Romfilatelia a continuat seria evenimentelor culturale organizate în a 4-a zi a Târgului de Carte Gaudeamus, astfel că sâmbătă, 23 noiembrie 2019, la standul 158, Romfilatelia a organizat o altă serie de surprize.
Primul a constat în lansarea întregului poștal intitulat „Stele ale scenei muzicale românești”, dedicat doamnei Corina Chiriac, o artistă completă și complexă: atât solist de muzică ușoară, cât și compozitor, textier, realizator de emisiuni de televiziune și actriță.
Alături au fost prieteni, admiratori şi pasionați ai filateliei.
De asemenea, la standul Q-T-Raz, domnul Nicu Alifantis, unul dintre cei mai îndrăgiți soliști de muzică folk, în parteneriat cu Romfilatelia, a organizat lansarea întregului poștal intitulat „Cincizeci de ierni peste Decembre”, proiect filatelic aniversar, prin care a fost marcată împlinirea celor 50 de ani ai cântecului „Decembre”, pe versurile lui George Bacovia, sub o interpretare inegalabilă a lui Nicu Alifantis.
Acest moment a fost marcat prin prezența domnului Ioan Cristescu, Muzeul Național al Literaturii Române, prieteni şi pasionați ai filateliei.
Ca de fiecare dată, timbrul românesc a fost prezent în centrul evenimentelor culturale, promovând cultura și valorile românești.
Fotografiile realizate pe parcursul evenimentelor completează aceste momente desfășurate în a 4-a zi a Târgului de carte