Romfilatelia continuă proiectele filatelice dedicate faunei, tematică atractivă și preţuită de colecţionari, și introduce în circulaţie emisiunea de mărci poștale Recordurile păsărilor.
Păsările, mai mult decât oricare altă grupă de vieţuitoare, au constituit dintotdeauna obiectul unui interes deosebit din partea omului, datorită aspectului lor plăcut, coloritului viu și foarte variat al penajului, cântecului melodios, dar și pentru obiceiurile lor de o mare originalitate.
Emisiunea, alcătuită din 4 timbre, ilustrează păsări deţinătoare de recorduri, prezente și în fauna României.
Codalbul (Haliaeetus albicilla), sau vulturul cu coada albă, ilustrat pe timbrul cu valoarea nominală de 2 lei, este cea mai mare pasăre de pradă din Europa, caracteristică regiunilor deschise din zona coastelor marine și a lacurilor cu apă dulce.
În România, specia este pe cale de dispariţie, fiind răspândită preponderent în regiunea Dunării și în Delta Dunării.
Este o pasăre de talie mare, de mărimea unui curcan (80-100 cm), cu o greutate de 4,1 kg, masculul, și 5,5 kg, femela. Anvergura aripilor este cuprinsă între 190-240 cm. Adulţii au înfăţișare similară, ciocul și irisul galben, coada albă și corpul maroniu. Tinerii au ciocul, irisul, coada și corpul închise la culoare. Ajung la penajul caracteristic adultului în 5-6 ani, iar coada devine complet albă numai după opt ani. Specia este monogamă și tinde să își păstreze perechea toată viaţa. Cuibărește în arborii din vecinătatea apelor, utilizând alternativ 2-3 cuiburi, folosind același teritoriu. Se hrănește cu pește, păsări de apă, mamifere mici și uneori leșuri.
Ciocănitoarea neagră (Dryocopus martius), ilustrată pe timbrul cu valoarea nominală de 5 lei, este cea mai mare ciocănitoare din Europa, având dimensiuni apropiate de cele ale unei ciori.
În România este întâlnită în păduri de conifere, foioase și mixte din Carpaţi, uneori și în cele de la șes, mai ales în Muntenia.
Este sedentară și monogamă, pentru cel puţin un sezon de cuibărit. Lungimea corpului este de 40-46 cm și are o greutate de 0,25-0,370 kg. Anvergura aripilor este de circa 67-73 cm.
Femela are pata roșie în partea din spate a capului, în timp ce masculul are întreg creștetul roșu. Penajul este negru. Se hrănește cu insecte și larvele acestora de sub scoarţa arborilor.
Este considerată o specie cheie în zonele împădurite, asigurând spaţii de cuibărit pentru multe specii de păsări și mamifere. Prin controlul exercitat asupra populaţiilor de insecte de sub scoarţă protejează copacii. Bate frecvent darabana, în timpul sezonului de cuibărit și de câteva sute de ori pe zi.
Pe timbrul cu valoarea nominală de 8,50 lei este reprezentată cea mai mare dintre bufniţe, Buha (Bubo bubo), pasăre răpitoare de noapte. Lungimea corpului este de 58-75 cm și are o greutate de 1,75-4,5 kg, femela, și de 1,50-3,20 kg, masculul. Este o pasăre impresionantă, cu aripi largi, anvergura aripilor fiind de aproximativ 138-200 cm. Prezintă moţuri deasupra urechilor și ochi mari, roșii-portocalii. Penajul este galben-maroniu, iar pe gât este vizibilă o pată albă.
Specia, prezentă în cea mai mare parte a continentului european, în zone împădurite în care stâncăriile sunt asociate cu pâlcuri de pădure, în special conifere, este activă noaptea sau în crepuscul și nu are prădători naturali. Este sedentară, monogamă, uneori pe viaţă, și teritorială.
Se hrănește cu mamifere, cu dimensiuni de până la cea a unui iepure adult, păsări, broaște, șerpi, pești și insecte. Atacă prin surprindere și mamifere mai mari, cum sunt vulpile sau puii de căprioară, cu o greutate de până la 17 kg.
Pe timbrul cu valoarea nominală de 12 lei este reprezentat Pelicanul creţ (Pelecanus crispus), pasărea cea mai mare ca dimensiune din familia sa. I se spune Pelicanul creţ datorită penelor creţe și moi de pe ceafă și de pe cap. Pasărea are o lungime de până la 180 cm, măsurată de la vârfurile cozii și până la capătul ciocului. Aripile, cu o anvergură de 270-320 cm, sunt deosebit de puternice și lungi, cu vârfurile cenușii, vizibile mai ales în zbor. Are o greutate de 11-13 kg.
Corpul său este foarte puternic și greoi, cu gâtul lung, capul mare și un cioc care poate atinge și 40 cm lungime, coada puţin rotunjită și ochii galbeni. O caracteristică a acestei specii este punga de la baza ciocului, care se dilată.
Rezervaţia Biosferei Delta Dunării este considerată a fi una dintre cele mai importante zone de cuibărit ale acestei magnifice păsări. Cele mai importante colonii de cuibărit se află în aria protejată Roșca Buhaiova, în zona lacurilor Zătonul Mic și Zătonul Mare și pe lacul Sinoe, pe o insuliţă numită Ceaplace.
Pasărea, protejată și declarată monument al naturii, migrează toamna către centrul Africii.