Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide

TRANSGAZ – 35 DE ANI DE TRANZIT INTERNAȚIONAL DE GAZE NATURALE ÎN ROMÂNIA ȘI BALCANI

transgaz_M  În urmã cu 35 de ani, prin acordul interguvernamental dintre România şi Ungaria, ţara noastrã devenea prima ţarã exportatoare de gaze naturale din Europa.
În acest context, continuând seria proiectelor de promovare a instituţiilor reprezentative şi a programelor de valorificare a bogãţiilor naturale ale României, Romfilatelia introduce în circulaţie emisiunea de mãrci poştale „TRANSGAZ – 35 de ani de tranzit internaţional de gaze naturale în România şi Balcani“.
Istoria extragerii şi exploatãrii gazului natural în ţara noastrã începe în Transilvania, la Sãrmãşel.
Sonda 2 Sãrmãşel (judeţul Mureş) este consideratã prima sondã de gaze naturale de pe teritoriul actual al României; la momentul descoperirii fiind cotatã ca a patra sondã din lume sub aspectul debitului de gaze produs.
La scurt timp dupã descoperirea gazelor naturale, în urma identificãrii avantajelor pe care le prezintã acest nou combustibil, în 1913, se înregistreazã prima producţie de gaz natural din bazinul Transilvaniei (113.000 mc) la Sãrmãşel. Aceasta marcheazã anul de început al consumului de gaz natural din România.
Gazele erau utilizate în şantier la cazanele de abur. Sonda 2 Sãrmãşel a fost racordatã, în anul 1914, la prima conductã de oţel pentru transportul gazului natural din Europa (Sãrmãşel-Turda), alimentând cu gaze naturale lampadarele stradale din oraşul Turda, constituind o altã premierã europeanã.
Creşterea consumului de gaze naturale a dus la depãşirea limitei de utilizare localã, construindu-se astfel conducte cu lungimi mai mari de 100 de km (Botorca – Bucureşti – 295 km), trecându-se de la utilizarea regionalã a acestora, la utilizarea lor pe scarã naţionalã. Tronsonul de conductã (început în anul 1974), amplasat în Dobrogea, regiune din sud-estul României şi având ca punct de intrare localitatea Isaccea, iar ca punct de ieşire localitatea Negru Vodã, a fost proiectat şi realizat în baza unei Convenţii încheiate între guvernele României şi Bulgariei în anul 1970.
În anul 1989 a fost pusã în funcţiune o nouã conductã de tranzit în lungime de cca. 190 km, având diametrul de 1200 mm, iar în anul 2002, o a treia conductã de tranzit având caracteristicile tehnice similare cu cele ale conductei menţionatã anterior.
Prin realizarea acestor noi conducte, capacitatea totalã de tranzit a gazelor naturale pe teritoriul României în direcţia balcanicã a crescut la cca. 28 mld. mc/an.
În cei 35 de ani de exploatare (1974-2009) în România, prin cele trei conducte, au fost tranzitate pe direcţia balcanicã cca. 334.000 mld. mc gaze naturale.
În evoluţia industriei exploatãrii şi transportului gazelor naturale din România, 2000 este anul când ia fiinţã S.N.T.G.N. TRANSGAZ S.A. Mediaş.
În ţara noastrã, dezvoltarea tranzitului internaţional de gaze naturale va fi asiguratã prin participarea S.N.T.G.N. TRANSGAZ S.A. la proiectul Nabucco, traseul conductei urmând a traversa urmãtoarele ţãri: Turcia, Bulgaria, România, Ungaria, Austria. Conform acestui proiect vor fi transportate cca. 31 mld.mc/an gaze naturale din Orientul Mijlociu şi zona Mãrii Caspice spre Europa Centralã şi de Vest.
Activitatea de tranzit internaţional pe teritoriul României oferã societãţii TRANSGAZ posibilitatea dezvoltãrii unor colaborãri fructuoase cu companii gaziere de prestigiu implicate în aceastã activitate.

Pentru consultanţa documentarã acordatã la realizarea acestei emisiuni filatelice aducem mulţumiri S.N.T.G.N. TRANSGAZ S.A.

Data Aparitie:2009-10-14

transgaz_box_rom

Acasa
Colecții
Evenimente
Magazin
Search