Romfilatelia introduce în circulaţie emisiunea comună de mărci poştale România-Azerbaidjan, având ca temă Arta populară tradiţională, dedicată meşteşugurilor de valoare ale obiectelor de ceramică şi ale covoarelor tradiţionale caracteristice celor două ţări.
Arta populară nu este doar produsul unei tradiţii meşteşugăreşti păstrate de secole, ci şi dovada unei continuităţi a spriritului naţional încorporat în elemente artistice transmise peste tot în lume din generaţie în generaţie.
Cele două timbre ale emisiunii ilustrează meşteşugul ţesăturilor de interior şi al vaselor tradiţionale prin reproducerea unui vas de ceramică de Horezu împreună cu un covor specific oltenesc, respectiv a unui vas de aramă azer din Lahic alături de un covor cu motive reprezentative.
Ceramica de Horezu poartă peste timp amprenta inconfundabilă a culturilor şi civilizaţiilor arhaice din spaţiul românesc dintre Dunăre şi Carpaţi. Confecţionarea ceramicii este manuală, respectând un proces transmis de sute de ani. Un simbol dominant în pictura vaselor de Horezu este cocoşul alături de care întâlnim şi alte figuri inspirate din mitologia românească precum stele, şerpi, peşti, spirala dublă, brâul, soarele, spicul, pomul vieţii. Există şi două culori specifice zonei: roşul şi galbenul de Horezu. Vasul reprezentat pe timbrul emisiunii este confecţionat la roată, din lut, cu toartă, smălţuit, specific zonei Horezu, cu influenţe şi din alte centre ceramice ale judeţului Vâlcea. Ca motive decorative prezintă valul, flori multicolore şi ornamente simple, pe un fond maro cărămiziu.
Ceramica de Horezu face parte din elementele româneşti înscrise pe lista Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanităţii.
Covorul oltenesc, considerat unul dintre cele mai valoroase tipuri de scoarţă românească, se impune atât prin motivele vegetale, cât şi prin inventarul artei ţărăneşti şi brâncoveneşti, motive a căror semnificaţie este legată de sensul fundamental al spiritualităţii româneşti. Motivele antropomorfe şi diferite personaje adesea în mişcare apar uneori ca fiind componentele unei veritabile micro-scene. Coloritul covoarelor (bleumarin, vişiniu, azuriu, verde, cafeniu) este nuanţat şi rafinat. Putem admira un covor ţesut din lână şi bumbac în tehnica „alesul curb” proprie covoarelor cu doua feţe pe fond vişiniu cu două chenare având o exuberanţă de motive florale: „vrejul”, „floarea cu 6 petale”, „ramura cu flori”, „mărgaritarul”.
Localitatea Lahic din Azerbaidjan este cunoscută pentru tradiţiile meşteşugăreşti, în special prelucrarea manuală a aramei. De asemenea, covoarele ţesute aici sunt reprezentative pentru întreaga regiune a Caucazului de Sud şi Azerbaidjan.
În timpul Evului Mediu, localitatea Lahic a devenit un important centru meşteşugăresc, fiind renumit pentru realizarea armelor şi a altor obiecte din aramă decorate cu ornamente realizate prin cizelare şi turnare.
Un aspect interesant îl reprezintă faptul că meşterii care cizelau arama includeau de asemenea semnătura lor, astfel încâteste imposibilă însuşirea pe nedrept a acestori lucrări de valoare unică în cultura azeră, multe fiind păstrate în muzee din lumea întreagă.
Există peste 40 de tipuri de meşteşuguri de prelucrare a aramei, printre produsele realizate aflându-se: farfurii, sticle de apă, recipiente pentru produsele lactate şi alte obiecte necesare în gospodărie.
Motivele reprezentate pe covoarele realizate de meşterii azeri sunt unice prin valoarea şi unicitatea temelor reproduse. Aceste covoare sunt concepute prin reprezentarea tradiţională a temelor naţionale conform sistemului simetriei orizontale.
Deşi la început erau predominante temele de vânătoare, către a doua jumătate a secolului al XX-lea acestea au fost înlocuite cu reprezentarea diferitelor teme zoomorfe.
Pe ţesăturile de lână se observă influenţa covoarelor plate vechi numite „Shadda” a căror compoziţie avea la bază principiul simetriei orizontale şi ilustrau deopotrivă animale şi oameni. Perechi de motive ilustrate orizontal pe ţesături precum „Atli-itli” (cal-câine), „itli-pisikli” (câine-pisică), „Maralli-Jeyranli” (cerb-gazelă) datează de la sfârşitul secolului al XIX-lea.
Romfilatelia mulţumeşte Muzeului Judeţean Aurelian Sacerdoţeanu, Vâlcea, pentru sprijinul documentar şi fotografic acordat în realizarea acestei emisiuni de mărci poştale.
Data de aparitie: 2014-12-19
De mii de ani, curiozitatea şi nevoia găsirii de soluţii la problemele practice de zi cu zi au inspirat oamenii şiau condus la dezvoltarea tehnologiei şi a ştiinţei, lărgind astfel abilităţile noastre de a schimba lumea. Multe dintre invenţiile secolelor trecute au devenit piatra de fundament a lumii de astăzi prin furnizarea de răspunsuri la întrebări despre corpul uman, mediul înconjurător sau fenomenele naturale.
Romfilatelia dedică emisiunea de mărci poştale Mari Inventatori unor figuri reprezentative ale progresului tehnic şi ştiinţific mondial, cele 4 timbre ilustrându-i pe Leonardo daVinci, Thomas Alva Edison, Nikola Tesla şi Albert Einstein.
Timbrul cu valoarea nominală de 3,30 lei îl înfăţişează pe Nikola Tesla (1856 – 1943) alături de o imagine a motorului cu inducţie alimentat cu ajutorul curentului alternativ. Imaginaţia tehnică a inventatorului sârbo-american, susţinută de o fantastică capacitate de concentrare şi motivaţie intensă, a fost în plină manifestare încă de la o vârstă fragedă: credea că într-o bună zi vaputea să fotografieze gândurile oamenilor. Tesla a lăsat în urmă mai bine de 200 de invenţii. Creaţiile sale au inclus realizări extraordinare precum arcul electric, motorul de curent alternativ şi sistemele de curent alternativ. Este faimos pentru bobina de inducţie pentru curenţi alternativi de înaltă frecvenţă. De asemenea, Tesla a introdus conceptul de cuptor cu microunde. El a avut o puternică intuiţie a electricităţii şi a undelor radio, ceea ce i-a permis să proiecteze maşini funcţionale.
Pe timbrul cu valoarea nominală de 3,60 lei este ilustrat portretul inventatorului american Thomas Alva Edisson (1847 – 1931), cunoscut ca „Magicianul din Menlo Park”, alături de cea mai cunoscută invenţie a sa: becul cu filament incandescent, descoperire epocală fără de care nu ne putem imagina prezentul. Un veritabil autodidact, Edison a contribuit la binele umanităţii printr-o serie de invenţii în domeniul telegrafiei, telefoniei, electricităţii, cinematografiei sau a înregistrării mecanice a sunetului. Credinţa în auto-îmbunătăţire a păstrat-o pe tot parcursul vieţii sale, aceasta însoţindu-l de asemenea permanent în experimentele sale menite să contribuie la evoluţia tehnologică şi ştiinţifică din vremea sa.
Pe timbrul cu valoarea nominală de 4,30 lei regăsim portretul marelui fizician teoretician Albert Einstein (1879 – 1955) alături de celebra ecuaţie a Teoriei relativităţii E = mc2, transpusă pe marca poştală.
Fizician american de origine germană, încă de tânăr a arătat o curiozitate vie pentru natură şi o abilitate înnăscută în înţelegerea conceptelor matematice dificile.
În 1905 publică cea mai importantă lucrare a sa, „Asupra electrodinamicii corpurilor în mişcare”, ce avea să fie cunoscută mai târziu sub numele de Teoria relativităţii restrânse.
După 1919, Einstein, devenit renumit la nivel mondial, a activat pentru cauza dezarmării internaţionale şi a guvernării mondiale. Deşi Einstein s-a dedicat mult cauzelor politice şi sociale, ştiinţa a fost întotdeauna pe primul plan, confirmând astfel una dintre ideile în care credea şi anume că numai descoperirea naturii universului ar avea un înţeles de durată. Scrierile sale includ: Relativitatea: teoria specială şi generalizată (1916), Lumea aşa cum o văd eu (1934), Evoluţia fizicii (1938) şi Din ultimii mei ani (1950).
Pe timbrul cu valoarea nominală de 14,50 lei este reprezentat „Maestrul Renaşterii”, cum a fost numit Leonardo da Vinci (1452 – 1519), împreună cu una din creaţiile sale, o instalaţie mecanică pentru irigarea terenurilor arabile. Leonardo da Vinci se înscrie în curentul Renaşterii, detaşându-se însă de ceilalţi creatori ai vremii atât prin diferenţa de metodă şi viziune, cât şi datorită măiestriei prin care a excelat în numeroase domenii precum pictură, sculptură, arhitectură sau inginerie. Printre principalele invenţii se numără diferitele tipuri de maşini folosite atât pentru protecţia, cât şi pentru asediul unui oraş, munca sa de inventator fiind strâns legată de situaţia socio-politică a statelor italiene şi relaţia conflictuală dintre acestea. Carnetele sale vorbesc despre un număr mare de invenţii, printre care pompa hidraulică, submarinul, carul de luptă, rulmentul cu bile, costumul de scafandru, podul rotitor, maşini de zburat, maşina cu auto-propulsie, etc.
Pe plicul „prima zi” este reprezentat Arhimede, celebrul învăţat al lumii antice. Realizările sale se înscriu în numeroase domenii ştiinţifice: matematică, fizică, astronomie, inginerie şi filozofie. Este cunoscut în special datorită principiului lui Arhimede, pe care l-a descris în tratatul său Despre corpurile plutitoare. Acest principiu stipulează că un corp solid scufundat într-un fluid este împins de jos în sus de către acesta, cu o forţă egală cu greutatea volumului de fluid dezlocuit de acel corp. Alte scrieri ale lui Arhimede: Despre Echilibrul Planelor, Măsurarea cercului, Despre Spirale, Despre Sferă şi Cilindru, Despre Conoide şi Sferoide, Problema bovinelor, Calculul Firelor de Nisip, Metoda Teoremelor Mecanicii.
Romfilatelia mulţumeşte domnului inginer Aurel Tudorache pentru sprijinul acordat în realizarea acestei emisiuni de mărci poştale.
Data de aparitie: 2014-12-17
Romfilatelia reia emisiunile dedicate literaturii române prin introducerea în circulaţie a emisiunii Scriitori şi pagini de colecţie alcătuită din patru timbre poştale pe care sunt reprezentate portretele a patru scriitori, împreună cu un mic fragment din opera lor şi semnătura fiecăruia.
Pe timbrul cu valoarea nominală de 3,30 lei este reprezentat portretul scriitorului Ion Creangă (1837-1889) alături de paragraful introductiv al Amintirilor din copilărie:
„Nu ştiu alţii cum sunt,dar eu, când mă gândesc la locul naşterei mele, la casa părintească din Humuleşti, la stâlpul hornului unde lega mama o şfară cu motocei la capăt, de crăpau mâţele jucându-secu ei, la prichiciul vetrei cel humuit, de care mă ţineam când începusem a merge copăcel…”.
Reprezentant de seamă al literaturii clasice româneşti, Ion Creangă este cunoscut în special datorită operei sale autobiografice Amintiri din copilărie. Scrierile sale cuprind basme, anecdote, povestiri, fiind în special inspirate de „producţiunile poporane”.
Pe timbrul cu valoarea nominală de 4,50 lei este ilustrat portretul lui Vasile Alecsandri (1821-1890) împreună cu primele două strofe ale poeziei Hora Unirii:
„Hai să dăm mână cu mână
Cei cu inima română,
Să-nvârtim hora frăţiei
Pe pământul României!
Iarba rea din holde piară!
Piară duşmănia-n ţară!
Între noi să nu mai fie
Decât flori şi omenie!”
Poet, dramaturg, folclorist, om politic şi membru fondator al Academiei Române, acesta s-a implicat activ în scrierea paginilor istoriei Principatelor Române. Este cunoscut în literatura română în special datorită pastelurilor, creaţii lirice ce evocă natura aşa zis domestică, abordând cadrul obişnuit al unei vieţi patriarhale, idilice.
Pe timbrul cu valoarea nominală de 7,60 lei se regăseşte imaginea poetului George Coşbuc (1866-1918) împreună cu două strofe ale cunoscutei poezii Lupta vieţii:
„Copiii nu-nţeleg ce vor: / A plânge-i cuminţenia lor.
Dar lucrul cel mai laş în lume / E un bărbat tânguitor.
Nimic nu-i mai de râs ca plânsul / În ochii unui luptător.
O luptă-i viaţa; deci te luptă / Cu dragoste de ea, cu dor.”
Poezia sa, care abordează natura, viaţa satului, vitejia ostaşilor români în luptele de la 1877, aparţine patrimoniului cultural naţional, creaţia sa înscriindu-l ca un autor clasic în tezaurul literaturii române. Poemele sale se încadrează într-o viziune unitară, alcătuind o monografie epico-lirică a satului românesc.
Pe timbrul cu valoarea nominală de 8,10 lei este înfăţişat poetul George Bacovia (1881-1957) împreună cu primele două strofeale poeziei Decembre:
„Te uită cum ninge decembre…
Spre geamuri, iubito, priveşte –
Mai spune s-aducă jăratec
Şi focul s-aud cum trosneşte.
Şi mână fotoliul spre sobă,
La horn să ascult vijelia,
Sau zilele mele – totuna –
Aş vrea să le-nvăţ simfonia.”
Format la şcoala simbolismului literar francez, poezia lui Bacovia este expresia cea mai elocventă şi mai durabilă a simbolismului autohton. Bacovia este poetul toamnelor nesfârşite, al iernilor („Nevroză”) ce dau sentimentul de sfârşit de lume, este poetul căldurilor toride („Cuptor”), al primăverilor nevrotice („Nervi de primăvară”).
Pe vinietele minicolilor de timbre sunt reproduse imaginile a patru opere de artă (busturi şi medalioane), care îi ilustrează pe cei patru scriitori români. Acestea sunt creaţii ale unor artişti plastici români şi aparţin patrimoniului Muzeului Naţional al Literaturii Române din Bucureşti: Ion Creangă (medalion realizat de Pavel Mercea), Vasile Alecsandri (bust realizat de Spiridon Georgescu), George Coşbuc (bust sculptat de Ion Coşan) şi George Bacovia (bust sculptat de Miliţa Pătraşcu).
Romfilatelia mulţumeşte Muzeului Naţional al Literaturii Române pentru sprijinul acordat în realizarea acestei emisiuni de mărci poştale.
Data de aparitie: 2014-12-05
Cu ocazia împlinirii a 150 de ani de istorie bancară pe teritoriul României, Romfilatelia introduce în circulaţie emisiunea aniversară de mărci poştale 150 de ani de la înfiinţarea CEC, recunoscând astfel rolul jucat de către această instituţie în consolidarea sistemului bancar românesc şi dezvoltarea economică a ţării. Pe timbrul emisiunii cu valoarea nominală de 8,10 lei este reprezentată imaginea contemporană a clădirii Palatului CEC. Timbrul coliţei cu valoarea nominală de 14,50 lei prezintă friza decorativă de la intrarea în Palatul CEC pe care este scris numele insituţiei, iar manşeta coliţei emisiunii ilustrează elemente decorative de arhitectură şi de identitate, aflate pe frontispiciul clădirii.
Acum 150 de ani, printre iniţiativele domnitorului Alexandru Ioan Cuza de a consolida tânărul stat al Principatelor Unite se număra şi aceea de a pune ordine în finanţele publice ale ţării. Astfel, ca urmare a unui proiect al lui Nicolae Rosetti-Bălănescu de înfiinţare a unei case de economii (publicat în 1845 şi inspirat după statutele caselor de economie din Franţa şi a celei din Braşov, înfiinţată în 1835), domnitorul Cuza aprobă legea de înfiinţare a Casei de Depuneri şi Consemnaţiuni, la 24 noiembrie 1864.
CEC Bank este astăzi continuatoarea activităţilor iniţiate de prima instituţie de credit public din România şi a celor desfăşurate, începând cu anul 1881, de cea mai importantă casă de economie care a activat în sistemul bancar românesc – Casa de Economie – transformată în anul 1932 în Casa Naţională de Economii şi Cecuri Poştale, prescurtat CEC.
Un moment important în istoria băncii a fost reprezentat de anul 1948, când CEC a renunţat la statutul de bancă centrală şi a redevenit singura bancă de economii şi unica instituţie de credit cu atribuţii legate de atragerea disponibilităţilor băneşti ale populaţiei. În anul 1996, CEC devine societate bancară pe acţiuni, cu acţionar unic statul român, iar în 2008 este demarat procesul de reorganizare a imaginii, CEC devenind CEC Bank.
Piatra de temelie a Palatului CEC sau Palatul Casei de Depuneri, Consemnaţiuni şi Economie a fost pusă în 1897, în prezenţa Regelui Carol I al României şi a Reginei Elisabeta. Până în 1875, în acel loc se aflaseră mănăstirea şi hanul „Sfântul Ioan cel Mare”, ale căror aşezăminte, datând din secolul al XVI-lea, au fost restaurate de Constantin Brâncoveanu în anii 1702-1703, fiind demolate în 1875 datorită stării de degradare în care se aflau. Actuala clădire a fost ridicată după demolarea primului sediu al Casei de Depuneri.
Realizată după planurile arhitectului Paul Gottereau, cu elemente specifice din arhitectura franceză caracteristică sfârşitului secolului al XIX-lea, construcţia Palatului CEC a fost finalizată în anul 1900. Construit în stil eclectic, acesta se termină cu o cupolă de sticlă şi metal, iar intrarea este încununată de un fronton în semicerc, sprijinit de câte o pereche de coloane de stil compozit. Cele patru volume de colţ, decorate cu frontoane şi steme, sunt acoperite de cupole în stil renascentist. O cupolă mult mai mare acoperă holul central al edificiului, în timp ce decoraţia judicioasă a faţadelor şi echilibrul volumelor care îl compun fac din acest palat un interesant monument de arhitectură a oraşului.
Romfilatelia mulţumeşte CEC Bank şi domnului Emanuel Bădescu pentru sprijinul documentar şi fotograficacordat în realizarea acestei emisiuni de mărci poştale.
Data de aparitie: 2014-11-28
Cu ocazia Sfintei Sãrbãtori a Crãciunului care marcheazã pentru creștinii de pretutindeni nașterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Romfilatelia introduce în circulaþie emisiunea Crãciun 2014 alcãtuitã dintr-un timbru ce reproduce imaginea unei icoane cu Nașterea Domnului aparþinând patrimoniului Mãnãstirii Stavropoleos din București.
Biserica Mãnãstirii Stavropoleos a fost ridicatã la 1724 de cãtre arhimandritul grec Ioanichie. Venit în București din Epir, la 1722, el ridicã mai întâi un han, iar apoi, pentru negustorii și cãlãtorii acelui timp, construiește în incinta acestuia și o bisericã. În clãdirile din preajmã întemeiazã și mãnãstirea, cu o obște de monahi greci.
Pisania aflatã deasupra ușii de intrare, scrisã în greceșteși românește, ne aratã cã biserica era gata ridicatã din temelie la 30 octombrie 1724.
Este o construcþie realizatã în stilul arhitecturii muntenești a secolului al XVIII-lea, având toate datele stilistice specifice artei de tradiþie brâncoveneascã.
Faþada este împodobitã cu un șir de medalioane înconjurate de motive decorative vegetale, care se prelungesc pe arcurile a cãror formã amintește de arhitectura Orientului. Incinta, ridicatã, la începutul secolului al XX-lea dupã planurile arhitectului Ion Mincu, pe locul vechiului han, preia același sistem decorativ la porticul susþinut pe coloane care împrejmuiește curtea pe trei laturi.
Pictura a fost realizatã în douã etape, cea din interiorul bisericii și de pe faþada pridvorului, în anul 1724, iar cea din absidele laterale și altar, precum și cea din pridvorși de pe faþada bisericii, în jurul anului 1730.
În incintã sunt amenajate astãzi chiliile, stãreþia, precum și colecþia de obiecte bisericești, biblioteca și trapeza. Aceste spaþii pot fi vizitate și oferã celor interesaþi o mãrturie a tradiþiei și artei bisericești vechi.
Între icoanele pãstrate în biserica și în colecþia mãnãstirii se aflã și trei icoane cu tema Nașterea Domnului. Cea dintâi face parte din iconostas, din registrul de icoane prãznicare, cea de-a doua este o icoanã prãznicar mobilã, pictatã pe ambele feþe, pe verso având reprezentatã Tãierea împrejur. Aparþine unei serii pictate, potrivit inscripþiei, de „mîna lui Ioan ereu. 1776”. Cea de-a treia icoanã cu tema Nașterea Domnului este pictatã într-o manierã popularã, în secolul al XIX-lea.
Imaginea reprodusã pe timbrul emisunii Crãciun 2014 reprezintã cea de-a treia icoanã, realizatã cu temperape lemn, în care Maica Domnului este prezentatã alãturi de pruncul Iisus în ieslea din peșterã. Magii care aduc daruri, pãstorii și Dreptul Iosif întregesc compoziþia care rezumã acest mare eveniment al lumii creștine: Nașterea Domnului.
Aducem mulþumirile noastre Preafericirii Sale Pãrintele Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Arhiepiscopiei Bucureștilor și Mãnãstirii Stavropoleos pentru sprijinul acordat la realizarea acestei emisiuni de mãrci poștale.
Data de aparitie: 2014-11-21
]]>
Cu ocazia a 25 de ani de la Revoluţia din decembrie 1989, Romfilatelia dedică acestui eveniment emisiunea de timbre poştale „25 de ani de la căderea regimului comunist”.
Este bine cunoscut faptul că Revoluţia din decembrie 1989 a marcat istoria poporului român şi a readus ţara noastră, după mai bine de patru decenii, în rândul democraţiilor europene.
Decembrie 1989 face parte din valul revoluţionar care a schimbat din temelii situaţia ţărilor din Europa Centrală şi de Est şi al cărui rezultat a fost înlăturarea regimului comunist şi instaurarea, conform dorinţei popoarelor, a democraţiei şi a libertăţii. Dincolo de schimbarea majoră la nivel politic, revenirea la democraţie a reprezentat pentru România şi pentru români un nou început şi reinstaurarea unei tradiţii întrerupte în 1945, aceea a pluralismului politic, a dezbaterii şi a liberei participări la stabilirea destinelor proprii.
Emisiunea este alcătuită dintr-un timbru şi o coliţă cu mesaje simbolice, reprezentative atât pentru memoria evenimentelor de acum 25 de ani, cât şi pentru moştenirea acestora şi importanţa sa pentru generaţiile de astăzi şi cele care vor urma.
Timbrul emisiunii cu valoarea nominală de 14,50 lei ilustrează în manieră grafică şi simbolică numărul „XXV” menit să marcheze un sfert de secol de la Revoluţia din decembrie 1989, când români de toate vârstele au promovat şi apărat, chiar cu preţul vieţii, idealul de libertate al poporului român. Alegerea scrierii cu cifre romane are o dublă semnificaţie: cifra romană XX ca semn al negării regimului comunist ce vine să anuleze zidul oprimării iar cifra romană V ca simbol al victoriei şi al libertăţii câştigate, care aminteşte în acelaşi timp tinerilor de astăzi că ei sunt reprezentanţii României democratice postdecembriste.
Timbrul coliţei cu valoarea nominală de 8,10 lei ilustrează opera Aripi (Monumentul luptei anticomuniste) aparţinând artistului Mihai Buculei, un simbol al luptei împotriva regimului comunist şi totodată un omagiu adus sacrificiului imens al celor care au contribuit la câştigarea democraţiei şi au fost dispuşi să lupte şi să moară pentru acest ideal. Aripile ce se îndreaptă către cer simbolizează victoria poporului român, a spiritului izbăvit prin credinţa neclintită.
Romfilatelia mulţumeşte Fundaţiei Române pentru Democraţie, Domnului Vlad Costin Gheorghe şi Doamnei Corina Julan pentru sprijinul documentar acordat în realizarea acestei emisiuni de mărci poştale.
Data de aparitie: 2014-11-20
Romfilatelia introduce în circulaţie emisiunea comunã de mãrci poştale România-Croaţia dedicatã ansamblurilor bisericeşti fortificate datând din Evul Mediu, prin ilustrarea pe cele douã timbre a Bisericii Evanghelice din Cristian, Braşov, respectiv Biserica Sf. Nicolae din Komi¾a, insula Vis, Croaţia.
Ambele ansambluri arhitecturale au îndeplinit de-a lungul timpului rolul de bisericã şi cetate fortificatã.
Menţionatã pentru prima datã în 1362, într-un document al cancelarieilui Ludovic de Anjou, comuna Cristian se mândreşte cu biserica saşilor, cunoscutã ca Biserica Evanghelicã din Cristian.
Declaratã monument istoric, biserica din Cristian a fost construitã în a doua jumãtate a secolului al XIII-lea, într-o perioadã în care goticul timpuriu, sub influenţa Mãnãstirii Cisterciene din Cârţa, îşi fãcea simţitã prezenţa în arhitectura Transilvaniei. Biserica veche, cu hramul Sf. Nicolae, a fost dãrâmatã în anul 1839. Biserica actualã a fost sfinţitã în 1841 şi respectã modelul bisericii-salã de mari dimensiuni, înzestratã cu galerii. În 1903, turnul a fost înãlţat cu un etaj, cu acoperiş înalt, având patru turle în fiecare colţ şi o platformã în partea superioarã.
Interiorul bisericii impresioneazã prin elementele decorative: altarul cu statuia lui Iisus (1868) şi amvonul clasic (1881), candelabrul uriaş cu mai multe nivele dispuse în cerc, cu vitraliile care flancheazã altarul, sculpturile-simbol în piatrã şi orga cu douã claviaturi din 1842. Statuia, realizatã de cãtre sculptorul Johann Bartel, este o copie sculptatã în lemna statuii lui Iisus aparţinând danezului Bertel Thorwaldsen.
Construirea cetãţii bisericeşti a început în secolul al XIII-lea şi a fost continuatã pânã în secolul al XVIII-lea, compunându-se dintr-un zid de fortificaţie întãrit de 9 turnuri de apãrare, existând la vremea respectivã şi un şanţ cu apã. În turnul bisericii existã 4 clopote de oţel turnate în anul 1926.
Dupã 1700, biserica îşi pierde rolul militar de apãrare. În primele decenii ale secolului al XIX-lea are loc lãrgirea bisericii, fiind introduse şi elementele neoclasice specific transilvãnene.
Biserica fortificatã Sfântul Nicolae din Komi¾a, insula Vis, cunoscutã de asemenea sub numele de Muster (Monasterium / Mãnãstire), este cea mai veche construcţie reprezentativã pentru stilul sãu din Dalmaţia şi din întreaga Croaţie, datând din secolul al XIII-lea.
Bisericile fortificate sunt în acelaşi timp creaţii arhitecturale şi simbol al spiritualitãţii. Construcţiile erau solide şi atât de bine organizate încât toţi oamenii dintr-o aşezare sau insulã se puteau refugia acolo şi rezista asediilor de duratã.
Biserica a fost construitã de cãtre Benedictinii care s-au oprit aici în cãlãtoria lor dinspre Insula Biševo, buiandrugul uşii ce poartã înscripţia DCCCL (anul 850) fiind o mãrturie temporalã a stabilirii acestora pe Insula Vis. Prima menţionare scrisã referitoare la bisericã dateazã din anul 1145.
În 1177, biserica a fost sfinţitã de Papa Alexandru al III-lea. Aceasta a pãstrat parte din caracteristicile romanice, dar a fost vizibil extinsã în secolele XVI – XVII, când a fost transformatã din clãdirea originalã cu o singurã navã într-o clãdire cu cinci nave. Tot în secolul al XVII-lea, sistemul de apãrare a bisericii a fost adaptat tipului Vauban.
Dupã o lungã perioadã sub controlul Veneţiei, satul a intrat în stãpânirea Austro-Ungariei, ajungând la începutul secolului al XX-lea la o populaţie de 4.000 de locuitori.
Odatã cu cãderea monarhiei, Komi¾a decade, locuitorii începând sã emigreze masiv. Dupã al Doilea Rãzboi Mondial, în Yugoslavia comunistã, întreaga insulã Vis a devenit o zonã militarã, ceea ce a împiedicat dezvoltarea acesteia pentru mai multe decenii. Câştigarea independenţei de cãtre Croaţia a însemnat lansarea activitãţilor turistice. Komi¾a numãrã în momentul de faţã aproximativ 1.500 de locuitori.
Sf. Nicolae, hramul bisericii, este patronul cãlãtorilor, mateloţilor şi pescarilor. De Sf. Nicolae, în 6 decembrie, locuitorii din Komi¾a carã pe braţe o falkuša, ambarcaţiune de pescuit tipicã şi specialã din Komi¾a, cunoscutã în întreaga lume şi recunoscutã recent drept contribuţia Croaţiei la istoria mediteraneanã a construcţiilor navale. Ambarcaţiunea este arsã, un sacrificiu adus sfântului patron, un simbol al reînoirii, un semn de recunoştinţã şi o rugã pentru viaţã nouã. Strãvechiul ritual, efectuat în faţa vechii biserici, este unul dintre cele mai emoţionante momente care pãstreazã tradiţia mediteraneanã veche de un mileniu.
Romfilatelia mulţumeşte dlui. Hermann Fabini, arhitect şi dlui. George Avanu, fotograf pentru sprijinul documentar acordat în realizarea acestei emisiuni de mãrci poştale.
Data Aparitie:2014-11-14
Fundaţia Carol I adăposteşte peste un secol de istorie, clădirea fiind construită pentru a deveni „un aşezământ spre binele tinerimii universitare de la toate facultăţile din ţară, al cărui scop va fi de a procura studenţilor un loc de întrunire, înzestrat cu o bibliotecă totdeauna deschisă, unde vor putea satisface iubirea lor de studiu”, după cum îi scria la 3 Mai 1891 Regele Carol I (iniţiatorul proiectului) sfetnicului său Lascăr Catargiu, scrisoare considerată un autentic Act de întemeiere şi un Îndreptar pentru cei care vor urma la conducerea instituţiei.
La împlinirea unui secol de la realizarea actualei clădiri care adăposteşte fundaţia, Romfilatelia dedică emisiunea 100 de ani de la inaugurarea Palatului Fundaţiei Universitare Carol I întregii perioade de istorie, educaţie şi cultură.
Pe timbrul cu valoarea nominală de 9,10 lei este ilustrată faţada actualei clădiri a Bibliotecii Centrale Universitare Carol I şi statuia ecvestră a regelui.
Timbrul coliţei emisiunii cu valoarea nominală de 14,50 lei reproduce imaginea de epocă a Palatului Fundaţiei, iar pe manşetă este reprezentată o fotografie de la inaugurarea clădirii extinse, din 9 mai 1914, în Aula Mare, în prezenţa Majestăţii Sale Regele Carol I. De asemenea, în colţul stânga sus al manşetei este reprodus un fragment din documentul de înfiinţare al „Fundaţiunii Universitare”, semnat de Regele Carol I.
Piatra de temelie a fundaţiei a fost pusă în 1891, lucrările terminându-se doi ani mai târziu, iar inaugurarea efectivă a avut loc în 1895. Fundaţia avea scopul de a întări „frăţia printre tinerimea universitară” şi „de a hrăni simţământul patriotic care înalţă sufletul ei”, susţinând apoi, vreme de 50 de ani, tipărirea unor lucrări valoroase şi a tezelor de doctorat, acordarea de premii, burse pentru studenţi şi subvenţii.
Fundaţia a reuşit să-şi construiască un patrimoniu important, întrucât atât Carol I, cât şi alte personalităţi din acea epocă au contribuit atât prin donaţii de colecţii, dar mai ales prin donaţii în bani, consolidând astfel obiectivul regelui: „Nu se ştie cum vor fi vremurile, ori cum vor fi împrejurările. Fundaţiunea mea trebuie să aibă binele tineretului şi asigurarea viitorului”, îi spunea regele lui Emil Pangrati.
Construcţia iniţială este reprezentată de aripa dinspre strada Boteanu, însă, observându-se necesitatea lărgirii imobilului, între 1911-1914 a fost construit edificiul actualului palat, cu inconfundabila sa faţadă de la Calea Victoriei, ambele lucrări fiind realizate de către arhitectul francez Paul Gottereau.
Bombardamentele din 1944 au afectat clădirea, lucrările de refacere a clădirii de mai târziu fiind coordonate de arhitectul Alexandru Zamfiropol. Numele instituţiei va fi schimbat decătre noile autorităţi comuniste în Biblioteca Centrală a Universităţii „C.I. Parhon” din Bucureşti.
În decembrie 1989, un incendiu puternic a afectat clădirea şi a distrus nenumărate manuscrise şi cărţi de valoare. Peste 500.000 de volume au fost pierdute (12.000 volume de carte bibliofilă, 52 din biblioteca lui Eminescu), numeroase ex-librisuri, hărţi vechi şi aproape 3.700 de manuscrise aparţinând unor mari personalităţi ale culturii române între care Mihai Eminescu, Titu Maiorescu, Ion Luca Caragiale, George Coşbuc, Lucian Blaga, Mircea Eliade.
În aprilie 1990, sub egida UNESCO, Directorul General Federico Mayor face apel către toate guvernele, organizaţiile, instituţiile politice, de a participa la reconstrucţia, modernizarea şi refacerea fondului de carte al bibliotecii.
Astfel, este începută renovarea clădirii, în spatele acesteia ridicându-se o construcţie modernă care întregeşte vechiul imobil. În proiectul de extindere, complexul arhitectonic al Bibliotecii se compune din 3 corpuri, integrând alături de palatul Fundaţiei, clădirea fostei Bănci Dacia-România (distrusă în acelaşi incendiu din decembrie 1989) şi viitoarea construcţie a corpului Boema.
În noiembrie 2001 are loc redeschiderea Bibliotecii Centrale Universitare din Bucureşti (Unitatea Centrală), iar în mai 2006 are loc inaugurarea plăcii comemorative referitoare la completarea denumirii Bibliotecii Centrale Universitare Carol I.
Romfilatelia mulţumeşte Bibliotecii Centrale Universitare Carol I pentru sprijinul documentar şi fotografic acordat în realizarea acestei emisiuni de mărci poştale.
Data de aparitie: 2014-11-07
„Un oraş şi o lume aflatã la graniţa a douã universuri atât de diferite: cel al Imperiului Otoman şi cel al Europei.” (Nicolae Ariton)
„(…) Tulcea. Aici Dunãrea face o curbã largã spre miazãzi şi-mpinge oraşul între douã dealuri uscate, pietroase, pe spinarea cãrora morile de vânt, puse la rând, se aratã în zarea albastrã a cerului ca nişte cerşetori gârboviţi, cu braţele-ntinse”; astfel prezenta Alexandru Vlahuţã oraşul dunãrean în descrierea României Pitoreşti.
În perioada romanã (sec. I-VII p.Chr.) se consemneazã existenţa aşezãrii dunãrene, atunci denumitã cetatea Aegyssus, menţionatã în Epistulae ex Ponto („Ponticele”) ale poetului roman Ovidius. Informaţii preţioase asupra perioadei medio-bizantine aparţin lui Constantin Porfirogenetul, sec. X p.Chr. Cea mai timpurie menţiune cunoscutã despre Tulcea se regãseşte în documentele de cancelarie otomane, datând din primii ani ai secolului al XVI-lea. Într-un registru din anul 1502 este consemnat ca satul Tulcea, hass al sangeacbeiului (Silistra). Mãrturiile cãlãtorilor strãini din sec. XVI-XVII includ Tulcea printre cele mai importante localitãţi din zona Dunãrii de Jos.
Romfilatelia dedicã oraşului dobrogean emisiunea de mãrci poştale Oraşe dunãrene, Tulcea, prin ilustrarea a patru obiective turistice incluse în patrimoniul cultural al locului.
Timbrul cu valoarea nominalã de 3,00 lei înfãţişeazã Monumentul Independenţei, monument ce face trimitere la eroii cãzuţi în Rãzboiul de Independenţã (1877-1878), aici gãsindu-se de asemenea ruinele cetãţii Aegyssus.
Execuţia monumentului a fost încredinţatã sculptorului Giorgio Vasilescu, iar dupã moartea acestuia, sculptorului Constantin Bãlãcescu. Ansamblul a fost finalizat în 1899, dar a fost inaugurat pe 2 mai 1904, în prezenţa Regelui Carol I. La baza obeliscului, se aflau 2 elemente sculpturale: un dorobanţ cu arma pe umãr şi o goarnã în mânã, respectiv un vultur uriaş cu aripile deschise. Monumentul Independenţei a fost refãcut în 1932, dupã distrugerea sa în perioada 1916-1918, însã abia în 1977 avea sã-şi recapete forma iniţialã, cu statuia dorobanţului şi a vulturului, graţie contribuţiei sculptorului Cristea Grosu.
Pe faţada principalã a piedestalului era montatã o placã cu textul: „Ridicatu-sa acest monument de cetãţenii tulceni ai ţãrii, în anul MDCCCXCIX spre vecinica amintire a readucerii Dobrogei la cãminul strãmoşesc prin vitejia armatei române sub conducerea Regelui Carol I”. (MDCCCXCIX = 1899)
Pe timbrul cu valoarea nominalã de 3,30 lei este ilustrat Colegiul Dobrogean „Spiru Haret”, cea mai veche instituţie de învãţãmânt liceal din judeţ, înfiinţat în 1883 sub forma Gimnaziului Real de Bãieţi şi transformat în liceu în 1897. Un sprijin deosebit l-a acordat şcolii în acea perioadã omul de ştiinţã şi pedagogul Spiru Haret, pe atunci ministru al Instrucţiunii Publice. În 1903 se dã liceului numele de Principele Carol, iar la 1 decembrie 1916 liceul se închide în timpul regimului de ocupaţie militarã bulgarã-germanã-turcã, reluându-şi activitatea în 1918. Pânã în 1928, liceul a funcţionat în fosta proprietate a Paşei Ahmed Resim, care va fi demolatã pentru a face loc actualului sediu al instituţiei de învãţãmânt.
Pe timbrul cu valoarea nominalã de 4,30 lei este ilustratã imaginea Geamiei Aziziye (cunoscutã sub numele de Geamia Sultanului Abdul Aziz), lãcaş de cult şi monument istoric, inaugurat în 1863.
Lãcaşul a fost ridicat în stilul geamiei vechi, în timpul domniei sultanului Abdul Aziz, al cãrui nume îl şi poartã. Construcţia din piatrã, cãrãmidã şi lemn, adãposteşte o camerã cu destinaţia de salã de rugãciuni pentru persoanele de rit musulman. Lângã clãdire se înalţã un minaret de 25 de metri, cu un diametru de 3,55 de metri, fiind refãcut în 1897.
Monumentul se caracterizeazã prin simplitate, fiind construit în stil maur, cu sanctuarul în formã pãtratã, interiorul pãstrând aceleaşi caracteristici ale ornamentaţiei orientale (în încãpere pot fi gãsite inscripţii dãltuite, cu litere arabe).
Pe timbrul cu valoarea nominalã de 14,50 lei este ilustratã Catedrala Episcopalã Sfântul Nicolae.
Catedrala a fost construitã pe locul unde românii din satul Beştepe ridicaserã o bisericuţã de lemn. Piatra de temelie a actualei biserici a fost pusã în 1862 de cãtre Mitropolitul Dionisie al Durostorului, pisania de la intrare stând drept mãrturie: „Acest sfânt lãcaş cu patronul Sf. Ierarh Nicolae, din oraşul Tulcea, s-a clãdit în anul 1865, în timpul stãpânirii turceşti, alãturi de vechea bisericuţã”. Catedrala are o înãlţimede aproximativ 30 m, fiind în formã de cruce şi urmând stilul bizantin cu trei turle. Este construitã din piatrã şi cãrãmidã şi pictatã în interior în ulei. Tavanul este format din 15 bolţi, sprijinite pe 8 stâlpi masivi. Pictura în stil renascentist a fost executatã în 1905-1906, de pictor-profesor D. Marinescu, de la şcoala de Arte Frumoase din Bucureşti.
În anul 1867, mergând spre Constantinopol, cu vaporul pe Dunãre, pentru investiturã, Regele Carol I s-a oprit la Tulcea, în urma invitaţiei fãcute de cãtre Matesatiful de atunci al Dobrogei, Ismail Paşa. Carol I a vizitat Biserica Sf. Nicolae, care era încã în construcţie la acea vreme, donând bisericii un potir din metal comun, alb, o steluţã şi un disc, precum şi 100 de galbeni. Astfel, Biserica Sf. Nicolae dispune în prezent de un important numãr de obiecte din metale preţioase, printre care şi o Sf. Evanghelie, ediţie 1888, îmbrãcatã în argint. Aceasta a devenit în 2008 Catedrala Episcopalã a nou înfiinţatei Eparhii a Tulcei.
Romfilatelia mulţumeşte Primãriei Municipiului Tulcea pentru sprijinul documentar şi fotografic oferit la realizarea emisiunii de mãrci poştale.
Data Aparitie:2014-10-31
„Coroana Regalã nu este un simbol al trecutului, ci o reprezentare unicã a independenţei, suveranitãţii şiunitãţii noastre. Coroana este o reflectare a Statului şi a Naţiunii. Coroana a consolidat România prin loialitate,curaj, respect, generozitate şi modestie.” Regele Mihai I
La 25 octombrie 2014, cel mai longeviv om de stat din întreaga istorie a României, Majestatea Sa Regele Mihai I, împlineşte 93 de ani. Nãscut la 25 octombrie 1921, la Castelul Foişor din Sinaia, Regele Mihai I a avut o viaţã tumultuoasã, marcatã de douã domnii (1927-1930 şi 1940-1947), dintre care prima sub Regenţã, iar a doua aflatã sub semnul celui de-al doilea Rãzboi Mondial. La 23 august 1944, acum 70 de ani, Regele Mihai ia hotãrârea întoarcerii armelor împotriva puterilor Axei, pentru a salva existenţa ţãrii, alãturând România Aliaţilor. Instaurarea puterii comuniste a condus la abdicarea forţatã de la 30 decembrie 1947, care a marcat începutul unui Exil de peste 40 de ani.
Recunoscând importanţa istoricã a personalitãţii Regelui Mihai, Romfilatelia îi dedicã emisiunea de mãrci poştale alcãtuitã dintr-un timbru şi o coliţã, continuând emisiunile filatelice dedicate Regalitãţii.
Pe timbrul cu valoarea nominalã de 4,70 lei este reprezentat Majestatea Sa Regele în anul aniversar 2008, la biroul sãu din Palatul Elisabeta, actualmente reşedinţa sa oficialã. Este acelaşi birou în care Regele Mihai a lucrat timp de trei ani (1944-1947), dupã bombardarea clãdirii cunoscute drept „Casa Nouã” din spatele Palatului Regal de pe Calea Victoriei. Însemnul grafic reprezintã Cifrul Regelui Mihai I, adoptat în septembrie 1940 şi format prin îmbinarea în cruce a patru litere M, încoronate. El este folosit şi astãzi pe corespondenţa şi documentele regale, iar în diferite perioade a fost folosit pentru Regimentul de Gardã Regalã şi pe drapelele de luptã ale unitãţilor militare.
Timbrul coliţei cu valoarea nominalã de 14,50 lei prezintã pe Majestãţile Lor Regele Mihai I şi Regina Ana ai României, în acelaşi birou din Palatul Elisabeta. Nãscutã Principesã de Bourbon şi Parma, la 18 septembrie 1923, Regina Ana l-a cunoscut pe Regele Mihai în anul 1947 cu ocazia nunţii Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, la Londra. La 10 iunie 1948 cuplul regal se cãsãtorea la Atena, în Palatul Regal Tatoi, unde Sala Tronului fusese transformatã pentru o zi în capelã ortodoxã. Împreunã au cinci fiice, cea mai mare dintre ele, Alteţa Sa Regalã Principesa Moştenitoare Margareta a României fiind numitã Custode al Coroanei României. Regina Ana este decoratã cu Crucea de Rãzboi a Franţei pentru faptele sale de vitejie din Al Doilea Rãzboi Mondial, când a activat ca şofer de ambulanţã în nordul Africii şi apoi ca translator pentru câţiva dintre marii comandanţi de pe frontul deschis în Europa Occidentalã.
„Toatã viaţa noastrã asta am fãcut: umãr la umãr, ne-am ajutat unul pe altul şi am fost complici, fãrã sã ne uitãm unul la altul, ci privind amândoi, ca o singurã fiinţã, drumul şerpuitor din faţa noastrã.” – Regina Ana despre viaţaalãturi de Regele Mihai.
Romfilatelia mulţumeşte Casei Majestãţii Sale Regelui şi domnului Marius Bãrãgan pentru sprijinul documentar şi fotografic acordat în realizarea acestei emisuni de mãrci poştale.
Data Aparitie:2014-10-25
