Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide

Romfilatelia invitată la conferința omagială „România 100. Contribuția Profesorului Ion Cantacuzino la înfăptuirea Marii Unirii”.

Miercuri 21 noiembrie, începând cu ora 10.00, în Sala de Marmură a Cercului Militar Național, s-a desfășurat conferința omagială „România 100. Contribuția Profesorului Ion Cantacuzino la înfăptuirea Marii Unirii”.

Evenimentul a contat într-o serie de comunicări științifice prin care a fost reliefată activitatea profesorului Ion Cantacuzino ca medic, militar și diplomat, moderator fiind colonelul Romeo Feraru.

Au susținut prezentări istoricul doctor Aurel Soare, directorul adjunct al Colegiului Naţional Militar „Dimitrie Cantemir” din Breaza, colonel Liviu Corciu, directorul Arhivelor Militare Naţionale, profesor doctor Octavian Buda, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, academician profesor universitar doctor Dan Mircea Enescu, vicepreşedintele Academiei de Ştiinţe Medicale.

În cadrul conferinței, cercetătorul ştiinţific I doctor Viorel Alexandrescu a prezentat albumul omagial „Profesorul Ion Cantacuzino. Centenarul Marii Uniri 1918-2018”.

Din partea Romfilatelia, Luminița Toncu, responsabil de gestionarea planului editorial dedicat Centenarului Marii Uniri, a felicitat organizatorii pentru inițiativa de a organiza un eveniment de înalță ținută, mulțumind în numele colegilor pentru invitație și a prezentat emisiunile de mărci poștale dedicate profesorului Ion Cantacuzino, în semn de omagiu pentru contribuția la patrimoniul științific internațional.

În alocuțiunea sa, reprezentantul Romfilatelia a subliniat rolul mărcii poștale de însemn de stat alături de imn, steag, monedă și emblemă, precum și atributul său de a transmite, în spațiul public național și internațional, mesaje educative, culturale, care valorizează personalitățile naționale.

În finalul alocuțiunii, reprezentantul Romfilatelia a prezentat emisiunea filatelică „Români celebri”, realizată sub deviza “Celebrăm Centenarul Marii Uniri. Cinstim Valorile Naționale”, în cadrul căreia i s-a dedicat o marcă poștală profesorului Ion Cantacuzino, subliniind ca o datorie de onoare, transmiterea prin rolul mărcilor poștale, către generațiile viitoare a înfăptuirilor înaintașilor.

A fost transmis un mesaj din partea Președintelui României și apoi a fost prezentată medalia dedicată aniversării Centenarului Marii Uniri, fiind oferită reprezentanților instituțiilor implicate în promovarea personalității și contribuției profesorului Ion Cantacuzino la patrimoniul științific mondial.

Acasa
Colecții
Evenimente
Magazin
Search