„…Prin urmare, dupã ce am deliberat împreunã cu Sfântul Sinod şi cu iubiţii noştri fraţi întru Duhul Sfânt şi coliturghisitori, declarãm cã Biserica Ortodoxã din România sã înceapã sã fie numitã şi sã fie recunoscutã de cãtre toţi ca independentã şi autocefalã, fiind administratã de propriul Sfânt Sinod, având ca întâistãtãtor pe cel care este de multã vreme Preasfinţitul şi Preacinstitul Mitropolit al Ungrovlahiei şi exarh al întregii Românii…“ (fragment din Tomosul de recunoaştere a autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române, semnat la 25 aprilie 1885 de IOACHIM al IV-lea, Arhiepiscop al Constantinopolului şi Patriarh Ecumenic).
Sub genericul Ziua Mãrcii Poştale Româneşti, Romfilatelia introduce în circulaţie emisiunea de mãrci poştale „125 de ani de la Recunoaşterea Autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române“.
Datoritã faptului cã teritoriul locuit de români era împãrţit în trei Țãri şi, cu toate cã, bisericile din Țãrile Române au avut anumite şi chiar pregnante manifestãri de expresie autocefalã, Ortodoxia Româneascã nu a dobândit „de jure“ acest statut decât în secolul al XIX-lea.
Unirea Țãrii Româneşti cu Moldova din 1859 a creat premiza pentru obţinerea autocefaliei Bisericii Ortodoxe din noul stat român. Primul pas este fãcut prin Decretul organic pentru înfiinţarea unei autoritãţi sinodale centrale, din 3 decembrie 1864, care prevedea în primul articol cã „Biserica Ortodoxã Românã este şi rãmâne independentã de orice autoritate bisericeascã strãinã, întru tot ce priveşte organizarea şi disciplina“. A urmat Constituţia din 13 iulie 1866 şi Legea organicã pentru alegerea mitropoliţilor şi a episcopilor eparhioţi, precum şi a constituirii Sfântului Sinod al Bisericii autocefale Ortodoxe Române din 1872 care prevedeau autocefalia Bisericii.
La 9 mai 1877, România şi-a proclamat independenţa de stat, care a fost recunoscutã de Congresul de Pace de la Berlin din 1878, urmatã fiind de proclamarea Regatului în 1881.
În aceste împrejurãri, când prestigiul României a crescut, era de la sine înţeles cã recunoaşterea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române trebuia sã devinã realitate.
Autocefalia, cerutã Patriarhiei Ecumenice în repetate rânduri, a fost acordatã la 25 aprilie 1885 prin cuprinsul solemn al Tomosului de recunoaştere a acesteia, emis la Constantinopol de Patriarhul Ecumenic Ioachim al IV-lea.
Prin dobândirea acestui statut, Biserica noastrã obţinea în întregime conducerea de sine, independenţa administrativ-jurisdicţionalã faţã de orice alte Biserici Ortodoxe, cu care este egalã în drepturi, însã cu care rãmâne în interdependenţã din punct de vedere dogmatic, canonic şi liturgic.
Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 a creat toate condiţiile favorabile pentru ca Bisericile Ortodoxe din Ardeal, Banat, Crişana şi Maramureş sã devinã pãrţi integrante ale Bisericii Ortodoxe Române unificate.
În anul 1925, pe 4 februarie, Sfântul Sinod a hotãrât înfiinţarea Patriarhatului Ortodox Român (maxima demnitate administrativã a unei Bisericii Ortodoxe) fapt confirmat prin Decretul Regal din 25 februarie 1925.
A urmat Legea pentru ridicarea Scaunului Arhiepiscopal şi Mitropolitan al Ungrovlahiei, ca primat al României, la rangul de Scaun Patriarhal.
Ca prim Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, la 1 noiembrie 1925, a fost învestit şi înscãunat Miron Cristea.
Marcând cum se cuvine istoria ortodoxismului românesc, pentru anul 2010, Cancelaria Sfântului Sinod a elaborat programul cadru pentru proiectul religios-duhovnicesc, cultural-editorialistic şi mediatic intitulat „2010 – Anul omagial al Crezului Ortodox şi al Autocefaliei româneşti“.
Pentru sprijinul acordat la realizarea acestei emisiuni de mãrci poştale, aducem mulţumirile noastre Patriarhiei Române şi Arhiepiscopiei Bucureştilor.
Data Aparitie:2010-07-15
