Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide

PASIUNILE REGILOR ROMÂNIEI (I)

Romfilatelia introduce în circulație vineri, 22 ianuarie 2021, o emisiune de mărci poștale cu o tematică incitantă: Pasiunile regilor României (I), care explorează interesele particulare ale monarhilor României dincolo de ocupațiile lor oficiale, de implicarea în treburile statului. Emisiunea este alcătuită din patru mărci poștale și două plicuri „prima zi” a emisiunii.

Mărcile poștale ale emisiunii ilustrează sugestiv pasiunile cunoscute ale regilor României, începând cu echitația, în care se remarcă vizibil Carol I (pe timbrul cu valoarea nominală de 1,40 lei) și botanica, în care se înscrie, cu o recunoaștere internațională, Ferdinand I (pe timbrul cu valoarea nominală de 1,70 lei). Într-o epocă modernă a României, regăsim pasiunea pentru filatelie a regelui Carol al II-lea (redată pe timbrul cu valoarea nominală de 10,50 lei) și cea a ultimului rege al României, Mihai I, pentru aviație (timbrul cu valoarea nominală de 19 lei). 

Carol I (n. 1839 – d. 1914; domnitor al României 1866-1881; rege al României 1881-1914).

Regele Carol I este cunoscut ca un pasionat al bibliofiliei și al echitației. La acestea se adăugau cunoștințele sale practice în ceea ce privește prelucrarea lemnului și a metalelor. Când a fost definitivat proiectul Palatului Regal, arhitectul Paul Gottereau a avut în vedere trei dorințe ale suveranului: sala tronului să fie maiestuoasă, clădirea să incorporeze vechiul palat construit de Dinicu Golescu și să rezerve un spațiu corespunzător impresionantei biblioteci aparținând primului rege al României, care număra nu mai puțin de 60.000 de unități.

Vorbind de echitație, trebuie să avem în vedere educația militară a monarhului, prezența sa ca un veritabil călăreț pe câmpurile de instrucție și pe câmpul de luptă al Războiului de Independență, la care trebuie adăugate impresionantele parade militare, unde prezența lui Carol I a constituit și o sursă de inspirație pentru sculptorul croat Ivan Meštrović, autor al statuii lui Carol I amplasată în fața Palatului Regal la 10 mai 1939, demolată ulterior de regimul comunist. Primul timbru reprezentându-l pe regele Carol I a fost emis în anul 1866. 

Ferdinand I (n. 1865 – d. 1927; rege al României 1914-1927)

Personalitatea regelui Ferdinand I este strâns legată de momentul Marii Uniri și înfăptuirea unui proiect istoric, întregirea României Mari.

Cititor pasionat și înzestrat cu o foarte bună memorie, Ferdinand I și-a îmbogățit permanent cunoștințele care vizau domeniile artei, ale muzicii și chimiei, la care a adăugat însușirea limbilor străine: greaca, latina, engleza, rusa și franceza. Dar pasiunea vieții sale era botanica. Era un bun cunoscător al numelor a numeroase plante din diferite regiuni ale României, atât al numelor latinești (denumiri științifice), cât și al celor în limba țării. Era îndrăgostit de zonele montane, de flora și fauna lor. A fost posesor și autor al unor valoroase ierbare.  Primul timbru care-l reprezintă pe Ferdinand I a fost emis în anul 1917.

Carol al II-lea (n. 1893 – d. 1953; rege al României 1930-1940)

Un suveran controversat, Carol al II-lea se înscrie în istorie și cu calitățile sale, cele ale unui om interesat de marea cultură, pe care a sponsorizat-o sistematic prin prestigioasa instituție a Fundațiilor Regale. De asemenea, a fost un deschizător de drumuri în ceea ce privește sistematizarea Bucureștiului (avem în vedere, alături de reconstrucția Palatului Regal, amenajarea celui mai frumos parc al capitalei, Parcul Herăstrău, inaugurarea Muzeului Satului „Dimitrie Gusti”). A renunțat la tron de două ori voluntar și a treia oară silit (în anul 1940), ajungând să-și petreacă restul vieții într-un exil itinerant.

Însă  una dintre marile preocupări ale regelui a fost legată  de ceea ce numim filatelie. A rămas înscris în lista celor mai importanți colecționari ai lumii, atât prin tematica timbrelor, cât și prin raritatea pieselor filatelice colecționate. Începând cu timbrele „Cap de bour”, Carol al II-lea a adăugat colecției sale schițe grafice (de autor) ale timbrelor, eseuri și varietăți tipografice, erori și variante cromatice ale aceluiași timbru. Se pare că averea constituită de valoroasa sa colecție i-a permis să ducă un trai decent în exilul voluntar din Portugalia. Ca o recunoaștere a calităților sale de mare colecționar, cu ocazia Expoziției EFIRO 1932 a fost emisă prima coliță filatelică a României, al cărei timbru reproduce portretul lui Carol al II-lea. Primul timbru cu efigia sa a fost emis în anul 1930.

Mihai I (n. 1921 – d. 2017; rege al României 1927-1930, 1940-1947)

O pasiune nobilă a regelui Mihai I a fost cea a zborului, la manșa unui avion. Conform datelor furnizate de Casa Majestăţii Sale Custodele Coroanei, regele a efectuat aproape o mie de ore de zbor. El se înscrie ca primul monarh aviator din lume, după ce a învățat să piloteze la Ghimbav. Și-a început instructajul la 20 de ani pe un simulator de zbor. Obține brevetul internațional de pilot de gradul II în anul 1942, sub îndrumarea pilotului Traian Udriski. În anul 1944, regele Mihai I a primit brevetul de pilot militar, purtând cu mândrie uniforma militară a aviației române la festivitățile din țară și străinătate.

Conform unei anchete BBC, în anii exilului, monarhul a fost nevoit să-și câștige existența ca pilot. Astfel, în anii 1950, trăind în Elveția, obține postul de pilot profesionist pe avioane multimotoare ale SUA, fiind angajat ca pilot de sucursala de la Geneva a societății americane de aviație Lear Jet, având ca obligație execuția de zboruri de încercare pentru verificarea instrumentelor de pilotaj.  Ca un ultim omagiu adus regelui aviator, Trenul Regal care i-a transportat rămășițele pământești la Curtea de Argeș a fost însoțit o bună bucată de drum de aeronave ale Aeroclubului Român. Primul timbru cu efigia sa a fost emis în anul 1928 și îl reprezintă copil, la vârsta de 7 ani.

Fiecare dintre cele două plicuri „prima zi” a emisiunii reunește într-o compoziție grafică timbre reprezentându-i pe cei patru monarhi ai României, emise în timpul domniilor acestora: între anii 1920 și 1944 (primul plic) și între anii 1909 și 1945 (al doilea plic).

Romfilatelia mulțumește Casei Majestății Sale Custodele Coroanei, Muzeului Național Peleș și domnului Daniel-Cosmin Obreja, Bibliotecii Academiei Române, Muzeului Național de Istorie a României și Muzeului Național Cotroceni pentru sprijinul documentar și fotografic acordat la realizarea acestei emisiuni de mărci poștale.

Albumul filatelic este realizat în tiraj limitat de 251 exemplare și este echipat cu un bloc special de 4 timbre dantelate + 4 viniete, al emisiunii, precum și setul de două plicuri „prima zi” având ștampila aplicată în clar cu folio aur. Ambele produse sunt numerotate de la 001 la 251. 

Emisiunea de mărci poștale „Pasiunile regilor României (I)” va fi disponibilă începând de vineri, 22 ianuarie 2021, în magazinele Romfilatelia din București, Bacău, Brașov, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, precum și în magazinul nostru online: https://romfilatelia.ro/store/. Aceasta este completată de două plicuri „prima zi”, coala de 20 timbre, minicoala de 5 timbre + 1 vinietă și bloc special de 4 timbre dantelate.

Pentru informații suplimentare, vă rugăm contactați Biroul Relații Publice:

Tel: 021 / 336 93 92

pr@romfilatelia.ro

Acasa
Colecții
Evenimente
Magazin
Search