Joi, 11 aprilie 2017, în deschiderea Târgului Internațional de Timbre de la Essen, din Germania, Romfilatelia a lansat în cadrul unei ceremonii oficiale, emisiunea comună România – Administrația Poștală a Organizației Națiunilor Unite, Specii Periclitate.
La evenimentul la care a participat echipa Romfilatelia, condusă de doamna director general Cristina Popescu au fost prezenți doamna Clarsissa Fuersinn, Director de Marketing și Vânzări în cadrul Administrației Poștale a ONU, domnul Yuan Liu, din partea CITES (Convenția privind comerțul internațional cu specii sălbatice de faună și floră pe cale de dispariție), domnul Völker Grun, din partea ai Grădinii Zoologice din Duisburg, organizatorul acestui eveniment filatelic, Jan Billion, directorul târgului și alți invitați și oficiali.
Standul României a fost vizitat de numeroși colecționari și vizitatori ai expoziției, care au apreciat atât timbrele emisiunii comune Specii periclitate, dar și panoul filatelic tematic, produsul special cea amarcat anul acesta aniversărea a 25 de ani de la semnarea tratatului de prietenie România – Germania, plicul de corespondență cu timbru imprimat.
Târgul Internațional de Timbre de la Essen este o manifestare tradițională, organizată anual în Germania, care reunește colectionari pasionați dar și colaboratori și parteneri, fiind o oportunitate de dialog activ și schimb de idei, în demersurile de a ne ne menține poziția pe piață, în contextul noilor provocări tehnologice.
Prezența României la acest eveniment reprezentativ pentru lumea filatelică a redeschis dialogul cu Franța, în perspectiva emisiunii comune din 2018, de dezvoltare a colaborării cu Agenția Internațională de Filatelie Online, WOPA, precum și atragerea unor noi piețe de vânzare pentru marca poștală românească.