„Patria a priori”

Anii ‘70 au adunat o tragicã moştenire pentru ceea ce avea sã devinã terorismul în lume, peste decenii… În numele „cauzei de apãrat”, justiţiari cu sau fãrã de ţarã revendicau deturnãri de aeronave, luãri de ostatici, atacuri cu bombe… Masacrul de la Jocurile Olimpice de la München (1972) sau asasinarea prim-ministrului Italiei, Aldo Moro (1978), sunt doar douã dintre evenimentele tragice de care şi-au legat identitatea membri ai unor organizaţii teroriste precum SEPTEMBRIE NEGRU sau BRIGÃZILE ROȘII.

Ca reacţie fireascã de autoprotecţie, începând cu anul 1974, în România s-a constituit o structurã de mici dimensiuni cãreia i-au fost încredinţate responsabilitãţi antiteroriste. Aceasta a evoluat conceptual, funcţional şi organizatoric, astfel cã la 15 decembrie 1977 a luat fiinţã Unitatea Specialã de Luptã Antiteroristã (USLA).

În decursul activitãţii sale, USLA s-a confruntat cu numeroase încercãri de pãtrundere în spaţiul naţional ale unor membri sau simpatizanţi ai diferitelor mişcãri teroriste. În decembrie 1984, în faţa Hotelului Bucureşti din Capitalã, organizaţia disidentã palestinianã Al Fatah-Consiliul Revoluţionar (Abu Nidal) a comis un atentat terorist soldat cu moartea unui diplomat iordanian. Tot în Capitalã, în primãvara anului 1985, în complexul studenţesc Grozãveşti, terorişti arabi au plasat mecanisme explozive sub autoturismele unor lideri ai organizaţiei studenţilor sirieni din România. Doi specialişti pirotehnişti ai USLA şi-au pierdut viaţa în încercarea de dezamorsare a dispozitivelor capcanã.

Instituţia „luptãtorului antiterorist” a înregistrat cea mai grea jertfã în 24 decembrie 1989: în tumultul evenimentelor Revoluţiei, în Bucureşti, şi-au pierdut viaţa nouã luptãtori antiterorişti.

1990 este „anul de naştere” al Brigãzii Antiteroriste.

Noul început de drum a stat sub semnul altor provocãri ale ameninţãrii teroriste: în august 1991, la Bucureşti, un comando indian al organizaţiei teroriste Baabar Khalsa a încercat asasinarea ambasadorului conaţional acreditat înţaranoastrã. Datoritã intervenţiei luptãtorilor antiterorişti, atentatul s-a soldat cu un eşec. Mai târziu, în anul 1995, Brigada Antiteroristã a identificat lideri ai organizaţiei teroriste „Armata Roşie Japonezã”, reuşind sã previnã derularea de cãtre aceştia a unor activitãţi pe teritoriul României.

Dupã 11 septembrie 2001, în temeiul atributelor de autoritate naţionalã în domeniul antiterorism acordate Serviciului Român de Informaţii, Brigada Antiteroristã a cunoscut mutaţii conceptual-funcţionale succesive.

Aceste transformãri au valorificat deopotrivã experienţa acumulatã şi orizonturile prefigurate de Strategia naţionalã de prevenire şi combaterea terorismului (România fiind printre primele ţãri din sud-estul Europei care – dupã atentatele de la 11 septembrie – au avut iniţiativa elaborãrii unui document doctrinar destinat autoprotecţiei faţã de fenomenul terorist).

Datoritã experienţei câştigate şi a recunoaşterii rezultatelor muncii depuse de-a lungul existenţei sale, drapelul de luptã al Brigãzii Antiteroriste a fost decorat, în anul 2002, cu Ordinul naţional „PENTRU MERIT” în grad de Cavaler.

Centrat pe puterea primordialã a informaţiei, antiterorismul românesc pune în valoare conceptul de prevenire prin cooperare, în cadrul Sistemului Naţional de Prevenire şi Combatere a Terorismului (SNPCT), al cãrui coordonator tehnic este Serviciul Român de Informaţii. În scopul îndeplinirii unitare şi coerente a misiunilor, la nivelul Serviciului Român de Informaţii funcţioneazã, începând cu anul 2005, Centrul de Coordonare Operativã Antiteroristã.

Mecanismul intern de cooperare are menirea de a contribui esenţial la stabilirea de strategii de etapã, a cãror eficienţã este comensuratã inclusiv pe dimensiunea activitãţii de cooperare internaţionalã. Ca membru cudrepturi depline al NATO şi UE, România este angajatã ferm şi fãrã echivoc în efortul internaţional de luptã împotriva terorismului.

Brigada Antiteroristã comemoreazã, an de an, la 24 decembrie, ZIUA LUPTÃTORULUI ANTITERORIST, înclinând in memoriam drapelul de luptã al unitãţii, ca semn de profund respect faţã de înaintaşi.

În conştiinţa luptãtorului antiterorist, jertfa deschizãtorilor de drumuri reprezintã lecţia datoriei împlinite la cote de performanţã specifice unui corp de elitã.

Anul acesta ROMFILATELIA introduce în circulaţie o emisiune de mãrci poştale dedicatã acestui eveniment.

Aducem mulţumirile noastre Serviciului Român de Informaţii pentru sprijinul acordat la realizarea acestei emisiuni de mãrci poştale.

Data Aparitie:2012-12-21

În jurul anului 1050, lua fiinţã, la Ierusalim, un spital pentru pelerinii ce veneau în ȚaraSfântã. Acest spital era administrat de Suveranul Ordin Militar şi Ospitalier al Sfântului Ioan de Ierusalim, de Rhodos şi de Malta (actualul Ordin Suveran Militar de Malta).

Ca ordin religios, Ordinul Suveran al Cavalerilor de Malta a fost recunoscut de Papa Pascal al II-lea, în anul 1113.

Ulterior, acest Ordin a devenit şi „militar“ pentru a putea apãra bolnavii, pelerinii, precum şi teritoriile creştine ale Țãrii Sfinte.

De aproape un mileniu, Ordinul s-a aflat, prin acţiunile sale caritabile, alãturi de nevoiaşi, bolnavi şi refugiaţi, folosind mijloace specifice conform vremurilor respective.

Astãzi, datoritã recunoaşterii meritelor sale, Ordinul are dreptul de suveranitate şi întreţine relaţii diplomatice cu peste 90 de state.

Totodatã, Ordinul poate constitui organizaţii independente pentru a putea pune în practicã îndatoririle instituţionale. Astfel, zilnic, în peste 120 de ţãri, îşi desfãşoarã activitatea organizaţii care au ca scop acţiuni caritabile.

Primele relaţii dintre poporul român şi Ordinul Maltez dateazã încã din secolul al XIII-lea când, prin intermediul Diplomei Cavalerilor Ioaniţi, regele Ungariei, Bela al IV-lea, i-a invitat pe aceştia sã se stabileascã înBanat.

Totodatã, istoricii considerã cã primul aşezãmânt spitalicesc de pe teritoriul actual al României a fost fondat de aceştia laOradea, cu mult înaintea celui de laSibiu, a cãrui atestare documentarã dateazã de la anul 1292.

În urmã cu 80 de ani, în 1932, Ordinul Maltez active în România pe baza unor înţelegeri bilaterale, iar în 1933, primul reprezentant diplomatic al Ordinului, contele Michel de Pierredon, îşi prezenta scrisorile de acreditare la Bucureşti.

Relaţiile au încetat în 1948, iar în 1962 a luat fiinţã „Asociaţia Românã a membrilor Ordinului Suveran Militar de Malta” care va funcţiona în exil pânã în anul 1991, an în care sunt reluate relaţiile bilaterale, de aceastã datã ridicate la nivel de ambasadã.

Cu ocazia împlinirii a opt decenii de relaţii diplomatice dintre România şi Ordinul Suveran Militar de Malta, Romfilatelia introduce în circulaţie emisiunea comunã de mãrci poştale dedicatã acestui eveniment.

Timbrul emisiunii comune ilustreazã ca element heraldic românesc detaliul unei peceţi din secolul al XV-lea care i-a aparţinut domnitorului Mircea cel Bãtrân. Peceţii i se alãturã stema Ordinului Suveran de Malta – crucea maltezã care se regãseşte ca simbol şi în grafica peceţii. Ca fundal s-a folosit ilustrarea unei hãrţi vechi a teritoriului românesc.

În perioada domniei sale (1386-1418), Mircea cel Bãtrân s-a manifestat ca un important luptãtor pentru apãrarea creştinãtãţii. A fost singurul domnitor român care nu a fost vasalul nimãnui şi a avut alianţe în lupta antiotomanã cu regele Ungariei, Sigismund de Luxemburg şi cu regale Poloniei, Vladislav Jagello. Totodatã, domnitorul român a trimis o delegaţie a Țãrii Româneşti la Konstanz (Germania de astãzi) pentru a participa la Conciliul ecumenic general al lumii creştine, desfãşurat între 1414 şi 1418.

Aducem mulţumirile noastre Administraţiei Prezidenţiale a României – Cancelaria Ordinelor şi Muzeului – Naţional de Artã al României pentru sprijinul acordat la realizarea acestei emisiuni de mãrci poştale.

Data Aparitie:2012-12-14

Continuând apreciata tematicã a faunei, Romfilatelia introduce în circulaţie o nouã emisiune de mãrci poştale „Pui de animale sãlbatice“.

Pe timbrul cu valoarea nominalã de 4,30 lei este ilustrat puiul de urs brun (Ursus arctos).

Este un animal cu o mare putere de adaptare la diferite habitate, de la câmpie la pãduri şi zone subalpine. Preferã zonele montane împãdurite, greu accesibile, cu copaci doborâţi sau stânci, dar şi pe cele de deal, bogate în livezi cu pomi fructiferi. În lunile reci, urşii carpatini se retrag în zonele stâncoase, greu accesibile omului, în peşteri sau în gropi sãpate în pãmânt, pentru a hiberna.

Puii de urs se nasc la sfârşitul iernii şi nu pãrãsesc bârlogul timp de douã sau trei luni, hrãnindu-se cu laptele mamei. Ei rãmân alãturi de mamã timp de doi pânã la trei ani pentru a învãţa traiul în sãlbãticie. Ajunşi la maturitate, ei vor pleca în cãutare de teritorii proprii. O familie de urşi este formatã doar din ursoaicã şi puii ei, ursul trãind întotdeauna izolat.

Pe timbrul cu valoarea nominalã de 5,00 lei este ilustrat puiul de cãprioarã (Capreolus capreolus).

Cãprioara este un animal care se adapteazã foarte uşor la mediu, motiv pentru care este întâlnit într-o multitudine de habitate. Preferã zonele împãdurite, cu multã vegetaţie, de la şes, pânã în pãdurile subcarpatice. Cãprioarele trãiesc singure sau în grupuri mici, alcãtuite dintr-o femelã şi puii acesteia, doar iarna organizându-se în turme alcãtuite din 20-40 de membri.

Puii de cãprioarã se nasc la începutul verii şi au pe corp şiruri orizontale de pete albe, care le asigurã camuflarea în iarba înaltã. Acestea se estompeazã la vârsta de aproximativ 2 luni. Puii cresc repede şi pot fi înţãrcaţi la vârsta de 2-3 luni şi rãmân alãturi de mamã pânã când aceasta dã naştere altei generaţii, anul urmãtor.

Pe timbrul cu valoarea nominalã de 9,10 lei este ilustrat puiul de vulpe (Vulpes vulpes crucigera).

La noi în ţarã, vulpile trãiesc în special în Câmpia Românã, Dobrogea, dealurile subcarpatice şi în platoul Bucegilor. Vulpile preferã locurile sãlbatice, bogate în vegetaţie, precum pãdurile sau tundrele, acolo unde prezenţa omului se face puţin simţitã.

Vulpea este un animal nocturn şi solitar. Ziua doarme, iar noaptea iese din vizuinã pentru a vâna. Când este flãmândã sau trebuie sã-şi hrãneascã puii, este nevoitã sã iasã şi pe timpul zilei pentru a-şi procura hrana.

Puii de vulpe se nasc primãvara şi se hrãnesc doar cu laptele mamei timp de patru sãptãmâni. În acestã perioadã, mama stã alãturi de pui pentru a-i hrãni şi apãra, iar tatãl vâneazã pentru a asigura hrana familiei. Începând din a doua lunã de viaţã, puii îi însoţesc pe pãrinţi la vânãtoare, începând sã înveţe primele lecţii de supravieţuire: de cine sã se fereascã, cum sã miroasã prada, cum sã vâneze sau cum sã mãnânce. Dupã aproximativ şase luni, toamna, puii sunt pregãtiţi pentru a pãrãsi familia, a-şi gãsi propriul teritoriu şi a-şi întemeia propria familie.

Pe timbrul cu valoarea nominalã de 14,50 lei este ilustrat puiul de lup (Canis lupus).

Lupul este un animal exclusiv nocturn, sociabil, trãind în haite care iarna pot ajunge la 20-30 de membri. Apartenenţa la o haitã îi face sã devinã mai puternici şi mai de temut. Doar lupii tineri trãiesc solitari, în cãutarea unui teritoriu. Preferã zonele împãdurite de munte, din zonele subcarpatice, dar coboarã şi în regiunile de deal sau în râpele adânci cu mãrãcinişuri, greu accesibile pentru om. Lupul este un animal nomad, schimbându-şi permanent teritoriul.

Puii de lup se nasc la începutul verii şi nu pãrãsesc vizuina timp de aproximativ patru sãptãmâni, timp în care se hrãnesc doar cu laptele mamei, care nu îi pãrãseşte nici un moment. Ei vor creşte alãturi de haitã, toţi membrii acesteia asumându-şi protecţia şi educarea lor. Dupã câteva luni, puii încep sã înveţe sã vâneze, la mai puţin de un an de la naştere fiind capabili sã se descurce singuri. Unii pui rãmân cu haita mulţi ani, iar alţii o pãrãsesc, cãutându-şi propriul teritoriu şi formându-şi propria haitã.

Aducem mulţumiri Muzeului Naţional de Istorie Naturalã „Grigore Antipa“ pentru consultanţa documentarã acordatã la realizarea acestei emisiuni de mãrci poştale.

Data Aparitie:2012-12-07

Zona este cunoscutã şi sub denumirea Haţeg-Pui şi este menţionatã în Diploma Ioaniţilor la anul 1247. Oraşul Haţeg este înscris ca localitate atestatã într-un document din anul 1315.

Imaginaţia vizionarului scriitor Jules Verne plaseazã acţiunea unui foarte cunoscut roman, Castelul din Carpaţi, înȚara Haţegului, în Cetatea Colţ, ale cãrei ruine strãjuiesc drumul şi o bisericã din piatrã care sunt învãluite într-un mister aparte.

Oamenii Țãrii Haţegului, locuitori ai teritoriului ocupat cândva de marele oraş al provinciei DaciaColonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa Metropolis, nu au avut nici un fel de reţineri, refolosind benefic pentru construcţii piatra, marmura şi metalele provenite din ruinele fostelor edificii ale Imperiului Roman. Aceste materiale, multe dintre ele cu inscripţii latine încã vizibile, se regãsesc în structura zidurilor solide ale bisericilor de piatrã, comori ale istoriei locului, insuficient cunoscute şi valorificate.

Dintre bisericile de piatrã existente în Țara Haţegului, patru dintre ele sunt redate în imaginile timbrelor poştale ale emisiunii „Biserici de piatrã din Țara Haţegului“.

Pe timbrul poştal cu valoarea nominalã de 3,00 lei, este reprodusã imaginea Bisericii Sfântul Nicolae din Densuş, cea mai veche bisericã româneascã în care şi astãzi au loc slujbe religioase, datând din secolul al XIII-lea.

La Densuş e o bisericã „bizarã, fãcutã din marmuri şi coloane, culese de la Sarmizegetusa. Un mic stâlp din cei patru care susţin îngusta turlã e o stelã romanã purtând numele lui Longinus. E o marmurã cu inscripţie elegantã, luminoasã, frumoasã precum o statuie. Ascunsã în umbrã, abia luminatã de câteva şuviţe de soare venind pe nişte ferestruici … face impresia unei opere divine furatã de genii nocturne.“ (George Cãlinescu)

În semiîntunericul care stãpâneşte interiorul acestei masive construcţii se disting cu greu fragmentele de picturã rãmase peste ani. Picturile de pe registrele superioare ale pereţilor naosului ca şi de pe altar aparţin zugravului Ștefan. Semnãtura cu care acesta şi-a pecetluit opera este vizibilã. Particularitãţile operei zugravului Ștefan trimit cu gândul la pictura bisericii Sf. Nicolae din Curtea de Argeş, realizatã în secolul al XIV-lea.

Timbrul poştal cu valoarea nominalã de 5,00 lei reproduce imaginea Bisericii Strei, aflatã în satul cu acelaşi nume din judeţul Hunedoara, în mijlocul vechiului cimitir al satului.

Este o bisericã de mici dimensiuni, construitã din piatrã brutã la sfârşitul secolului al XIII-lea, de cãtre boierul Ambrozie. Planul construcţiei reuneşte o navã centralã cu un altar dreptunghiular şi un turn pe faţada vesticã. În interior se pãstreazã un valoros ansamblu de picturi murale, datând din a doua jumãtate a secolului al XIV-lea.

Este acreditatã ideea cã ansamblul pictural reprezintã rezultatul muncii unui grup de pictori, al cãrui maestru principal a alãturat portretului sãu inscripţia: „Grozie, fiul meşterului Ioanis, a pictat biserica“. Biserica din Strei a avut iniţial o frescã exterioarã, din care se mai pãstreazã câteva fragmente. Restaurarea din perioada 1969-1970 a readus vederii imaginea vechiului ansamblu pictural mural cu aspectul sãu iniţial.

Singura zi în care în bisericã este ţinutã slujbã religioasã este cea de 8 septembrie, când se prãznuieşte hramul Adormirea Maicii Domnului.

Pe timbrul poştal cu valoarea nominalã de 7,60 lei, este ilustratã imaginea Bisericii din Mintia, comuna Veţel, judeţul Hunedoara, o veche bisericã de rit reformat calvin. Biserica, construitã în secolul al XVI-lea, se aflã în imediata apropiere a Castelului Gyulay Ferencz şi pãstreazã în jurul sãu mormintele mai multor stãpâni ai castelului.

Edificiul de cult este construit din piatrã şi este alcãtuit dintr-o navã cu altar poligonal pe latura de est şi un turn înalt cu acoperiş ascuţit pe latura de vest.

Timbrul poştal cu valoarea nominalã de 14,50 lei reproduce imaginea Bisericii Colţ, situatã în satul Suseni al comunei Râul de Mori din judeţul Hunedoara. Astãzi, biserica este folositã ca schit cu obşte de cãlugãri şi poartã hramul Duminica Tuturor Sfinţilor.

Biserica şi Cetatea Colţ au aparţinut familiei cneazului Cândea. Biserica, încã de la început ortodoxã, a fost construitã în secolul al XIV-lea, în alcãtuirea ei regãsindu-se douã elemente deosebite: turnul construit peste altar şi pictura muralã interioarã.

De-a lungul vremii, cãlugãrii din vecinãtatea bisericii au fost izgoniţi de cãtre calvini (sec. XVII), iar mai târziu, în perioada regimului comunist, biserica de piatrã a fost transformatã în grajd. Dupã anul 1989, viaţa monahalã de la Colţ este reorganizatã, iar din anul 1995 schitul cãlugãresc şi-a reluat activitatea conformã canoanelor Bisericii Ortodoxe Române. S-au efectuat reparaţii complexe, continuate şi în prezent, stare definitã convingãtor de Arhiepiscopul Aradului, Timotei Seviciu: “Mãnãstirea Colţ trãieşte din nou ani de glorie întru slava lui Dumnezeu Tatãl …“.

Toate bisericile amintite reprezintã paginile simbol ale unei istorii trãite şi nescrise încã în toate detaliile evenimentelor şi locurilor care îi compun cronologia şi sumarul faptelor.

Data Aparitie:2012-11-16

„Cãci Prunc S-a nãscut nouã, un Fiu s-a dat nouã, a cãrui Stãpânire e pe umãrul Lui, şi se cheamã numele Lui: Înger de mare sfat, Sfetnic minunat, Dumnezeu tare, biruitor, Domn al pãcii, Pãrinte al veacului ce va sã fie.“ (Isaia, 9:5).

Înscrisã în calendarul Ortodoxiei, Naşterea Domnului, sãrbãtoare a luminii, a bucuriei şi veseliei, se regãseşte an de an în tematica unei emisiuni de mãrci poştale pe care Romfilatelia o introduce în circulaţie sub denumirea „Crãciun“.

Anul acesta, timbrul emisiunii de mãrci poştale ilustreazã imaginea icoanei având ca subiect Naşterea Domnului, aflatã în registrul praznicelor din iconostasul Bisericii Mãnãstirii Radu Vodã din Bucureşti. De asemenea, în ilustraţiile vinietelor se regãsesc imaginile icoanelor Buna Vestire şi Iisus la Templu, componente ale aceluiaşi iconostas de expresie barocã.

Mãnãstirea Radu Vodã, cu hramurile Sfânta Treime şi Sfântul Ierarh Nectarie al Eghinei, pãstreazã în zidurile sale amprenta celor patru secole şi jumãtate de istorie a lãcaşului de cult, a oraşului şi a credincioşilor sãi.

Construcţia mãnãstirii a început în a doua jumãtate a secolului al XVI-lea, ctitorie a voievodului Alexandru al II-lea Mircea (1568-1577) şi a doamnei Ecaterina, fiind terminatã de fiul acestora, Mihnea al II-lea Alexandru Voievod care a şi înzestrat-o cu foarte multe averi.

În 1595 este arsã din temelii de turcii lui Sinan Paşa care se retrãgeau din faţa oştilor lui Mihai Viteazul şi va fi refãcutã abia în 1613-1614 de cãtre voievodul Radu Mihnea (1601-1602, 1611-1616, 1620-1623). El a fost cel de al doilea ctitor al mãnãstirii, care a reconstruit-o pe vechile temelii dupã planul şi elevaţia edificiului vechi şi a completat chiliile cãlugãrilor cu clãdiri în care erau gãzduiţi solii şi care au fost utilizate ulterior şi ca reşedinţe domneşti. Biserica va fi zugrãvitã de fiul şi urmaşul sãu la domnie, Alexandru Coconul (1623-1627).

Ansamblul mãnãstirii a suferit numeroase alte reparaţii, reconstrucţii, modificãri şi completãri în urmãtoarele secole. Dintre acestea amintim demolarea zidurilor de incintã şi construirea în 1893 pe latura de sud a clãdirii Seminarului Teologic. Ultimele lucrãri de restaurare importante au fost realizate în perioada 1967-1974 când i-au fost redate edificiului de cult formele sale arhitectonice iniţiale, modificate cãtre mijlocul secolului al XIX-lea în stilul neogotic la modã în acea epocã. Lucrãrile au fost conduse de arhitectul Ștefan Balş prin grija Patriarhului Justinian Marina. Acesta din urmã este considerat al treilea ctitor al mãnãstirii, cel care i-a redat înfãţişarea şi strãlucirea de odinioarã.

Planul şi formele arhitectonice ale bisericii Radu Vodã sunt inspirate din cele ale bisericii episcopale de la Curtea de Argeş. Planul este triconc, cu turlã pe naos, cu un pronaos lãrgit, acoperit cu trei turle dintre care cea principalã se sprijinã pe douãsprezece coloane, simbolizând cei doisprezece apostoli. Faţadele, împãrţite în douã registre de înãlţime inegalã printr-un brâu, au o decoraţie simplã, constând din firide cu arhivolte intrânde, care ritmeazã plãcut suprafeţele tencuite cu alb.

În pronaos se aflã 24 de morminte cu lespezi de piatrã, vechi locuri de odihnã ale domnitorilor ctitori, dar şi ale unor boieri din secolele XVIII-XIX. Mormântul ctitorului Radu Vodã Mihnea se aflã pe latura de sud a spaţiului dintre pronaos şi naos (în gropniţã), iar pe latura de nord, mormântul Patriarhului Justinian (1977), al treilea ctitor al bisericii.

Mãrcile poştale ale emisiunii „Crãciun 2012“ vor însoţi gândurile şi urãrile transcrise pe sute de mii de scrisori şi felicitãri care reamintesc tuturor creştinilor de o mare Sãrbãtoare a Ortodoxiei, asociatã întotdeauna cu speranţa de pace, sãnãtate şi belşug.

Sãrbãtori Fericite!

          Aducem mulţumirile noastre Preafericitului Pãrinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Arhiepiscopiei Bucureştilor şi Mãnãstirii Radu Vodã din Bucureşti pentru sprijinul oferit la realizarea acestei emisiuni de mãrci poştale.

Data Aparitie:2012-11-15

Personalitate a istoriei latinitãţii, împãratul Traian s-a nãscut în Andaluzia.

În Moldova lui Ștefan cel Mare erau trimişi ambasadori de la Curtea Castiliei.

Începuturile relaţiilor diplomatice hispano-române dateazã din secolulal XV-lea, când voievodul Transilvaniei, Iancu de Hunedoara şi regele Alfonso al V-lea de Aragon au încheiat un tratat de colaborare.

Spania a recunoscut independenţa de stat a României la 12 aprilie 1880, bravura şi curajul armatei române fiind excelent redate de corespondenţii de presã spanioli. Se pun astfel bazele relaţiilor diplomatice româno-spaniole, data de 23 iunie 1881 marcând înfiinţarea, la Bucureşti, a Legaţiei Regatului Spaniei, condusã de Juan Pedro de Aladro, însãrcinat cu afaceri. Dupã încheierea primei convenţii comerciale între cele douã ţãri, în 1908, România a iniţiat, în 1911, demersurile pentru înfiinţarea Legaţiei României în Spania, eveniment produs la 15 iunie 1913, sub conducerea lui George Cretzianu, în calitate de trimis extraordinar şi ministru plenipotenţiar.

În 1885 se înfiinţeazã cel dintâi Consulat al României în Spania (un consulat onorific), la Barcelona, ridicat, ulterior, la rangul de Consulat General în anul 1895. A urmat crearea de noi Consulate Onorifice la Cádiz (1890) şi Valencia (1913), iar dupã Primul Rãzboi Mondial, vor fi înfiinţate Consulate Onorifice ale României în oraşele Bilbao, Cartagena, Las Palmas, Malaga şi San Sebastian. La Madrid se înfiinţeazã un Consulat General.

În perioada interbelicã, relaţiile bilaterale româno-spaniole au fost caracterizate printr-o stare de normalitate, atât în plan economic cât şi politic.

În 1946, relaţiile dintre cele douã ţãri sunt întrerupte, iar în 1967, a fost semnat, la Paris, Acordul privind înfiinţarea de reprezentanţe consulare şi comerciale în cele douã capitale, conduse de miniştri plenipotenţiari.

Zece ani mai târziu, în 1977, misiunile diplomatice ale celor douã ţãri sunt ridicate la rang de ambasadã.

Ca reper vizibil al bunelor relaţii dintre cele douã ţãri în domeniul filatelic, Romfilatelia introduce în circulaţie emisiunea comunã de mãrci poştale România-Spania cu tema Faunã montanã, iar pentru ilustrarea acesteia au fost aleşi Cerbul Carpatin şi Ibexul Spaniol.

Cerbul carpatin (Cervus elaphus) – trãieşte în estul şi sud-estul Europei şi este cea mai mare specie de vânat. Masculul are coarne puternice, bine conturate care cad anual (în februarie sau martie). O pereche de coarne are nevoie de cinci luni pentru a creşte.

Cerbul are culoarea brunã, cu o nuanţã de gri pe piept, omoplaţi şi coapse. Abdomenul are culoarea maronie spre negru. Uneori cerbul are pete foarte mici, deschise la culoare, în jurul şirei spinãrii şi pe pãrţile laterale ale corpului.

Iarba reprezintã cea mai importantã sursã de hranã. Deoarece habitatele naturale sunt din ce în ce mai perturbate, deseori se constatã comportamente inadecvate ale animalului, comportamente ce transformã nobilul cerb într-un animal dispreţuit sau animal problemã. În consecinţã, legile naţionale şi internaţionale protejeazã aceastã specie.

Ibexul spaniol (Capra pyrenaica) este una din speciile de animale din Peninsula Ibericã.

Trãieşte în pãdurile şi tufişurile de medie şi înaltã altitudine, între 500 şi 2500 m, în zone ca Sierra Nevada, Gredos, Cazorla, Guadarrama, Serania de Cuenca şi în unele zone montane din Cataluña.

Aceastã specie are simţurile mirosului şi auzului foarte bine dezvoltate şi datoritã copitelor, special adaptate, poate urca pe pietre şi sãri pe stânci aproape verticale. Se grupeazã în cete numeroase care reunesc atât femele cât şi masculi. Este o specie ierbivorã, iar pe timpul iernii migreazã în cãutare de adãpost.

La sfârşitul secolului al XIX-lea, specia a intrat în regresiune. Regele Alfonso al XIII-lea a creat în anul 1905, Refugiul Regal de Vânãtoare din Sierra de Gredos, pentru a limita vânãtoarea în zonã.

În 1950 au început a se înfiinţa rezervaţii menite sã limiteze efectele pericolului de dispariţie a speciei. Astãzi, specia figureazã în Anexa III a Convenţiei de la Berna şi în Anexa V a Directivei Consiliului European privind conservarea habitatelor naturale şi a speciilor de faunã şi florã sãlbaticã.

Mulţumim Muzeului Naţional de Istorie Naturalã „Grigore Antipa“ pentru sprijinul documentar acordat la realizarea acestei emisiuni de mãrci poştale. Suportul fotografic al emisiunii a fost asigurat de Silviu Matei.

Data Aparitie:2012-10-19

De numele Mãnãstirii Curtea de Argeş se leagã şi una dintre cele mai frumoase legende populare – „Legenda Meşterului Manole“ – care a fãcut înconjurul lumii.

Se spune cã Negru Vodã a adus meşteri iscusiţi pentru a înãlţa lãcaşul de cult, dar ceea ce ei construiau ziua, se nãruia în noaptea urmãtoare. Într-una din nopţi, Meşterul Manole a visat cã, pentru a rezista zidurile, trebuie sã fie ziditã prima soţie de meşter care vine sã le aducã acestora mâncare. A doua zi, cea care a venit a fost Ana, soţia însãrcinatã a lui Manole, iar el a trebuit sã o zideascã pe latura sudicã.

          Când construcţia a fost gata, Negru Vodã, impresionat de frumuseţea mãnãstirii, a dat ordin slujitorilor sã ia scãrile care duceau la acoperiş pentru ca meşterii sã nu mai poatã coborî pentru a face altã bisericã mai frumoasã, dupã cum se lãudaserã. Atunci ei au luat hotãrârea de a-şi face aripi din şindrilã pentru a putea zbura spre sol. Dar ei s-au prãbuşit, unul dupã altul, iar în locul unde a cãzut Manole, a apãrut un izvor despre care se spune cã reprezintã lacrimile Meşterului. Acesta se aflã în imediata apropiere a mãnãstirii.

Biserica are o lungime de 26 m, o lãţime de 15 m şi înãlţimea de 31 m. Din punct de vedere arhitectonic, ea aparţine stilului bizantin, iar elementele decorative din exterior au fost influenţate de arta arabã, persanã şi armeanã.

Pronaosul, parte a construcţiei propriu-zise, este despãrţit de Naos printr-un chenar de uşã montat între douã coloane.

În faţa intrãrii bisericii şi a scãrii de acces cu 12 trepte se aflã un agheasmatar deschis, sprijinit pe patru coloane, lucrat din marmurã de diferite nuanţe şi forme geometrice.

Pictura interioarã a fost executatã şi terminatã de zugravul Dobromir din Târgovişte, în anul 1526.

Biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului“ a fost sfinţitã în luna august a anului 1517, în prezenţa lui Kir Theolipt, Patriarhul Constantinopolului, însoţit de un mare sobor de ierarhi, preoţi, alãturi de egumenul mãnãstirilor de pe Sfântul Munte Athos şi Mitropolitul Țãrii Româneşti, Macarie.

De-a lungul timpului, biserica a fost supusã mai multor lucrãri de restaurare.

Ultima restaurare radicalã a fost sãvârşitã în a doua jumãtate a secolului al XIX-lea, de arhitectul francez André Lecomte du Noüy şi de arhitectul român Nicolae Gabrielescu.

Pereţii lãcaşului de cult au fost decoraţi cu picturi realizate de maeştrii francezi F. Nicolle, Ch. Renouard, precum şi de românul N. Constantinescu din Curtea de Argeş. Impresionant este şi grupul celor 12 coloane ce-i reprezintã pe cei 12 Apostoli.

Paraclisul Mãnãstirii adãposteşte moaştele Sfintei Filofteia. Aici se aflã şi Evanghelia pictatã şi scrisã cu litere de aur de Regina Elisabeta, înfãţişând scene din Sãptãmâna Mare.

În pronaosul bisericii se aflã lespedea de piatrã ce acoperã mormântul a trei copii ai lui Neagoe Basarab, Petru, Ion şi Anghelina. Alãturi se aflã piatra de mormânt a lui Neagoe Basarab, a soţiei sale Despina şi a unei alte fiice a lor, Stana. Tot aici se aflã şi piatra de mormânt a voievodului Radu de la Afumaţi, socotitã a fi cea mai frumoasã din câte se aflã pe mormintele domnilor, prezentând din acest punct de vedere un mare interes istoric şi decorativ.

Pe faţada vesticã a clãdirii sunt patru inscripţii: cele din dreapta intrãrii sunt scrise în vechea slavonã din vremea lui Neagoe Basarab, iar cele din stânga dateazã din perioada restaurãrilor fãcute de Șerban Cantacuzino (1682) şi Carol I (1886).

Pronaosul Bisericii Mãnãstirii Curtea de Argeş este considerat a fi Necropola Regalã a României, aici odihnind, alãturi de voievozi, rãmãşiţele pãmânteşti, ale Regilor Carol I, Ferdinand şi ale Reginelor Elisabeta şi Maria.

Aducem mulţumirile noastre Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului pentru sprijinul acordat la realizarea acestei emisiuni de mãrci poştale.

Data Aparitie:2012-10-12

Relaţiile diplomatice oficiale dintre România şi Germania au fost stabilite în 1880 după recunoaşterea, la Congresul de la Berlin, a independenţei de stat a ţării noastre.

După decenii în care istoria Europei a fost marcată de numeroase conflicte diplomatice şi militare, România a stabilit, în 1967, relaţii diplomatice la nivel de ambasadă cu Republica Federală Germania.

În 1992, în condiţiile funcţionării noilor instituţii democratice, a fost semnat Tratatul dintre România şi Republica Federală Germania privind cooperarea prietenească şi parteneriatul în Europa.

După semnarea acestui Tratat, relaţiile politice şi comerciale dintre cele două ţări au înregistrat o vizibilă dinamică ascendentă,Germaniafiind primul partener comercial (atât la export cât şi la import) şi al treilea investitor în România.

La un an de zile de la emiterea emisiunii comune de timbre România-Germania „Biserica fortificată din Biertan“, cu ocazia aniversării a două decenii de la semnarea Tratatului româno-german, Romfilatelia introduce în circulaţie o emisiune de mărci poştale dedicată acestui eveniment.

Pentru alegerea imaginii timbrului emisiunii filatelice, Romfilatelia împreună cu Ambasada Germaniei la Bucureşti au organizat, în luna februarie a acestui an, un concurs de desene cutema „Prietenie“, adresat elevilor şi studenţilor din toatăţara.

La acest concurs au fost prezentate 1500 de desene, iar după trei etape de selecţie, au rămas în finală 19 desene de la categoria „clasele V-VIII“, 11 desene de la categoria „clasele IX-XII“ şi 4 la categoria „studenţi“.

În luna mai a acestui an a fost desemnat desenul câştigător al cărui autor este Iftichia Georgeta Stanciu, din Bucureşti, elevă în clasa a IX-a. Pe locurile doi şi trei s-au clasat desenul Gabrielei Ioana şi cel al lui Alexandru Mihai Nenciu.

Apariţia acestei noi emisiuni de mărci poştale confirmă încă o dată bunele relaţii, devenite deja o tradiţie, statornicite între Romfilatelia şi partenerul german, în domeniul filatelic.

Data de aparitie: 2012-10-04

Urmând cursul firesc al evenimentelor istorice, dupã Unirea Principatelor Române din 1859, instituţiile administrative şi politice ale celor douã state româneşti trebuiau unificate.

Acest fapt se va întâmpla dupã trei ani, pe 24 ianuarie 1862, când cele douã Adunãri, ale Moldovei şi Țãrii Româneşti, încep sã funcţioneze ca organ legislativ unic.

În luna martie a anului 1862 este legiferatã unificarea administraţiilor poştale din cele douã Principate, iar noua structurã începe sã funcţioneze efectiv în luna august a aceluiaşi an, la Bucureşti, sub denumirea „Direcţia Generalã Unificatã a Poştei“.

Tariful poştal avea ca obiectiv principal reducerea taxelor poştale ca urmare a creşterii traficului de corespondenţã şi introducerea taxelor unice pentru întreaga ţarã, indiferent de distanţã.

Urmare a faptului cã Moldova dispunea de un serviciu poştal mai eficient decât cel din Țara Româneascã, acolo introducându-se deja uzul mãrcilor poştale, se impuneau mãsuri speciale pentru îmbunãtãţirea întregii activitãţi poştale şi în Țara Româneascã.

În luna mai a anului 1862, odatã cu intrarea în vigoare a noilor tarife, este retrasã din circulaţie emisiunea de mãrci poştale „Moldova II“, iar în lunile iunie şi iulie apare emisiunea de mãrci poştale „Principatele Unite“, tipar de mânã, în Țara Româneascã (28 iunie) şi Moldova (15 iulie).

Mãrcile poştale ale emisiunii cu valorile nominale de 3, 6 şi 30 de parale erau reproduse în cele trei culori ale drapelului naţional. Cea de 3 parale era galbenã, cea de 6 parale era roşie, iar cea de 30 de parale avea culoarea albastrã. Imprimarea mãrcilor poştale s-a realizat pe o maşinã rudimentarã adusã de la Iaşi, în poziţie „tête-bêche“.

Imaginile reproduse pe mãrcile poştale erau semnele heraldice ale celor douã Principate: vulturul Munteniei şi bourul Moldovei.

În 1864, fiind aduse instalaţii noi, este lansatã a doua emisiune „Principatele Unite“, tipar de maşinã.

Dupã zece ani, în 1874, la Berna, România a devenit, prin semnãtura lui George Lahovary, membru fondator al Uniunii Poştale Generale (din 1878 – Uniunea Poştalã Universalã).

În 1948, Uniunea Poştalã Universalã a devenit o instituţie specializatã a Organizaţiei Naţiunilor Unite, fiind principalul forum pentru cooperarea între serviciile poştale şi asigurarea precisã a unei reţele universale a serviciilor şi produselor poştale actuale.

În 2004, la Bucureşti, s-a desfãşurat cel de-al 23-lea Congres UPU, primul congres organizat într-o ţarã est europeanã.

Al 24-lea Congres UPU a fost gãzduit în 2008 de Geneva, an în care România a organizat expoziţia filatelicã mondialã EFIRO, marcând împlinirea a 150 de ani de la emiterea celebrelor timbre „Cap de Bour -1858“ de cãtre serviciile poştale din Moldova, la numai 18 ani de la punerea în circulaţie a primelor mãrci poştale din lume, în Marea Britanie.

Între 24 septembrie şi 15 octombrie 2012, la Doha, în Qatar, sunt programate lucrãrile celui de-al 25-lea Congres al Uniunii Poştale Universale, la care vor participa reprezentanţii celor 192 de state membreale UPU.

Cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la înfiinţarea Direcţiei Generale de Poştã unificatã din România, Romfilatelia introduce în circulaţie o emisiune de mãrci poştale dedicatã acestui eveniment şi care va fiprezentatã în cadrul Congresului de la Doha, în contextul participãrii României la aceastã întrunire.

Timbrul cu valoarea nominalã de 1,00 lei reproduce imaginile celortrei mãrci poştale ale emisiuni „Principatele Unite“, apãrutã în 1862.

Timbrul cu valoarea nominalã de 8,10 lei reproduce imaginea edificiului Palatului Poştelor din Bucureşti, construit între anii 1894-1900 dupã planurile arhitectului Alexandru Sãvulescu.

Data Aparitie:2012-09-24

Tehnologia de fabricaţie a utilizat soluţii care trebuiau sã coreleze forma şi greutatea fiarelor de cãlcat cu modul în care era asiguratã sursa de cãldurã. Primele modele care utilizau cãrbunele erau prevãzute cu sisteme ingenioase de acces al aerului pentru a întreţine arderea şi a reduce cantitatea de fum degajat.

Aspectul fiarelor de cãlcat, cu forme care imitau pãsãri, animale, nave, a constituit un element important pentru comercializarea lor. Odatã cu apariţia fierului de cãlcat electric şi mai apoi a celui cu abur, care devine popular dupã anul 1940, schimbãrile experimentate pe piaţa acestora devin din ce în ce mai dese. Prima companie care introduce fierul de cãlcat cu abur, care realiza mai uşor aplatizarea şi finisarea ţesãturii încreţite, este Compania Eldec.

Au urmat apoi noi transformãri în privinţa designului adaptat gusturilor, obiceiurilor de consum şi necesitãţilor consumatorului.

Concurenţa firmelor care realizeazã fiare de cãlcat vizeazã, în afara modernizãrii acestora, uşurinţa în folosire, consumurile energetice reduse şi fiabilitatea.

Astãzi, clasificarea fiarelor de cãlcat electrice se face în funcţie de reglarea temperaturii, de producerea vaporilor, de tipul de comandã a declanşãrii vaporilor, de pulverizarea apei, de tensiunea de alimentare ori în funcţie de utilizare, cum ar fi fiare de cãlcat pentru uz industrial, casnic, general ori pentru voiaj.

Dar, fierul de cãlcat a cãpãtat încã de la început şi o altã utilitate, în afarã de a fi folosit la cãlcarea hainelor, a devenit şi un rãspândit produs de colecţie. Foarte mulţi colecţionari, pasionaţi de acest obiect casnic, au adunat în timp zeci şi sute de astfel de obiecte. Ele sunt prezentate în timpul congreselor ce au loc în diferite oraşe ale Europei.

Anul acesta, la Sinaia, între 1 şi 3 septembrie are loc cel de-al 14-lea Congres Internaţional al Colecţionarilor de Fiare de Cãlcat.

Acest Congres se organizeazã o datã la 3 ani, iar în 2012 se desfãşoarã pentru prima datã în România.

Cu aceastã ocazie, Romfilatelia completeazã prima serie a unei emisiuni filatelice cu tematicã ineditã şi introduce în circulaţie emisiunea de mãrci poştale Fiare de Cãlcat (II) – Colecţii româneşti, compusã din şase timbre şi o coliţã nedantelatã.

Pe mãrcile poştale sunt ilustrate fiare de cãlcat din diferite secole din Belgia, Birmania (Uniunea Myanmar), Italia, Elveţia, Suedia şi Statele Unite ale Americii.

Data Aparitie:2012-09-01