„Noi nu am moştenit Natura de la înaintaşi, ci am împrumutat-o de la urmaşii noştri“(ONU – Comisia Mondialã pentru Mediu şi Dezvoltare – Raportul Brundtland)
Preţuind, aşa cum se cuvine, minunile cu care natura a înfrumuseţat aceastã ţarã, menite sã rãmânã în bunã stare generaţiilor viitoare, Romfilatelia, societatea specializatã în editarea şi comercializarea mãrcilor poştale româneşti, introduce în circulaţie emisiunea de timbre UNICATE DIN REZERVAȚIA NATURALÃ „PÂRÂUL PEȚEA“ – BÃILE 1 MAI – ORADEA.
În partea de nord-vest a României, la câţiva kilometri de Oradea, într-o pãdure de stejari bãtrâni, la poalele Dealului Șomleu, se aflã o micã oazã subtropicalã, un loc miraculos pe care Blaga l-ar fi dorit prins în „corola de minuni a lumii“: Bãile 1 Mai.
Aici se aflã, la o altitudine de 140 metri, lacul şi pârâul Peţea, care, dupã ce traverseazã localitãţile Sânmartin si Oradea, se varsã în Crişul Repede. Pârâul izvorãşte din locul numit „Ochiul Țiganilor“ şi colecteazã apa mai multor izvoare termale. Pe cel mai bogat dintre acestea s-a format Lacul Peţea, numit şi „Lacul cu nuferi“, cu o suprafaţã de 4.100 metri pãtraţi. În apele calde (temperatura constantã e de 30-31 șC), tãmãduitoare, alimentate de izvoarele termale sublacustre, supravieţuiesc, din vremuri îndepãrtate, specii strãvechi: nufãrul termal Nymphaea lotus var. thermalis, însoţit în cursul erelor geologice de melcişorul Melanopsis parreyssi şi de Roşioara de apã caldã (Scardinius racovitzai).
Prezenţa acestor 3 specii endemice de importanţã ştiinţificã deosebitã pentru genofondul mondial face din acest lac termal un ecosistem acvatic cu valoare de unicat. Prezente aici sunt şi alte numeroase specii de amfibieni, reptile, pãsãri şi mamifere mici, protejate la nivel european.
Toate acestea au reprezentat argumente pentru constituirea Rezervaţiei Naturale „Pârâul Peţea“, care, cu o suprafaţã de 10,8 ha., constituie singurul ecosistem termal natural din România.
La primul congres al naturaliştilor din România din 1928 de la Cluj, urmare propunerii lui Emil Racoviţã, a fost adoptatã o hotãrâre privind elaborarea legii referitoare la protecţia naturii în România, hotãrâre materializatã în 1930 prin Legea nr. 213, pe baza ei fiind declarate în 1931 primele monumente ale naturii: nufãrul termal, (prin intervenţia inimosului botanist, profesor Alexandru Borza), alãturi de floarea de colţ, ca apoi, în 1932 sã se menţioneze în Jurnalul Consiliului de Miniştri înfiinţarea Rezervaţiei Naturale „Pârâul Peţea“.
În prezent rezervaţia se aflã în custodia Muzeului Țãrii Crişurilor.
Timbrul cu valoarea nominalã de 1,40 Lei reprezintã imaginea nufãrului termal Nymphaea lotus var. thermalis (numit popular „dreţe“), o specie rarã de lotus termal, fiind unicul caz în care o plantã tropicalã trãieşte spontan într-o climã temperatã, prezentã pe oglinda apei din aprilie şi pânã la sfârşitul lunii octombrie.
Planta a fost gãsitã şi descrisã prima datã de botanistul Paul Kitaibel, în anul 1798.
Ca urmare a cercetãrilor, concluzia, acceptatã din ce în ce mai mult astãzi, este cã planta e un relict terţiar care a gãsit condiţii prielnice în timpul glaciaţiunilor în apa caldã si nãmolul Lacului Peţea. Aceastã perlã floristicã a supravieţuit datoritã microclimei create de apa termalã.
În condiţii optime, suprafaţa pe care o ocupã un exemplar de dreţe este de 8-10 metri pãtraţi, planta maturã având 60 de frunze verzi, mari, rotunde şi dinţate pe margini, jumãtate din ele fiind plutitoare, iar celelalte submerse. Florile sunt mari, au 15-25 petale alb-gãlbui ce se deschid în faptul serii şi pe care razele soarelui le închid a doua zi. Parfumul suav, acelaşi cu strãvechiul parfum din perioada terţiarã, alintã natura la fel ca în vremurile în care omul nu intervenise în orânduielile ei.
Timbrul cu valoarea nominalã de 1,60 Lei reprezintã imaginea Roşioarei lui Racoviţã, Scardinius racovitzai, specie endemicã de peşte, strict termofilã, preferând o temperaturã cuprinsã între 27 șC şi 34 șC. Nu depãşeşte lungimea de 12 cm şi poate fi recunoscut dupã aripioarele înotãtoare de culoare roşiaticã.
Timbrul cu valoarea nominalã de 3,10 Lei reprezintã imaginea melcului-fosilã vie Melanopsis parreyssi. Climatul subtropical şi condiţiile fizico-chimice ale Lacului Peţea au favorizat apariţia unei faune bogate de gasteropode, dintre care peste 30 de specii şi subspecii de melanopside fosile. Melanopsis parreyssi este unicul supravieţuitor al acestei faune şi se gãseşte numai în Lacul Peţea. Trãieşte în izvoarele termale, pe plante sau pe fundul mâlos, la temperaturi de 34-42 ș C. Are 15-18 mm înãlţime şi 8,5 mm lãţime, spre deosebire de strãmoşii lui care atingeau dimensiuni mult mai mari şi care aveau o rãspândire largã în Marea Panonicã din timpul Pliocenului. Cochilia variazã mult ca formã şi dimensiune, caracteristic de altfel speciilor relicte, pe cale de dispariţie. Culoarea ei e gri-deschis, iar când animalul vieţuieşte înãuntrul ei apare chiar maroniu-închis.
Emisiunea a fost realizatã pe baza materialului documentar pus la dispoziţie prin bunãvoinţa şi cu sprijinul Cercului Filatelic „Iosif Vulcan“, a Muzeului Țãrii Crişurilor şi a Catedrei de Biologie de la Facultatea de Știinţe din cadrul Universitãţii din Oradea.
Data Aparitie:2008-12-08
„Iatã, vã vestesc vouã bucurie mare, care va fi pentru tot poporul: cã vi S-a nãscut azi Mântuitor, care este Hristos Domnul, în cetatea lui David.“ (Evanghelia dupã Luca 2,10–11)
Ca în fiecare an cu ocazia sãrbãtorilor, Romfilatelia introduce în circulaţie emisiunea de mãrci poştale „Crãciun“.
Naşterea Domnului, tradiţionalul Crãciun, este sãrbãtoarea creştinã celebratã în ziua de 25 decembrie (dupã calendarul gregorian) sau în 7 ianuarie (dupã calendarul iulian) a fiecãrui an. Ea face parte din cele 12 sãrbãtori domneşti (praznice împãrãteşti) ale Bisericilor de rit bizantin, fiind a treia mare sãrbãtoare a anului, dupã cele de Paşti şi de Rusalii, prilej de bucurie, pace şi linişte spiritualã.
Sãrbãtoarea Crãciunului, consfinţitã prima oarã la Roma în anul 354 e.n., are rãdãcini adânci în Cultul soarelui – zeul suprem dãtãtor de viaţã.
Ea este, astfel, sãrbãtoarea vieţii.
Dupã vestea naşterii, adusã Mariei de arhanghelul Mihail, prin Întruparea sa, Fiul lui Dumnezeu ne-a descoperit valoarea şi exigenţele trãirii omeneşti. El a venit în lume pentru a da un sens nou existenţei omeneşti, ca mijlocitor între Dumnezeu şi oameni .
Din Sfinta Scripturã aflãm cã Iosif şi Maria, mama lui Iisus, au venit din Nazaret în cetatea Bethleemului, dar negãsind loc de gãzduire în cetate au primit adãpost într-o peştera pãstoreascã unde, într-o simplã iesle, s-a nãscut Pruncul Sfânt.
La Naşterea lui s-au deschis cerurile şi Duhul Sfînt a coborât deasupra Fiului lui Dumnezeu, iar îngerii s-au bucurat împreunã cu pãstorii.
Fiul lui Dumnezeu s-a fãcut om, pentru ca noi sã ne îndumnezeim prin credinţa şi faptele noastre.
Sãrbãtoarea Naşterii Domnului sã ne gãseascã în deplinã sãnãtate şi pace, în lumina blândã a nopţii plinã de glasurile colindãtorilor şi vegheatã de steaua strãlucitoare a Bethleenului, aprinsã deasupra Pruncului ce a devenit Mângâietorul şi Mijlocitorul creştinilor de pretutindeni.
Emisiunea filatelicã a fost realizatã utilizând imagini ale unor icoane şi picturi interioare ale Bisericii centenare Sfântul Silvestru din Bucureşti, cu acordul, bunãvoinţa şi deplina înţelegere a Parohului Bisericii, Pãrintele profesor Nicolae Bordaşiu.
Interiorul bisericii, pictat de unul dintre cei mai mari pictori ai vremii, Costin Georgescu, de al cãrui nume se leagã şi marea frescã a istoriei naţionale de la Ateneul Român, este armonios completat de icoanele maestrului Sorin Dumitrescu şi de „Pantocratorul“ boltei pictat de Ion Grigorescu.
Timbrul cu valoarea nominalã de 1,00 Lei reproduce imaginea icoanei „Naşterea Domnului“ din iconostasul bisericii.
Data Aparitie:2008-11-05
„ATENȚIE ! AICI, RADIO BUCUREȘTI! …“Acestea au fost primele cuvinte lansate în eter, de la Bucureşti, în seara zilei de 1 noiembrie 1928, fix la orele 21.00….
„Aici, Radio Bucureşti !“ – doar trei cuvinte în spatele cãrora s-a regãsit munca a zeci de oameni. Unii, necunoscuţi ascultãtorilor, alţii cunoscuţi doar prin vocea transmisã prin eter.
Nume ca Margareta Marinescu, Puia Vasilescu Rebreanu, Aurora Bãlãceanu, Nadia Ștefãnescu ori Radu Vasilescu, sunt doar câteva din lunga listã a pionierilor radiofoniei româneşti a cãror voce a fost auzitã în micile cutii de lemn din casele românilor.
George Cârnu Munteanu şi Dragomir Hurmuzescu sunt numele primului Director General, respectiv al primului Preşedinte al Societãţii de Difuziune Radiotelefonicã din România, acesta fiind urmat de Dimitrie Gusti.
Sã nu uitãm nici numele celui care a avut onoarea sã aibã prima emisiune radio, profesorul Dragomir Hurmuzescu, dar nici numele scriitorului Horia Furtunã, cel care, odatã cu lansarea pe calea undelor a Radioului românesc, a citit la microfon poezia „Un suflet nou”, special scrisã pentru momentul inaugural.
Anii au trecut… Numãrul orelor de transmisii a crescut mereu, de la 305 în 1928 ajungându-se la peste 3500 în 1934.
Voci ilustre ale culturii române s-au perindat în decursul vremii prin faţa microfoanelor Radiodifuziunii Române.
Concerte, spectacole de teatru, evenimente politice şi economice, internaţionale, sportive, interviuri, oameni de culturã dar şi momente importante ale istoriei noastre din secolul trecut (Actul de la 23 August 1944, abdicarea forţatã a Regelui Mihai I, Evenimentele din decembrie 1989), au fost transmise în direct din Studiourile din strada General Berthelot.
Dupã anul 1989, moment de schimbare majorã a întregii societãţi româneşti, de revenire la adevãratele valori ale democraţiei şi libertãţii de opinie, dar şi de redescoperire a realelor valori culturale ale ţãrii, Societatea Românã de
Radiodifuziune a marcat un reviriment în ceea ce priveşte promptitudinea şi obiectivitatea programelor sale radiofonice.
Astãzi, prin transmisiile sale 24 din 24 de ore, prin posturile Actualitãţi, Cultural, Muzical, Reţeaua Studiourilor Regionale, Antena Satelor, Internaţional, 3 Net, Radio România este în permanenţã o carte a cunoaşterii pentru toţi, este legãtura inseparabilã dintre trecut, prezent şi publicul radiofonic.
De 80 de ani, „Aici, Bucureşti, România!“ este nu numai un semnal în eter, dar şi o poartã spre Univers.
Cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la lansarea pe calea undelor a Radioului românesc, Romfilatelia introduce în circulaţie emisiunea de mãrci poştale „80 de ani de existenţã – Societatea Românã de Radiodifuziune“.
Emisiunea filatelicã a fost realizatã cu sprijinul Societãţii Române de Radiodifuziune.
Data Aparitie:2008-10-28
“Pacea nu poate fi ţinutã prin forţã; ea poate fi realizatã doar prin înţelegere” – Albert Einstein
În deceniul al patrulea al secolului XX, descoperirile din domeniul radioactivitãţii artificiale şi a fisiunii atomului de uraniu au dat un puternic imbold cercetãrilor din domeniul fizicii nucleare.”Pacea nu poate fi ţinutã prin forţã; ea poate fi realizatã doar prin înţelegere” – Albert Einstein
În deceniul al patrulea al secolului XX, descoperirile din domeniul radioactivitãţii artificiale şi a fisiunii atomului de uraniu au dat un puternic imbold cercetãrilor din domeniul fizicii nucleare.
Energia nuclearã a fost multã vreme privitã cu teamã şi suspiciune, întâmpinând destule obstacole în aplicarea proiectelor de utilizare a ei în scopuri paşnice. Folosirea paşnicã a energiei nucleare se dovedeşte astãzi esenţialã pentru progresele şi evoluţia societãţii umane.
În dorinţa de a promova acţiunile şi programele legate de utilizarea în scopuri paşnice a energiei nucleare, Romfilatelia introduce în circulaţie emisiunea de mãrci poştale Atomul în slujba umanitãţii (Nuclearelectrica – 10 ani de existenţã).
România se înscrie în grupul ţãrilor care constituie avangarda utilizãrii energiei nucleare pe scarã industrialã. Sistemul energetic românesc, în care o componentã importantã o reprezintã producerea de combustibil nuclear din uraniu natural autohton, a fost proiectat din anii ´60, iar începerea lucrãrilor la primul reactor nuclear din România dateazã din 1980.
Țara noastrã este printre puţinele ţãri care dispun de o centralã nuclearoelectricã, de resurse de uraniu, de o fabricã de producere a combustibilului nuclear şi de o uzinã de apã grea, substanţa cheie în funcţionarea CNE-urilor bazate pe tehnologia canadianã CANDU (Canadian Deuterium Uranium).
Societatea care se ocupã, în România, de producerea de energie nuclearã şi de combustibil nuclear este Societatea Naţionalã Nuclearelectrica S.A.
S.N. Nuclearelectrica S.A. a luat fiinţã în anul 1998 şi are ca misiune producerea de energie electricã şi termicã prin procedeul nuclear, dezvoltarea energeticii nucleare, precum şi fabricarea de combustibil nuclear în condiţii de maximã siguranţã, eficienţã economicã, grijã faţã de oameni şi mediul înconjurãtor. De asemenea, SNN S.A. coordoneazã lucrãri de investiţii şi dezvoltare în domeniu. Societatea dispune de douã sucursale: prima exploateazã Unitãţile 1 şi 2 de la Centrala nuclearoelectricã de la Cernavodã, iar cea de-a doua este Fabrica de combustibil nuclear de la Piteşti.
Specialiştii români în energetica nuclearã- cercetare, proiectare, execuţie şi exploatare a sistemului – sunt recunoscuţi pe plan mondial şi solicitaţi sã colaboreze cu cei mai reputaţi specialişti în domeniu.
Nuclearelectrica SA este un membru activ în organizaţiile internaţionale specializate, precum WANO-Atlanta Center (Asociaţia mondialã a operatorilor din domeniul nuclear), COG (Grupul deţinãtorilor de centrale CANDU), Asociaţia Nuclearã Mondialã (WNA) precum şi al Institutului de Cercetare în domeniul Energiei Electrice (EPRI).
Compania a dezvoltat parteneriate eficiente şi de duratã în cadrul programelor europene AIEA de cooperare regionalã şi este, de asemenea, membru al grupului FORATOM.
Astãzi oamenii de ştiinţã şi agenţii economici şi industriali de pretutindeni se preocupã sã contribuie la soluţionarea – în interesul fiecãrei naţiuni, dar şi al întregii umanitãţi – a problemei garantãrii siguranţei în aprovizionarea cu energie, cu impact minim asupra mediului înconjurãtor şi la un cost redus.
În acest context mondial, energia nuclearã se prefigureazã a fi o componentã esenţialã a mixtului energetic care va asigura cerinţele de energie prezente şi viitoare ale omenirii.
Data Aparitie:2008-10-21
Heraldica, folositã ca sursã istoricã, constituie un mijloc important de fundamentare a principiilor teoretice, de interpretare şi cercetare privind evoluţia stemelor unui stat, ale unui domeniu, ale unui oraş sau ale unei familii. Numele de heraldicã provine din termenul latin folosit în Evul Mediu: heraldus = crainic. În perioada medievalã, heralzii duceau mesajele de rãzboi dar fãceau şi prezentarea luptãtorilor în turniruri şi a blazoanelor acestora. Blazonul era un semn convenţional, specific unui stat, oraş, familie, persoanã etc.Cele mai vechi însemne heraldice româneşti care reprezintã Țara Româneascã, Moldova şi Transilvania poartã pecetea influenţei occidentale.
Pentru iubitorii de istorie dar şi pentru colecţionarii de însemne heraldice, Romfilatelia introduce în circulaţie emisiunea de mãrci poştale „Însemne Heraldice Româneşti“, realizatã dupã o concepţie graficã originalã aparţinând cunoscutului artist Octavian Ion Penda.
Pe timbrul cu valoarea nominalã de 60 de Bani sunt reprezentate însemnele heraldice ale Moldovei care au la bazã izvoarele sigilare şi monetare. Prima reprezentare o întâlnim pe aversul groşilor bãtuţi de domnul Moldovei, Petru I Muşat (1375-1391), cât şi pe sigiliul acestuia din 1387. Pe stema Moldovei este înfãţişat capul de bour având între coarne o stea cu cinci raze, flancat la dreapta de o rozã iar la stânga de o semilunã. Totodatã o regãsim şi pe un sigiliu din 1430 al lui Alexandru cel Bun. Aceastã reprezentare heraldicã a stemei Moldovei mai poate fi întâlnitã pe monumente religioase şi documente istorice.
Pe timbrul cu valoarea nominalã de 1,00 Lei sunt reprezentate însemnele heraldice ale Țãrii Româneşti. Încã de la crearea sa a avut ca element principal acvila însoţitã de astrul zilei şi de cel al nopţii. Imaginea stemei Țãrii Româneşti redatã de pe sigiliul voievodului Mircea cel Bãtrân, pe un act din 1390, este consideratã ca fiind cea mai veche şi clarã reprezentare a acesteia. Dacã pe aceasta vulturul are aripile strânse, în timp, vor fi fãcute modificãri vizibile cum ar fi penajul mai bogat şi aripile desprinse de corp, aproape gata sã îşi ia zborul, dupã cum este reprezentatã pe sigiliul lui Pãtraşcu cel Bun din 1557.
Pe timbrul cu valoarea nominalã de 3,00 Lei sunt reprezentate însemnele heraldice ale Transilvaniei. La sfârşitul
secolului al XVI-lea, pe unele tipãrituri, au apãrut imprimate imaginile unui scut tãiat având în partea superioarã o acvilã iar în cea inferioarã şapte munţi, vegheaţi de turnuri crenelate. În timp, munţii au dispãrut din reprezentarea heraldicã a Transilvaniei, rãmânând doar turnurile roşii pe câmp de aur, însoţite în partea superioarã de acvila flancatã de soare şi lunã.
Avându-se în vedere cã stema Transilvaniei a rãmas, de-a lungul timpului, fãrã modificãri, elementele acesteia au fost introduse, dupã realizarea Marii Uniri din 1 Decembrie 1918 în Stema României.
Pe timbrul cu valoarea nominalã de 3,10 Lei este reprezentatã una din variantele stemei capitalei României, Bucureşti. Stema a fost creatã în 1930 de cãtre Comisia Consultativã Heraldicã şi folositã pânã în 1948. Dupã anul 1989, Primãria Municipiului Bucureşti a hotãrât sã redea oraşului stema de altãdatã. Pe stemã este reprezentatã acvila de aur cu crucea în cioc şi care poartã coroana de oţel a României. În partea centralã se gãseşte Sfântul Mare Mucenic Dumitru – sfânt militar şi protector al oraşului Bucureşti. Acvila poartã în gheara dreaptã o spadã de argint iar în gheara stângã un sceptru de aur. Deviza care îl însoţeşte este Patria şi dreptul meu.
Pe coliţa emisiunii de mãrci poştale sunt reprezentate diferite steme şi peceţi ale oraşului Bucureşti din perioada 1864-1888. Timbrul coliţei are valoarea nominalã de 6,00 Lei.
Data Aparitie:2008-09-04
În rândul celor înscrişi în galeria marilor personalitãţi din România secolului al XX-lea, desigur, Regina Maria alãturi de Ferdinand I, rãmâne personalitatea care a influenţat direct crearea şi recunoaşterea internaţionalã a României Mari şi a dat adevãratã strãlucire monarhiei româneşti…
Dar oare câţi tineri, şi nu numai, din ziua de astãzi, îşi mai aduc aminte de „Regina Soldat“ şi „Mama Rãniţilor“ sau de Regina Marii Unirii?
O lunã de toamnã, tipic britanicã, în comitatul Kent… La Eastwell Park, pe 29 octombrie 1875, în plinã epocã victorianã, se nãştea Maria Alexandra Victoria, al doilea copil al lui Alfred, duce de Edinburgh, conte de Kent şi Ulster, fiul Reginei Victoria a Marii Britanii şi Irlandei şi al ducesei Maria Alexandrovna Romanov, fiica Țarului Alexandru al II-lea al Rusiei.
Viitoare reginã a unei viitoare ţãri suverane, Maria, nãscutã în Casa domnitoare a Imperiului Britanic, cu doi iluştri
bunici, unul cârmuind Marea Britanie iar celãlalt Marea Rusie şi cu mãtuşa, împãrãteasã a Germaniei, a vãzut lumina zilei cu trei ani înainte de recunoaşterea independenţei ţãrii cãreia îi va deveni Reginã: România.
La doar 17 ani, Maria (Missy, dupã cum îi spunea Regina Victoria a Angliei), se va mãrita cu succesorul tronului României, Prinţul Ferdinand de Hohenzollern, ocazie cu care municipalitea Capitalei i-a oferit în dar o cupã de argint pe care era gravat: „Bine ai venit mireasã de Dumnezeu aleasã spre a patriei cinstire“ (1893).
Alãturi de Ferdinand, Prinţul moştenitor al României, pânã la moartea regelui Carol I ce va surveni în 1914, prinţesa Maria va fi şi mamã şi politician, şi gazdã pentru prinţi şi regi ai Europei care vor fi oaspeţi ai familiei regale a României, dar şi emisar şi invitat de seamã la curţile regale de pe bãtrânul continent. Va fi iubitã şi îndrãgostitã, dar va lega şi mari prietenii care vor ţine o viaţã…
Perioada Primului Rãzboi Mondial a fost, pentru România dar şi pentru Regina Maria, o trecere de la extaz la agonie, dar mai apoi credinţa şi lupta pânã la sacrificiu au reaprins lumina speranţei unui popor greu încercat.
„Cu adevãrat, ah Românie, mai mult ca niciodatã am fost mama ta în acele clipe, suflet din sufletul tãu, inima ta bãtea în a mea, sângele tãu era sângele meu. Îţi trãiam speranţele, îţi simţeam temerile, îţi sufeream suferinţele, plângând
lacrimile tale şi sângerând prin rãnile tale. Te-am vãzut distrusã, sfâşiatã, apoi, vai!, trãdatã şi abandonatã destinului tãu. Te-am vãzut scufundându-te în beznã pentru a te reîntoarce cu lumina zorilor…“ (Regina Maria: „Povestea vieţii mele“).
Atât în perioada Rãzboaielor Balcanice cât şi a primei conflagraţii mondiale, Regina s-a aflat în mijlocul bravilor soldaţi români rãniţi şi muribunzi. Și-a riscat viaţa pentru a fi alãturi de ei. „Oricât de groaznice au fost acele zile ale nenorocirii, le binecuvântez, cãci m-au apropiat de sufletul poporului meu…“ (Regina Maria: „Povestea vieţii mele“).
Atitudinea nehotãrâtã a României, între 1914 şi 1916, privitor la intrarea în rãzboi, dar şi imensele rezerve de petrol pe care ţara noastrã le avea la acea datã, l-au fãcut pe mareşalul Hindenburg al Germaniei sã explice: „Dacã, din nenorocire, România trece în tabãra Antantei s-a zis cu aprovizionarea noastrã cu carburanţi. România trebuie ocupatã preventiv. Nici o ţarã aşa de micã precum România n-a avut ocazia sã joace un rol atât de hotãrâtor în istoria lumii într-un moment atât de favorabil.“ (Guy Gauthier: „Missy, Regina României“).
Intrarea în Primul Rãzboi Mondial a ţãrii noastre, ocuparea unei mari pãrţi a României şi a Bucureştiului de cãtre
armata germanã, retragerea la Iaşi a armatei şi evacuarea familiei regale, memorabilele lupte de la Oituz, Mãrãşti şi Mãrãşeşti, revoluţia bolşevicã din Rusia şi armistiţiul României cu Germania din 1917, au fãcut ca Regina Maria sã fie aproape singura care, în ciuda atâtor necazuri şi dureri, a crezut în victoria aliaţilor şi în visul ei mãreţ şi anume: România Reîntregitã.
Pentru acest deziderat, pentru ţara ei, Regina Maria, prin curajul şi abnegaţia de care a dat dovadã, a fost neîndoielnic, personalitatea marcantã a Conferinţei de Pace de la Paris.
Parisul a aşteptat-o, în primãvara anului 1919, ca pe o adevãratã Mare Reginã, unde va trece în revistã Garda republicanã de la Palatul Elysée, în prezenţa preşedintelui Franţei, Raymond Poincaré. Va fi primitã ca membru corespondent al Academiei de Belle-Arte, Regina Maria fiind prima femeie cãreia, de la înfiinţarea Academiei de cãtre Napoleon, i s-a conferit asemenea onoare.
Memorabilã rãmâne însã întâlnirea Reginei Maria cu primul ministru al Franţei, Georges Clemenceau poreclit Tigrul. România Mare se realizase la 1 decembrie 1918, dar Marile Puteri încã nu începuserã Conferinţa de Pace şi Marea Unire nu era, deocamdatã, consfinţitã de aceasta. Pentru aceasta Maria trebuia sã lupte:
„… – Doamnã, dumnevaostrã cereţi partea leului!
– De aceea, domnule prim-ministru, Leoaica se adreseazã Tigrului…!“ (Regina Maria: „Povestea vieţii mele“)
În luna octombrie a anului 1920, Conferinţa de la Paris parafeazã actul de legitimare a frontierelor României Mari. Aşa cum a visat întotdeauna Regina Maria, unitatea provinciilor româneşti era complet realizatã.
Dupã doi ani, în octombrie 1922, va avea loc, la Alba Iulia, Încoronarea Regelui Ferdinand şi a Reginei Maria, ca suverani ai României Întregite. Coroana Regelui Ferdinand era cea a lui Carol I, fãuritã din oţelul unui tun capturat la Plevna, iar cea a Elisabetei era din aur realizatã la Paris, în 1920, bãtutã cu pietre scumpe, având pe laterale câte un pandantiv cu câte un disc pe care sunt reprezentate stemele României şi ale Marii Britanii, aceasta ca un omagiu adus originii Reginei Maria.
„…Luminatã de razele frumosului nostru soare din România pe care l-am iubit întotdeauna, am îngenuncheat în faţa soţului meu pentru a-mi pune pe cap coroana de aur…Mantia regalã auritã avea culorile soarelui în amurg… Se vedeau şi broderiile, embleme ale tuturor provinciilor care formau tânãra Românie. Fiecare din aceste embleme era separatã de celelalte prin spice de grâu, principala bogãţie a ţãrii…!“ (Regina Maria: „Povestea vieţii mele“).
În anii ce au urmat, Regina Maria va întreprinde, împreunã cu regele Ferdinand, turnee în Europa, iar mai apoi, singurã, va face un lung turneu în Statele Unite ale Americii. Va reuşi ca, prin cãsãtoriile copiilor sãi, sã lege Casa Regalã a României cu celelalte Case domnitoare din Balcani…
O lunã cãlduroasã de varã bucureşteanã… 24 iulie 1938… Capitala, ţara întreagã este în mov… culoarea ei… Trecutã la cele veşnice, Regina Maria, pusã pe un afet de tun, traverseazã oraşul într-o linişte apãsãtoare…
„…În spatele sicriului, calul sãu în ale cãrui scãri se aflau cizmele întoarse. Funeralii de soldat. De fapt, aceasta a fost Regina Maria: ultimul soldat luptând pe ultima bucatã de pãmânt românesc liber.“ (Guy Gauthier: „Missy, Regina României“).
Iubitã de popor, apreciatã de monarhiile din Europa şi respectatã de oamenii politici ai primelor patru decenii ai
secolului trecut, Regina Maria rãmâne, pentru România, Icoana de aur a „Grãdinii Maicii Domnului“.
Mulţumim Casei Regale a României pentru sprijinul acordat la realizarea acestei emisiuni de mãrci poştale.
Adresãm de asemenea, mulţumiri doamnei dr. Diana Mandache pentru materialul documentar pus la dispoziţie.
Data Aparitie:2008-07-15
Între anii 1400 şi 1432 pe tronul Moldovei s-a aflat Alexandru cel Bun, care a reuşit, în aceastã lungã perioadã de domnie, sã organizeze politic, administrativ şi ecleziastic aceastã ţarã româneascã. Tot în timpul domniei lui, Mitropolia Moldovei a fost recunoscutã de Patriarhia Constantinopolului.Încurajând comerţul, a oferit negustorilor polonezi privilegii menţionate într-un document, în 1408, în care este atestat şi oraşul Iaşi.
În 1564, Alexandru Lãpuşneanu mutã capitala Moldovei de la Suceava la Iaşi.
La Iaşi a fost ales, în 1859, primul domnitor pãmântean al Principatelor Unite ale Moldovei şi Valahiei. Între 1859 şi 1862 atât oraşul Iaşi cât şi oraşul Bucureşti au fost capitalele de facto ale Principatelor. În 1862, când Unirea a fost recunoscutã unanim pe plan extern şi numele ţãrii a devenit România, capitala a fost stabilitã la Bucureşti.
Cu ocazia împlinirii a 600 de ani de existenţã atestatã documentar a oraşului Iaşi, Romfilatelia introduce în circulaţie emisiunea de mãrci poştale dedicate acestui eveniment intitulatã „Iaşi – 600 de ani de atestare documentarã.“
Pe timbrele şi coliţa emisiunii sunt ilustrate clãdiri reprezentative ale oraşului Iaşi.
Pe timbrul cu valoarea nominalã de 1,00 lei este ilustratã Biserica Sfinţii Trei Ierarhi.
Ctitorie a Domnului Moldovei Vasile Lupu, biserica a fost construitã între anii 1637 şi 1639. Ca urmare a achitãrii, de cãtre Vasile Lupu, a datoriilor Sfântului Mormânt şi a mânãstirilor de pe Muntele Athos, precum şi datoritã multor acte de
caritate, Patriarhia şi Sinodul de la Constantinopol, în semn de recunoştinţã, au trimis la Iaşi moaştele Sfintei Parascheva. Acestea au sosit la doi ani de la terminarea construcţiei bisericii, în 1641.
Prin fastul sãu, Biserica Sfinţii Trei Ierarhi reflectã aspiraţia spre strãlucitoarea lume a Bizanţului, remarcându-se prin bogãţia structurilor şi formelor tradiţionale alãturate materialelor preţioase şi decoraţiunilor impresionante.
Pe timbrul cu valoarea nominalã de 1,60 Lei este ilustratã Catedrala Mitropolitanã.
Clãdire monumentalã, construitã pe plan dreptunghiular, având în colţuri patru turle, Catedrala Mitropolitanã a fost edificatã între 1833 şi 1839. Ideea înãlţãrii unei biserici monumentale aparţine mitropolitului Veniamin Costachi. Datoritã prãbuşirii bolţii centrale, clãdirea a rãmas în ruinã pânã în 1880. Refãcutã dupã proiectul arhitectului Alexandru Orãscu şi pictatã de Gheorghe Tãtãrescu, Catedrala va fi inauguratã, în 1887, în prezenţa Regelui Carol I şi a Reginei Elisabeta.
Stilul arhitectonic este inspirat din formele târzii ale Renaşterii italiene, iar elementele decorative, atât cele interioare cât şi cele exterioare sunt dominate de stilul baroc.
Pe timbrul cu valoarea nominalã de 2,10 Lei este ilustratã clãdirea Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri“.
Socotit a fi cel mai vechi şi cel mai frumos lãcaş de acest gen din ţarã, Teatrul Naţional din Iaşi a fost construit între anii 1894 şi 1896.
Clãdirea, ridicatã dupã planurile unor arhitecţi vienezi, este o minunatã bijuterie arhitectonicã ce adãposteşte monumente de artã cum ar fi: Cortina pictatã, ce prezintã o alegorie a vieţii şi alegoria Unirii Principatelor Române, Cortina de fier cu motive ornamentale dispuse simetric, plafonul pictat în culori pastelate ce prezintã alegorii paradisiace şi Candelabrul de cristal de Veneţia.
Pe timbrul cu valoarea nominalã de 3,10 lei este ilustratã clãdirea Muzeului Unirii.
Construit în 1806, în stil empire, palatul i-a gãzduit pe Ștefan Catargiu, hatmanul Constantinicã Paladi, spãtarul Mihalache Cantacuzino-Paşcanu şi, între anii 1859 şi 1865, pe domnitorul Alexandru Ioan Cuza.
Muzeul adãposteşte atât obiecte personale ale domnitorului cât şi nenumãrate documente legate de limba şi tradiţiile românilor.
Pe timbrul coliţei emisiunii, cu valoarea nominalã de 7,60 Lei este ilustratã clãdirea Palatului Culturii.
Efigie a oraşului Iaşi, Palatul Culturii a fost construit în stil neogotic, între anii 1906 şi 1925, dupã planurile concepute de arhitectul Ion D. Berindei şi a fost inaugurat în 1926 de regele Ferdinand I. În palat gãsim Sala goticã, Sala Voievozilor, Sala Henri Coandã, Orologiul cu carillon.
Palatul Culturii din Iaşi adãposteşte mai multe instituţii importante de culturã, reprezentative nu numai pentru zona Moldovei dar şi pentru România.
Mulţumim Primãriei oraşului Iaşi pentru sprijinul acordat la realizarea acestei emisiuni de mãrci poştale.
Data Aparitie:2008-06-26
Anul 2008 marchează împlinirea a 500 de ani de la apariţia Liturghierului lui Macarie, prilej cu care Romfilatelia introduce în circulaţie emisiunea de mărci poştale „500 de ani de la tipărirea primei cărţi pe teritoriul României“.Dezvoltarea scrisului şi a tipăriturilor pe teritoriul românesc începe cu prima formă de scriere „pictografică“, asemănătoare celei mai vechi scrieri din lume, cea sumeriană, şi continuă în tăbliţele de lut ars. Acest suport, ca şi vasele de lut, scoarţa de copac sau pergamentul, s-au folosit până în momentul descoperirii hârtiei când au apărut şi primele mori de hârtie.
Secolul al XVI-lea se remarcă prin apariţia în ţara noastră a celor mai importante manuscrise şi tipărituri.
Dintre acestea merită menţionate, ca manuscrise de excepţie, primul text românesc scris ce s-a păstrat, şi anume „SCRISOAREA LUI NEACŞU DIN CÂMPULUNG“, adresată în 1521 judelui Braşovului Hans Benkner, precum şi lucrarea cu textul în limba slavonă „ÎNVĂŢĂTURILE LUI NEAGOE BASARAB CĂTRE FIUL SĂU TEODOSIE“.
Prima carte ieşită de sub teascurile unei tiparniţe, pe teritoriul României, este „LITURGHIER“ tipărită de ieromonahul Macarie, în 1508.
Istoria începutului de veac XVI s-a deschis pentru Ţara Românească, cu domnia lui Radu cel Mare (1495-1508), domn bun, drept, înţelept.
Primind o educaţie aleasă, ca orice vlăstar domnesc din acea vreme, Radu cel Mare şi-a legat numele de tipărirea primei cărţi pe teritoriul României.
Pentru a consolida prestigiul Bisericii ca principal sprijin al statului, domnul l-a adus în ţară pe călugărul Macarie, ieromonah sârb din Muntenegru, format ca meşter tipograf la Veneţia (unde se tipăreau şi cărţi în slavonă), care tipărise deja 5 cărţi (la Cetinje între 1493 şi 1495).
În tipografia domnească de la Mănăstirea Dealu condusă de Macarie s-au tipărit primele cărţi: „LITURGHIER“ (1508), „OCTOIH“ (1510) şi „EVANGHELIAR“ (1512), toate în limba slavonă, folosită atunci, în cancelariile domneşti şi în serviciile religioase, ca limbă oficială.
Astăzi, în ţară, se află 5 exemplare ale Liturghierului lui Macarie: trei la Biblioteca Academiei Române – Secţia de carte rară – (exemplarul unicat şi dubletul fiind legate în piele şi lemn)- unul la Biblioteca Arhiepiscopiei Ortodoxe din Sibiu şi unul la Biblioteca Centrală de Stat din Bucureşti. Un exemplar se află în străinătate, la Belgrad, la Narodna Biblioteka Srbije.
Liturghierul din 1508 are 128 de foi (256 pagini), e numerotat pe caiete, cuprinde 6 frontispicii (în 3 variante), literele iniţiale sunt ornate, iar pe pagină sunt 15 rânduri în text negru şi roşu.
Ca toate liturgherierele slave, manuscrise şi tipărite în Ţara Românească şi Moldova veacurilor al XVI-lea şi al XVII-lea, „Liturghier“ tipărit de Macarie cuprinde în chip obligatoriu cele trei liturghii ortodoxe: a lui Ioan Gură de Aur, a lui Vasile cel Mare şi a celor „înainte sfinţite“, precedate de tipicul liturghiei, cuprinzând „slujba diaconului“. Liturghierul lui Macarie începe însă cu cuvântarea lui Vasile cel Mare către preoţi, textul cărţii având pe ultima foaie epilogul editorului, care, după obiceiul epocii, reprezenta introducerea la carte, unele rugăciuni adăugate la sfârşit fiind foarte rare.
Marca poştală a emisiunii cu valoarea nominală de 4,30 Lei reproduce imaginea unei pagini din Liturghier, bogat ornamentată, cu text roşu.
Marca poştală a coliţei filatelice cu valoarea nominală de 9,10 Lei reproduce două pagini din Liturghier, bogat ornamentate, cu text roşu şi negru, iar pe manşeta coliţei se află imaginea domnului Radu cel Mare, ctitorul Mănăstirii Dealu din Târgovişte, unde s-a tipărit cartea.
Mulţumim conducerii Bibliotecii Metropolitane Bucureşti pentru sprijinul acordat la realizarea acestei emisiuni de mărci poştale.
Data de aparitie: 2008-06-25
Cu ocazia desfãşurãrii la Bucureşti a Expoziţiei Filatelice Mondiale – EFIRO 2008, Romfilatelia introduce în circulaţie emisiunea de mãrci poştale Castele din România.O serie de castele cunoscute atât în România cât şi peste hotare este ilustratã în aceastã emisiune filatelicã.
Castelul Fãgãraş este ilustrat pe timbrul cu valoarea nominalã de 1,00 Lei.
Construcţia castelului cetate, un simbol al Țãrii Fãgãraşului, a început la anul 1300. Edificatã mai întâi din lemn şi pãmânt, începând cu secolul al XIV-lea, este refãcutã cu ziduri din piatrã. Construcţia, definitivatã pe vremea lui Ștefan Mailat (1528-1541), era descrisã la vremea respectivã astfel: „Aşezat în câmpie, Fãgãraşul se dovedeşte a fi o bunã cetate, deşi micã; tãrie i-o da un zid bastion care o încinge precum şi şanţul foarte larg pe care-l are împrejur, ce nu poate fi trecut decât pe un pod lung, care singur îngãduie intrarea, ajungând la turnuri foarte întãrite, pãzite cu multã grijã de soldaţi.“ (Georgio Tomasi, sf. sec. al XVI-lea).
Fiind reşedinţa principilor, funcţiile castelului erau militare, politice şi administrative, dar şi economice şi judecãtoreşti. Dupã ce Transilvania este luatã în stãpânire de cãtre austrieci, cetatea devine cazarmã şi închisoare militarã.
În 1906, într-o cãlãtorie prin Transilvania, Nicolae Iorga a gãsit-o aproape în ruinã. Astãzi ea este restauratã, având imaginea cetãţii din secolul al XVI-lea.
Castelul Peleş este ilustrat pe timbrul cu valoarea nominalã de 2,10 Lei.
Considerat, pe bunã dreptate, Perla Coroanei, Castelul Peleş din Sinaia este unul din cele mai frumoase castele din Romania.
Încã de la început s-a dorit sã fie reşedinţã regalã de varã. În luna august a anului 1875, la ceremonia punerii pietrei de temelie a castelului, Regele Carol I a spus: „Sã se ridice acest castel şi sã fie terminat, pentru a putea deveni leagãnul Dinastiei mele, al Dinastiei naţionale“. În temelii s-au zidit actul de fundaţie şi actul de construcţie, alãturi de câteva monede cu efigia lui Carol I.
Castelul se aflã pe malul pârâului Peleş. A fost construit din lemn, piatrã, cãrãmidã şi marmurã în douã perioade: între anii 1873-1883 (etajul I) şi între anii 1896-1914 (etajul II). Au fost folosite planurile arhitectului vienez Wilhelm von Doderer şi ale celui german, Johann Schultz. Decorãrile, atât interioare cât şi cele exterioare, au fost realizate de J.D. Heymann din Hamburg, August Bembé din Mainz şi Berhard Ludwig din Viena. Între anii 1896-1914 au fost fãcute transformãri şi adãugiri gotice de cãtre arhitectul ceh Karel Liman şi de arhitectul francez André Lecomte de Noüy.
În cele peste 150 de camere ale Castelului Peleş întâlnim stiluri diferite care se îmbinã armonios; renascentismul germanic, italian, gotic, baroc german, austriac, turcesc şi rococo franţuzesc. Cu un numãr de peste 4000 de piese, colecţia de arme de paradã şi vânãtoare, se numãrã printre cele mai mari din Europa.
Castelul Huniazilor este ilustrat pe timbrul cu valoarea nominalã de 3,00 Lei.
Numit şi castelul Corvineştilor, acesta este socotit unul dintre cele mai de seamã monumente de artã feudalã goticã din Europa.
Castelul, a cãrui construcţie a început în secolul al XIV-lea, pe locul unui vechi castru roman, a fost dãruit de regele Sigismund I de Luxemburg cneazului Voicu, tatãl lui Iancu de Hunedoara.
Dupã moartea lui Voicu, Iancu de Hunedoara începe modernizarea şi întãrirea fortificaţiei castelului. În perioada 1440-1453 s-au construit Sala Dietei, Sala Cavalerilor, Turnul buzduganelor, Bastionul alb şi Turnul Capistrano (dupã numele unui ilustru cãlugãr).
În perioada 1618-1623, principele Transilvaniei, Gabor Bethlen adaugã clãdirii castelului douã etaje pe aripa sudicã şi una pe aripa nordicã.
De-a lungul timpului mai multe incendii au distrus pãrţi din castel, el fiind restaurat de multe ori; în secolul al XX-lea, chiar de douã ori.
Castelul Bethlen-Criş este ilustrat pe timbrul cu valoarea nominalã de 5,00 Lei.
Castelul este socotit a fi fost cel mai frumos castel construit în stilul Renaşterii din întreaga Transilvanie.
Era situat pe vechea graniţã a Imperiului Austro-Ungar, înconjurat de o comunitate de saşi care apãra zona împotriva invaziilor strãine. Într-un document de la începutul secolului al XIV-lea se specifica faptul cã moşia şi castelul se aflau în proprietatea uneia dintre ramurile familiei Bethlen (ramura de Criş).
Castelul avea formã de patrulater, prevãzut în colţuri cu bastioane, iar în curtea interioarã se afla un donjon circular, cu cinci niveluri. Începând cu secolul al XV-lea, acest ansamblu a evoluat spre tipul de castel nobiliar. Peste douã secole, Franciscus Bethlen construieşte capela familiei, iar mai târziu Alexius Bethlen mai înalţã turnul donjon cu un etaj. În aceeaşi perioadã este construit conacul care cuprindea pivniţa cu bolţi de caramidã, parterul, etajul, sauna şi o galerie deschisã cu arcade pe coloane.
Data Aparitie:2008-06-24
Dupã Proclamarea Independenţei României, la 9 mai 1877 şi a recunoaşterii acesteia de cãtre marile puteri ale vremii – evenimente care au propulsat naţiunea românã în rândul naţiunilor europene moderne – la 15 octombrie 1878 s-au stabilit relaţii diplomatice cu Rusia.Cu ocazia împlinirii a 130 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice dintre România şi Federaţia Rusã, Romfilatelia introduce în circulaţie emisiunea comunã de mãrci poştale Monumente înscrise în lista patrimoniului mondial UNESCO.
Relaţiile de cooperare între domnitorii români şi ţarii ruşi, pe fondul luptei împotriva dominaţiei otomane din sud-estul Europei, au o bogatã tradiţie. Spãtarul Milescu, Dimitrie Cantemir dar şi alte personalitãţi politice şi culturale marcante ale Țãrilor Române au avut intense legãturi cu ţarii Rusiei. Trebuie menţionat cã Rusia a fost prima putere europeanã care în sec. al XVIII -lea a numit consuli în Țãrile Române: un consul general la Iaşi şi un viceconsul la Bucureşti, în 1780. Dupã Unirea din 1859, prima Convenţie internaţionalã încheiatã de România a fost cu Rusia (convenţia telegraficã), prin Aranjamentul din 15 decembrie 1860, intrat în vigoare în 1862.
Schimbãrile istorice din secolul XX, petrecute în cele douã ţãri au fãcut ca, pentru o perioadã de timp, relaţiile dintre România şi Rusia sã fie uneori întrerupte.
Dupã dispariţia URSS, reprezentanţele diplomatice şi consulare ale URSS în România au fost
considerate reprezentanţe diplomatice şi consulare ale Federaţiei Ruse, iar misiunea ţãrii noastre la Moscova a fost consideratã Ambasadã a României în Federaţia Rusã. În luna iulie a anului 2003 a avut loc
inaugurarea oficialã a Consulatului General al României la Sankt Petersburg, iar în octombrie 2005 a avut loc inaugurarea Consulatului General al României la Rostov pe Don.
Emisiunea de mãrci poştale prezintã imaginile a douã monumente aflate pe teritoriile celor douã ţãri şi înscrise în patrimoniul UNESCO.
Pe timbrul cu valoarea nominalã de 3,00 Lei este ilustratã biserica Sf. Gheorghe a Mânãstirii Voroneţ.
Construitã în numai 4 luni şi jumãtate, din primãvara pânã în toamna anului 1488, biserica Sf. Gheorghe a Mânãstirii Voroneţ este una dintre cele mai valoroase ctitorii ale lui Ștefan cel Mare.
Arhitectura acestui monument este o îngemãnare de elemente autohtone, gotice şi bizantine. În 1547 este pictat exteriorul bisericii sub oblãduirea Mitropolitului Grigorie Roşca.
Pentru marea frescã de pe faţada de vest (Judecata de apoi), mânãstirea Voroneţ este socotitã „Capela Sixtinã a Orientului“ iar „albastrul de Voroneţ“ este considerat ca fiind unic în lume. Pe timbrul cu valoarea nominalã de 4,30 Lei este ilustratã biserica Sf. Dimitrie din Vladimir.
Socotitã ca una dintre cele mai frumoase biserici ale oraşului Vladimir, biserica Sf. Dimitrie, a fost construitã de cãtre Prinţul Vsevolod al III-lea.
Ca o icoanã în stâncã, biserica este învãluitã de mistere, unul dintre acestea fiind chiar data începerii construcţiei care nu se aflã menţionatã în nici o cronicã istoricã. Se aflã menţionat însã anul în care a fost adusã icoana Sf. Dimitrie din Salonic şi anume 1197.
Ornamentele exotice, basoreliefurile care înfãţişeazã lei, centauri, leoparzi albi acoperã pereţii albi ai bisericii. Decoraţiunile interioare sculptate prezintã subiecte din Biblie şi din mitologia greacã. Pe partea centralã a faţadei bisericii se repetã imaginea Regelui David, asociat în evul mediu cu celebrarea frumuseţii şi a armoniei în lume.
Unicat al monumentelor istorice şi de cult din oraşul rusesc Vladimir, biserica aşteaptã sã fie redeschisã pentru vizitatori, repunându-şi astfel în valoare frumuseţea şi tezaurul lucrãrilor de artã pe care îl adãposteşte.
Mulţumim UNESCO – România pentru sprijinul acordat la realizarea acestei emisiuni de mãrci poştale.
Data Aparitie:2008-06-23
