Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide

ȘOIMI

Romfilatelia introduce în circulație, vineri, 12 februarie 2021, o nouă emisiune de mărci poștale dedicată Faunei: ȘOIMI.

Șoimii sunt păsări de pradă diurne, foarte bune zburătoare, agile și rapide; aripile lor lungi și ascuțite le permit să zboare cu viteză mare și să își schimbe rapid direcția în zbor. Trăiesc pe toate continentele, cu excepția Antarcticii, într-o varietate de habitate, de la tundra polară la păduri tropicale.

Cea mai mare specie – șoimul polar – poate atinge 65 cm lungime; cea mai mică, șoimul pitic, are doar 20 cm. Ca și în cazul altor răpitoare de zi, la majoritatea speciilor de șoimi femelele sunt mai mari decât masculii, ceea ce permite vânarea unei game mai largi de prăzi, de diferite mărimi. Șoimii au o acuitate vizuală excepțională, ceea ce îi ajută să vadă prăzi de dimensiuni mici de la zeci de metri înălțime.

Între oameni și șoimi există o relație privilegiată: de secole, multe dintre speciile de șoimi au fost utilizate de om într-o activitate deosebită, al cărei nume se leagă  chiar de numele acestor păsări – vânătoarea cu șoimi sau șoimăritul. 

Șoimul dungat de pădure (Micrastur ruficollis) apare pe timbrul cu valoarea nominală de 2,20 lei. Este o pasăre răpitoare care trăiește în zonele tropicale și subtropicale ale Americii Centrale și de Sud, în special în păduri. Vânează păsări și mamifere mici, șerpi și șopârle. Nu construiește cuiburi, ci depune ouă în scorburi. 

Șoimul pitic (Polihierax semitorquatus) este reprezentat pe timbrul cu valoarea nominală de 2,60 lei. Este o specie de șoim de mici dimensiuni (19-20 cm lungime), originară din estul și sudul Africii. Se hrănește cu insecte, mici reptile și mamifere. 

Șoimul de iarnă (Falco columbarius) este reprezentat pe timbrul cu valoarea nominală de 5,50 lei. Este o specie de șoim de mici dimensiuni, răspândită în emisfera nordică. Masculii au anvergura (distanța dintre vârfurile aripilor întinse) de 53-58 cm, femelele sunt ceva mai mari. Este un zburător agil, adaptat pentru vânarea păsărilor mici. 

Șoimul călător (Falco peregrinus) este ilustrat pe timbrul cu valoarea nominală de 19,50 lei și pe plicul „prima zi” a emisiunii. Este o specie de dimensiuni mari (cu anvergura de până la 120 cm), răspândită în întreaga lume. Trăiește în medii foarte variate, din tundra arctică până în zonele deschise din regiunile tropicale. Se hrănește aproape exclusiv cu păsări de talie medie. Poate atinge, în picaj, viteze de peste 300 km/h, fiind considerat cel mai rapid animal de pe Pământ.

Romfilatelia mulțumește Muzeului Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” pentru sprijinul documentar acordat la realizarea acestei emisiuni de mărci poștale.

Emisiunea de mărci poștale „Șoimiva fi disponibilă începând de vineri, 12 februarie 2021, în magazinele Romfilatelia din București, Bacău, Brașov, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, precum și în magazinul nostru online: https://romfilatelia.ro/store/. Aceasta este completată de plicul prima zi, coala de 32 timbre cu tęte-bęche și minicoala de 5 timbre + 1 vinietă.

Pentru informații suplimentare, vă rugăm contactați Biroul Relații Publice:

Tel: 021 / 336 93 92

pr@romfilatelia.ro

Acasa
Colecții
Evenimente
Magazin
Search