Miercuri, 26 aprilie 2017, a avut loc ședința solemnă comună în plenul Parlamentului, dedicată celebrării Centenarului „Iași – Capitala Regatului României 1916-1918 și Oraș al Marii Uniri,”
urmată de ceremonia festivă de lansare a emisiunii filatelice „Iași, oraș al Marii Uniri”, în foaierul Sălii de Plen a Camerei Deputaților.
La acest eveniment, organizat sub patronajul celor două camere ale Parlamentului României, au participat: domnul Călin Popescu Tăriceanu, Președintele Senatului, domnul Liviu Dragnea, Președintele Camerei Deputaților, Custodele Coroanei Regale a României, Alteța Sa Regală, Principesa Margareta, Înaltpreasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, reprezentanți ai corpului diplomatic, numeroși deputați și senatori.
Vicepreședintele Senatului, doamna senator Iulia Scântei, în calitate de inițiator al acestui proiect filatelic, a deschis ceremonia de lansare, invitând pe Directorul General al Romfilatelia, doamna Cristina Popescu să prezinte detalii legate de momentul aniversar și timbrele tematice aniversare care sunt introduse în circulație.
Apreciind inițiativa conducerii Senatului și Camerei Deputaților pentru găzduirea acestui eveniment, primul dintr-o serie de manifestări dedicate celebrării a 100 de ani de la Marea Unire, de anul viitor, doamna director general Cristina Popescu a mulțumit doamnei senator Iulia Scântei și domnului Nicolae Sorin Mărgărit pentru spijinul documentar acordat la realizarea acestei emisiuni.
“Emisiunea filatelică pe care o vom lansa astăzi se înscrie într-o serie amplă de proiecte filatelice în care se întâlnesc elemente de istorie și cultură românescă, eroi și fapte pe care nu trebuie să le uităm niciodată. Readucem, astăzi, prin timbru, atmosfera de acum un secol, când, pentru un vis, de a uni toți românii într-un singur stat, Regele Ferdinand I şi Guvernul s-au refugiat la Iaşi, această parte a Moldovei fiind singura fărâmă a României Mari neatinsă încă de ocuparea trupelor germane.
Aceste file de istorie sunt redate într-o manieră sugestivă pe cele patru timbre, precum și pe colița emisiunii. Aș vrea să menționez și produsul special, albumul filatelic aniversar care reunește în tematica comună produse aparținând filateliei și medalisticii.
Prin această emisiune de timbre ne propunem să fim mesagerul mândriei de a fi român!” a declarat doamna Cristina Popescu.
În încheiere, Directorul General al Romfilatelia a invitat pe domnul președinte al Senatului și pe domnul președinte al Camerei Deputaților, pe Alteța Sa Regală și pe Înaltpreasfințitul Mitropolit al Moldovei și Bucovinei să dezvelească panoul filatelic aniversar și să ştampileze elementele emisiunii, cele două momente simbolizând oficial introducerea în circulație a proiectului de mărci poștale,
Festivitatea de lansare a emisiunii de timbre „Iași, oraș al Marii Uniri” s-a încheiat cu o sesiune foto, care a adus din nou aproape principalii actori ai acestui important proiect filatelic.