Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide

TRĂIEŞTE SĂNĂTOS! ALIMENTELE BIBLIEI (I)

minic4,,Apoi a zis Dumnezeu: Iată vă dau toată iarba ce face sămânţă de pe toată faţa pământului şi tot pomul ce are rod cu sămânţă în el. Acestea vor fi hrana voastră.” Facerea 1:29

Biblia ne oferă numeroase informaţii despre alimente şi reguli de nutriţie sănătoase. Aceste alimente simple şi aparent modeste pot asigura o hrană completă, stau la baza unei alimentaţii sănătoase şi fac subiectul emisiunii de mărci poştale „Trăieşte sănătos!”.

Deoarece, în ultimii ani s-a acentuat tendinţa de întoarcere la natură şi, în general, la produsele naturale, se impune şi adoptarea unui regim alimentar care să asigure o hrană completă pentru menţinerea energiei organismului, fără să ducă la slăbiciunea trupului şi a sufletului.

Dumnezeu, adresându-se poporului ales îi spune: „Că Domnul Dumnezeul tău te va duce într-o ţară […] în care se află: grâu, orz, viţă de vie, smochine şi rodii; […] unde sunt măslini[…]” Deuteronom 8: 7-9

Folosirea cerealelor încă din cele mai vechi timpuri este amintită şi în Biblie. În credinţele străvechi, pâinea avea atributul unei fiinţe vii, fiind socotită uneori chiar întruchiparea lui Dumnezeu.

Grâul, făina, aluatul şi pâinea sunt încărcate de sensuri şi simboluri pe cât de vechi, pe atât de actuale, fiind, după caz, semn de bucurie şi belşug. În timpurile biblice pâinea era făcută din făină de grâu sau de orz. Ambele cereale, bogate în vitamine, în celuloză şi în fibre sunt simboluri ale vieţii şi ale renaşterii şi constituie hrana esenţială şi primordială, atât pentru oameni, cât şi pentru animale.

Smochinul este menţionat de mai multe ori în Noul Testament, dar şi în Vechiul Testament. Referirile biblice la smochin sunt simbolice şi subiect al multor interpretări.

Biblia atestă valoarea de aliment nutritiv a smochinelor, dar şi pe cea de remediu medical. Ele pot fi consumate atât proaspete cât şi uscate şi conţin un nivel foarte ridicat de potasiu.

Din cele mai vechi timpuri, rodia a fost folosită în scopuri medicinale datorită proprietăţilor sale uimitoare. Rodia a fost şi este socotită un simbol al sănatăţii, fertilităţii şi vieţii veşnice.

Bogate în antioxidanţi, aceste fructe, cărora li s-au atribuit calităţi curative încă din Antichitate, ajută la îmbunătăţirea circulaţiei sângelui şi la întărirea sistemului imunitar. Rodiile sunt folosite ca ingredient pentru băuturi sau mâncăruri în multe ţări şi florile rodiului se folosesc în medicina tradiţională pentru efectul lor astringent.

Populară în întreaga lume, viţa de vie este un simbol  al vieţii, al sănătăţii, dar mai ales al bucuriei. În Biblie întâlnim multe referiri la viţa de vie şi la vin, toate având înţelesuri adânci, încărcate de simboluri.

În cultul creştin, vinul din struguri, prefăcut la Sfânta Liturghie, în Sângele lui Hristos reprezintă izvorul vieţii.

Vinul, alături de pâine, miere şi ulei este considerat un aliment de bază, simbol al bogăţiei.

Pe lângă gustul foarte bun, strugurii sunt alimente minune pentru organism. Vitaminele şi mineralele fac din struguri o opţiune benefică sănătăţii şi, de aceea, este indicat să fie consumaţi cât mai des.

Măslinul este considerat „arborele veşnic roditor” fiind un arbore cu o durată de viaţă extraordinară, având o uimitoare putere de regenerare, rămânând de-a lungul timpului un simbol al păcii, al înţelepciunii şi al purităţii.

Considerate unele dintre cele mai nutritive fructe, măslinele sunt şi adevărate medicamente. Măslinele, fructe verzi, cărnoase, care devin negru-violet în momentul când sunt coapte, conţin puţine glucide, fiind o sursă excelentă de acizi graşi monosaturaţi. De aceea pot constitui o gustare uşoară şi delicioasă, dar pot fi folosite şi ca ingrediente pentru diferite mâncăruri.

Întrucât din fructele măslinului se produce un ulei bogat şi vâscos care poate fi ars în lămpi pentru ritualurile religioase, măslinul era socotit sacru. Folosit zilnic în alimentaţie, uleiul de măsline reduce riscul bolilor cardiace şi este recomandat şi în curele de slăbire.

 

Romfilatelia mulţumeşte Episcopiei Alexandriei şi Teleormanului şi dlui. fotograf George Avanu pentru sprijinul acordat în realizarea acestei emisiuni de mărci poştale.

alim_bibl_caract

Acasa
Colecții
Evenimente
Magazin
Search