Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide

Timbrul românesc a aniversat la Focșani, 160 de ani de la Unirea Principatelor Române

Joi, 24 ianuarie, într-o atmosferă de sărbătoare, în Piața Unirii din Municipiul Focșani, au avut loc manifestări culturale dedicate unui moment istoric de importanță națională, împlinirea a 160 de ani de la Unirea Principatelor Române.

La evenimentul solemn, câteva mii de participanți s-au alăturat organizatorilor, Președintele Senatului, membri ai Guvernului, ambasadori, președinți ai consiliilor județene, membri ai mediului academic, membri ai Curții Constituționale, Consiliului Superior al Magistraturii, Patriarhiei Române, parlamentari și primarii localităților vrâncene, aducând un omagiu înaintașilor ce s-au jertfit pentru înfăptuirea Unirii Principatelor Române.

În debutul evenimentelor cu profundă încărcătură istorică și emoțională, preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a primit onorul Gărzii de Onoare şi a fost intonat Imnul Naţional de către îndrăgiții artiști Gheorghe Zamfir, Nicolae Furdui Iancu şi Paula Seling.

„În urmă cu 160 ani, aici, în Vrancea, la Focșani, pe hotarul dintre Moldova și Țara Românească, românii și-au dat mână cu mână! A fost un prim moment al afirmării noastre ca naţiune. Un moment în care am arătat că Unirea face Puterea! Actul de la 24 ianuarie 1859 este testamentul generației pașoptiste transmis nouă, generațiilor viitoare! Noi aici, în Vrancea, nu-l uităm și nu-l ignorăm! An de an, cultivăm spiritul unității și forța pe care doar uniți o avem ca națiune!“, a afirmat președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan.

La rândul său, președintele Senatului, Călin Popescu Tăricean, a declarat că Unirea Principatelor Române este cea mai senină și cea mai iubită dintre sărbătorile românilor. „Marea Unire, din 1918, a venit după un război devastator. Anul 1859 a fost, prin excelență, un an civil, un an al eroilor înarmați doar cu voință și inteligență. Un an al bucuriei împărtășită de toți. Un an în care nimeni nu a pierdut ceva  și națiunea, în întregul ei, și-a câștigat viitorul. Unirea s-a făcut prin vot, nu pe câmpul de luptă“, a spus Călin Popescu Tăriceanu.

În cadrul momentului evocator ”Unirea Principatelor Române”, timbrul românesc, simbol de simbol de țară și martor al evenimentelor ce au marcat istoria neamului românesc, a avut un loc de cinste, urmând lansarea emisiunii de mărci poștale aniversare „Unirea Principatelor Române, 160 de ani”, de către Romfilatelia, recunoscută instituție afirmată permanent în promovarea culturii și istoriei neamului.

Director General Romfilatelia, s-a adresat cu emoție și căldură participanților: “Timbrul românesc a ajuns astăzi pe meleaguri vrâncene. Un adevărat simbol de țară care va duce mai departe mesajul nostru de unire si de respect. Încă din 1862, prima emisiune a Unirii Principatelor Române, a deschis filatelia românească, adevărat patrimoniu al țării”. 

La finalul alocuțiunii, Directorul General Romfilatelia a mulțumit organizatorilor pentru onoarea de a fi prezentă la evenimentul istoric și i-a invitat pe domnul Călin Popescu Tăriceanu, Președintele Senatului României, domnul Emil Constantinescu, Președintele României în perioada 1996-2000 și pe domnul Marian Oprișan, Președintele Consiliului Județean Vrancea, să dezvelească și să semneze panoul filatelic.

Spre mândria orașului Focșani, trebuie amintit faptul că acesta a fost un puternic centru și o adevărată capitală istorică a Principatelor Unite, având în vedere faptul că toată legislația acestora a fost elaborată între anii 1859 și 1862.

Hora Unirii în interpretarea artiștilor Veta Biriș și Nicolae Furdui Iancu, acompaniați de Orchestra „Lăutarii“ din Chișinău, condusă de Nicolae Botgros, i-a emoționat pe toți cei prezenți, care “și-au dat mână cu mână”, în acest joc al înfrățirii spirituale.

Emisiunea de mărci poștale aniversară dedicată Unirii Principatelor Române completează benefic lista emisiunilor pe care filatelia românească le-a promovat de-a lungul anilor, pentru a omagia cel mai de seamă eveniment al anului 1859, adăugând istoriei neamului o filă de cronică, iar timbrul românesc va continua, ca o datorie de onoare, misiunea sa de promotor al valorilor naționale.

Acasa
Colecții
Evenimente
Magazin
Search