Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide

ZIUA MĂRCII POȘTALE ROMÂNEȘTI. EVENIMENTE. AVIAȚIE

Ziua Mărcii Poștale Românești, sărbătorită pentru prima dată în anul 1932 cu ocazia primei Expoziții Filatelice Române, a fost înscrisă în lista evenimentelor de importanță națională urmare a Legii nr. 62/2024, stabilindu-se data de 15 iulie a fiecărui an ca „Ziua Mărcii Poștale Românești”.

Emisiunea de mărci poștale cu tema Evenimente. Aviație este alcătuită din patru timbre, o coliță filatelică dantelată, un plic „prima zi” și un album filatelic special realizat în tiraj limitat, va fi introdusă în circulație pe 15 iulie a.c. și este dedicată Aviației Române și Forțelor Aeriene Române.

Primul avion militar românesc, conceput și pilotat de Aurel Vlaicu, construit la Arsenalul Armatei, a zburat pe data de 17 iunie 1910. Prima școală militară pentru instruirea piloților a fost înființată în anul 1912, iar un an mai târziu a fost adoptată Legea de organizare a Aeronauticii, prin care a fost înființată în mod oficial aviația militară română.

De menționat că Aviația Română și Forțele Aeriene au stabilită și o zi de sărbătoare la data de 20 iulie.

La aceeași dată este prăznuit Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul, socotit ocrotitorul spriritual al aviatorilor. Ziua Sfântului a devenit sărbătoare oficială a aviației militare prin Înaltul Decret Regal nr. 1343 din 17 aprilie 1931 semnat de Regele Carol al II-lea.

În imaginile mărcilor poștale, coliței filatelice și plicului „prima zi” sunt ilustrate câteva momente-eveniment din istoria aviaticii românești în care sunt incluse și portretele a trei personalități ale domeniului, respectiv Traian Vuia, Aurel Vlaicu și Henri Coandă. De asemenea este prezentat și un moment-premieră realizat de Compania TAROM, primul zbor în jurul lumii, în urmă cu 55 de ani. Constructorii de avioane românești sunt omagiați cu două realizări importante: primul avion de vânătoare (1939) și primul avion cu reacție fabricat în România (1974).

Traian Vuia, pionier al aviației mondiale (marca poștală cu valoarea nominală de 4 Lei) a realizat și a pilotat primul avion de zbor cu decolare autonomă. Zborul demonstrativ a avut loc în ziua de 18 martie 1906 la Montesson (lângă Paris).

Aurel Vlaicu, inginer, constructor și pilot al primului avion conceput și fabricat în România (marca poștală cu valoarea nominală de 5 Lei) al cărui zbor inaugural a avut loc la 17 iunie 1910, este recunoscut ca un reprezentant de frunte al aviației naționale și mondiale. Ultimul său proiect, avionul Vlaicu III, primul avion din lume  construit din metal, a fost finalizat după moartea sa (1913) de prietenii săi Constantin Silișteanu și Giovanni  Magnani, în anul 1914.

Henri Coandă, inventator de talie mondială, specialist în aerodinamică, este prezent în istoria aviației ca fiind constructorul primului avion cu reacție, realizat în anul 1910 (marca poștală cu valoarea nominală de 33 Lei din colița filatelică). Avionul IAR-93 a cărei imagine este reprodusă lângă portretul lui Henri Coandă este cunoscut ca primul avion cu reacție fabricat în România, având ca ghid și programul INCREST (al cărui director începând cu anul 1969 a fost Henri Coandă) și care a avut primul zbor în anul 1974.

Avionul de vânătoare IAR-80 (marca poștală cu valoarea nominală 6 Lei) a fost conceput și construit la I.A.R. Brașov, iar zborul inaugural a avut loc pe 12 aprilie 1939. Avioanele de serie au participat la acțiunile de luptă din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Compania TAROM, înscrie un eveniment important în existența sa, în anul 1969 prin realizarea primului zbor în jurul lumii, cu un avion IL-18D (marca poștală cu valoarea nominală de 13 Lei). Zborul desfășurat între 11 decembrie 1969 și 7 ianuarie 1970, a însumat peste 50.000 kilometri, parcurși în aproape 80 de ore de zbor efectiv.

Romfilatelia mulțumește reprezentanților Muzeului Național al Aviației Române pentru sprijinul documentar acordat la realizarea acestei emisiuni de mărci poștale.

Acasa
Colecții
Evenimente
Magazin
Search