În Sala „Vasile Pogor” a Palatului Roznovanu, Primăria Municipiului Iaşi, împreună cu Romfilatelia, au aniversat Centenarul Încoronării Regelui Ferdinand I al României și a Reginei Maria, moment de referință din istoria României, prin lansarea şi introducerea în circulaţie a emisiunii de mărci poștale „Regii României Mari” și a unei mape filatelice speciale dedicate evenimentului.
În discursul său, primarul municipiului Iași a menționat această mapă filatelică ca fiind realizată în condiții de o calitate deosebită, de Romfilatelia, unul din dintre principalii parteneri ai Primăriei Municipiului Iași în derularea Programului Centenar”.
În cadrul manifestării, prof. univ. dr. Gheorghe Cliveti, directorul Institutului de Istorie „A. D. Xenopol” al Academiei Române – Filiala Iaşi și doamna cercetător științific dr. Gabriela Haja, directorul Institutului de Filologie Română „A. Philippide” au susţinut o alocuţiuni despre semnificația momentului istoric al Încoronării și rolul Casei Regale în crearea și activitatea Academiei Române.
De asemenea, primarul Mihai Chirica a înmânat titlul de Cetăţean de Onoare al Municipiului Iaşi, doamnei Cristinei Popescu, director general al Romfilatelia, pentru promovarea valorilor culturale ieşene şi implicarea deosebită în „Programul Centenar” al municipalităţii ieşene.
În cadrul discursului de laudatio, edilul Iașului, a menționat:
„Consemnăm astăzi și un necesar gest de recunoștință. Prin acordarea titlului de Cetățean de Onoare al Municipiului Iași doamnei Cristina Popescu ne exprimăm gratitudinea față de un foarte bun prieten al orașului nostru.
Eu văd în doamna Cristina Popescu atât un cronicar al vremurilor de ieri, de azi, dar și de mâine, precum și un admirabil plăsmuitor al unor superbe lumi în miniatură. Câtă istorie și câtă frumusețe se ascund în aceste mici pătrățele dantelate!
Faptul că doamna Cristina Popescu a fost mereu alături de noi de-a lungul ultimilor ani, bucurându-ne ochii și sufletele cu atâtea mape filatelice dedicate Iașului și Moldovei, ne demonstrează încă o dată că o imagine face nu doar cât o mie de cuvinte, ci cât o istorie!”
La eveniment a avut loc prezentarea şi vizionarea filmului documentar „Regele Mihai: Drumul către casă”, realizat de producătorul american John Florescu.
Întreaga acțiune s-a constituit într-un eveniment solemn, de înaltă ținută, ca un prețios și binemeritat omagiu adus celor doi monarhi ai României Mari, Regele Ferdinand I și Regina Maria, figuri emblematice ale istoriei României moderne.
Sursă foto: Primăria Municipiului Iași