Promotor și mesager al istoriei, timbrul a marcat adesea evenimente de mare însemnătate, ce au influențat cursul evoluției omenirii și au creat filele de istorie studiate cu sârguință în zilele noastre. De aceea, aniversarea unui moment considerat sfârșitul în Europa a uneia dintre cele mai mari conflagrații mondiale se cuvine să fie inclusă în patrimoniul filatelic românesc.
Astfel, Romfilatelia dedică emisiunea Ziua Victoriei – 70 de ani aniversării a 70 de ani de la anunțarea capitulării Germaniei Naziste, moment socotit sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial în Europa.
Pe timbrul emisiunii cu valoarea nominală de 4,30 lei este reprezentat numărul aniversar 70, simbolizând perioada scursă de la înfrângerea și capitularea Germaniei Naziste, alături de un porumbel alb ce transmite mesajul de pace. Pe fundalul numărului 70 se pot vedea scene de război.
Datorită faptului că, în urmă cu 70 de ani, Germania a fost forțată să-și semneze capitularea de două
ori – o dată în faţa Aliaţilor, la Reims, şi a doua oară, cu o zi întârziere, în prezența mareșalului sovietic Gheorghi K. Jukov, la Berlin, Ziua Victoriei este sărbătorită în mod diferit în lume: Occidentul marchează această zi la 8 mai, în timp ce fostele țări comuniste o serbează la 9 mai.
În România, sărbătorirea Zilei Victoriei pe 9 mai coincide cu Ziua Europei, sărbătoarea anuală a păcii și unității pe continentul european. Pentru statele membre ale Uniunii Europene, această zi este cunoscută de asemenea ca Ziua Schuman, comemorând declarația ministrului de externe francez, Robert Schuman, prin care a propus crearea Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului, piatra de temelie a proiectului european. Mai mult, ziua de 9 mai are o deosebită importanță istorică pentru țara noastră la nivel internațional, Mihail Kogălniceanu proclamând independența României pe 9 mai 1877, actul căpătând putere de lege a doua zi, pe 10 mai, prin semnarea lui de către Principele Carol I.
Din punct de vedere tehnic, emisiunea este completată de un plic prima zi, iar ca forme de machetare au fost folosite coala de 32 timbre și minicoala de 8 timbre + 1 vinietă (două modele).
Începând cu ziua de sâmbătă, 9 mai 2015, emisiunea de mărci poştale Ziua Victoriei – 70 de ani va putea fi achiziţionată de la toate magazinele Romfilatelia din Bucureşti şi din ţară.
Romfilatelia mulţumeşte Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” și fotografului Lucian Tudose pentru sprijinul documentar acordat în realizarea acestei emisiuni de mărci poştale.
Pentru informaţii suplimentare, vă rugăm contactaţi Biroul Relaţii Publice:
Tel: 021 / 337 24 42