Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide
Slide

Oameni, fapte și valori- Întreg poștal dedicat performanței doamnei Violeta Beclea-Szekely

Cu o viaţă dedicată sportului, pentru care au fost răsplătiţi cu aplauze, numeroase premii şi diplome, sportivii români şi-au câştigat respectul şi atenţia publicului.

În semn de respect şi preţuire pentru valorile sportului românesc, sub egida „Oameni, fapte și valori”,   Romfilatelia continuă proiectul dedicat acestora, astfel că performanța doamnei Violeta Beclea-Szekely, cunoscută ca o atletă româncă de talie olimpică și mondială, este marcată printr-un întreg poștal intitulat „Sportivi de aur” .

Violeta Beclea-Szekely a fost descoperită într-o competiție școlară în toamna lui 1979. Un an mai târziu, deși era junioară, a început pregătirea la lotul național de seniori în grupa antrenorului emerit Ion Puică. A participat la două ediții ale Jocurilor Olimpice, la Sydney, în 2000, cucerind medalia de argint la 1500 m, sub îndrumarea antrenoarei Maricica Puică.  A fost de trei ori învingătoare în finala IAAF Grand Prix, iar în anul 2001 a învins în toate cele șapte etape de Golden League, împărțind cu alți cinci sportivi 50 kg de aur puse în joc de Federația Internațională de Atletism.

În anul 2001 a fost nominalizată de forurile internaționale pentru titlul de cea mai bună atletă a lumii.

În anul 2002 și-a anunțat retragerea din sportul de performanță.

A primit titlul de Maestru Emerit al Sportului, iar în 2000 i-a fost conferit Ordinul național „Serviciul credincios”, în grad de cavaler.

„În alergare… spre înalta performanță sportivă și umană!”

 

 

Acasa
Colecții
Evenimente
Magazin
Search