei.

Specie de talie medie, cu bot foarte scurt şi o frunte bombată, are urechile scurte şi triunghiulare ce nu depăşesc vârful capului. Aripile sunt foarte lungi şi înguste. Blana de pe partea dorsală este de culoare gri-maronie, uneori maro sau negricioasă. Coloniile se adăpostesc, de obicei, în peşteri pe tot parcursul anului, dar mai rar şi în mine sau alte tipuri de adăposturi ­subterane. Preferă peşterile cu intrări mari, din regiunile carstice din zona de deal şi de munte. Exemplare solitare sau grupuri mici pot fi întâlnite într-o varietate de adăposturi, în clădiri, în structura podurilor. Preferă zonele cu multe păduri.

Nyctalus noctula (liliacul de amurg) este ilustrat pe timbrul cu valoarea nominală de 15 lei.

Specie de talie mare, are blană catifelată, alcătuită din peri scurţi, de culoare maroniu-roşiatic, puţin mai deschis pe partea ventrală. Foloseşte ca adăposturi scorburile, preferându-le pe cele făcute de ciocănitori, situate în general la înălţimi de 4-12 m. Prezintă o adaptare bună la mediul urban, apărând chiar şi în oraşele mari, unde adăposturile preferate sunt crăpăturile din pereţii blocurilor. Este uşor de identificat, fiind o specie de talie mare, care vânează la înălţimi considerabile (în general 10-50 m).

Romfilatelia mulţumeşte Asociaţiei pentru Protectia Liliecilor din România pentru sprijinul documentar acordat în realizarea acestei emisiuni de mărci poştale.