Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide

Romfilatelia la Seminarul academic internațional „Penser l’Europe”, ediția a XX-a, cu tema „A gândi Europa – a gândi lumea”

Romfilatelia la Seminarul academic internațional „Penser l’Europe”, ediția a XX-a, cu tema „A gândi Europa – a gândi lumea”

Fundația Națională pentru Știință și Artă, sub egida Academiei Române, organizează în perioada 28-29 septembrie 2023, cea de a XX-a ediție a Seminarului academic internațional „Penser l’Europe“, a cărui temă este „A gândi Europa – a gândi lumea“. Evenimentul, desfășurat în limbile franceză și engleză, are loc în Aula Academiei Române și este organizat în colaborare cu Institutul Franţei – Academia de Ştiinţe Morale şi Politice, Institutul Francez de Relaţii Internaționale, Academia Regală de Ştiinţe Economice şi Financiare – Institutul Spaniei şi Academia Română și dedicat acad. Eugen Simion, inițiatorul și mentorul Seminarului „Penser l’Europe”.

Printre participanții din străinătate menționăm: Thierry de Montbrial, fondator și președinte al Institutului Francez de Relații Internaționale, Jaime Gil Aluja, președinte al Academiei Regale de Ştiinţe Economice şi Financiare – Institutul Spaniei, Jean-Jacques Askenasy, medic neurolog și cercetător în domeniul neuroștiinței din Israel, Joachim Gironella Coll, doctor în medicină, membru al Academiei Regale a Doctorilor din Spania.

Dintre membrii Academiei Române, prezenți la Seminar, menționăm: Ioan-Aurel Pop, istoric, președintele Academiei Române, Maya Simionescu, biolog, președinte al Fundației Naționale pentru Știință și Artă, Marius Andruh, chimist, vicepreședinte al Academiei Române, Nicolae-Victor Zamfir, fizician, vicepreședinte al Academiei Române, Ioan Dumitrache, automatician, secretar general al Academiei Române, Monseniorul Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de București al Bisericii Romano-Catolice, Wilhelm Dancă, teolog și filosof, profesor la Facultatea de Teologie Romano-Catolică a Universității din București, Daniel Dăianu, economist, președinte al Societății Române de Economie, Mircia Dumitrescu, grafician, pictor și sculptor, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, Mircea Martin, critic literar, membru al Uniunii Scriitorilor, Florin Gheorghe Filip, inginer, Ileana Mânduțeanu, biofizician, director adjunct al Institutului de biologie și patologie celulară „Nicolae Simionescu“, Dumitru Murariu, biolog, director al Institutului de Biologie al Academiei Române, Lucia-Doina Popov, biochimist, Gheorghe Chivu, lingvist și filolog, membru al Uniunii Scriitorilor.

S-au alăturat acestui demers: profesor Emil Constantinescu, fost președinte al României, Petre Roman, fost prim-ministru al României, Florin Georgescu, Prim-viceguvernator al Băncii Naționale a României, Mireille Rădoi, director al Bibliotecii Centrale Universitare, Ioan Cristescu, director al Muzeului Național al Literaturii Române, Oana Soare, filolog, Institutul „George Călinescu“ al Academiei Romane, Cristina Popescu, director general al Romfilatelia.

Romfilatelia va continua misiunea sa de promotor al valorilor naționale culturale, naționale și universale prin marca poștală, important simbol de stat și cultural.

#AcademiaRomână # FundațiaNaționalăpentruȘtiințășiArtă  #InstitutulFrancezdeRelaţiiInternaționale

#InstitutulFranţei-AcademiadeȘtiinţeMoraleşiPolitice #EugenSimion  #Penserl’Europe #MuzeulNaționalalLiteraturiiRomâne

#AcademiaRegalădeŞtiinţeEconomiceşiFinanciare-Institutul Spaniei

Acasa
Colecții
Evenimente
Magazin
Search