Romfilatelia a fost prezentă astăzi, în Sala de Marmură a Cercului Militar Național, la ceremonia prilejuită de Ziua Pașaportului Românesc, pentru a prezenta panoul și emisiunea filatelică dedicate evenimentului. Într-o atmosferă solemnă, întreaga asistență a parcurs o pagină de istorie a acestui act de identitate, urmărind evoluția lui în timp, de la „cărticica portativă” la pașaportul electronic de astăzi, 111 ani de istorie și 15 de biometrie, evocată de Doamna Chestor de poliție Cristina-Mihaela Cojocariu, Directorul General al Direcției Generale de Pașapoarte.
La 19 martie 1912, Regele Carol I a promulgat Legea asupra paspoartelor, primul act prin care statul roman a introdus principii procedurale generale obligatorii pentru autoritati si cetateni, legate de pasapoartele si biletele pentru trecerea frontierei.
Am aflat astfel că pe scara mobilității, pașaportul electronic românesc ocupă azi locul 17 la nivel mondial și permite intrarea fără viză în 176 de țări, timpul maxim de eliberare fiind de 5 zile.
La rândul său, Cristina Popescu, Directorul General al Romfilatelia, a descris emisiunea de mărci poștale intitulată Ziua Pașaportului Românesc, accentuând asupra graficii speciale care ilustrează spațiul de liberă circulație – globul pământesc – la care se adaugă tricolorul românesc și un porumbel purtând un „pașaport” care de fapt sunt aripile păsării ce duce în lume un mesaj al păcii și al siguranței.
Elementele grafice de contur pentru globul pământesc, porumbel și pașaport sunt tipărite cu cerneală vizibilă în UV, sugerând elementele de siguranță ale documentului, dar evidențiază și rolul pașaportului, libera circulație și aria de circulație.
Cuvântul de încheiere i-a revenit Domnului Ministru Lucian – Nicolae Bode, care i-a urat ani mulți pașaportului românesc, ce conține elemente de securitate de complexitate ridicată, eficiente în contracararea încercărilor de contrafacere și falsificare.
Astfel, putem afirma că precum timbrul, care te duce în lume și aduce lumea în casa ta, așa și pașaportul ne însoțește în călătorii spre cei dragi sau ni-i aduce pe cei dragi acasă !
Felicitări întregii echipe de specialiști a Direcției Generale de Pașapoarte pentru eforturile de a face ca acest document de călătorie să fie mereu în concordanță cu nevoile societății !
Romfilatelia le urează drum bun tuturor împătimiților de călătorii !