În perioada 11– 13 aprilie 2025 a avut loc expoziția filatelică mondială intitulată World Stamp Show 2025, organizată la Tokyo, Japonia.
Romfilatelia a fost reprezentată cu stand comercial de către partenerul tradițional, Japan Philatelic Co., Ltd. Agency Department.
În timpul celor 3 zile, la eveniment au fost prezenți peste 12.600 vizitatori, cu 1.300 mai mulți decât în anul precedent, iar timbrele românești, solicitate în special pentru pașapoartele filatelice de promovare a expoziției, s-au epuizat din a doua zi a manifestării de profil, demonstrând aprecierea de care se bucură mărcile poștale emise de Romfilatelia.
Cu acest prilej, au fost realizate trei ștampile ocazionale pentru România iar tematicile cele mai apreciate de publicul vizitator au fost: „Ceramică”, „Muzeul Național Peleș. Vitralii”, „România la Campionatul European de Fotbal din Germania”, „Luceafărul poeziei românești, Mihai Eminescu”.
Prezența timbrului românesc la acest eveniment de profil, din Japonia, demonstrează consolidarea poziției României pe harta mondială a filateliei, deschizând noi oportunități de colaborare și promovare a timbrului românesc în întreaga lume.
#WorldStampShow2025 #Japonia #Japan #Tokyo #Romanianstamps #philately #passion #stamps #filatelie #pasiune #colecții #aworldinastamp #olumeintruntimbru