Timbrul și moneda sunt adesea parteneri în campaniile de promovare ale României la nivel național și internațional, ambele fiind însemne naționale de stat și având o misiune comună, aceea de a tezauriza pentru posteritate valorile și simbolurile care creionează spiritul românesc.
De aceea, la o frumoasă aniversare a monedei și a instituției care veghează îndelungata călătorie a acesteia, filatelia românească răspunde afirmativ acestui moment și realizează o emisiune de mărci poștale specială.
Cunoscând mai multe etape de dezvoltare și organizare, Monetăria Statului marchează în 2015 aproape un secol și jumătate de experiență, având o valoare și o importanță incontestabilă din punct de vedere cultural, social și financiar. Monedele și celelalte produse fabricate în cadrul Monetăriei (bijuterii, obiecte de cult, insigne, decorații etc.) sunt, asemenea timbrelor, purtătoare de sensuri și simboluri, istorie și cultură.
Astfel, Romfilatelia dedică emisiunea filatelică 145 de ani de la inaugurarea Monetăriei Statului sărbătoririi acestei instituții fundamentale românești, de altfel una dintre cele mai vechi ale statului nostru, locul unde se bate moneda și în zilele noastre.
Timbrul emisiunii cu valoarea nominală de 8,10 lei ilustrează imaginea primei clădiri a Monetăriei Statului din anul 1870, alături de imaginea reversului primei monede de 1 leu, din argint, emisă de Monetărie în același an, 1870, și încadrată în grafica timbrului într-un perfor special.
Timbrul coliței emisiunii, având valoarea nominală de 14,50 lei, prezintă prima monedă de 20 de lei din aur, bătută de Monetăria Statului în anul 1870, iar pe manșetă este ilustrată efigia Regelui Carol I, în prezența acestuia fiind inaugurată, la 24 februarie 1870, prima Monetărie a României.
La ceas aniversar, Romfilatelia pune la dispoziția colecționarilor și a publicului general un produs
filatelico-numismatic valoros, realizat în tiraj limitat de 430 de exemplare – colița de argint cu timbru aurit care reproduce prima monedă din aur emisă în anul 1870 de Monetăria Statului. Colița dantelată de argint este un produs exclusiv, concept Romfilatelia, replică a coliței emisiunii, al cărei timbru aurit reprezintă o premieră datorită perforului realizat în metal prețios. Produsul este inserat într-o cutie specială, pe al cărei capac interior este poziționat carnetul filatelic ce conține blocul de timbre „serie completă” al emisiunii (timbrul emisiunii și timbrul coliței) și certificatul de autenticitate numerotate de la 001 la 430, alături de colița din argint cu timbru aurit, replică a produsului filatelic cu valoarea nominală de 14,50 lei.
Emisiunea este completată de un plic prima zi, iar ca forme de machetare au fost folosite coala de
28 timbre, minicoala de 4 timbre + 8 viniete, minicoala de 5 timbre și colița dantelată.
Începând cu ziua de marți, 19 mai 2015, emisiunea de mărci poştale 145 de ani de la inaugurarea Monetăriei Statului va putea fi achiziţionată de la toate magazinele Romfilatelia din Bucureşti şi din ţară.
Pentru informaţii suplimentare, vă rugăm contactaţi Biroul Relaţii Publice:
Tel: 021 / 337 24 42