Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide

Romfilatelia alături de Spitalul Clinic de Urgență București la aniversarea a 9 decenii de existență

Sâmbătă, 27 aprilie a.c., Ateneul Român a găzduit un eveniment emoționant, Gala aniversară a Spitalului Clinic de Urgență București – 90 de ani de tradiție și excelență în serviciul sănătății comunității.
Romfilatelia a fost invitată să se alăture momentului aniversar prin lansarea produsului filatelic dedicat, în prezența prof. Dr. Beuran, Președintele Academiei de Științe Medicale, domnului Alexandru Rafila, ministrul sănătății, a domnului Andrei Bogdan Zidaru, managerul actual și a foștilor manageri ai instituției aniversate, corpului medical, a tuturor celor care au slujit cu profesionalism spitalul de-a lungul timpului.
Produsul filatelic aniversar este un omagiu adus fondatorilor Spitalului, menționând aici personalități medicale precum Nicolae Minovici, Iacob Iacobovici, Traian Nasta, precum și tuturor medicilor a căror deviză a fost, este și va fi: „Totdeauna și tuturor, gata pentru ajutor”.
Președintele Klaus Iohannis a decorat Spitalul Floreasca cu Ordinul „Meritul Sanitar” în grad de Comandor, decorația fiind conferită în cadrul Galei de către doamna Loreta Păun, consilier prezidențial.
Banca Națională a României s-a alăturat aniversării prin emiterea unei monede de argint în tiraj limitat.
Cei prezenți au fost martorii unui eveniment grandios, în cadrul căruia au fost decernate trofee de recunoaștere a meritelor medicilor iar Orchestra Medicior a susținut un concert extraordinar.
Romfilatelia adresează mulțumiri speciale Prof. Emerit Dr. Mircea Beuran și echipei Spitalului Clinic de Urgență pentru sprijinul acordat la realizarea produselor filatelice speciale aniversare și pentru apropierea și prietenia față de marca poștală românească.
La mulți ani Spitalului Clinic de Urgență București!
Acasa
Colecții
Evenimente
Magazin
Search