Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide

OBICEIURI DE ANUL NOU

  Odinioară, luna decembrie era numită şi Undrea, dar şi Luna lui Cojoc, Ningău sau Luna lui Andrei.

În lumea satului românesc, tradiţiile, obiceiurile şi datinile păstrate reprezintă tezaurul naţional nescris şi înţelepciunea populară, în care se unesc practici precreştine şi creştine. Unele dintre acestea s-au uitat, altele însă continuă şi astăzi, iar originea lor o putem căuta în vremurile de demult, când, în general, un moment ce marca un început avea o încărcătură simbolică deosebită.

Lista tradiţiilor şi a obiceiurilor româneşti cuprinde pe lângă colinde, jocuri cu măşti, alaiuri, teatru popular şi dansuri specifice finalului de an. Dintre toate acestea, Romfilatelia prezintă în cadrul emisiunii Obiceiuri de Anul Nou, patru mărci poştale ce redau câteva dintre tradiţiile sfârşitului de an, esenţe ale bogăţiei noastre spirituale.

Pluguşorul este un obicei practicat de români, încă din cele mai vechi timpuri, de sărbătoarea Anului Nou. Această datină agrară, având la origine un ritual sacru de manifestare a dorinţelor unor recolte bogate, are ca subiect munca depusă pentru obţinerea pâinii.

Cunoscut şi sub alte denumiri ca „plugul”, „plugarii”, „uratul” sau „pluguşorul cel mic”, Pluguşorul are un caracter simbolic, având la origine o incantaţie magică.

Copiii sunt primii care pornesc Pluguşorul şi încep a umbla pe la case, primind în schimbul urărilor de an bun, colaci, fructe sau bani. Conducătorul cetei are ca semn distinctiv un baston îmbrăcat în alamă şi cositor, împodobit cu ciucuri coloraţi, reprezentând însemnul autorităţii.

Obicei agrar, structurat după modelul colindelor, Mersul cu Buhaiul este o datină păstrată de sute de ani în satele româneşti. Obiceiul Buhaiului, se practică în ajunul Anului Nou, între asfinţit şi miezul nopţii.

Obiectul în sine, buhaiul, este de fapt o bărbânţă (putină) cu unul din capete acoperit de o bucată de piele de oaie foarte bine întinsă, din centrul căreia atârnă o slimnă (coamă) din păr de cal, ce produce un sunet grav, ciudat şi nemuzical, care aminteşte de mugetul unui taur.

Uneori buhaiul este împodobit şi i se pun coarne de berbec învelite în hârtie colorată, şi ciucuri.

Grupurile de urători poartă costume tradiţionale, căciuli împodobite, bice şi clopoţei, fiind primiţi cu drag de gazde care îi răsplătesc cu mere, nuci, covrigi şi colăcei.

Un alt obicei arhaic care se petrece în Seara Anului Nou este Jocul Ursului, un joc popular cu măşti, cu caracter augural, format din urători deghizaţi.  Puternic, imprevizibil şi crud, ursul este un animal venerat din cele mai vechi timpuri. În folclorul românesc, ursul era împuternicit cu diverse aptitudini protectoare, terapeutice şi meteorologice.

Masca – costum este lucrată din blana unui animal întreg, şi este împodobită la cap cu doi canafi (ciucuri) de culoare roşie.

Jocul Ursului este aducător de fertilitate, iar sunetele fluierului, ale tobelor şi ale tălăngilor vor avea ca rezultat scoaterea căldurii din pământ şi astfel solul va fi mai productiv.

   Jocul Caprei este un obicei străvechi, ce se păstrează încă la români şi face parte din tradiţiile de iarnă. În ziua de Anul Nou, prin teatrul folcloric pe care Jocul Caprei îl prezintă trecând printr-un ciclu de „transformări” (moarte, înmormântare, bocete, înviere), participăm în fapt, la un ritual dramatic împletit cu elemente de cult.

Potrivit tradiţiilor româneşti, mersul cu Capra, cât şi primirea urătorilor în fiecare casă de creştini, aduce noroc şi belşug în gospodărie, fiind totodată un obicei important şi pentru agricultorii care considerau jocul Caprei o chemare a forţei divine pentru  atragerea roadelor bogate. Animal de cult, în vechime, capra a fost asociată cultului fertilităţii. Actul ritual al acestui joc simbolizează înmormântarea anului vechi şi renaşterea anului nou.

Obicei de Anul Nou, Umblatul cu Sorcova, este practicat mai cu seamă de copii. Etimologia cuvântului „sorcova”, vine din bulgară de la cuvantul „surov”, care înseamnă „verde crud” şi face referire la ramura verde îmbobocită pe care o foloseau urătorii în vechime.

Pentru urător, Sorcova ţine loc de baghetă magică şi are calitatea de a transmite sănătate şi tinereţe, celui colindat.

Aceste obiceiuri de Anul Nou se practică având convingerea că în anul ce vine, oamenii vor fi mai sănătoşi şi vor avea parte de belşug în hambare, de cirezi şi de livezi încărcate de roade.

Un An Nou cu sănătate, pace şi speranţă de mai bine!

 

Acasa
Colecții
Evenimente
Magazin
Search