Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide

SFINTELE PAȘTI 2012

Paste_2012_M Cu ocazia Sãrbãtorilor Pascale, Romfilatelia introduce în circulaţie emisiunea de mãrci poştale SFINTELE PAȘTI 2012.

Învierea Domnului, acest miracol ce însoţeşte de douã milenii trãirea creştinã, ne determinã mereu sã fim mai buni pentru a primi în suflet, aşa cum se cuvine, Lumina Învierii lui Hristos.

Marca poştalã a emisiunii filatelice reproduce o icoanã realizatã în anul 1876, având ca subiect Învierea lui Hristos, aflatã în patrimoniul Bisericii Sfântul Pantelimon din Bucureşti.

În urmã cu 260 de ani, în testamentul domnitorului Grigore Ghica, este menţionatã pentru prima oarã, vechea bisericã din lemn ce se afla pe locul actualei biserici Sfântul Pantelimon.

În anul 1790, pe amplasamentul vechii biserici a fost zidit un nou lãcaş de cãtre Ioan de la Silvestru, cel care a pictat icoana Maicii Domnului şi a lui Iisus Hristos. Ctitorul lãcaşului de cult a mai pictat şi forma bisericii pe o cutie de lemn care conţine 11 iconiţe praznicale.

Avariatã grav la cutremurul din 1838, dupã aproape trei decenii, se ia hotãrârea de a se construi biserica în forma ei de astãzi.

În 1872 este pusã piatra de temelie a actualei biserici, construitã dupã planurile arhitectului Nae Cucu şi pictatã de G. Stoenescu, un elev al lui Gh. Tattarescu.

În 1876, biserica a fost finalizatã în forma actualã de cruce, cu douã turle de lemn, cea din faţã adãpostind clopotniţa.

Atât cutremurul din 1940 cât şi cel din 1977 au produs însemnate avarii bisericii, fiind necesarã consolidarea ei. Aceastã lucrare este finalizatã în 1979, menţinându-se aspectul iniţial, atât în exterior cât şi în interior.

Din anul 2008, biserica adãposteşte moaştele Sfântului Mare Mucenic şi Tãmãduitor Pantelimon, patronul medicilor şi ocrotitorul bolnavilor. Un relicvariu de mare valoare, din patrimoniul bisericii pãstreazã veşmântul Sfintei Cuvioase Parascheva.

Pe 9 ianuarie 2012, una din turlele bisericii a fost cuprinsã de un incendiu devastator şi se considerã deja o minune faptul cã atât catapeteasma, aflatã sub turlã, cât şi crucea de lemn de pe aceasta, care a cãzut şi a fost scoasã din resturile turlei prãbuşite în bisericã, nu au fost deteriorate de flãcãri şi de apa folositã la stingerea incendiului.

În numai o sãptãmânã, biserica a fost refãcutã, astfel cã pe 15 ianuarie 2012 biserica a fost resfinţitã de Preafericitul Pãrinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române care, împreunã cu un sobor de preoţi,a oficiat serviciul religios.

          Aducem mulţumirile noastre Preafericitului Pãrinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Arhiepiscopiei Bucureştilor şi Parohiei Sfântul Pantelimon – Foişorul de Foc pentru sprijinul oferit la realizarea acestei emisiuni de mãrci poştale.

Data Aparitie:2012-03-16

Paste_2012_box

Acasa
Colecții
Evenimente
Magazin
Search